Prima pagina sau Biblioteca

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, Cela ce m-ai smuls desertaciunii acestei lumi, Cela ce m-ai asezat in slujba Tainelor Tale cele mai presus de ceruri si m-ai chemat la nevointa de a vesti fratilor mei tainele mântuirii Tale, rogu-mã Tie, Împãrate Cel fãrã de început, vindecã-mã de moartea pãcatului, care mã cuprinde, si în puterea Duhului Tãu cel Sfânt mã îndestuleazã spre aceastã slujbã.
Dãtãtorule de luminã, lumineazã ochii inimii mele si ai mintii cu Lumina cea nefãcutã a poruncilor Tale spre a întelege cum mi se cade a grãi fratelui meu, pentru carele Însuti Sângele Tãu ai vãrsat pre Golgota. Cãlãuzeste-mi simtirile si gandurile, în Duhul Tau cel Bun, si cu frica Ta mã pãzeste neclintit în suvoiul cel din veci al Voiei Tale. Inima mea curãteste de toatã întinãciunea ca sã mã învrednicesc a auzi glasul Tãu cel blând si ca întru deschiderea gurii mele sã primesc de la Tine, cuvânt bine plãcut Tie si poporului Tãu - mântuitor.
Cela ce esti Calea cea Vie si Adevãratã, nu mã lãsa nicicum a gresi împotriva Adevãrului Tãu, si de toatã miscarea cea necuviincioasã si cuvântul cel mincinos mã pãzeste, ca sã fie slujirea mea întru totul sfântã si neprihãnitã înaintea Ta.
Asa, Pãstorule cel Bun, Cela ce sufletul Ti-ai pus pentru noi, dãruieste-i inimã milostivã si umilitã cãtre toti cei ce vin la mine; dãruieste-mi sã mã bucur împreunã cu cei ce se bucurã, sã mã mâhnesc împreunã cu cei mâhniti si sã plâng cu cei ce plâng si în tot chipul sã mângâi poporul Tãu ce cu suflet îndurerat vine cãtre mine. Întãreste-mã pânã întru sfârsit sã port povara oilor Tale celor cuvântãtoare cu rãbdare si cu blândete, în duh de întelegere, de deslusire, si de pogorãmânt, si în dragostea cea evangheliceascã, si ca în mine sã vietuiascã singur acest gând: ca toti sã afle pocãintã, ca sã se mântuiascã prin tine, si în Tine, Domnul nostru cel neajuns, acum si pururea si în vecii vecilor.
Amin.

Sujba duhovnicului este nespus de mãreatã în ce priveste telul ei. În esentã, dacã îsi îndeplineste slujirea asa cum se cuvine, în duhul pocãintei si al smereniei, duhovnicul devine un împreunã-lucrãtor al lui Dumnezeu în plãsmuirea a dumnezei nemuritori. Si precum în slujirea liturgicã, constient de neputinta sa, preotul rosteste cuvintele"Nimenea este vrednic" (rugãciunea preotului la cântarea heruvimicã), asa si pentru slujirea duhovniceascã, drept înteleasã, "Nimenea este îndestulat" prin sine însusi. De aceea, este de neapãratã trebuintã de a citi aceastã rugãciune, si diminiata si seara, înainte de culcare, pentru ca duhul ei sã rãmânã cu noi în toatã vremea slujirii noastre.

Rugãciuni