|
Acatistul Sfântului Arhanghel Rafail Condacul 1 Tainice
Voievod al îngerescului Sobor, mai marele tãmãduitorilor,
cãlãuzitorul celor pribegi si paznicul cununiilor, Sfinte
Arhanghele Rafail, ca unuia ce întru mare cinste te afli în
rânduiala cetelor celor de sus, din prea putinul vredniciei noastre,
cu nãdãjduitorul glas al credintei celei drept mãritoare,
cântare de laudã ti-aducem tie, zicând: Icosul 1 Numãrându-te între cei sapte sfinti îngeri care poartã rugãciunile lumii dinaintea Celui-Preaînalt, si voia dumnezeiestii mile plinind-o fãrã de preget, tu zoresti, Rafaile, sã dai ajutor celor nãpãstuiti. Drept care si noi, nevrednicii, cunoscând împuternicirea lucrãrii tale, ca pe o luminã în noaptea scârbelor noastre te chemãm, si glas înãltând, pe tine te fericim cu o cântare ca aceasta:
Bucurã-te, aproapele luminii celei neînserate; Condacul 2 Vai nouã, cã suntem lesne cârtitori si, în vãlmãsagul necazurilor vietii, în loc sã zicem ca si Iov: "Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!", noi cu gândul, cu vorba si cu fapta ne smintim! De aceea, ferice de cei ce se învrednicesc sã urmeze pilda dreptilor, care cu rãbdarea se încing si cãtre cele de sus întorcându-se, cu glas de smerenie glãsuiesc: Aliluia! Icosul 2 Oarecând, strigând dreptul Tobit, cel cu ochii încetosati si cu sufletul adânc întristat:"Doamne, adu-Ti aminte de mine!", Dumnezeu te-a trimis pe tine, cerescule vindecãtor, sã-l cercetezi în mâhnirea care-l cuprinsese si sã ridici albeata de pe ochii lui. Iar noi, astãzi, ca si Tobit odinioarã, nãdejdea toatã ne-o punem întru Domnul si pe tine te rugãm, du la El rugãciunile noastre si adu dar izbãvitor celor ce cu credintã îti grãiesc tie unele ca acestea: Bucurã-te,
cel cu bun nume întru cei de sus; Condacul 3 Cu Avraam ne-ai învãtat, Înalt Preamilostivule Doamne, cã mult poate rugãciunea cea stãruitoare a dreptului. Pentru aceasta si noi, însetând dupã dreptate, chiar dacã n-am atins mãsura pãrintilor din vechime si pe poteca îngustã a sfinteniei umblãm cu pas sovãitor, rugãmu-ne Tie ca sã ne luminezi si sã ne întãresti, si vrednici sã ne faci a cânta fãrã de osândã: Aliluia! Icosul 3 Bunul Tobit, cel ce dreptatea Domnului o pãzea peste toate smintelile lui Israel si mortii cei la rãspântii lepãdati dupã rânduialã îi îngropa, înfruntând amenintarea pãgânei stãpâniri, s-a pomenit precum Iov încercat; ci zbãtându-se el în orbie, ba fiind luat în râs si de Ana, femeia lui, n-a lipsit a se ruga cu umilã stãruintã. Drept care Domnul, auzind rugãciunea lui cea binecredincioasã, Arhanghel izbãvitor I-a trimis, tãinuit în chip omenesc, cãruia si noi se cuvine, cu un glas si cu o inimã a-I cânta: Bucurã-te,
cel de mai dinainte de stele; Condacul 4 "Credinta este chezãsia celor nãdãjduite, vãdirea celor nevãzute", dupã cum Apostolul ne învatã. Si de vom avea credintã cât un bob de mustar, zice Domnul, muntii îi vom muta din loc si copaci vom sãdi în mare. Ci noi, râvnitori cu duhul întru credintã, dar slabi din pricina cãrnii, cu tatãl demonizatului sã zicem: "Cred, Doamne; ajutã necredintei mele", iar Celui de trei ori Sfânt cu îngerii sã-I cântãm: Aliluia! Icosul 4 Vãzând bãtrânul Tobit, cel tare în credintã, câtã milã a fãcut Dumnezeu cu el si cu toatã casa lui, s-a bucurat cu bucurie mare si n-a întârziat sã aducã Domnului cântare de laudã, zicând: "Binecuvântat este Dumnezeu cel vesnic viu si binecuvântatã este Împãrãtia Lui…Bucurã-Te si Te veseleste de fiii celor drepti, cãci aceia se vor aduna si vor binecuvânta pe Domnul dreptilor". Dimpreunã cu care si noi sã ne învrednicim a ne face Domnului slavoslovitori, iar solului Sãu cel cu blandete tãmãduitor si îndreptãtor a toatã strâmbãtatea, neîntârziat sã-I grãim unele ca acestea: Bucurã-te,
cãlcãtorule peste luceferi; Condacul 5 Ca pe niste fii risipitori ne ispitesc cãrãrile lumii si dulcetile ei cele desarte, iar de multimea curselor si rãtãcirilor n-avem îndestulã putere si pricepere de unii singuri sã ne ferim, fiind noi de pãcate slãbãnogiti. Ci iatã cã Dumnezeu cel în Treime închinat, Cârmuitorul întregii fãpturi, cãlãuze îngeresti fãrã de preget ne-a rânduit nouã, celor ce nu prididim a striga: Aliluia! Icosul 5 Pornind la drum Tobie, cel necopt de ani, ca sã facã voia pãrintelui sãu dupã trup si sã aducã înapoi argintul vãzut al lumestilor osteneli, Dumnezeu iarãsi te-a trimis pe tine, cãlãuzitorule întru dreptate, ca sã-i stai lui alãturi în toatã nevoia si sã-l înveti pe el sã descopere si sã pretuiascã aurul cel nevãzut al darurilor dumnezeiesti, fatã cu care pãlesc toate bogãtiile lumii. Deci si noi, nedesãvârsiti ca Tobie, dar strãduindu-ne asemenea lui întru curãtia inimii, cãlãuzã luminãtoare rugãmu-ne sã te avem si vrednici sã fim a cânta cu rost de bucurie: Bucurã-te,
vistiernicul duhovnicestilor comori; Condacul 6 Ferice de cel ce îndrãzneste întru Domnul, piatra cea din capul unghiului, de care toatã teama izbindu-se se surpã, precum si portile iadului s-au surpat cândva! Urmând darã Biruitorului lumii, datu-ni-s-a ca lumea sã o biruim si noi în numele Lui si, dezlegati de toate legãturile vrãjmasului, ca de niste funii ale fricii celei putin credincioase, întru slobozia duhului sã putem striga: Aliluia! Icosul 6 Îngerul Domnului cãtre Tobie a grãit, arãtându-I-o pe Sara cea nefericitã: "Nu te teme, cãci ea este menitã din veac pentru tine si tu o vei mântui!". O, tainã a dragostei de sus pogorâtoare! O, tainã a nuntii de Dumnezeu pecetluitã! O, tainã a proniei dumnezeiestii care toatã mintea o covârseste! Cum sã întârziem noi a cãdea dinaintea solului ceresc, ce o asa de mare încredintare ne aduce nouã despre rânduiala si grija Întreitei Iubiri, si cum nu am da glas credinciosiei noastre, cu aleasã simtire cântând: Bucurã-te,
solul Sfatului celui de Tainã; Condacul 7 Bine au nãdãjduit cei din vechime, încredintându-se Dumnezeului ostirilor, pe urmele pãrintelui Avraam, cãruia credinta "i s-a socotit lui ca dreptate"; darã noi, cei îndreptati si rãscumpãrati prin sângele lui Hristos, pãrtasi la tot harul si la tot adevãrul, cum oare am fi sovãitori în nãdejdea noastrã?! Si cum n-am striga cu glas mare, laudã aducând Dumnezeului celui viu si cu îngerii întrecându-ne a cânta: Aliluia! Icosul 7 A zis Tobie cãtre Sara, în iatacul nuntii lor, unde cu nãdejde curatã au intrat, desi acolo moartea de sapte ori biruise: "Scoalã, sorã, sã ne rugãm ca sã ne miluiascã Domnul!". Si rugându-se a mãrturisit: "Si acum, Doamne, nu plãcerea o caut, luând pe sora mea, ci o fac cu inimã curatã. Binevoieste deci a avea milã de ea si de mine si a ne duce împreunã pânã la bãtrânete". O, mult poate rugãciunea celui drept si nãdejdea celui curat cu inima! Ca si pe Tobie cel de demult, cãlãuzeste-ne si povãtuieste-ne, cerescule Voievod, în duhul dreptãtii si al curãtiei, si pe noi, cei ce-ti cântãm tie cu bunã încredintare: Bucurã-te,
temelie nicicând clãtinatã; Condacul 8 Dintru început Domnul Dumnezeu bãrbat si femeie ne-a zidit, ca sã nu fie omul singur si sã se înmulteascã sãmânta chemãrii lui, umplând toatã fata pãmântului. Mare este taina aceasta, ca doi unul sã se facã dupã suflet si dupã trup, iar doimea cea în unime, firea plinind-o, multime sã rodeascã, pentru ca într-un glas toatã suflarea spre izvorul cel neîmputinat al bunãtãtilor sã strige: Aliluia! Icosul 8 Auzind rugãciunea bietei Sara, cea pe nedrept batjocoritã de slujnicia tatãlui ei, pentru cã Asmodeu, vrãjmasul nuntii, de sapte bãrbati o vãduvise pânã sã-i cunoascã, Dumnezeu la ea te-a trimis pe tine, paznicul cununiilor, sã pui capãt desnãdejdii ei si binecuvântatã însotire sã-I aduci. Iar noi astãzi, ca si ea milelor de sus încredintându-ne, te rugãm pe tine sã alungi si sã legi în pustie tot duhul cel necurat, ca noi fãrã tulburare sã-ti grãim tie unele ca acestea: Bucurã-te,
întâistãtãtor al cetelor dreptãtii; Condacul 9 Cel ce a dat, laolaltã cu pedeapsa cuvenitã neascultãrii pãrintilor nostri dintâi, vestea cea bunã a izbãvirii noastre, zicând cãtre sarpele cel de demult cã dusmãnie va pune între semintia lui si semintia femeii, si cã din femeie se va naste Mântuitor neamului omenesc, Acela, la rugãciunea Sarei celei greu încercate, biruitor de sarpe în ajutor i-a trimis. Iatã de ce si noi, auzind acestea, Pãrintelui îndurãrilor nu ostenim a-I striga: Aliluia! Icosul 9 Precum odinioarã Sara, sotia lui Avram, la vremea bãtrânetelor ei, s-a fãcut stearpã roditoare, prin mila Celui-Preaînalt, tot asa si Sara, fiica lui Raguel, cea de Asmodeu, duhul cel rãu, amarnic urgisitã, a cãpãtat, pentru rãbdarea si rugãciunile ei înfocate, fericitã dezlegare de la Dumnezeul milelor, prin minunata mijlocire a celui cãruia, ca unui Sfânt Voievod închinându-ne noi, pãcãtosii, iarãsi si iarãsi, cu glas mare îi cântãm: Bucurã-te,
cel cu Mihail si cu Gavriil lãudat; Condacul 10 Iubirea se trece prin foc, dar rãmâne nemistuitã; în trup se pogoarã, dar în înalt vesniceste; pe cruce se spânzurã, dar stã mortii biruitoare. Iar noi chipul lui Dumnezeu în cugetul inimii purtându-L, asemãnarea cu El în iubire ne-o lucrãm. De aceea, Celui ce este Iubire si dupã Care toate se cer, ne cerem si noi, în suflet si-n trup deopotrivã, cu îngerii si cu sfintii duhovniceste cântând: Aliluia! Icosul 10 Neprihãnita Sara, cea menitã din veac bunului Tobie, al cãrui suflet s-a lipit de ea ca de o tainã lui întregitoare, prin multe vãmi a fost trecutã, pânã s-a lãmurit precum aurul si întru iubire a izbândit. Asa si noi, îmbrãcându-ne în iubire ca într-o hainã de mireasã si încrezându-ne Mirelui ceresc, sã stãm tari împotriva urzelilor diavolului, si paznic de sus cerând cãmãrii noastre la nuntã, la îngerescul sfat al aceluia sã ne plecãm urechea sufletului, cu feciorelnicã smerenie, si ca unui crainic al vesniciei sã-I cântãm: Bucurã-te,
sfesnic al luminii celei line; Condacul 11 Mila Domnului si Dumnezeului nostru nu cunoaste margini, iubirea Lui peste toti si peste toate ca un cort se întinde, iar cãile cele ascunse ale lucrãrii Lui - ce minte poate în de tot sã le cuprindã? De cine ne vom teme, darã, când cu noi este Dumnezeu? Ascultati, neamuri, si preamãriti-L pe El, cu fãrã-de-numãrul ostirilor celor de sus în toatã vremea cântând: Aliluia! Icosul 11 Puterea si mila lui Dumnezeu mãrturisindu-le, trimisule fãrã de trup care în trup te-ai arãtat, odinioarã, ca un de mai înainte crainic al lui Hristos, le-ai vestit celor cãzuti cu fata la pãmânt si cuprinsi de o sfântã înfricosare: "Nu vã temeti! Pace veti avea! Binecuvântati-L voi si preaslãvi-L pe Dumnezeu în veac!". Iar noi, ca si aceia, cãzând cu fata la pãmânt si aducând multãmitã si slavã Celui ce îngerii Si-I trimite din înalt, te fericim pe tine, pildã slujitoare, si luntric strãluminati, iarã si iarã, îti grãim tie unele ca acestea: Bucurã-te,
lamurã a ostirilor întraripate; Condacul 12 Dumnezeu, cu întelepciunea Lui cea neajunsã, a rânduit în cer ostire slujitoare, miriade de miriade, si toate cele vãzute prin cele nevãzute tainic se pãzesc. Cutremurã-te, omule, si mãsurã îngereascã agoniseste-ti tie, cã Dumnezeu la desãvârsirea fãpturii te-a chemat, ca înger nefiind, cu îngerii sã te întreci, întru smeritã ascultare, si cu ei laolaltã sã cânti: Aliluia! Icosul 12 Sfântul Ioan Cuvântãtorul de Dumnezeu, în minunata si înfricosata vedenie a celor de pe urmã, la ruperea celei de-a saptea peceti, vãzut-a pe cei sapte îngeri care stau dinaintea lui Dumnezeu si care au sã sufle în trâmbitele dreptãtii, aducând plinirea celor ce trebuie sã fie. Deci si noi, înfricosându-ne pânã mai este vreme si pocãindu-ne de pãcatele noastre cele cu voie si cele fãrã de voie, celui desãvârsit întru slujire, glas înãltând, sã-I cântãm cu bunã nãdejde: Bucurã-te,
care stai dinaintea Tronului Slavei; Condacul 13 O, Arhanghel cu întreit dar, care rãnile ni le vindeci, care pasii ni-i îndrepti, care cununiile ni le pãzesti, cerceteazã-ne la vremea nevoilor noastre, ca pe Tobit cel tare în credintã tãmãduindu-ne, ca pe Tobie cel cu bunã nãdejde cãlãuzindu-ne, ca pe Sara cea castã în iubire dezlegându-ne, si cere pentru noi de la Mântuitorul Hristos iertarea pãcatelor noastre si cetãtenia Ierusalimului ceresc, unde laolaltã cu îngerii si cu sfintii sã ne învrednicim a cânta: Aliluia! (Condacul acesta se repetã de trei ori, dupã care se zic iarãsi Icosul 1 si Condacul 1), apoi: Rugãciune cãtre Sfântul Arhanghel Rafail Cu
Preasfânta Nãscãtoare de Dumnezeu, cu Soborul cel
îngeresc si cu ceata dreptmãritoare a Sfintilor, auzind
glasurile noastre îndelung rugãtoare, înduplecã-te
spre noi, Rafaile, Sfânt si Înaripat Voievod, si cercetându-ne
îndeaproape, cu multimea harurilor anume încredintate tie,
nu ne lipsi pe noi, nevrednicii, de puternicul tãu ajutor, întru
care cutezãm a nãdãjdui; si purtând lamura
rugãciunilor noastre dinaintea lui Hristos, Domnul vietii si
al învierii, mijloceste pentru noi, ca mila Lui asupra-ne sã
se pogoare în tot ceasul, plinind trebuintele noastre sufletesti
si trupesti dupã voia întelepciunii Lui, iar nu dupã
cugetul nostru cel întinat.
Sfinte
Arhanghel Rafail, biruitorul lui Asmodeu si paznicul cununiilor, aripa
ta ocrotitoare întinde-o peste mine si peste casa mea, pune pe
fugã rãul care-mi dã târcoale, iar pe cele
bune înlesneste-mi-le mie, ca unul ce ai putere dinaintea lui
Dumnezeu si iubitoare milã pentru tot sufletul aflat în
nevoie. |
