Ieromonah Serafim Rose
Mai multe despre Părintele Serafim Rose si din scrierile lui puteti găsi la: Pagina Mănăstirii Săraca : http://saraca.1plan.net
"Cu
cât ești mai în suferință și in dificultăți și ești "disperat"
după Dumnezeu, cu atât mai mult El iți vine in ajutor, Se dezvăluie Cine
este și iți arată calea de ieșire."
Ieromonah Serafim
Rose
"Este
mai tarziu decât iți închipui!"
Un apostol american al poporului rus
(Titlul nu contine nici o ironie)
Nu e nimic legat de oameni de afaceri mierosi, de lanturi de fast-food-uri sau de planuri de investitii. Si multi crestini rusi vor recunoaste de indata despre cine e vorba: putine librarii crestine sau tarabe cu carti bisericesti nu au traduceri ale scrierilor parintelui Serafim Rose.
Trebuie totusi notat ca apostolatul sau - in Rusia sau in orice alta tara in care i s-au tradus scrierile - nu a iesit la suprafata pana la incheierea sederii pamantesti a parintelui: a murit in septembrie 1982, la varsta de 48 de ani, si cea de-a douazecea aniversare a mortii sale premature este sarbatorita, in mod solemn, pretutindeni in lume. Aici pe pamant a vietuit intr-o micuta comunitate monastica, in muntii din nordul Californiei, cufundat fiind mereu in ciclul slujbelor bisericesti, in activitatea de cercetare, scriere, editare si publicare, traducand comorile mostenirii crestine in engleza, raspunzand scrisorilor primite de la cititori si vizitatori, ocupandu-se de necesitatile cotidiene, precum gradinaritul, lemnele de foc, motorul camionului si echipamentul de tiparire, si rugandu-se in tacere.
Cine este el, acest smerit si rezervat preot-calugar? Eugene Rose inainte de a intra in monahism, fiul cel mai mic al unui portar, nascut la San Diego, California, in anii sai de scoala primara si liceu a avut putine legaturi si a aratat putin interes fata de crestinism. Insa a avut o minte stralucitoare, cercetatoare si o inima curata, doritoare de adevar - iar aceasta a facut diferenta.
A studiat budhismul sub indrumarea lui Alan Watts, in San Francisco, si filosofia chineza la Universitatea Californiei, din Berkeley, exceland in orice domeniu pe care l-a abordat si realizand, in acelasi timp, ca adevarul deplin trebuie cautat in alta parte... Precum isi amintea mai tarziu, "...am inceput sa constientizez o idee noua: ca Adevarul nu era doar o idee abstracta, cautata si cunoscuta cu mintea, ci mai degraba ceva personal - o Persoana chiar - cautata si iubita cu inima. Si astfel l-am intalnit pe Hristos."
O suma de factori exteriori au incurajat convertirea sa. Eugene avea legaturi cu comunitatea de imigranti rusi din San Francisco, cu radacini crestine ortodoxe foarte puternice. In 1962 a fost indrumat de catre Arhiepiscopul Ioan Maximovici, cunoscut de catre unii dintre ucenicii sai din China si Europa Apuseana ca fiind un sfant inca din timpul vietii (si, intr-adevar, a fost canonizat in 1994, la San Francisco). El a luat asupra sa responsabilitatea duhovniceasca a tanarului catehumen american, si parintele Serafim a pastrat de-a lungul intregii sale vieti o evlavie profunda pentru Arhiepiscopul Ioan.
Dar nu se incheie aici. O multime mare de credinciosi era adunata in jurul Arhiepiscopului celui sfant - insa nimeni altul nu a ajuns ca Parintele Serafim. Mult mai tarziu, o persoana care l-a cunoscut destul de bine a rezumat precum urmeaza:
"Era foarte inteligent - un astfel de geniu, incat putini oameni isi dadeau seama de aceasta. Dar in acelasi timp era foarte simplu, deloc complicat, asemanandu-se tatalui si mamei sale. Putea vedea lucrurile exact in felul in care erau - un om cu picioarele pe pamant, cordial, sincer."
Mostenirea Parintelui Serafim, atat cea palpabila cat si cea imperceptibila, este cu adevarat imensa, si chiar si astazi, la douazeci de ani de la moartea sa, ramane nedescoperita, dezvaluind noi bogatii. Un nou volum, cuprinzand o parte din corespondenta sa, intitulat "Scrisori de la Parintele Serafim" (Letters from Fr. Seraphim) a fost publicat de curand. Inaintea acestuia, a aparut o vasta culegere sub numele de "Cartea Facerii" (Genesis, Creation and Early Man), dedicata indeosebi disputei dintre evolutionism si creationism. Cea mai cunoscuta si raspandita lucrare a sa, "Ortodoxia si religia viitorului" (Orthodoxy and the Religion of the Future), retiparita de mai multe ori in Statele Unite si in strainatate, trebuie creditata pentru expunerea numeroaselor inselari spirituale ale zilelor contemporane si salvarea a nenumarate suflete de la sectele New Age si oculte. "Sufletul dupa moarte" (Soul after death) lamureste viziunea crestina traditionala si explica altfel misterioasele "experiente din pragul mortii" si "post-mortem". Publicatia bilunara "Cuvantul ortodox" (The Orthodox Word), publicata de Parintele Serafim din 1965, uneori de unul singur, slujeste inca crestinilor vorbitori de limba engleza.
Si acestea sunt doar o mica parte din cele ce le-a savarsit. Ucenicii sai, atat clerici, cat si mireni, pot fi gasiti in comunitatile ortodoxe de pe tot cuprinsul Statelor Unite si, de fapt, in intreaga lume; articolele, predicile si conferintele sale asigura o sursa vesnic proaspata de cunoastere si inspiratie. Si mormantul lui, din Platina, California, a devenit un loc popular de pelerinaj pentru cei ce l-au iubit aici pe pamant, ca si pentru cei ce nu l-au intalnit niciodata in persoana.
Din prefata la "Taramul cel ceresc" (Heavenly Realm), o colectie de eseuri ale lui Eugene Rose, viitorul parinte Serafim:
"Cautarea unui suflet de tanar contemporan care a izbandit cumva sa patrunda in taramul bogatei traditii crestine, apoi sa se umple pe sine cu frumusetea ei dumnezeiasca si in cele din urma sa se inalte ca o legatura vie cu Parintii Bisericii - este cu adevarat coplesitor! Cine si-ar fi inchipuit ca prozaica noastra America ar fi putut produce un astfel de vizionar?"
Din Amintiri despre Parinte Serafim (Remembering Fr. Seraphim - Orthodox America, aug.- sep. 1982):
l In discutii, el era proverbialul "om al cuvintelor putine". Nu era interesat de vorbirea desarta, rareori isi exprima o preferinta pentru ceva anume si ii displacea falsul de orice fel, vorbind adesea de "mentalitatea de Disneyland" a Americii care facea imposibil pentru oameni sa caute si sa gaseasca adevarul (O asemenea aversiune fata de compania Disney, in acei ani aparent inocenta, a parut ciudata multora - dar curand vor cadea mastile si in 1996 crestinii americani vor incepe sa boicoteze Disney-ul - n. ed.)
Era ingrijorat de faptul ca majoritatea dintre noi eram "inconstienti": eram ignoranti cu desavarsire de marile adevaruri ale credintei noastre... "Fii treaz, constient, informat!... - sustinea el, "Nu pastra ortodoxia pentru tine, ca si cum ar fi o comoara personala. Impartaseste-o!"
l Parintele Serafim a fost sursa de inspiratie pentru mii de oameni. A oferit unele din cele mai inspirate predici scrise vreodata in limba engleza. Povatuirea sa statornica era: "Invinuieste-te. Nu-ti cauta nicodata scuze. Daca trebuie, sau daca crezi ca trebuie, ingaduie o slabiciune, iar apoi asigura-te ca o recunosti ca fiind o slabiciune, si un pacat. Dar priveste-ti propriile greseli si nu-ti osandi fratele!".
In ultima perioada a vietii sale, Parintele Serafim a insistat mai ales pe nevoia de atentie duhovniceasca [trezvie] in pregatirea luptelor ce vor veni. Se pare ca avea o constienta, o inainte-cunoastere, a vremurilor apocaliptice ce ne asteapta. Mesajul sau a fost transmis prin binecunoscuta fraza: "E mult mai tarziu decat iti inchipui".
Moartea Parintelui Serafim a cauzat un fenomen spiritual nemaintalnit in zilele noastre. Zacand intr-un sicriu de lemn nefinisat, in biserica modesta a manastirii, nu doar trupul i-a ramas moale si parca viu in caldura verii, ci si chipul ii era atat de mangaietor, incat nimeni nu s-a indurat sa il acopere, dupa obiceiul calugaresc. Pana si copii puteau fi doar cu greu indepartati de langa sicriu, de vreme ce trupul aducea o asemenea pace launtrica si inspira o asemenea dragoste. Toata lumea era constienta ca in timpurile noastre, printre noi, un om sfant a lasat in trupul lui un fenomen ce lanseaza o provocare stiintei si inimilor noastre.
Din Descoperirea lui Dumnezeu in inima omului (Gods Revelation to the Human Heart - Fratia Sf. Gherman din Alaska, 1987):
...
Exista cumva vreun organ special de primire a descoperirii de la Dumnezeu?
Da, intr-un anume sens, exista un asemenea organ, desi in mod obisnuit
il inchidem si nu-l lasam sa se deschida: in inima ii face Dumnezeu omului
darul de a i Se descoperi, in inima iubitoare. Stim din Scripturi ca Dumnezeu
este iubire: crestinismul este religia iubirii. (Te poti uita la caderi,
ii poti vedea pe cei care-si spun crestini dar nu sunt, poti sa spui despre
crestinism ca nu e iubire; dar crestinismul este cu adevarat religia iubirii,
atunci cand aceasta este biruitoare si practicata pe calea cea dreapta).
Domnul nostru Iisus Hristos ne-a spus ca, mai presus de orice, adevaratii
Sai ucenici vor fi recunoscuti prin dragostea lor.
Daca-i intrebi pe cei care l-au cunoscut pe Arhiepiscopul Ioan ce-i atragea
pe oameni la el - si inca ii mai atrage, chiar si pe cei care nu l-au
cunoscut niciodata - raspunsul este intotdeauna acelasi: deborda de iubire,
se jertfea pentru semeni dintr-o iubire absolut neegoista fata de Dumnezeu
si fata de ei. Iata de ce i s-au descoperit lucruri care nu s-ar fi putut
nicicand cunoaste pe cai firesti. El insusi i-a invatat pe altii ca, asa
cum ni se descopera in Vietile Sfintilor si in scrierile Sfintilor Parinti,
adevaratul ortodox, cu tot "misticismul" Bisericii noastre Ortodoxe,
are intotdeauna ambele picioare asezate cu fermitate pe pamant, facand
fata oricarei situatii. Cineva Il intalneste pe Dumnezeu atunci cand accepta
situatiile date, primindu-le cu iubire in inima. Aceasta inima iubitoare
este cea prin care oricine poate ajunge la cunoasterea adevarului, chiar
daca, uneori, Dumnezeu trebuie sa doboare si sa smereasca inima ca s-o
faca receptiva - ca in cazul Sfantului Apostol Pavel care a inceput prin
a varsa foc impotriva crestinilor si a-i persecuta. Dar la Dumnezeu, trecutul,
prezentul si viitorul inimii omenesti sunt toate prezent si El vede unde
poate sa faca o bresa si sa comunice.
Opusul inimii iubitoare care primeste descoperirea lui Dumnezeu este calculul facut cu sange rece pentru a obtine tot ce se poate de la oameni. In viata religioasa acesta duce la masluire si la toate felurile de sarlatanie. Daca va uitati la lumea religioasa de astazi, veti vedea ca cea mai mare parte a ei merge pe acesta cale: e atata falsitate, poza, calcul, se face atata uz de valurile modei care fac sa fie in voga mai intai o religie sau o atitudine religioasa, apoi alta.
Din Scrisori de la Parintele Serafim
(Letters
from Father Seraphim - Nikodemos, Richfield Springs, NY, 2001):
l
Cerule!
Ce se intampla cu oamenii? Cat de usor este tras cineva de la calea slujirii
lui Dumnezeu in tot felul de factiuni, invidii si incercari de razbunare.
l
Ma gandesc... la generatia in varsta care acum e aproape dusa si vreau
sa-i plang pe tinerii stie-tot care nu au inteles nimic. Dar intelegerea
vine numai printr-o suferinta adevarata si cat de multi pot face aceasta?
l
Crestinii ortodocsi, inconjurati si innotand deja intr-o mare de filosofie
si practica umanist-lumeasca, trebuie sa faca tot ceea ce este posibil
ca sa-si faureasca propriile insule, in aceasta mare de ganduri si practici
indreptate catre Dumnezeu, apartinand lumii celeilalte.
l
Incearca sa tii minte ca intreaga lucrare crestina este locala- aici si
acum intre mine, Dumnezeu si cel de langa mine.
l
Ai un carnetel in care sa notezi citate din Sfintii Parinti, in timpul
lecturilor tale? Ai intotdeauna o carte a Sfintilor Parinti pe care sa
o citesti si la care sa te poti intoarce intr-un moment de tristete? Incepe
acum - este esential!
l
In aceste vremuri, cineva nu poate fi crestin cu jumatate de inima, ci
fie in intregime, fie deloc.
Ierodiaconul Macarie, Ivanovo, Rusia
Aparut in Pravda.ru, 27 septembrie 2002
(...)
În acea minunata dimineata tropicala, vasul nostru taia valurile Oceanului
Indian în directia Insulei Ceylon. Pasagerii, în cea mai mare parte englezi
care mergeau la posturile sau afacerile lor din colonia indiana, erau
vioi si nerabdatori sa vada pamântul de vis pe care îl aveau în fata,
insula misterioasa ale carei basme minunate le încântasera copilaria.
Înca nu se vedea insula, când vasul era deja învaluit de mireasma grea
si îmbatatoare adusa de briza, a arborilor aromati de la tarm.
La un moment dat un nor albastru cuprinse orizontul, marindu-se din ce
în ce mai mult pe masura ce vasul se apropia. Deja începeau sa se vada
cladirile de la tarm îngropate în verdeata palmierilor maiestuosi si se
vedea si multimea multicolora care astepta sosirea vasului.
Pasagerii, care deja se împrietenisera în timpul calatoriei, duceau conversatii
animate admirând peisajul insulei de poveste care se desfasura în fala
ochilor lor. Vaporul se legana încet, pregatindu-se sa ancoreze în portul
orasului Colombo.
Aici vasul se oprea sa încarce carbune, asa încât pasagerii aveau timp
suficient sa iasa la tarm. Ziua era atât de caniculara, încât multi se
hotarâsera sa nu iasa din cabina pâna seara, când fierbinteala zilei avea
sa fie înlocuita cu o racoare placuta. Asa încât, spre seara, un grup
de opt persoane, carora m-am alaturat si eu, ghidati de colonelul Elliot,
care mai fusese la Colombo si cunostea bine orasul si împrejurimile, a
pornit la explorarea frumusetilor insulei.
Colonelul chiar a facut o propunere foarte ispititoare: "Doamnelor
si domnilor, ce-ati spune de o vizita la câteva mile în afara orasului
spre a-i vedea si noi pe vestitii fachiri magicieni de prin partile locului?
Poate vom avea posibilitatea unor experiente interesante!" Toti
au acceptat cu entuziasm propunerea colonelului.
Pe când strazile zgomotoase ale orasului ramasera mult în urma noastra,
seara se lasase deja de-a binelea iar drumul nostru serpuitor prin jungla
minunata era luminat de milioane de licurici. La un moment dat drumul
s-a largit brusc si ne-am aflat deodata în interiorul unui luminis înconjurat
de jungla. La marginea lui se afla un copac înalt sub care se vedea o
coliba si un om subtire, batrân, cu turban pe cap, ce sedea turceste si
privea fix la un foc mic ce ardea în fata lui.
În pofida sosirii noastre zgomotoase, batrânul nu s-a clintit din nemiscarea
sa si nu ne-a acordat nici cea mai mica atentie. De undeva a aparut un
tânar care s-a îndreptat catre colonel si l-a întrebat încet ceva. Imediat
dupa aceea a adus câteva scaune pe care grupul nostru s-a asezat în semicerc
nu prea departe de foc. Am simtit în jurul nostru un miros de fum placut
parfumat. Batrânul era în aceeasi pozitie, neobservând pe nimeni si nimic,
din câte puteam sa ne dam noi seama. Patrarul de luna care rasarise mai
împrastia întrucâtva întunericul noptii si în lumina aceea fantomatica
toate contururile capatau un aer ireal. Toti au tacut fara sa vrea, asteptând
sa vada ce o sa se întâmple.
Miss Mary a soptit la un moment dat cu însufletire:
"Priviti acolo sus, pe copac!". Ne-am uitat cu totii
într-acolo. Si într-adevar, vârful coroanei copacului sub care statea
fachirul parca se topea în lumina moale a lunii si copacul pur si simplu
disparea treptat de sub ochii nostri, sters parca de o mâna nevazuta,
pâna când nu a mai ramas nici o urma de copac si în fata noastra a aparut
marea. Îi vedeam valurile rostogolindu-se unele dupa altele si rândurile
de spuma alba; pe cerul, devenit deodata albastru, pluteau nori usori.
Eram uluiti.
Apoi la orizont a aparut un vapor alb. Din cele doua hornuri ale sale
iesea un fum gros. Se apropia cu repeziciune de noi, taind valurile. Spre
uluirea noastra am vazut ca este propriul nostru vas, cel cu care sosiseram
la Colombo! Un murmur a trecut printre noi, când am citit la pupa chiar
numele vasului nostru, "Luiza", cu litere mari, aurii. Dar lucrul
cel mai uluitor a fost ca pe vapor ne vedeam chiar pe noi însine! Va reamintesc
ca la acea ora nu se pomenea de cinematografie, si asemenea efecte nu
erau de conceput.
Deci fiecare dintre noi se vedea pe el însusi pe punte, printre oamenii
care râdeau si conversau unul cu celalalt. Dar lucrul cel mai uluitor
era ca ne vedeam nu numai pe noi, ci pâna si cele mai mici detalii de
pe punte, ca si când ne-am fi aflat într-un elicopter ceea ce hotarât
ca nu era în realitate. Eu de exemplu m-am vazut pe mine printre pasageri,
pe marinari lucrând la capatul celalalt al vasului, pe capitan în cabina
sa si pâna si pe maimutica Nelly, favorita tuturor, mâncând banane pe
catargul mare. Toata lumea comenta în soapta si era emotionata la culme
de ceea ce vedea.
Eu aproape ca uitasem cu totul de mine, de faptul ca eram la urma urmei
un preot monah ortodox si ca n-ar prea fi fost locul meu acolo, într-o
asa situatie. Vraja era atât de puternica, încât inima si mintea mea erau
ca paralizate. Pulsul mi s-a accelerat deodata, ca în fata unei primejdii,
si m-a cuprins o spaima de moarte.
Am început sa-mi misc buzele si sa rostesc: "Doamne Iisuse Hristoase,
Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!". M-am simtit
deodata usurat. Parca s-ar fi desfacut si ar fi cazut de pe mine niste
lanturi grele, invizibile. Rugaciunea mea a devenit mai concentrata si
odata cu ea sufletul meu s-a linistit. Priveam în continuare copacul,
când, deodata, tabloul marii disparu, suflat parca de vânt. Nu se mai
vedea decât copacul scaldat de lumina lunii, fachirul sezând tacut lânga
foc si însotitorii mei, care continuau sa priveasca marea, ce pentru ei
înca nu disparuse. Dar la un moment dat fachirul însusi pati ceva: se
rasturna într-o parte si tânarul, alarmat, alerga sa-l ridice. Spectacolul
se întrerupse brusc.
Adânc miscati de ceea ce vazusera, spectatorii se ridicara, împartasindu-si
cu însufletire impresiile si neîntelegând de ce totul se terminase atât
de brusc si de neasteptat. Tânarul a explicat ca din cauza epuizarii fizice
a fachirului, care acum sedea ca si mai înainte, cu privirea îndreptata
în jos si neacordând nici o atentie celor prezenti.
Dupa ce l-am rasplatit cu generozitate prin intermediul tânarului, multumindu-i
pentru ca ne daduse ocazia acestui uluitor spectacol, si când deja ne
porniseram cu totii sa plecam, mi-am întors fara sa vreau capul pentru
a-mi imprima mai bine întregul tablou. Atunci am întâlnit privirea plina
de ura a fachirului. Nu a durat decât o secunda, pentru ca imediat si-a
întors capul în pozitia obisnuita; dar acea privire de o secunda, mi-a
fost de-ajuns pentru a întelege odata pentru totdeauna a cui fusese puterea
care produsese acel "miracol".
"Spiritualitatea" orientala nu se limiteaza nicidecum la asemenea
"trucuri" mediumistice, de soiul celor pe care le practica fachirul.
În capitolul ce urmeaza vom constata aspecte cu mult mai adânci si mai
periculoase. Dar toate aceste fenomene au la baza acelasi mediumism, a
carui caracteristica esentiala este o pasivitate totala fata de realitatea
"spirituala" respectiva, care permite intrarea în contact cu
"zeii religiilor necrestine". Acest fenomen se constata si în
"meditatia orientala" (chiar daca uneori ea mai este numita
si "crestina") si în acele ciudate "daruri" sau "puteri",
carora, în vremurile noastre de declin spiritual, li se zice "harismatice"...
Ieromonah
Serafim Rose, Ortodoxia și religia viitorului
Traducere din limba engleză de Mihaela Grosu
Ultimul capitol din scurta viata a Parintelui Serafim Rose
de Maica Brigid
I.
Parintele Serafim a fost înmormântat în Noble Ridge ("Creasta cea
nobila"), un loc potrivit pentru cineva al carui nume dintâi a fost
Eugene, ce înseamna "nobil". A fost californian, dupa locul
de nastere, si fiind inspirat de autenticele izvoare patristice ale Ortodoxiei,
a reusit sa îsi preschimbe viata din lumea aceasta contemporana, într-un
fenomen hagiografic.
Vom lasa urmatoarele scurte relatari sa vorbeasca de la sine.
II.
Înainte de moartea sa
1.
Când se stia ca Parintele Serafim e pe moarte, au fost facute rugaciuni
catre Dumnezeu în numeroase parti ale lumii, caci multi l-au cunoscut
prin intermediul revistei "Cuvântul Ortodox" si al cartilor
sale si s-au rugat staruitor ca o astfel de viata, trebuitoare, sa fie
crutata.
Cu câteva zile înainte de adormirea sa, s-a savârsit un Sfânt Maslu în
biserica Redding, unde a slujit Parintele Serafim. În vreme ce parintele
îndura dureri profunde si suferea, în spital, parintele Alexey Young l-a
vazut stând în altar, în felul sau specific de sedere, usor încovoiat,
si rugându-se Domnului.
2.
Cu o zi înainte de a muri, Parintele Serafim a vizitat o femeie, pe mama
unui fiu duhovnicesc, caruia îi purta o grija deosebita. Iata marturia
ei:
"S-a petrecut înainte de moartea Parintelui Serafim. Lucram în camera
din spate si ma gândeam cât de mult mi-as fi dorit sa fiu si eu la spital,
împreuna cu voi. Deodata, timpul s-a oprit si l-am vazut înaintea mea
pe Parintele Serafim, stralucind tot, purtând vesminte luminoase, pline
de splendoare si stralucire - acestea sunt cele mai apropiate cuvinte
pe care le pot folosi pentru a descrie acea lumina. Mi-am tinut respiratia
si am spus, "O, Parinte Serafim!". Am fost prea uimita pentru
a mai spune altceva, în afara de "Multumesc".
Timpul nu mai curgea - totul era acum. Nu voi da nici o interpretare acestei
întâmplari, nici astazi, nici mai târziu. M-am simtit mângâiata si nadajduiesc
ca aceasta întâmplare sa va consoleze si pe voi.
Sunt foarte nevrednica, si nu stiu ce-as mai putea spune în plus".
Evghenia
Voitan
14 septembrie 1982
3.
"Chiar înainte de a ma trezi, în dimineata zilei de 2 septembrie
1982, ziua când a murit Parintele Serafim, am avut un vis. Eram însotita
de un parinte necunoscut, care m-a mustrat pentru pacatele mele. Mi-a
spus ca niciodata nu trebuie sa ma simt jignita, de nimeni. Am intrat
împreuna într-o sala uriasa, mareata. În capatul acelei sali, un om statea
în picioare, pe o platforma înaltata, si cânta. Era dificil sa-l vad bine,
din pricina distantei. Cu un glas preafrumos, cânta Lauda "Binecuvinteaza
suflete al meu pe Domnul..." Am spus "Nu aud bine". Parintele
m-a îndemnat sa merg mai aproape si am facut câtiva pasi înainte. Apoi
am început sa aud foarte clar cântarea. Cel ce cânta era un tenor, cu
o voce ca a Parintelui Serafim, pe care l-am auzind cu ani în urma, în
Catedrala din San Francisco. Era la începutul anilor `60. Sezând în cliros,
a cântat singur toata slujba Utreniei, de la un capat la celalalt. Nicicând
în viata mea nu am mai auzit o cântare mai rugatoare. Sufletul meu se
ridicase catre înaltimi. Acum, în vis, auzeam aceeasi cântare neasemuita.
Era aceeasi voce, dar suna precum cea a unui înger, a unui locuitor al
raiului... Era o cântare cereasca, nepamânteasca.
Trezindu-ma, am înteles ca nu era nici o nadejde pentru refacerea Parintelui
Serafim.
Având cea mai profunda admiratie pentru de curând adormitul Parinte Serafim,
si pretuind realizarile sale înaintea Domnului, as dori sa scriu câteva
cuvinte despre o caracteristica a sa, ce îmi este cea mai draga si mai
apropiata inimii mele. Este vorba de credinciosia sa fata de ortodoxia
autentica. Nu a avut nici cea mai mica divergenta cu învatatura Bisericii;
nu a sustinut nici o parere proprie. Raposatul meu sot, Ivan M. Kontevici,
a fost întocmai lui, având mai multe grade universitare si, spre sfârsitul
vietii, terminând academia teologica. Nicicând nu i-a trecut prin minte
sa pacatuiasca împotriva învataturilor Bisericii.
Învatatura Bisericii Ortodoxe nu este un rezultat al deliberarii rationale
a marilor parinti ai Bisericii. Însusi Duhul Sfânt i-a insuflat cu aceasta
învatatura. Din aceasta cauza, Ortodoxia este de neclintit. Orice hula
împotriva Duhului Sfânt este un pacat de neiertat (Matei 12, 31-32). În
vremurile noastre grele si pline de necazuri, credinta statornica în ortodoxie
este de mare pret. Parintele Serafim a fost o candela arzânda si stralucitoare.
Ne-a lasat lumina sa, în scrierile sale. Slava lui Dumnezeu pentru toate!"
Helene Kontevici
III.
La vremea mortii sale
1. "Duminica trecuta, în Medford, Oregon, Svetlana Jones mi-a spus ca în noaptea mortii parintelui Serafim, l-a vazut si ea în vis. Slujea Sfânta Liturghie - de fapt, tamâia cu cadelnita - iar Svetlana si Timothy erau de fata. Am întrebat-o cum s-a simtit, când s-a trezit, si mi-a spus "fericita, plina de pace". Am simtit ca Dumnezeu i-a îngaduit aceasta experienta, datorita noii misiuni din casa lor. Parintele Serafim si-a aratat placerea la întemeierea acestei misiuni si a spus ca spera sa slujeasca acolo, într-o zi. Poate ca Dumnezeu a îngaduit deja aceasta".
Parintele Alexey Young
2. Marti noaptea, în ziua în care Parintele Serafim a murit, Martha Nicholas l-a vazut pe parintele. A fost întratât de socata de vis, încât m-a chemat miercuri dis-de-dimineata, îndata ce s-a trezit. L-a vazut pe Parintele Serafim în vis, în vesminte aurii, stând pe malul unui râu. Dar lucrul ciudat era ca purta o camilafca alba si o panaghie episcopala. Sute de oameni veneau la el sa-i ceara binecuvântarea, si s-a apropiat si ea. Dar îl venera într-atât, încât îi era frica ca nu îi va da binecuvântarea. A mers catre el, implorându-l sa o blagosloveasca, iar el a facut-o. Apoi a privit-o si i-a zis ca are sa-i spuna ceva sotului ei. Apoi s-a trezit".
Parintele Alexey Young
IV.
În vremea înmormântarii sale
1.
Înmormântarea Parintelui Serafim a fost descrisa amanuntit în revista
"America Ortodoxa". Parintele Serafim, cel care în timpul vietii
sale intelectuale a cugetat asupra tainei mortii, sedea întins în sicriu,
aratând de parca ar fi fost viu. Fata sa parea mai tânara decât fusese
înainte vreodata. Asupra expresiei chipului sau se asternuse o pace triumfatoare,
iar buzele sale, din când în când, purtau un zâmbet evident. Imaginea
lui în sicriul simplu, asezat în biserica de lemn, semnifica biruinta
vietii asupra mortii. Iata ce povesteste una dintre fiicele sale duhovnicesti:
"Sedeam în fata sicriului, privindu-l, plângându-ma Parintelui Serafim,
ce ma voi face fara el. Fara sa stiu cum si fara sa realizez vreo miscare,
am privit spre icoana cea mare a lui Hristos. Am simtit un miros neplacut
si l-am auzit pe Parintele Serafim spunându-mi, "Sunt stricaciune.
Eu sunt un nimic - a fost întotdeauna Hristos, nu eu". Apoi,
mi-am întors înapoi privirea catre Parintele Serafim si mirosul a fost,
în mod hotarât, unul dulce, ca al trandafirilor, si am simtit o pace desavârsita.
Când fiecare si-a luat ramas bun de la Parintele Serafim, dintr-o data,
l-am putut vedea stând deasupra sicriului, cu fata catre altar. E greu
de descris, era foarte stralucitor, curat, îmbracat ca monah. Tot timpul
cât au fost cântate imnele, a cadelnitat, mereu cu fata catre altar.
Trebuie sa adaug ca, atunci când am fost la spital, asteptând si rugându-ne,
sedeam într-un fotoliu, tinând mantia de monah a Parintelui Serafim. Fetita
mea, Angelina, a venit, a atins-o si a început sa plânga încetisor...
a continuat sa mângâie mantia si sa plânga. În timp ce facea aceasta,
am simtit o caldura venind dinspre mantie, care ne-a înconjurat."
Ellie Anderson
2.
"Desi am vorbit cu el doar câteva minute, am tinut foarte mult la
Parintele Serafim. Pare sa fi existat o mare dragoste în launtrul sau.
Se pare ca a fost foarte sârguincios, toata viata sa fiind un lucrator
ce a irosit foarte putina vreme. Abia asteptam sa ma folosesc de sfaturile
sale. Îi multumesc Domnului ca mi-a oferit sansa sa cunosc o asemenea
persoana, chiar pentru putina vreme. Fie ca el sa treaca prin vamile despre
care a scris, ajungând întru bratele lui Hristos.
Ultima oara când l-am vazut pe Parintele Serafim a fost în iulie, când
m-a luat în padure pentru o scurta discutie. A fost foarte frumos. Pe
când plecam, mi-a spus ca în acea zona obisnuia sa se gaseasca o icoana
a Sfântului Serafim [de Sarov], agatata de un copac. A gasit-o, apoi am
cântat împreuna cântarea de slava, închinându-ne icoanei.
În vremea noptii de vineri, pe când se citea Evanghelia asupra trupului
sau adormit, l-am rugat pe Parintele Serafim sa se roage pentru mine -
pentru o cerere anume. Apoi, sâmbata dis-de-dimineata, am iesit afara,
dupa o gura de aer proaspat. Vroiam sa gasesc din nou icoana aceea din
copac, dar nu eram sigur daca as putea-o identifica, caci era micuta si
aramie, si aveam doar o idee vaga a locului pe unde era copacul. M-am
îndreptat, totusi, în acea directie, zicând: "Parinte Serafim, daca
îmi auzi rugaciunea - lasa-ma sa gasesc iarasi icoana aceea". În
doar câteva secunde, m-am uitat împrejur si am vazut-o asezata pe pamânt,
chiar la picioarele mele. I-am multumit si am spus o rugaciune catre Sfântul
Serafim [de Sarov], închinându-ma icoanei, apoi am pus-o înapoi, în copacul
din care cazuse".
Fratele David
3. "Sora mea Iustina spune ca sâmbata noapte, dupa înmormântarea Parintelui Serafim, lui Jeremiah i s-a aratat Parintele în dormitor, imediat dupa ce acesta s-a dus la culcare. Jeremiah i-a povestit aceasta Iustinei duminica seara, dupa ce ea s-a întors de la Platina. "Mami", i-a spus, "stiu ca Parintele Serafim vegheaza asupra mea, fiindca noaptea trecuta si-a pus mâna chiar aici si a apasat tare". În timp ce spunea acestea, si-a asezat mâna pe inima, apasând puternic. Nu i-a fost teama câtusi de putin. Aceasta este întâmplarea despre care Iustina mi-a scris în dimineata urmatoare."
Parintele Alexey Young
4. "Am fost profund miscat de moartea parintelui Serafim Rose. La câteva zile dupa ce am primit numarul din "America Ortodoxa" ce anunta fericita sa adormire, sotia mea a avut un vis, în care a vazut un monah iesind dintr-un lung sir de pustnici, ce a venit spre noi si ne-a blagoslovit. Ziua urmatoare, mi-a povestit visul si i-am aratat o fotografie a parintelui Serafim, primita de la publicatia "Cuvântul ortodox". Ea nu o vazuse niciodata, dar l-a recunoscut pe calugarul din vis. Apoi i-am spus ca m-am rugat parintelui Serafim sa-mi dea un semn din partea sa, daca îi este placut Domnului.
Fabian de Costa
Roanne, France 18 februarie 1983
V.
Cele patruzeci de zile
1.
În vremea celor patruzeci de zile, când sufletul omului este înca atasat
pamântului si Biserica ortodoxa se roaga pentru raposat, mortii pastreaza
o anumita legatura cu cei apropiati. Parintele Serafim a scris mult despre
aceasta, în cartea sa "Sufletul dupa moarte".
Parintele Gherman a slujit patruzeci de liturghii în perioada ce a urmat
raposarii Parintelui Serafim. A noua zi de la moarte s-a întâmplat sa
fie ziua pomenirii Sfântului Iov din Pociaev (28 aug./10 sept.), exact
la nouasprezece ani de la înfiintarea Fratiei Sfântului Gherman. În noaptea
celei de a noua zile, par. Gherman a avut un vis, în care se gasea o gaura
uriasa si întunecata. La gura ei sedea o silueta îmbracata în alb, aratând
de parca se gasea într-o stare de împotrivire. Un grup de femei si un
barbat stateau lânga ea si o alinau.
Sase zile mai târziu, chiar în ziua în care a fost slujita întâia Sfânta
Liturghie din pustiurile Platinei, de praznuirea Sf. Mc. Mamant (2/15
sept.), par. Gherman, dupa savârsirea Liturghiei, l-a vazut în vis pe
Parintele Serafim, învesmântat în alb si zacând adormit. Dintr-o data,
viata a dat navala pe fata lui si si-a deschis ochii, ca si cum ar fi
salutat, plin de stralucire, viata.
2.
În a 40-a zi de la moartea Parintelui Serafim, Episcopul Nectarie din
Seattle, care a avut o mare dragoste si pretuire fata de par. Serafim,
a sosit la Manastirea Sfântului Gherman împreuna cu câtiva preoti. Dupa
Sfânta Liturghie, a slujit o panihida episcopala la mormântul par. Serafim,
la capatul careia a tinut o predica încheiata cu aceasta fraza: "Parintele
Serafim a fost un om drept, un sfânt, poate". Coborând dealul
de la mormântul par. Serafim, era pe punctul sa intre în biserica, tinând
înca în mâna cadelnita fumegânda. Dintr-odata s-a întors si, plin de evlavie,
a început sa cânte cu glas mare, însotit de fratii, clericii si pelerinii
din jur: "Slava, slava tie, sfântul nostru parinte Serafim si cinstim
sfânta pomenirea ta: învatator al monahilor si împreuna-vorbitor cu îngerii"[1]
- si tristetea despartirii de Parintele Serafim s-a preschimbat în bucurie.
Doar la cinci luni de la întâmplare, acest ierarh drept, episcopul Nectarie,
a raposat. Suferind prigoana în îndelung-patimitoarea Rusie, a murit în
ziua în care Sfânta Biserica Ortodoxa i-a canonizat pe Noii Martiri în
1982, si acum s-a alaturat Parintelui Serafim, în lumea cealalta.
3.
Co-fondatorul Misiunii "Sfintilor Ierarhi ai Moscovei", din
Moscow, statul Idaho, scrie:
"Luni, când a ajuns la noi, în Moscow, vestea mortii Parintelui Serafim,
la trei zile dupa înmormântarea sa, am fost cuprins de întristare si l-am
implorat pe Dumnezeu sa-mi ajute sa-l mai vad, pentru înca o data, pe
Parintele Serafim. Dumnezeu m-a auzit si l-am vazut, iarasi, pe Parintele
Serafim, caci, la putina vreme dupa, am avut un vis, în care se facea
ca am venit la manastire. Acolo, Parintele Serafim m-a purtat catre un
anumit loc de pe terenurile manastirii, la care am putut ajunge de pe
un pod arcuit, alb si frumos. Apoi mi-a aratat un anume loc de pe pamânt
si a spus sa nu se sape acolo, caci era pentru un arheolog aceasta.
Când am ajuns la manastire, la a patruzecea zi de la adormirea Parintelui
Serafim, am primit ascultare sa pregatesc fundatia unei platforme de scânduri,
împrejurul mormântului sau. Am privit copacii din jur: erau pe de-a-ntregul
aurii, în vesmânt de toamna, si m-am gândit ca biserica si toate împrejurimile
aratau atât de linistite si frumoase, precum o icoana. Si apoi, pe când
sapam pentru fundatie, dintr-o data mi-am amintit visul pe care l-am descris
mai sus. Ce ciudat! Cât de asemanatoare era acea culoare aurie celei din
vis!"
Daniel Matheson
1/ 14 octombrie 1982
Acoperamântul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu
4.
În a doua noapte dupa cea de-a patruzecea zi, s-a slujit o Liturghie la
miezul noptii, în cinstea fondatorului Fratiei Sfântului Gherman, arhimandritul
Gherasim, care a murit în aceeasi zi, în anul 1969. Par. Gherman, fiind
foarte obosit, a venit sa se odihneasca în chilia Parintelui Serafim,
numita "Optina". Era înca lumina afara, când a cazut într-un
somn usor. S-a trezit curând, dupa ce l-a vazut pe Parintele Serafim lânga
iconostasul din biserica manastirii, aratând asa cum ne-am obisnuit sa-l
zarim: foarte serios, concentrat si putin îngrijorat. Cu un glas imperios,
a grait: "Ai grija de John, de John". Parintele Gherman a sarit
cu întrebarea: "Care John?" - caci sunt atât de multi John.
Dar apoi si-a amintit de un anume John, aflat în necaz, cu care nu a mai
tinut legatura de saisprezece ani. Parintele Gherman a presupus ca aceasta
era persoana ce avea nevoie de ajutor. Curând, a adormit din nou, si iarasi
a vazut iconostasul cu Maica Domnului, dar Parintele Serafim nu mai era
acolo. Fiind convins ca visul acesta nu era unul obisnuit si cunoscând
prea-bine grija parintelui Serafim pentru oameni, par. Gherman s-a grabit
catre biroul sau, ca sa gaseasca adresa acestui John. Desi a gasit adresa,
nu a gasit si numarul de telefon, iar John se gasea la mare departare,
în Canada. Mama lui era într-un azil de batrâni din Bay Area, dar Parintele
Gherman nu a reusit sa o contacteze prin telefon. Trimitându-i lui John
o scrisoare, cu o bancnota de douazeci de dolari înauntru, s-a grabit
catre Bay Area, nadajduind sa o contacteze pe mama lui John, spre a afla
daca exista vreun necaz. Dupa o serie întreaga de vizite zadarnice prin
azilele de batrâni, a gasit-o în cele din urma, pe la miezul noptii, doar
pentru a descoperi ca John era somer si într-o situatie disperata. L-a
sunat de îndata pe un student, din orasul în care locuia John, si l-a
implorat sa-l viziteze pe acesta.
Dupa o saptamâna, a sosit un raspuns de la acest student, cu câteva informatii
uluitoare. S-a întâmplat ca, dupa o lunga perioada de absenta de la biserica,
John s-a hotarât sa mearga la Liturghie, de praznicul Adormirii Maicii
Domnului. Intrând în biserica, dintr-odata a avut un sentiment puternic
al prezentei Parintelui Serafim, la care nu se mai gândise de ani buni.
Acest simtamânt a sporit, pe masura ce slujba continua. Câteva nopti dupa
aceasta, John a auzit, în vis, pe cineva batând la usa. Când usa s-a deschis,
l-a vazut pe Parintele Serafim, dar nu l-a recunoscut de îndata. Parintele
Serafim avea o barba gri, lunga, si un pardesiu ponosit, ce obisnuia sa-l
poarte în timpul anilor sai de saracie din San Francisco, pe când tinea
o librarie ortodoxa. I-a vorbit lui John în limba rusa, spunându-i pe
un ton foarte încurajator: "Frate John. Sunt eu. Nu mai locuiesc
în Platina; acum stau aici". A început sa-l previna în legatura cu
ceva, dar mai târziu lui John i-a fost cu neputinta sa-si aminteasca cu
exactitate despre ce.
Aproape în aceeasi perioada în care l-a vazut pe Parintele Serafim, John
a contractat o boala de stomac neobisnuita, si vreme de doua saptamâni
nu a putut sa manânce nimic, stomacul sau refuzând sa primeasca hrana.
A slabit cu repeziciune, ajungând atât de slabit încât nu se mai putea
da jos din pat. Nu se astepta sa-l viziteze nimeni si stia ca, daca cineva
ar fi venit, nu avea bani pentru medicamente. Totusi, în cele din urma,
unul dintre vecinii sai a trecut sa-i aduca corespondenta, si abia atunci
a primit scrisoarea parintelui Gherman. Cu banii din scrisoare, John avea
acum posibilitatea sa-si plateasca un tratament medical. A contactat imediat
o persoana despre care s-a gândit ca ar putea sa-i usureze boala, si acest
om a sosit curând, aducând cu el un tratament special, cu apa sarata.
Dupa primirea acestui tratament, John si-a recapatat repede puterile.
Când a primit scrisoarea parintelui Gherman, John a aflat si despre operatia
si adormirea Parintelui Serafim. Gândindu-se la cele petrecute, John si-a
dat seama ca operatia Parintelui Serafim a avut loc chiar în noaptea în
care a simtit prezenta Parintelui Serafim în biserica. Si-a mai dat seama
ca atunci când l-a vazut pe Parintele Serafim venind sa-l întareasca,
era noaptea mortii parintelui. Cine stie? - Daca Parintele Serafim n-ar
fi aparut, si daca parintele Gherman nu ar fi ascultat imediat rugamintea
parintelui Serafim, poate John nu ar mai fi trait astazi.
VI.
Apropierea Parintelui Serafim
1. Într-o zi, ma gaseam singur în biserica, în altar (cred ca faceam curatenie sau ceva asemanator). Dintr-o data m-am gândit la Parintele Serafim si la faptul ca nu-l voi mai vedea niciodata în acest micut paraclis. Parea de neconceput! Într-o clipa, am simtit ca era lânga mine, acolo în altar - nu într-un fel "ocult", precum o fantoma, ci prin mila Domnului. Era acolo; îl puteam simti acolo si dintr-o data am stiut ca eram în prezenta celeilalte lumi. Am fost coplesit cu desavârsire, am cazut în genunchi si am am plâns - lacrimile mele erau lacrimi de pocainta pentru pacatele mele, ale cunoasterii faptului ca sunt o scuza dezgustatoare pentru un om, si pentru cât de bun a fost Dumnezeu cu mine în ciuda tuturor acestora. În prezenta lumii de lânga mine, am simtit, doar într-o foarte, foarte mica masura, ceea ce poate a simtit Proorocul Moise atunci când a urcat pe Muntele Sinai (fara a face nici o comparatie între mine si el!). Ideea este ca acesta "experiere" a Parintelui Serafim din lumea cealalta (si a fost foarte reala) nu mi-a atras câtusi de putin atentia asupra lui, ci imediat m-a facut sa vad cât de pacatos sunt în fata Domnului. Constientizarea aceasta, a pacatoseniei proprii, este cea care ma convinge ca am avut parte de o traire adevarata, nu de una de la Cel Rau, si nu de un rod al imaginatiei mele".
Parintele Alexey Young
2.
Nu cu mult dupa adormirea Parintelui Serafim, am fost cu toti socati sa
aflam ca matuska [sotia] par. Alexey Young, Susan, a fost gasita având
cancer la gât. Dupa analize ulterioare, au fost confirmate cele mai rele
temeri: cancerul era malign. De peste tot, oamenii au început sa se roage
la Dumnezeu pentru ea. Parintele Alexey i-a uns gâtul cu ulei, de la candela
ce arde la mormântul Parintelui Serafim. Doctorii nu i-au dat nici o speranta.
Unul dintre enoriasi ne-a scris cele ce urmeaza:
"Nu simt ca Parintele Serafim ar fi undeva departe. De curând, am
visat ca ma plimbam printr-o multime de oameni, iar acolo era si Parintele
Serafim, îmbracat în vesmintele sale de monah, cu o scufie schimniceasca
pe cap. M-a blagoslovit si mi-a grait: "Pace tie!", iar eu i-am
raspuns: "Si duhului tau!", ca la Liturghie. El s-a întors catre
o femeie si si-a asezat fruntea pe gâtul si umarul ei. Când si-a ridicat
capul, curgea sânge din gâtul si umarul femeii, dar nu era pic de sânge
pe Parintele Serafim. Parintele diacon Lawrence, învesmântat în alb si
auriu, a sosit si, cu stergarul de Împartasanie, a sters sângele, plin
de liniste. Îmi amintesc ca m-am gândit: "Este cu adevarat sângele
lui Hristos!". Apoi Parintele Serafim s-a îndepartat îmbratisând
pe cineva, ca si cum ar fi consolat acea persoana. Nu am recunoscut cine
era. Apoi, când m-am trezit, mi-am dat seama ca femeia din vis arata,
din spate, exact ca matuska Susan."
Martha
Nichols
6 decembrie 1982
La ceva vreme de când s-a petrecut visul acesta, matuska Susan a mers la medic pentru examene medicale. Toate testele au iesit negative si doctorii i-au spus ca nu mai trebuie sa vina, timp de sase luni.
3.
Cu ocazia celei de-a doisprezecea aniversari de la tunderea în monahism
a Parintelui Serafim, de pomenirea Staretului Nazarie de la Valaam (14/27
octombrie 1982), unul dintre fratii de la Manastirea Sfântului Gherman
a avut parte de înca o vizita miscatoare a Parintelui Serafim. Acest vis
s-a petrecut dupa Sfânta Liturghie, care s-a slujit la 2:30 dimineata,
si la care fratele s-a împartasit cu Sfintele Taine. El scrie:
"În vis, sedeam în paraclis, în fata altui frate, si Parintele Serafim
sedea în fata noastra, învesmântat. Parea ca are ceva de spus; dar au
început sa vina oamenii catre dânsul, din stânga si dreapta si din spatele
lui, cerându-i diverse lucruri. Dupa ce s-a ocupat de acestia, a venit
catre mine, chemându-ma pe nume, cu un glas plin de dragoste. Apoi, mi-a
spus o propozitie, ale carei cuvinte erau ceva de genul: "Ramâi statornic
întru hotarârea ta, ori persevereaza pâna la capat". Apoi m-a sarutat
pe frunte, si m-am trezit sub impresia puternica a acestei sarutari, simtindu-ma
fericit".
4. "În noaptea de dinaintea hirotoniei mele întru preot, am avut un vis în care Parintele Serafim a venit la mine, m-a blagoslovit si apoi m-a îmbratisat, graindu-mi: "Fiul meu!" Am fost încântat si surprins, si am zis: "Parinte Serafim, ce faceti?" Iar el a raspuns, asa cum obisnuia sa spuna pe vremea când era cu noi, "Sunt foarte obosit". Fiind foarte nervos înaintea hirotonirii mele, din pricina ca parintele Herman nu putea fi prezent la slujba, am devenit foarte calm si fericit, stiind ca Parintele Serafim m-a vazut din lumea cealalta, m-a mângâiat si mi-a daruit blagoslovenia sa".
5. "Verisoara mea Judy, care este ca o sora pentru mine, a avut vineri o comotie cerebrala. Când au luat-o, doctorii nu i-au dat nici o speranta de viata. Am vrut sa va povestesc despre aceasta, pentru ca sunt sigura ca si pentru voi va însemna mult. În acea noapte, dupa ce am auzit de la Gary, sotul ei, despre comotie, am rostit un acatist catre Maica Domnului si am lasat-o pe Judy în grija Ei si a Parintelui Serafim. Am asezat imaginea ei lânga icoana Maicii Domnului si lânga imaginea Parintelui Serafim din sicriu. În mintea mea, mi i-am putut imagina mergând catre Los Angeles ca sa aiba grija de Judy, si în inima mea am stiut ca este adevarat. Am dormit foarte profund si linistit în noaptea aceea, ca si cum cineva ar fi asezat o patura usoara si calduroasa asupra mea. În dimineata urmatoare, am sunat ca sa aflu cum se simte, si vestile au fost minunate! Judy s-a miscat în timpul noptii si, acum, va parasi salonul de terapie intensiva, saptamâna aceasta. Poate vorbi si poate mânca hrana solida; îi recunoaste pe toti si nu este paralizata. Doctorii spun ca este o minune. Au o multime de teste de facut saptamâna aceasta nu stiu exact pentru ce, dar totul se prezinta bine. Atât de multi oameni s-au rugat pentru ea si stiu ca astfel s-a savârsit minunea... Dar simt ca a primit un ajutor deosebit din partea Maicii Domnului si a Parintelui nostru Serafim."
Christina
Shane
10 februarie 1983
6. "Pe 5 martie 1983 (stil nou), trei pelerini - Paul Baba, Christopher Haddad si Michael McGee - încercau cu disperare sa ajunga la Manastirea Sfântului Gherman al Alaskai din Platina, California. Dupa ce au avut câteva probleme cu masina pe drumul spre manastire, cei trei pelerini s-au împotmolit într-un orasel numit Williams. Au fost luati de o alta masina, sâmbata dis-de-dimineata, pâna în oraselul Red Bluff, ajungând la orele târzii ale diminetii. Oprindu-se la un telefon, Michael a sunat la magazinul universal din Platina pentru a lasa un mesaj unuia dintre calugari, spunând ca sunt împotmoliti si vor încerca sa ajunga cu autostopul sau o vor lua pe jos pe Autostrada 36, lunga de patruzeci si cinci de mile. Cei trei pelerini au pornit-o pe jos. Deoarece îsi carau lucrurile si echipamentul de dormit, calatoria a devenit obositoare, doar dupa câteva mile. Au început sa faca pauze scurte. Când au ajuns la o ferma, Michael l-a întrebat pe un om înalt, în vârsta, cât mai au de mers pâna la Platina si daca pot sa foloseasca telefonul lui. Bunul om a fost de acord si a adaugat, "Daca aveti de gând sa faceti tot drumul astazi, nu o sa reusiti niciodata - mai sunt înca vreo patruzeci de mile". Mergând în casa cu omul, Michael a sunat la magazinul din Platina pentru a lasa un mesaj urgent, ca au ramas împotmoliti pe Autostrada 36 si au nevoie de o masina pâna la manastire. Cei trei pelerini au continuat drumul, multumindu-i bunului si generosului om pentru ca le-a îngaduit sa-i foloseasca telefonul. Drumul parea ca nu se mai termina. Dupa una sau doua mile, disperat, Paul a strigat din adâncul inimii sale, "Parinte Serafim, ajuta-ne!". În decurs de unul sau doua minute, Parintele N. a venit cu o masina si ne-a luat. Astfel, dreptul parinte Serafim a auzit strigatul nostru, al celor neputinciosi. Slava lui Dumnezeu pentru toate! Amin."
Michael McGee
7.
O credincioasa ortodoxa, pe nume Martha, avea o durere mare în inima din
cauza ca tatal ei, care era un om bun si care credea în Dumnezeu, nu a
putut gasi fericirea întru Iisus Hristos, purtând pecetea tristetii si
a deziluziei de-a lungul întregii sale vieti. Ce minunat ar fi, s-a gândit
ea, daca tatal ei ar putea simti si întelege macar un strop din Ortodoxie,
si daca ar putea avea o soarta fericita în alegerea vietii viitoare. S-a
apropiat de el în câteva rânduri, încercând sa-l însufleteasca cu învatatura
ortodoxa. Desi el a fost interesat, întotdeauna ceva îl împiedica sa patrunda
mai profund în învatatura mântuitoare a credintei noastre. Pe neasteptate,
i-au sosit vestile cele rele ca el are cancer si ca mai are foarte putina
vreme de trait. Când i s-a apropiat sfârsitul, ea a venit sa petreaca
împreuna ultimele lui zile. I-a dezvaluit plinatatea Ortodoxiei, iar el
a primit-o din toata inima. Pentru ca nu era nici un preot ortodox prin
preajma si era putina vreme, ea a luat aghiasma si, dupa ce a rostit Crezul
si câteva rugaciuni, l-a botezat pe tatal ei, în acelasi chip în care
se facea si în timpurile stravechi, în cazuri asemanatoare. Multumita
hotarârii ei, tatal ei a murit crestin ortodox. A trecut ceva timp, si
Martha, fiind legata duhovniceste de Parintele Serafim (caci fiul ei este
fin al par. Serafim), a vizitat mormântul acestuia, pentru a se ruga si
a primi încredintare ca fapta ei de râvna a fost placuta lui Dumnezeu.
Când a ajuns si s-a rugat la mormântul lui, a scris un biletel scurt,
cerându-i Parintelui Serafim sa aiba grija de tatal ei, care era atât
de novice în cele ale credintei. A pus acest biletel într-o crapatura,
din mica structura de lemn de deasupra mormântului. Întorcându-se fericita
acasa, ne-a trimis o carte postala:
"Va multumesc! Va multumesc! M-am simtit minunat! Dupa ce am ajuns
acasa, l-am visat pe tatal meu, viu si fericit. Mi-a spus ca s-a bucurat
sa ma vada, si ca a fost într-un loc unde nu s-a simtit bine, pâna când
<<a venit sfântul si l-a scos de acolo>>. Cu dragoste, Martha".
8. La primele Pasti departe de iubita sa manastire, Parintelui Serafim i-a fost dusa lipsa foarte mult. Staretul [egumenul] Gherman, primind binecuvântare de la Parintele Serafim, pe patul sau de moarte, spre a împlini un vis vechi de douazeci si cinci ani, a mers sa petreaca noaptea Învierii lui Hristos în Monks Lagoon [Laguna calugarului] pe insula Spruce, în Alaska. Era încordat si agitat, parasindu-si turma vaduvita, într-o perioada asa de importanta. Fratii si surorile sale au înteles ca Sfântul Gherman era cel ce îl chema în Alaska. Cu inima plina de îndoiala, el a mers la mormântul Parintelui Serafim si l-a rugat sa ocroteasca si sa umple de bucurie Fratia pe vremea Pastilor, cât timp va fi plecat. Si bineînteles ca Parintele Serafim si-a vizitat, în mod mistic, manastirea, de Pasti, caci o fetita de sapte ani, pe care parintele o botezase cu câtiva ani în urma, l-a zarit în prima zi a Pastilor. Era la manastire, purtând vesminte pascale pe de-a-ntregul albe si binecuvântând cu aghiasma si cu o cadelnita toate locurile: înauntru si în afara bisericii, toti copacii, precum si poarta manastirii. Noi credem ca Parintele Serafim a avut grija de manastire, în timpul absentei Parintelui Gherman.
Monahia Brigid
1. Este de notat ca aceasta a fost o proslavire savârsita de un episcop, prin urmare socotindu-l în mod "oficial" pe Parintele Serafim în rândul sfintilor.
Aparut
în The Orthodox Word
Vol. 19, Nr. 102 (108-109) ianuarie-februarie, martie-aprilie, 1983
Traducere M.V.
"Calea
cea dreaptă se află in inima care incearcă să se smerească..."
Ieromonah
Serafim Rose- Descoperirea lui Dumnezeu în inima
omului
