XXXV

Punerea înainte a Cinstitelor Daruri

Pregatirea darurilor pentru aducerea Sfintei Jertfe, ca scop principal al Intrarii Mari, îsi gaseste împlinirea prin asezarea lor pe Sfânta Masa. Cinstitele Daruri, care reprezinta ofranda vietii noastre si jertfa Bisericii fiind, pâna la sfintirea lor, chipuri (antytipa) ale Trupului si ale Sângelui Domnului (1), sunt puse înaintea lui Dumnezeu cu rugaciunea de a fi primite în "sfântul si cel mai presus de ceruri si duhovnicescul sau jertfelnic întru miros de buna mireasma duhovniceasca" si de a ne trimite harul Sfântului Duh (2).

Hristos primeste jertfa noastra si se identifica cu ea

Asezarea Cinstitelor Daruri pe Sfânta Masa este savârsita întotdeauna de catre protos, adica de întâi-statatorul slujbei. În cazul Liturghiei arhieresti episcopul nu participa la procesiune ci primeste, stând între Sfintele Usi, Sfântul Disc de la diacon si sfântul Potir de la preot si, dupa ce rosteste cu glas tare pomenirea viilor respectiv a mortilor, le pune pe rând pe Sfânta Masa. Când slujeste preotul cu diacon, acesta din urma, desi poarta Sfântul Disc în procesiune, nu îl asaza pe Sfânta Masa ci asteapta sosirea preotului protos care îl pune, împreuna cu Sfântul Potir, pe Sfânta Masa.
Faptul ca Cinstitele Daruri sunt asezate pe Sfânta Masa doar de catre protos are o semnificatie profunda si anume "ceea ce noi aducem este aratat ca fiind adus de Hristos si înaltat de El în Sfânta Sfintelor ceresti. Jertfa noastra, jertfa Bisericii, este jertfa lui Hristos"(3).
În urma Proscomidiei Cinstitele Daruri reprezinta jertfa Bisericii care uneste în sine jertfele personale ale fiecaruia dintre cei care au adus sau pentru care s-au adus darurile de pâine si vin, ofranda vietii noastre. Jertfa curata se întâlneste în mod firesc cu Dumnezeu. Dar numai omenescul purtat de Dumnezeu este capabil de o jertfa curata, totala, fara rezerve. De aceea numai în Hristos s-a produs întâlnirea desavârsita (4) a lui Dumnezeu si a jertfei, numai jertfa Lui a fost o jertfa totala, atotcurata, desavârsita . Jertfa noastra, jertfa Bisericii, nu poate fi decât o împartasire din aceasta jertfa unica si desavârsita a lui Hristos. Ritualul Proscomidiei, prin pomenirea jertfei Mântuitorului la scoaterea agnetului, face o prima marturisire a acestei realitati. Intrarea Mare, prin aducerea solemna a Cinstitelor Daruri la altar si asezarea lor de catre protos pe Sfânta Masa arata primirea jertfei noastre de catre Hristos si identificarea lui cu ea: "caci Tu esti Cel ce aduci si Cel ce Te aduci, Cel ce primesti si Cel ce Te împarti Hristoase Dumnezeul nostru"(Rugaciunea din timpul Heruvicului).

Simbolismul punerii înainte a darurilor se concentreaza pe jertfa lui Hristos

Mântuitorul primeste si se identifica cu jertfa noastra si astfel El însusi este Cel ce Se aduce. De aceea simbolismul ritualurilor legate de punerea înainte a darurilor se concentreaza pe jertfa lui Hristos. Ca urmare asezarea Cinstitelor Daruri pe Sfânta Masa si acoperirea lor a fost pusa de comentatorii Sfintei Liturghii în legatura cu patimile, moartea si îngroparea Domnului dar si cu învierea Sa. Iata ce scrie în secolul al V-lea Isidor Pelusiotul († 435):
"Desfacerea ilitonului sub sfintele ofrande semnifica slujirea lui Iosif din Arimateea. Acela a învelit trupul Domnului în giulgiu si l-a asezat în mormânt de unde a iesit învierea pentru toata lumea. La fel noi sfintim pâinea care a fost adusa pe iliton si gasim aici cu adevarat Trupul Domnului, izvorul acestei nemuriri cu care Iisus cel înmormântat de Iosif ne-a daruit înviind"(5).
Desi adaugate doar începând cu secolul al XVI-lea, troparele rostite de catre protos la asezarea si acoperirea darurilor exprima aceasta întelegere veche a ritualului. Primul tropar este preluat din rânduiala slujbei Prohodului Domnului (Utrenia Sâmbetei Mari):
"Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând preacurat trupul Tau, cu giulgiu curat înfasurându-l si cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus".
Contemplam cu ochii mintii taina înfricosatoare a Dumnezeului-Om care moare pentru noi si este pus în mormânt ca orice muritor, aparent învins de puterile întunericului.
Dar Cel ce a murit nu este un om obisnuit ci este Dumnezeu adevarat, lucru pe care protosul îl exprima în troparul urmator:
"În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul si pe scaun împreuna cu Tatal si cu Duhul ai fost Hristoase, toate umplându-le Cel ce esti necuprins".
Desi trupul este mort si asezat în mormânt, sufletul Mântuitorului se pogoara la iad dar nu ca un osândit ci ca un Dumnezeu ducând în acel adânc al despartirii de Dumnezeu viata si lumina învierii, sfarâmând încuietorile iadului si scotându-i de acolo pe toti cei ce au crezut în El (I Pt 3, 19-20). Cel dintâi care s-a umplut de viata si lumina lui Hristos a fost tâlharul pentru care credinta în Hristos a facut ca moartea sa nu mai fie o cale spre iad ci una spre rai (Lc. 23, 42-43)(6). Ca Dumnezeu Hristos nu s-a despartit niciodata de Tatal si de Duhul, Tatal, Fiul si Duhul Sfânt fiind "Treimea cea de o fiinta si nedespartita", umplându-le toate, El Însusi fiind necuprins.
Aparenta înfrângere se descopera astfel ca biruinta totala asupra întunericului si a mortii:
"Ca un purtator de viata si mai înfrumusetat decât raiul cu adevarat si decât toata camara împarateasca mai luminat s-a aratat, Hristoase, mormântul Tau, izvorul învierii noastre".
Dupa cum remarca parintele Dumitru Staniloae, era firesc ca viata si lumina învierii sa se întinda în planul vazut al trupurilor dupa ce a tâsnit în iad prin sufletul Lui si a întemeiat raiul prin suflet. Din ultimul adânc al dumnezeirii viata vine în mormântul în care se afla trupul, prin sufletul lui Iisus (7). Jertfa se împlineste în înviere, mormântul lui Hristos se arata ca un purtator de viata si izvor al învierii noastre pentru ca, prin învierea Sa, Mântuitorul S-a facut începatura a învierii tuturor (I Cor. 15, 20).
Ultimele doua tropare, preluate din rânduiala Ceasurilor Sfintelor Pasti si introduse în Liturghie doar în secolele XVI-XVII, scot cu putere în evidenta sensul jertfei Mântuitorului care se împlineste în înviere. Facându-ne partasi jertfei lui Hristos, dobândim si noi înviere, viata vesnica, Împaratia cerurilor, pe Împaratul Însusi.

Hristos nu doar primeste jertfa noastra ci Se si daruieste în Sfânta Împartasanie

Hristos este Cel ce primeste jertfa noastra si se identifica cu ea dar si Cel ce Se daruieste noua sub chipul pâinii si al vinului prefacute în Trupul si Sângele Sau. De aceea punerea înainte a Cinstitelor Daruri este însotita de cântarea celei de a doua parti a Heruvicului: "Ca pe Împaratul tuturor sa-L primim, pe Cel, de ostile îngeresti, nevazut înconjurat. Aliluia! Aliluia! Aliluia!". Ni se atrage astfel atentia ca participarea noastra la Sfânta Liturghie nu se limiteaza la aducerea darurilor ci înseamna si primirea lui Hristos în noi prin împartasire, fapt care ne umple de bucurie duhovniceasca revarsata în cântarea cereasca a Împaratiei vesnice (Apoc. 19, 1): Aliluia! Laudati pe Dumnezeu!

Jertfa lui Hristos este împlinirea prorociilor

Cinstitele Daruri puse pe Sfânta Masa si acoperite cu Sfântul Aer sunt cadite de catre protos de trei ori zicând: "Fa bine, Doamne, întru bunavoirea Ta, Sionului si sa se zideasca zidurile Ierusalimului" iar diaconul raspunde: "Atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot, atunci vor pune pe altarul Tau vitei". Prin rostirea acestor ultime versete ale Psalmului 50 (20-21) se marturiseste împlinirea prorociilor Vechiului Testament în jertfa deplina a Mântuitorului actualizata în Sfânta Liturghie, jertfa dreptatii adusa în Noul Sion, Biserica.

Dialogul dintre protos si diacon este o pregatire duhovniceasca pentru rostirea anaforalei

Când slujeste si diaconul, dupa asezarea darurilor pe Sfânta Masa are loc un dialog între el si protos prin care se invoca ajutorul lui Dumnezeu pentru savârsirea în continuare a slujbei.
Mai întâi protosul cere rugaciunea diaconului pentru el: "Pomeneste-ma, frate si împreuna slujitorule" careia diaconul îi raspunde zicând: "Preotia ta sa o pomeneasca Domnul Dumnezeu întru Împaratia Sa. Roaga-te pentru mine, parinte". Prin acest dialog se arata nevoia rugaciunii unuia pentru altul deoarece vrednicia personala nu se înalta la sublimitatea slujbei.
Continuarea dialogului este oarecum ciudata în sensul ca protosul, repetând cuvintele îngerului de la Bunavestire (Lc. 1, 35) se roaga ca Duhul Sfânt sa vina peste diacon: "Duhul Sfânt sa vina peste tine si puterea Celui preaînalt sa te umbreasca". La care diaconul raspunde "Acelasi Duh sa lucreze împreuna cu noi în toate zilele vietii noastre". O analiza istorica a evolutiei textului vine sa ne lamureasca asupra situatiei actuale (8).
La origine acest dialog se desfasura între protos si împreuna-slujitorii de rang cel putin preotesc ca un act al pregatirii duhovnicesti pentru rostirea anaforalei ce va urma. Protosul cerea rugaciunea împreuna-slujitorilor care raspundeau spunând cuvintele îngerului: "Duhul Sfânt sa vina peste tine si puterea Celui preaînalt sa te umbreasca" (Lc. 1, 35) ulterior adaugându-se: "si sa lucreze împreuna cu tine". Unele manuscrise ne indica ca protosul raspundea: "Acelasi Duh sa vina peste voi si puterea Celui preaînalt sa va umbreasca si sa lucreze împreuna cu voi". Liturghia arhiereasca slava pastreaza dialogul de acest tip între episcop si împreuna-slujitori.
Rostirea cuvintelor îngerului se explica prin analogia pe care Sfântul Ioan Damaschin o face între pogorârea Sfântului Duh, invocat în anafora, pentru a preface pâinea si vinul în Trupul si Sângele Domnului si pogorârea asupra Fecioarei Maria la întruparea Mântuitorului: "Dupa cum toate câte a facut Dumnezeu le-a facut cu energia Sfântului Duh, tot astfel si acum, energia Duhului lucreaza cele mai presus de fire, pe care nu le poate cuprinde nimic altceva decât credinta. <Cum îmi va fi mie aceasta, zice Sfânta Fecioara, pentru ca eu nu cunosc barbat>. Iar arhanghelul Gavriil îi raspunde: <Duhul cel Sfânt se va pogorî peste tine si puterea Celui preaînalt te va umbri>. Si acum ma întrebi cum pâinea se face Trupul lui Hristos si vinul si apa Sângele Lui? Ti-o voi spune eu. Sfântul Duh se pogoara peste ele si face pe acelea ce sunt mai presus de cuvânt si de cuget"(9). Asadar preotii împreuna-slujitori se roaga ca, precum Duhul Sfânt s-a pogorât peste Fecioara Maria si puterea Tatalui a umbrit-o zamislind pe Hristos, tot asa la invocarea protosului, în timpul anaforalei care urmeaza a fi rostita, Tatal sa-l trimita pe Duhul sa se pogoare peste daruri prefacându-le în Trupul si Sângele Domnului.
La Liturghia slujita doar de preot si diacon initial preotul rostea toate formulele aplicându-si-le siesi. Dupa secolul al XV-lea apare practica de azi în care dialogul are loc între preot si diacon. Probabil considerându-se nepotrivit ca diaconul sa invoce Duhul Sfânt asupra preotului, preotul se roaga ca Duhul sa coboare peste diacon iar acesta din urma ca acelasi Duh sa lucreze cu amândoi.
În finalul dialogului, în urma cererii diaconului, preotul se roaga ca acesta sa fie pomenit de Dumnezeu întru Împaratia Sa binecuvântându-l sa rosteasca ectenia cererilor.

Note:
1. Anaforaua Sfântului Vasile cel Mare, Liturghier, Bucuresti, 2000, p.232
2. Rugaciunea punerii-înainte, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, Liturghier, Bucuresti, 2000, p. 221
3. A. Schmemann, Euharistia. Taina Împaratiei, ed. Anastasia, p.126
4. Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Spiritualitate si comuniune în Liturghia ortodoxa, Craiova, 1986, p. 235
5. Isidor Pelusiotul, Epistola I, 123 la René Bornert, Les commentaires byzantins de la divine liturgie du VIIe au XVe sičcle, Paris, 1966, p. 79
6. Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Spiritualitate si comuniune în Liturghia ortodoxa, Craiova, 1986, p. 234
7. Ibidem, p. 236
8. Vezi Robert Taft, Great Entrance. A history of the Transfer of Gifts and other Preanaforal Rites of the Liturgy of St. John Chrysostom, second edition, Roma, 1978, p. 285-305
9. Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, 4,13, ed. a III-a, Bucuresti, 1993. p. 165

Back to top

XXXVI

Rugaciunea punerii-înainte

Întreaga rânduiala a Intrarii Mari este o pregatire a darurilor, clericilor si poporului pentru aducerea sfintei jertfe prin rostirea anaforalei. Un loc esential în aceasta pregatire îl are constientizarea nevredniciei noastre pentru savârsirea acestei înfricosatoare slujbe, constiinta care se revarsa în rugaciunea ca, prin harul lui Dumnezeu si nu datorita meritelor noastre, sa fim învredniciti ca fara de osânda sa aducem sfânta jertfa si ca aceasta sa fie bineprimita de Dumnezeu. Sunt teme care revin mereu în ritualurile Intrarii Mari fiind continutul principal al rugaciunilor pentru credinciosi (atât ale Sfântului Ioan Gura de Aur cât si ale Sfântului Vasile cel Mare) precum si al rugaciunii din timpul Heruvicului. Aceleasi teme sunt reluate în rugaciunea punerii-înainte pe care protosul o rosteste dupa asezarea darurilor pe Sfânta Masa si încheierea cântarii Heruvicului, în timp ce diaconul zice din mijlocul bisericii ectenia cererilor. Liturghiile Sfântului Ioan Gura de Aur si Sfântului Vasile cel Mare au rugaciuni diferite ale punerii-înainte, dar ideile principale sunt aceleasi.

Dumnezeul cel Atottiitor si Sfânt ni se deschide în iubire

"Doamne, Dumnezeule, Atottiitorule, Cel ce esti singur Sfânt, Care primesti jertfa de lauda de la cei ce Te cheama pe Tine cu toata inima",
Rugaciunea Sfântului Ioan Gura de Aur debuteaza cu o marturisire de credinta: Dumnezeul nostru caruia îi aducem darurile este Atottiitorul, Dumnezeul cel Atotputernic (Pantocrator) care le-a facut si le tine pe toate, fara voia caruia nimic nu se poate întâmpla: "Au nu se vând doua vrabii pe un ban? Si nici una din ele nu va cadea pe pamânt fara stirea Tatalui vostru" (Matei 10, 29). El este Atottiitor si Unul Sfânt, singurul sfânt cu adevarat. "Aproape ca identificam dumnezeirea revelata cu sfintenia. Se poate spune ca în sfintenie ni se reveleaza concentrat toate însusirile dumnezeiesti. Ea e misterul luminos si activ al prezentei divine. În ea e concentrat tot ce deosebeste pe Dumnezeu de lume. Dar sfintenia nu e atributul unui mister impersonal ci e atributul transcendentei ca persoana"(1).
Dumnezeul nostru cel Atotputernic si Sfânt este un Dumnezeu personal care vrea sa intre în comuniune cu noi si care se apleaca cu gingasie si iubire asupra noastra: "Iata, stau la usa si bat; de va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine" (Apoc. 3, 20). El ne cheama sa îi raspundem si noi cu iubire: "Da-mi, fiule, mie inima ta, si ochii tai sa simta placere pentru caile mele" (Pilde 23, 26). De aceea El primeste jertfa de lauda a celui ce o aduce cu toata inima. Iar jertfa de lauda este "rodul buzelor care proslavesc numele Lui" (Evr. 13, 15).

Sa fim învredniciti a aduce jertfe duhovnicesti prin Hristos

"Primeste si rugaciunea noastra, a pacatosilor, si o (ne) du la sfântul Tau jertfelnic; fa-ne vrednici a-Ti aduce Tie daruri si jertfe duhovnicesti, pentru pacatele noastre si pentru cele din nestiinta ale poporului".
Traducerea acestui fragment al rugaciunii ridica o problema în sensul ca în textul original verbul προσάγειν (a duce) este un verb tranzitiv care nu are obiect explicit. Ca urmare traducatorului îi revine sarcina de a decide care este obiectul asupra caruia se reflecta actiunea acestui verb. Majoritatea traducerilor în limbile moderne, inclusiv cea româneasca, considera ca obiectul verbului este rugaciunea: "si o du (rugaciunea) la sfântul Tau jertfelnic". În acest caz este vorba desigur despre rugaciunea punerii-înainte prin care cerem sa fim facuti vrednici a aduce daruri si jertfe duhovnicesti. Ducerea rugaciunii la jertfelnic exprima tocmai primirea ei.
Dar, dupa cum observa Egumenul Andrei Wade (2), în sintaxa greaca daca un verb tranzitiv nu are obiect, el preia obiectul verbului tranzitiv urmator cum este de exemplu cazul cererii "apara, mântuieste, miluieste si ne pazeste pe noi" în care obiectul ultimului verb este preluat de toate cele anterioare. Ca urmare obiectul verbului din rugaciunea punerii-înainte sunt clericii care cer sa fie dusi la altarul bisericii si sa fie învredniciti a aduce daruri: "si ne du la sfântul Tau jertfelnic". Aceasta interpretare o gasim în traducerea siriaca veche. Un argument în favoarea acestei interpretari consta în faptul ca expresia "sfântul Tau jertfelnic" este folosita în celelalte rugaciuni ale Sfintei Liturghii pentru a desemna altarul bisericii (altarul ceresc fiind numit "mai presus de ceruri" sau "întelegator", "duhovnicesc"). Textul paralel al rugaciunii punerii-înainte de la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare precum si de la Liturghia Sfântului Iacov si unele Liturghii vechi-orientale (3) se refera în mod explicit la primirea slujitorilor care se apropie de sfântul jertfelnic.

Asadar protosul se roaga în numele clericilor sa fie dusi la sfântul altar si învredniciti a aduce daruri si jertfe duhovnicesti pentru pacatele lor si pentru pacatele cele din nestiinta ale poporului. Sfântul Apostol Petru ne îndeamna sa aducem "jertfe duhovnicesti, placute lui Dumnezeu prin Iisus Hristos" (I Petru 2, 5). Altarul bisericii este chip al lui Hristos caci "atotdumnezeiescul nostru altar este Iisus (...) în care, dupa dumnezeiasca Scriptura, fiind sfintiti si adusi ardere de tot în chip tainic, înfaptuim aducerea noastra"(4). Aducerea noastra nu poate fi facuta decât în Hristos si înseamna propria noastra jertfire, daruirea totala catre Dumnezeu ca o ardere de tot întru "miros de buna mireasma" precum si "Hristos ne-a iubit pe noi si S-a dat pe Sine pentru noi, prinos si jertfa lui Dumnezeu" (Efes. 5, 2). Slujirea noastra se descopera astfel ca împlinirea chipurilor Legii Vechi potrivit careia arhiereul aducea o singura data pe an în Sfânta Sfintelor jertfa sângeroasa pentru sine însusi si pentru nestiintele poporului. Aceasta jertfa a Legii Vechi nu avea însa puterea sa desavârseasca cugetul închinatorului fiind doar o pilda pentru jertfa cuvântatoare si fara de sânge a Legii Noi care are cu adevarat puterea de curatire a pacatelor (Evrei 9, 7-9). Caci Arhiereul nostru cel mare este Iisus, Fiul lui Dumnezeu Care, ispitit întru toate dupa asemanarea noastra, afara de pacat, a strabatut cerurile. Îndrazneala noastra de a veni în fata sfântului altar ne este data de lucrarea mântuitoare savârsita de Hristos din dragoste pentru noi. "Sa ne apropiem, deci, cu încredere de tronul harului, ca sa luam mila si sa aflam har" (Evrei 4, 14-16).

Se anticipeaza epicleza evidentiindu-se rolul euharistic al Sfântului Duh

"Si ne învredniceste sa aflam har înaintea Ta, ca sa fie bine primita jertfa noastra si sa se salasluiasca Duhul cel bun al Harului Tau peste noi, peste aceste Daruri puse înainte si peste tot poporul Tau". Cerând ca jertfa noastra sa fie bine primita, constienti ca numai prin harul lui Dumnezeu putem sa o aducem, ne marturisim din nou nevrednicia în fata înfricosatoarei responsabilitati pe care o avem: "Gânditi-va: cu cât mai aspra fi-va pedeapsa cuvenita celui ce a calcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, si a nesocotit sângele testamentului cu care s-a sfintit, si a batjocorit duhul harului" (Evrei 10, 29).
Primirea jertfei înseamna salasluirea Sfântului Duh (5) peste clericii slujitori, peste daruri si peste tot poporul. Se anticipeaza astfel si se pregateste epicleza evidentiindu-se rolul euharistic al Sfântului Duh Care, în timpul anaforalei va fi invocat sa vina nu numai asupra darurilor prefacându-le în Trupul si Sângele Domnului ci si asupra Bisericii aratându-o cu adevarat a fi Trupul lui Hristos.

Ne rugam Tatalui ca primind jertfa noastra în altarul cel întelegator - Hristos, sa ne trimita harul Sfântului Duh

Rugaciunea Sfântului Vasile cel Mare este mai lunga si cuprinzatoare decât cea a Sfântului Ioan Gura de Aur, dezvoltând în general aceleasi idei. Ea începe cu afirmarea lucrarii mântuitoare a lui Dumnezeu pentru noi schitând ceea ce se va dezvolta amplu în anafora:
"Doamne Dumnezeul nostru, Care ne-ai zidit pe noi si ne-ai adus în aceasta viata, Cel ce ne-ai aratat noua caile spre mântuire si ne-ai daruit noua descoperirea tainelor ceresti, tu esti Cel ce ne-ai pus pe noi în slujba aceasta, cu puterea Sfântului tau Duh. Binevoieste, dar, Doamne, sa fim slujitori ai Legii Tale celei noi si savârsitori ai Sfintelor Tale Taine. Primeste-ne pe noi, care ne apropiem de sfântul Tau jertfelnic, dupa multimea milei Tale, ca sa fim vrednici a-Ti aduce aceasta slujba cuvântatoare (6) si fara de sânge, pentru pacatele noastre si cele din nestiinta ale poporului, pe care, primind-o în sfântul si cel mai presus de ceruri si întelegatorul Tau jertfelnic (7), întru miros de buna mireasma, trimite noua harul Sfântului Tau Duh".
Dumnezeu, Ziditorul nostru, nu ne-a parasit desi am cazut în pacat ci, în marea Sa iubire de oameni, ne-a deschis în Hristos calea spre mântuire si a rânduit clericii ca, în puterea Sfântului Duh, sa fie savârsitori ai Sfintelor Taine conducând poporul spre Împaratia cerurilor. Clericii crestini sunt asemenea Sfântului Pavel si celorlalti apostoli "slujitori ai Noului Testament, nu ai literei, ci ai duhului" (II Cor. 3, 6). Având în fata aceasta înfricosatoare raspundere, protosul se roaga, în numele clericilor, sa fie primiti la Sfântul Altar si învredniciti sa aduca "jertfa cea fara de sânge", slujba cuvântatoare. Sfântul Nicolae Cabasila explica folosirea expresiei "slujba cuvântatoare" pentru jertfa euharistica prin faptul ca preotul savârseste aducerea darurilor slujindu-se numai de cuvinte sfintitoare, conlucrând la împlinirea ei nu prin fapta ci numai prin cuvintele rugaciunii (8). Jertfelnicul cel întelegator si mai presus de ceruri în care protosul se roaga sa fie primita jertfa este însusi Hristos, Arhiereul, Jertfa si Altarul. Iar primirea jertfei de catre Hristos înseamna trimiterea harului Sfântului Duh asupra noastra si a darurilor.

Liturghia este împlinirea chipurilor Legii Vechi

"Cauta spre noi, Dumnezeule, si priveste spre slujba aceasta a noastra si o primeste pe dânsa precum ai primit darurile lui Abel, jertfele lui Noe, arderile de tot ale lui Avraam, preotia lui Moise si a lui Aaron si jertfele de pace ale lui Samuel. Si, precum ai primit de la Sfintii Tai Apostoli aceasta slujba adevarata, asa primeste si din mâinile noastre, ale pacatosilor, aceste daruri întru bunatatea Ta, Doamne, pentru ca, învrednicindu-ne a sluji fara prihana la sfântul Tau jertfelnic, sa aflam plata credinciosilor si înteleptilor iconomi, în ziua cea înfricosatoare a rasplatirii Tale celei drepte".
Sunt evocati dreptii Vechiului Testament ale caror jertfe au fost primite: Abel, Noe, Avraam, Moise, Aaron si Samuel. Jertfele lor au fost chipuri ale jertfei celei adevarate adusa de Hristos si încredintata spre slujire Sfintilor Apostoli. Liturghia se descopera astfel ca împlinire a chipurilor Legii Vechi si actualizare a jertfei lui Hristos, continuare a slujirii adevarate a Apostolilor.
În final se revine la tema învrednicirii scotându-se înca o data în evidenta responsabilitatea slujirii la Sfântul Jertfelnic pentru care vom da raspuns în ziua judecatii, rugându-ne sa fim asemenea iconomului credincios care a împlinit voia Stapânului (Luca 12, 42-44)

Note:
1. Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, teologia Dogmatica Ortodoxa, vol. I, ed. a II-a, Bucuresti, 1996, p. 178
2. Egumenul Andrei Wade, Ce fel de Liturghie a savârsit Sfântul Ioan Gura de Aur, în Credinta Ortodoxa, anul I, nr. 1 (1996) p. 41
3. vezi Juan. Mateos, SJ, La célébration de la Parole dans la Liturgie byzantine. Etude historique, OCA, 191, Roma, 1971, p.174-179
4. Dionisie Areopagitul, Despre Ierarhia Bisericeasca, IV,III,12, în Opere Complete, trad., introducere si note de Pr. Dumitru Staniloae, Bucuresti 1996, p. 88
5. P. Evdokimov, Rugaciunea în Biserica de Rasarit, p.184
6. λογική λατρία - expresie folosita pentru indicarea jertfei euharistice, tradusa în ultimele editii ale Liturghierului cu jertfa duhovniceasca
7. νοερός, ά, ον - care priveste inteligenta, întelegerea de unde traducerea româneasca veche: întelegator; în ultimele editii ale Liturghierului tradus cu duhovnicesc
8. Nicolae Cabasila, Tâlcuirea Dumnezeiestii Liturghii, LI, Bucuresti, 1989, p. 110

Back