Ectenia morţilor Liturghierele românesti si slave asează, după ectenia întreită, ectenia morţilor preluată din slujba panihidei. Aşezarea ecteniei mortilor dupa ectenia întreita si ca o prelungire a acesteia este justificata de sensul ecteniei întreite de rugaciune a Bisericii pentru nevoile fiecaruia, inclusiv ale celor mutati de la noi. Ectenia mortilor este o cerere staruitoare, izvorâta din dragoste, ca mila lui Dumnezeu sa se reverse si asupra celor adormiti. Rostirea ecteniei mortilor nu este obligatorie la fiecare Sfânta Liturghie ci, potrivit indicatiilor din Liturghier, numai atunci când se face pomenirea mortilor. Sâmbata este ziua pomenirii morţilor Potrivit
traditiei ortodoxe sâmbata, ziua a saptea, ziua în care creatia este recunoscuta
drept "buna foarte", ziua lumii acesteia, este, în acelasi timp,
zi de sarbatoare si zi a mortii. "Este o sarbatoare deoarece lumea
aceasta si timpul ei ne spun ca Hristos a învins moartea si a instaurat
Împaratia Sa, deoarece Întruparea, moartea si Învierea Sa reprezinta plinirea
creatiei întru care Dumnezeu S-a bucurat la începuturi. Este ziua mortii
deoarece în moartea lui Hristos lumea a murit iar mântuirea, plinirea
si transfigurarea ei sunt dincolo de mormânt, în veacul ce va sa fie.
Toate sâmbetele anului liturgic îsi dobândesc întelesul de la doua sâmbete
importante: aceea a învierii lui Lazar (ajunul Floriilor n.n.), care a
avut loc în lumea aceasta si care este vestirea si încredintarea învierii
celei de obste si Sfânta si Marea Sâmbata a Pastelui când moartea însasi
a fost schimbata si a devenit puntea catre viata noua a noii creatii"(1).
Sâmbata este, pentru toate acestea, ziua pomenirii mortilor în nadejdea
învierii. În mod special, în câteva sâmbete de peste an se face pomenirea
generala a mortilor si anume în sâmbata dinaintea Duminicii lasatului
sec de carne (mosii de iarna), sâmbata dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului
Sfânt (mosii de vara), prima sâmbata din luna noiembrie (mosii de toamna)
(2). Tâlcuirea ecteniei morţilor
Ectenia mortilor începe cu invocarea si marturisirea milei lui
Dumnezeu dupa modelul psalmului 50, repetând una din cererile ecteniei
întreite: Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule, dupa
mare mila Ta, rugămu-ne Ţie, auzi-ne si ne miluieşte. Înca ne rugam pentru odihna sufletelor adormitilor robilor lui Dumnezeu (N) si pentru ca sa se ierte lor toata greseala cea de voie si cea fara de voie. Sufletul omului nu-si poate gasi odihna decât în Dumnezeu. Pacatul savârsit cu voie sau fara de voie ne desparte de Dumnezeu împiedicându-ne sa intram în comuniune cu El. Ruptura produsa de pacat în noi devine mult mai apasatoare dupa moarte când, în lumina lui Hristos, ne întelegem pacatele ca esecuri existentiale, ca tradari ale menirii noastre de afi chip si asemanare a lui Dumnezeu si de a înainta într-o comuniune tot mai deplina cu El. De aceea ne rugam pentru iertarea pacatelor celor adormiti ca astfel ei sa gaseasca odihna în Dumnezeu. Ca
Domnul Dumnezeu sa aseze sufletele lor unde dreptii se odihnesc. Mila
lui Dumnezeu, Împaratia Cerului si iertarea pacatelor lor, de la Hristos,
Împaratul Cel fara de moarte si Dumnezeul nostru, sa cerem.
Ectenia continua cu o rugaciune rostita de catre preot: Care ai calcat moartea si pre diavolul ai surpat si ai daruit viata lumii Tale - Prin Întruparea, Patima si Învierea sa Fiul Lui Dumnezeu a calcat moartea si a surpat stapânirea diavolului daruind viata lumii. Pentru aceasta îndraznim sa ne rugam în continuare pentru odihna sufletelor celor adormiti, aratând valoarea unica a fiecaruia prin pomenirea lui nominala. Însuti Doamne, odihneste sufletele adormitilor robilor Tai (N), în loc luminat, în loc cu verdeata, în loc de odihna, de unde a fugit toata durerea, întristarea si suspinarea. - Locul luminat în care ne rugam sa-si gaseasca odihna este Împaratia lui Dumnezeu, Ierusalimul cel de sus care "nu are trebuinta de soare, nici de luna, ca sa o lumineze, caci slava lui Dumnezeu a luminat-o si faclia ei este Mielul" (Apocalipsa 21, 23). Locul de verdeata este pomul vietii care creste lânga râul vietii facând rod de douasprezece ori pe an si ale carui frunze sunt spre tamaduirea neamurilor (Apocalipsa 22, 1-2). Textul face trimitere de asemenea la imaginea pastorului celui bun care îsi paste turma la loc de verdeata (Psalmul 22). Imparatia lui Dumnezeu pe care o cerem pentru cei adormiti este locul adevaratei odihne proorocit de Isaia (Isaia 51, 11) de unde a fugit toata durerea, întristarea si suspinul: "Si va sterge orice lacrima din ochii lor si moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigat, nici durere nu vor mai fi, caci cele dintâi au trecut" (Apocalipsa 21, 4). Si iarta lor, ca un Dumnezeu bun si Iubitor de oameni, toata gresala ce au savârsit cu cuvântul, cu lucrul sau cu gândul. - Pentru a putea dobândi odihna cea vesnica sufletele au nevoie de iertarea pacatelor savârsite în viata cu cuvântul (Va spun ca pentru orice cuvânt desert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteala în ziua judecatii - Matei 12, 36), cu lucrul sau cu gândul (Eu însa va spun voua: Ca oricine se uita la femeie, poftind-o, a si savârsit adulter cu ea în inima lui - Matei 5, 28). Ca nu este om care sa fie viu si sa nu greseasca. Numai Tu Singur esti fara de pacat; dreptatea Ta este dreptate în veac si cuvântul Tau adevarul - Cu constiinta pacatoseniei noastre (Daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi însine si adevarul nu este întru noi - I Ioan 1, 8) venim înaintea celui singur fara de pacat (Cine dintre voi Ma vadeste de pacat? - Ioan 8, 46) care este Însusi Adevarul (Eu sunt Calea, Adevarul si Viata - Ioan 14, 6). Ca Tu esti învierea si viata si odihna adormitilor robilor Tai (N), Hristoase, Dumnezeul nostru, si Tie slava înaltam, împreuna si Celui fara de început al Tau Parinte si Preasfântului si Bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum, si pururea, si în vecii vecilor - Hristos este viata si învierea noastra, "locul luminat", "locul de verdeata", "locul de odihna" pentru ca este unit dupa fiinta cu Tatal cel fara de început si cu Duhul de viata facator. Întru
fericita adormire, vesnica odihna da, Doamne, sufletelor adormitilor robilor
Tai, celor ce s-au pomenit acum, si le fa lor vesnica pomenire.
Note: Ectenia catehumenilor Prima parte a Sfintei Liturghii se încheie cu o ectenie în care rugaciunea se concentreaza asupra celor care nu au primit botezul. Este vorba despre catehumeni, cei chemati sa devina crestini, care au dreptul sa participe la slujba numai pâna în acest moment. Catehumenii sunt cei ce se pregatesc sa primeasca botezul
Denumirea de catehumen vine de la verbul grecesc κατηχέω κα care
înseamna a rasuna, a vesti ceva de pe un loc înalt, a chema. În Noul Testament
acest termen este folosit cu sensul de a învata pe altul prin viu grai.
În Biserica primara, termenul de κατηχούμενοι este folosit, începând
cu Tertulian (secolul al II-lea) pentru a-i desemna pe cei care sunt învatati
adevarurile de credinta în vederea botezului. Din secolul al II-lea în
Biserica se dezvolta institutia catehumenatului, adica împartasirea adevarurilor
de credinta celor ce doreau sa devina crestini, în mod organizat, înainte
de botez. Catehumenatul atinge apogeul în secolul al IV-lea si începe
sa dispara spre sfârsitul secolului al V-lea, odata cu generalizarea botezului
copiilor. Rugati-va,
cei chemati, Domnului. Cei
credinciosi, pentru cei chemati sa ne rugam, ca Domnul sa-i miluiasca
pre dânsii. Sa-i
învete pre dânsii cuvântul adevarului. Sa
le descopere lor Evanghelia dreptatii. Sa-i uneasca pre dânsii cu Sfânta Sa Soborniceasca si Apostoleasca Biserica. Finalitatea spre care înainteaza catehumenii este unirea cu Biserica cea adevarata prin botez. Mântuieste, miluieste, apara si pazeste pre dânsii, Dumnezeule, cu Harul Tau. Cererea ce rezuma ectenia mare si prin care ne punem sub ocrotirea lui Dumnezeu îndreptându-ne plini de încredere spre El ca spre un Parinte iubitor o rostim acum pentru catehumeni într-o forma usor modificata cerând în primul rând mântuirea lor. Cei
chemati, capetele voastre Domnului sa le plecati.
Rugaciunea de binecuvântare, rostita azi în taina, era spusa la început
de catre protos cu voce tare tinând mâna asupra capetelor plecate ale
catehumenilor. Potrivit Sfântului Ioan Gura de Aur binecuvântarea este
dovada ca Dumnezeu a primit rugaciunea pentru ei "caci nu omul
este cel ce binecuvinteaza ci, prin mijlocirea limbii si a mâinii sale,
Împaratului însusi îi oferim capetele celor prezenti (ale catehumenilor)"(3). Doamne, Dumnezeul nostru, Cela ce întru cele de sus locuiesti (Psalm 112, 5) si spre cele smerite privesti, Care ai trimis mântuire neamului omenesc pre Unul Nascut Fiul Tau si Dumnezeu, pre Domnul nostru Iisus Hristos invocarea lui Dumnezeu se face prin afirmarea universalitatii vointei Sale mântuitoare aratata în Întruparea Mântuitorului. Cauta spre robii Tai cei chemati, cari si-au plecat grumajii înaintea Ta, si-i învredniceste pre dânsii, la vreme potrivita, de baia nasterii celei de a doua (Tit 3, 5), de iertarea pacatelor (Matei 26, 28) si de vestmântul nestricaciunii; uneste-i pre dânsii cu Sfânta Ta Soborniceasca si Apostoleasca Biserica si-i numara pre dânsii cu turma Ta cea aleasa se reia cererea ecteniei pentru catehumeni de a fi uniti cu Biserica indicându-se ca aceasta unire se face prin botez care este nastere din nou si aduce iertarea pacatelor si vestmântul nestricaciunii. A fi madular al Bisericii înseamna a fi numarat în turma cea aleasa a lui Hristos. În rugaciunea de la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se mai arata ca intrarea în Biserica înseamna asumarea de buna voie a jugului celui bun al lui Hristos (Matei 11, 30) si ca prin botez si intrarea în Biserica se deschide calea spre cunoasterea adevaratului Dumnezeu. Ca
si acestia împreuna cu noi sa slaveasca Preacinstitul si de mare cuviinta
numele Tau: al Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh, acum si pururea
si în vecii vecilor. Câti
sunteti chemati, iesiti. Cei chemati, iesiti. Câti sunteti chemati, iesiti.
Ca nimenea din cei chemati sa nu ramâna. Ectenia catehumenilor este expresia caracterului misionar al Bisericii În
zilele noastre multi liturgisti au pus problema scoaterii ecteniei catehumenilor
din Sfânta Liturghie argumentând prin aceea ca catehumenatul a disparut
înca din secolul al VI-lea si ca urmare aceasta ectenie se adreseaza unei
"categorii inexistente de asistenti"(5).
Liturghierul prevede de altfel posibilitatea de a o lasa afara "la
nevoie" si în practica acest lucru se întâmpla des. Note:
|
Copyright © 2002-2003, Biserica Memoriala "Mihai Viteazul "Alba Iulia
This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.