Cuvântul
credintei
Buletin al Parohiei Ortodoxe “Mihai Viteazul” Alba Iulia
Anul
I, nr. 5,
12.
Si spun aceasta, cã fiecare dintre voi zice:
Eu sunt al lui Pavel, iar eu sunt al lui Apollo, iar eu sunt al lui Chefa,
iar eu sunt al lui Hristos!
13. Oare s-a împãrtit Hristos? Nu cumva s-a rãstignit
Pavel pentru voi? Sau fost-ati botezati în numele lui Pavel?
14. Multumesc lui Dumnezeu cã pe nici unul din voi n-am botezat,
decât pe Crispus si pe Gaius,
15. Ca sã nu zicã cineva cã ati fost botezati în
numele meu.
16. Am botezat si casa lui Stefana; afarã de acestia nu stiu sã
mai fi botezat pe altcineva.
17. Cãci Hristos nu m-a trimis ca sã botez, ci sã
binevestesc, dar nu cu întelepciunea cuvântului, ca sã
nu rãmânã zadarnicã crucea lui Hristos.
18. Cãci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie;
iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu.
Evanghelia - Luca 14 -
6.
Iar El i-a zis: Un om oarecare a fãcut cinã
mare si a chemat pe multi;
17. Si a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca sã spunã
celor chemati: Veniti, cã iatã toate sunt gata.
18. Si au început unul câte unul, sã-si cearã
iertare. Cel dintâi i-a zis: tarinã am cumpãrat si
am nevoie sã ies ca s-o vãd; te rog iartã-mã.
19. Si altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpãrat si mã
duc sã-i încerc; te rog iartã-mã.
20. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat si de aceea nu pot veni.
21. Si întorcându-se, sluga a spus stãpânului
sãu acestea. Atunci, mâniindu-se, stãpânul casei
a zis: Iesi îndatã în pietele si ulitele cetãtii,
si pe sãraci, si pe neputinciosi, si pe orbi, si pe schiopi adu-i
aici.
22. Si a zis sluga: Doamne, s-a fãcut precum ai poruncit si tot
mai este loc.
23. Si a zis stãpânul cãtre slugã: Iesi la
drumuri si la garduri si sileste sã intre, ca sã mi se umple
casa,
24. Cãci zic vouã: Nici unul din bãrbatii aceia care
au fost chemati nu va gusta din cina mea.
În Evanghelia
de astãzi Mântuitorul aseamãnã Împãrãtia
lui Dumnezeu cu o cinã la care cei chemati refuzã sã
participe. Ne putem întreba de ce Împãrãtia
lui Dumnezeu este asemãnatã tocmai cu o cinã, cu
un ospãt. Pentru cã ospãtul este prilejul gazdei
de a împãrtãsi bucuria cu invitatii sãi, este
o unire a tuturor în bucuria prãznuirii. Dumnezeu ne cheamã,
asadar, la bucurie, sã ne bucurãm împreunã
cu El întru Împãrãtia Sa. Cei care au gustat
aceastã bucurie mãrturisesc cã ea este incomparabil
superioarã oricãrei bucurii omenesti.
Cât de absurd ne apare refuzul de a rãspunde invitatiei la
bucuria pe care ne-o face Dumnezeu. Motive existã întotdeauna:
pãmântul (“tarinã am cumpãrat si am nevoie
sã ies sã o vãd” Lc. 14,18), animalele (“cinci
perechi de boi am cumpãrat si mã duc sã-i încerc”
Lc 14,19), oamenii (“femeie mi-am luat” Lc. 14,20), întru-un
cuvânt toate grijile zilnice care ne covârsesc fãcându-ne
sã uitãm lucrurile esentiale.
Sã nu ne grãbim sã-i acuzãm pe nvitatii din
pildã ci sã ne cercetãm propriul rãspuns la
chemarea lui Dumnezeu. Pentru cã ea nu se referã numai la
ceea ce va urma dupã moartea noastrã ci, încã
de acum, suntem chemaþi sã participãm la o cinã
care este o pregustare a Împãrãtiei cerurilor. Aceastã
cinã este Sfânta Liturghie, slujba în care Biserica
intrã în Împãrãtia lui Dumnezeu.
Sfânta Liturghie este cel mai important lucru ce se întâmplã
în lume. Este întâlnirea noastrã directã
cu Creatorul nostru, cu Cel ce tine toate, cu Dumnezeul cel Atotputernic.
Este prilejul de a primi binecuvântarea lui Dumnezeu si putere în
lupta cu necazurile vietii. Este sansa de a regãsi adevãrata
comuniune, în Hristos, cu ceilalti membri ai Bisericii. Si, mai
presus de toate, este momentul în care Mântuitorul Însusi
ni se oferã drept adevãratã hranã si bãuturã
spre viatã vesnicã.
Si totusi cât de putinã atentie acordãm Sfintei Liturghii.
Cu câtã usurintã renuntãm sã participãm
la ea pentru diferite motive. Credem cã este mai important sã
ne ocupãm de afacerile noastre sau de problemele de familie decât
sã rãspundem invitatiei lui Dumnezeu de a ne bucura cu El.
Sã fim clari: Dumnezeu nu ne cere sã renuntãm la
preocupãrile noastre zilnice sau la familie. Problema este a prioritãtilor
pe care le avem în viatã. Hristos ne asigurã cã
dacã mai întâi cãutãm Împãrãtia
lui Dumnezeu toate celelalte se vor adãuga nouã.
Împãrãtia lui Dumnezeu putem sã o cãutãm
în primul rând participând la Sfânta Liturghie.
Trebuie sã luãm seama însã cã este o
mare deosebire între a participa si a asista la slujbã. Liturghia
nu este spectacol ci împreunã slujire a preotului si a credinciosilor.
A participa la Sfânta Liturghie înseamnã a avea aceastã
constiintã a împreunei slujiri, a veni întotdeauna
pregãtit pentru întâlnirea cu Dumnezeu, a-ti aduce
darul de pâine si vin la altar, a urmãri cu atentie tot ceea
ce se întâmplã în slujbã participând
la cântare si, cu pregãtirea cuvenitã, a te împãrtãsi
cu Trupul si Sângele Domnului. Liturghia este o cinã la care
participi atunci când mãnânci ceea ce îti este
pus înainte, adicã Sfânta Împãrtãsanie.
Ritmul stabilit de Bisericã încã de la început
în slujirea Sfintei Liturghii ne aratã ritmicitatea cu care
trebuie sã participãm la ea: cel putin în fiecare
duminicã si în sãrbãtori. Potrivit canoanelor
Bisericii cel care nu participã trei duminici la rând la
Liturghie este considerat exclus din Bisericã.
Glasul clopotelor pe care-l auzim în fiecare duminicã dimineata
este glasul Domnului care ne cheamã la cinã adicã
la Sfânta Liturghie. Sã ne ajute Dumnezeu sã nu ne
aflãm în ceata celor despre care Hristos spune cã,
desi sunt chemati, nu vor gusta din cina lui datoritã refuzului
lor de a-i rãspunde. De aceea sã lepãdãm de
acum orice motiv care ne-ar putea tine departe de Hristos si sã-i
rãspundem chemãrii participând deplin la Sfânta
Liturghie.
Pr. Florin BOTEZAN
Împãrtãsirea
cu Sfintele Taine era actul cel mai de seamã, în care se
exterioriza prin excelentã si cu care culmina în vechime
participarea activã a poporului la Sfânta Liturghie.
La început crestinii se împãrtãseau la fiecare
Sfântã Liturghie la care participau cel putin o datã
pe sãptãmânã. Celor care din binecuvântate
pricini nu puteau lua parte la Sfântã Liturghie, de exemplu
celor bolnavi sau celor din temnite, li se aducea împãrtãsania
acolo unde se aflau. Excluderea din sânul comunitãtii crestine
constituia pentru primii crestini cea mai grea pedeapsã tocmai
pentru cã erau îndepãrtati de Sfânta Împãrtãsanie.
Crestinii care intrau în bisericã si ascultau doar Evanghelia
si predica (lecturile biblice) fãrã sã rãmânã
la rugãciune si împãrtãsanie erau amenintati
cu pedeapsa excomunicãrii.
În vechime crestinii constientizau apartenenta lor la Trupul tainic
al lui Hristos (Biserica), apartenentã pe care si-o asumau. Dacã
un mãdular suferea tot trupul suferea si dacã un mãdular
era bucuros întreg trupul era vesel. Spiritul acesta de comuniune
era întretinut în primul rând de împãrtãsirea
cu Sfântul Trup si Sânge al lui Hristos care fãcea
din toti credinciosii un singur trup, cu o singurã inimã
si cu o singura simtire. Sfântul Apostol Pavel ne spune: “Fiindcã
o pâine este, un trup suntem si noi cei multi, cãci toti
ne împãrtãsim dintr-o pâine.” Pâinea
euharisticã, fãcutã din boabele de grâu strânse
laolaltã din toate laturile pãmântului era imaginea
comunitãþii pe care Sfânta Liturghie are menirea sã
o fãureascã. De aceea Sfânta Liturghie trebuie privitã
ca o slujire a Bisericii, adicã a tuturor credinciosilor în
unitate de duh si credintã.
Sfânta Liturghie nu se poate concepe fãrã împãrtãsirea
credinciosilor care constituie o parte integrantã si esentialã
a ei. Însãsi structura Sfintei Liturghii implicã împãrtãsirea
tuturor credinciosilor prin texte categorice: “Cu frica lui Dumnezeu,
cu credintã si cu dragoste sã vã apropiati”,
“Drepti primind dumnezeiestile… lui Hristos Taine cu vrednicie
sã multumim Domnului!”. În rugãciunea de dinainte
de împãrtãsire preotul se roagã de asemenea
ca Dumnezeu sã-i învredniceascã pe slujitori a li
se da prea curat Trupul si cinstitul Sânge al lui si prin ei “la
tot poporul”.
Scopul împãrtãsaniei este sã fãureascã
în sufletele celor prezenti acelasi duh de duioasã dragoste
care ne leagã de Hristos iar prin Hristos unii cu altii. Împãrtãsirea
este cimentul care ine strâns lipite între ele cãrãmizile
vii ale Bisericii lui Hristos pe pãmânt fãcând
ca edificiul întreg sã fie trainic si durabil. Împãrtãsirea
tuturor credinciosilor care participã la Sfânta Liturghie
are drept scop unificarea lor spiritualã într-un singur organism
viu, în care sã pulseze aceeasi inimã si acelasi cuget.
Ea redã fiecãrui credincios în parte constiinta de
mãdular al Bisericii iar aceasta îl face sã retrãiascã
profund sentimentul de comuniune cu fratii lui de credintã si sã
se integreze de bunã voie, în chip constient si efectiv,
în comunitatea sau parohia din care face parte.
Petrut ORMENISAN
Cum
postim în
Postul Crãciunului?
Care
ar putea fi semnificatia postului în orele lungi pe care le petrecem
în afara casei, fãcând naveta, stând la birou,
îngrijindu-ne de obligatiile noastre profesionale, întâlnindu-ne
cu colegii, cu prietenii nostri. Desi nu se poate da aici o retetã
universal valabilã, sunt posibile, totusi, câteva consideratii
generale. În primul rând postul este vremea potrivitã
pentru a cântãri caracterul superficial al relatiilor noastre
cu oamenii, cu lucrurile cu munca.
Trebuie sã avem grijã la ceea ce ne propagã televiziunea,
radioul, masa-media în general în ceea ce priveste relatia
cu semenii. Acestea ne învatã sã nu ne implicãm,
sã nu adâncim relatia noastrã cu ceilalti, sã
judecãm totul prin prisma câstigului, profitului si progresului
material, sã cãlcãm peste cel de lângã
noi spre a ne fi nouã bine cu alte cuvinte sã urmãrim
principiul materialist prin care omul este ceea ce mãnâncã.
Asadar postul este vremea cãutãrii întelesului: întelesul
vietii mele profesionale în lumina vocatiei, întelesul relatiei
mele cu ceilalti, întelesul prieteniei, întelesul responsabilitãtii
mele.
Ioan FLOREA
Sfântul Ioan Gurã de Aur - Cum de nu te îngrijesti sã te împãrtãsesti?
Zadarnic
sã sãvârseste Liturghia în fiecare zi dacã
nu vã împãrtãsiti. Zadarnic stãm în
fata Altarului dacã nimeni nu vine sã se împãrtãseascã.
Acestea le spun, nu ca sã vã împãrtãsiti
oricum, la întâmplare, ci ca sã vã faceti vrednici.[…]
Cum de nu te îngrijesti sã te împãrtãsesti?
Cum de nu socotesti împãrtãsirea ca un mare har, ci
o dispretuiesti?
Gândeste-te bine. Masa Împãrãteascã este
pregãtitã. Îngerii slujesc la masã; însusi
Împãratul este de fatã si tu stai cãscând!
Îmbrãcãmintea sufletului îti este murdarã
si tie nu-ti pasã? Sau este curatã? Atunci stai la masã
si mãnâncã din cinã. La fiecare Liturghie,
Hristos vine sã vadã pe cei ce stau la masã si spune
si acum fiecãruia, prin constiinta sa: Prietenilor, cum stati aici,
în Bisericã, fãrã sã aveti hainã
de nuntã? [...]
Pe toate acestea le strigã si acum Hristos cãtre noi toti,
pentru cã stãm nerusinati si cu obrãznicie. Cã
cel ce nu se împãrtãseste este nerusinat.[…]
Rogu-te sã-mi spui dacã cineva invitat la o masã,
merge, intrã înlãuntru, se spalã pe mâni
si se aseazã dar apoi nu mãnâncã, oare nu jigneste
pe împãratul care l-a chemat?[…]
Dar zici cã esti nevrednic! Atunci esti nevrednic si sã
asculti sfintele rugãciuni, deoarece Duhul Sfânt coboarã
nu numai în Sfintele Taine, ci si în cântãrile
acelea.[…]
Preotul ne cheamã sã mergem sã ne împãrtãsim
si noi ne lenevim, întârziem si nu alergãm repede sã
primi acest dar? Oare ce altã nãdejde de mântuire
ne-a mai rãmas? Nu putem spune cã ne împiedicã
boala sau firea, ci neglijenta ne face nevrednici.
Despre Împãrtãsire
Este
drept si cuviincios ca des si de multe ori sã se sfinteascã
crestinul cu Sfânta împãrtãsanie. Sã
doreascã si sã alerge sã se împãrtãseascã
mai des decât respiratia. Dacã este cu putintã si
în fiecare zi, cei ce pot, sã se împãrtãseascã.
Cuv. Iov Mãrturisitorul
Dacã
facem asa cum ne poruncesc Sfintii Pãrinti si ne împãrtãsim
des, nu numai cã vom avea împreunã lucrãtor
si ajutor dumnezeiescul Har în aceastã scurtã viatã,
ci si pe îngerii lui Dumnezeu îi vom avea ajutãtori
si pe însusi Stãpânul Îngerilor si îi vom
izgoni de la noi si pe potrivnicii draci si vom mosteni viata vesnicã.
Sf .Nicodim Aghioritul
Sfântul
Spiridon a trãit în insula Cipru la începutul sec al
IV-lea si era un simplu pãstor. Desi nu a beneficiat de o educatie
aleasã, el n-avea asemãnare în ce priveste dragostea
pentru aproapele sãu, delicatetea, milostenia, ospitalitatea. Rãmas
vãduv la numai câtiva ani dupã moartea unicei sale
fiice-Irina, Spiridon s-a preocupat de progresul în virtuti, si
de dobândirea darului Sf. Duh.
A câstigat rapid un mare renume în insulã , si la moartea
episcopului micului orasTrimitunda credinciosii l-au desemnat pãstorul
lor spiritual. Prin blândetea sa, prin simplitatea si smerenia sa
a câstigat o asa apropiere fatã de Dumnezeu încât
a sãvârsit numeroase minuni pentru mântuirea si consolidarea
Bisericii sale. Trãind în Hristos prin sfintele virtuti si
Hristos lucrând în el prin Sf. Duh, Spiridon a câstigat
de asemeni putere asupra mortii însãsi: aduce la viatã
trupul neînsufletit al unui copil, salveazã de la moarte
pe fiica sa si pe Constans, fiul împãratului Constantin cel
Mare. A ignorat stiinta umanã, dar plin de darul clarviziunii si
al profetiei a avut în egalã mãsurã cunostinta
profundã a Sfintelor Scripturi: La marele sinod din 325, s-a arãtat
în aceeasi înfãtisare simplã pentru a mãrturisi
adevãrata credintã alãturi de cele mai ilustre personalitãti
ale timpului.
La 12 decembrie 348, în vârstã de 78 de ani, Sf. Spiridon
a trecut la cele vesnice. Trupul sãu a fost învrednicit de
Dumnezeu cu darul neputrezirii, devenind un izvor inepuizabil de minuni
si vindecãri pentru credinciosii din insulã.
Pr. Cosmin Bufnea