Back

Cuvântul credinţei

Buletin al Parohiei Ortodoxe "Mihai Viteazul" Alba Iulia 

Anul II, nr. 32, Motto: "Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul." (Ioan 16, 13)

Evanghelia după Ioan VII

37. Iar în ziua cea din urmă - ziua cea mare a sărbătorii - Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.
38. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui.
39. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El. Căci încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit.
40. Deci din mulţime, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Proorocul.
41. Iar alţii ziceau: Acesta este Hristosul. Iar alţii ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos?
42. N-a zis, oare, Scriptura că Hristos va să vină din sămânţa lui David şi din Betleem, cetatea lui David?
43. Şi s-a făcut dezbinare în mulţime pentru El.
44. Şi unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El.
45. Deci slugile au venit la arhierei şi farisei, şi le-au zis aceia: De ce nu L-aţi adus?
46. Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om.47. Şi le-au răspuns deci fariseii: Nu cumva aţi fost şi voi amăgiţi?
48. Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei?
49. Dar mulţimea aceasta, care nu cunoaşte Legea, este blestemată!
50. A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El, noaptea, fiind unul dintre ei:
51. Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut?
52. Ei au răspuns şi i-au zis: Nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc.
53. Şi s-a dus fiecare la casa sa.
VIII
12. Deci iarăşi le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.

Back to Top

Mângâietorul, Duhul Adevărului

Pentru a înţelege întreaga importanţă a ceea ce Sfântul Duh Mângâietorul va aduce oamenilor în ziua Cincizecimii, trebuie să ne dăm seama de dezorientarea lumii în care trăim - ea ne apare lipsită de sens şi dezordonată, cu unitatea sfărâmată.
Revelaţia biblică ne explică această sfărâmare a universului pe care Dumnezeu il făcuse "cosmos" (în gr. ordine, armonie) prin istoria Turnului Babel (Facere 11), când era pe tot pământul un singur grai. Locuitorii oraşului aveau un înalt nivel de cultură şi erau mândri de cunoştinţele lor tehnice, gândindu-se că vor fi capabili prin ei înşişi să ajungă la cer "prin construirea unui turn". "Să ne facem nume" îşi spuneau, pentru a dobândi o putere dumnezeiască ce le va permite să stăpânească tot pământul. Dar "Dumnezeu S-au pogorât şi au amestecat limbile lor ca să nu se mai înţeleagă unul cu altul", astfel încât oamenii au încetat de a mai zidi şi s-au împrăştiat în tot pământul (Facerea 11, 9).
Astfel ne găsim împrăştiaţi în lume, izolaţi, separaţi unii de alţii, naţiuni, clase sociale, ideologii se combat şi se distrug, familiile se dezbină, fiecare om se închide în egoismul său. A dispărut ordinea şi armonia lumii, orgoliul de la Babel a sfărâmat unitatea oamenilor. Dar, deşi Dumnezeu îl face pe om să-şi vadă consecinţele mândriei şi egoismului său, chiar dacă omul s-a despărţit de Dumnezeu, El nu l-a părăsit, a început "o nouă creaţie", un om nou, trimiţând pe Fiul Său în această lume. Prin Întruparea, Răstignirea, Învierea şi Înălţarea Fiului lui Dumnezeu ca Om, s-a pus temelia mântuirii noastre. Iar în ziua Cincizecimii, când ucenicii Lui Hristos aşteptau venirea Mângâietorului, s-a produs ceva nou şi uimitor. Li s-au arătat împărţite limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei: "Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească toţi în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi". Precum atunci la turnul Babel când limbile au împărţit lumea, aşa acum limbile "au unit-o şi au adus la armonie cele dezbinate". Darul lui Dumnezeu este Mângâietorul, Duhul Adevărului, care este trimis nouă de la Tatăl, Acela care va mărturisi adevărul despre Hristos, Măntuitorul nostru. Mângâietorul este Cel ce se împarte pentru a se revărsa asupra fiecăruia şi a-i reuni pe toţi. Acum ia fiinţă Biserica. De acum inainte oamenii care au primit Sfântul Duh vestesc toţi acelaşi Cuvânt, Cuvântul lui Dumnezeu, şi se fac înţeleşi de toţi oamenii pentru că vorbesc toate limbile.
Sfântul Duh Mângâietorul a coborât asupra acelora care erau toţi o singură inimă prin credinţa în Domnul Iisus Hristos. Mângâietorul, Duhul Adevărului, nu S-a pogorât asupra lumii "care nu poate să-L primească pentru că nu-L vede şi nici nu-L cunoaşte"(Ioan 14, 17). El a coborât asupra celor uniţi în iubire şi rugăciune, asupra Bisericii lui Hristos, fiindcă rod al Duhului este iubirea (Galateni 5, 22). Dacă la turnul Babel mândria şi despărţirea de Dumnezeu i-a dezbinat pe oameni, acum credinţa şi iubirea în Mântuitorul Iisus Hristos îi uneşte pe oameni. "Logosul din care au derivat raţiunile tuturor oamenilor a voit să le împace acum nu numai în Sine ca Raţiune unitară, ci şi în Duhul ca iubire şi putere dumnezeiască". Limbile au chipul focului pentru că focul susţine entuziasmul iubirii de Dumnezeu şi de oameni. Acum "se arată voinţa lui Hristos de a cuprinde în Biserică, adică în iubirea Lui, toată lumea, unificată în această iubire, dar şi voinţa menţinerii în această unitate a identităţii fiecărei persoane".
Opera de mântuire este dusă la îndeplinire în forma Bisericii, care este unirea noastră cu Dumnezeu şi între noi. El se arată numai în armonia dintre fiinţele noastre, şi doar atunci când părăsim egoismul şi mândria, Duhul Sfânt se arată cu adevărat în comuniunea bisericii sau unde este Biserica.
Duhul Sfânt S-a coborât însoţit de "un vuiet ca de vijelie care a umplut toată casa unde şedeau Apostolii". (Fapte 2, 2). Aceasta indică puterea de care au fost umpluţi ucenicii Mântuitorului. Astfel Biserica s-a născut dintr-o putere nouă din cer, pe care o va împărţi lumii în toate timpurile.
Prima venire a Duhului "pogorârea Lui, are loc peste Apostolii care stăruiau în rugăciune. Biserica este astfel legată de pogorârea iniţială, dar şi de pogorârea continuă a Duhului. Revărsarea Duhului Sfânt continuă în Biserică până la sfârşitul veacurilor". Fără Sfântul Duh Mângâietorul n-ar fi luat fiinţă Biserica, iar dacă există Biserică e semn că e prezent în ea (Duhul Sfânt). "Biserica Îl are continuu, deşi Îl cere continuu. Îl cere doarece Îl are, căci Duhul Sfânt îi dă putere să-L ceară prin rugăciune ca să vină şi mai mult" (Romani 8, 26). Biserica ia fiintă şi se menţine prin Duhul Sfânt, Care se pogoară la Cincizecime şi rămâne în ea, dar şi vine continuu în ea, cerut prin rugăciune şi ferire de păcate. Aşa şi Hristos este în ea, rămâne şi sporeşte în ea, sau Biserica sporeşte în El. Aşa Biserica devine în această lume izvor de iubire, de bucurie şi comuniune, pentru că în ea, prin Duhul Sfânt Mângâietorul pătrunde în inimi Însuşi Hristos. Ei îndeamnă mereu inimile ca să-I ceară să vină şi mai mult. Îl numim pe Duhul Sfânt "Împărate ceresc, Mângâietorule" pentru că el este într-adevăr, aşa după fiinţa Lui. Mângâierea Lui este o mângâiere cerească, nestricăcioasă, mângâierea dreptăţii, milei. Mângâietorul "săvârşeşte toate Tainele, sfinţeşte, luminează, întăreşte, cheamă la rugăciune, umple sufletele de pocăinţă, de mulţumire, de laudă, preface sufletele, mântuieşte, dă viaţă, duce de la moarte duhovnicească la viaţă, dăruieşte pace". Sfântul Duh este totdeauna cu noi, mai ales în timpul săvârşirii Sfintei Liturghii: "ca un văzduh duhovnicesc extrem de pur, ca o lumină şi o căldură vitală, ca o pace, ca o luminare, o bună-mireasmă ca o iubire, ca o îndrăzneală şi bărbăţie, ca o dulce nădejde"(Sfântul Ioan din Kronşdadt, Liturghia Cerul pe Pământ, p. 63, 139).
"Hristos ne-a trimis nouă pe Mângâietorul, prin Care şi în Care este cu noi şi petrece în noi", iar Biserica este "adunarea celor chemaţi" (gr. ecclesia), este Cincizecimea care lucrează neâncetat în această lume sfărâmată, dezorientată şi fiecare dintre noi este chemat la iubire, adevăr şi comuniune, este chemat să schimbe această lume.

Mihaela Vişan

Back to Top

Icoana Sfintei Treimi

Andrei Rubliov, iconograf (pictor de icoane), călugăr rus, din secolul al XV-lea, a înfăţişat Sfânta Treime. El n-a inventat imaginea Sfintei Treimi, ci a ilustrat descrierea din Sfânta Scriptură, în care trei îngeri tainici vizitează pe Avraam. Această apariţie la strejarul Mamvri, despre care am vorbit în primul capitol, este o imagine a Sfintei Treimi, o prefigurare a Dumnezeului Unic în Trei Persoane, Care nu se va face cunoscut în mod deschis decât la Iordan, la Botezul lui Hristos. Să ne amintim dialogul cu Avraam. Patriarhul se adresează Îngerilor folosind când cuvântul Tu, când cuvântul Voi. Acest cuvânt nu este voi din politeţe care nu există, ci pluralul. Această alternanţă de exprimare ne face să bănuim încă de pe acum pe Unul din Treime căci se pare că Avraam se adresează când Dumnezeului Unic, când celor Trei Persoane divine.
Rubliov, ilustrând un text biblic, nu îndrăzneşte să deformeze taina dumnezeiască, înlocuind-o cu imaginea sa personală, căci pictorii de icoane nu inventează după fantezia lor reprezentarea lui Dumnezeu, ci sunt în permanenţă credincioşi textului Sfintei Scripturi.
Într-adevăr, dacă fiecare ar inventa o reprezentare a lui Dumnezeu din imaginaţia sa, oricât de creatoare ar fi ea, am avea imagini foarte omeneşti ale lui Dumnezeu, supuse schimbării gustului fiecărei epoci; reprezentările lui Dumnezeu-Tatăl în chipul unui bătrân bărbos, ieşind dintr-un nor, nu sunt ele vechituri demodate? Este un mare pericol de a regăsi idolii Antichităţii, care nu sunt chipul omului, iar nu taina cea mare a omului creat după chipul lui Dumnezeu. De aceea păstrarea Sfintei Tradiţii de către pictorii noştri iconografi, acceptarea modului de reprezentare a lui Dumnezeu dă către Biserică, îi apără de greşeli şi îi feresc să nu calce cea de a doua poruncă: "Să nu-ţi faci chip cioplit".
Andrei Rubliov a făcut dintr-o icoană clasică, dintr-o temă deseori reprodusă în Biblie, o foarte mare operă, totodată o capodoperă pe plan artistic, mărturie de rugăciune...Se pare că creştinii de orice Confesiune o cunosc şi o iubesc... Această icoană e cu adevărat miraculoasă, căci impune o tăcere plină de respect, chiar şi celor mai ostili religiei. Icoana aceasta se află într-un muzeu de stat şi nu într-o biserică; poate fi văzută în Galeriile Tretiakov din Moscova... Nimeni nu poate trece fără să nu se oprească în faţa acestei imagini a Sfintei Treimi; ea transmite fiecăruia o părticică din viziunea despre Dumnezeu. Aşa cum soarele îşi trimite razele asupra celor buni şi asupra celor răi, Dumnezeu face să radieze asupra fiecărui om iubirea Sa, chir dacă acesta o refuză. Tăcerea se impune în faţa acestei icoane, ca şi în faţa tainei Sfintei Treimi. Vom încerca totuşi să ne apropiem de ea prin rugăciune, căci pentru Andrei Rubliov această icoană este rugăciunea, o profesiune de credinţă şi o adorare.
Să luăm textul Crezului şi să-l aşezăm alături de o reproducere a Icoanei Sfintei Treimi. Este foarte vizibil faptul că imaginea Sfintei Treimi este compusă pe acelaşi plan cu Simbolul Credinţei: "Cred întru unul Dumnezeu".
Rubliov exprimă unitatea în credinţă prin asemănarea celor trei îngeri şi prin cercul în care se înscriu Cele Trei Persoane. Atributele Tatălui sunt exprimate foarte pe scurt în Crez, Căci El este Cel ce nu poate fi cunoscut, Cel despre Care nu ştim aproape nimic. În icoană, primul înger, cel din stânga este văzut pe trei sferturi; culoarea veşmântului său este forte palidă, de nedefinit, aproape transparentă.
Textul se derulează ca pe icoană, apropiindu-se cel mai mult asupra Fiului. Cel de al doilea înger ne stă în faţă, ni se arată mai din plin. Cunoaştem multe lucruri despre Fiul, căci El S-a întrupat, S-a făcut cunoscut nouă, S-a lăsat văzut. Veşmântul Său e de culoare contrastantă, albastră şi maronie. Aceasta exprimă cele două firi ale lui Hristos. Albastrul simbolizează cerul, divinitatea. Maroniul este pământul, natura, umană. Iisus este totodată Dumnezeu şi Om. În spatele îngerilor din centru, se înalţă un arbore; rădăcinile sale sunt înfipte în pământ şi ramurile tind spre cer. Este lemnul crucii, care prin Hristos, devine pomul vieţii din rai.
"Adam a murit pentru că a mâncat din rodul pomului.Dar el a regăsit viaţa in pomul crucii, prin care,O Preamilostivire, el se bucură din nou de desfătările raiului."
(Cântarea Sf. Teodor, Vecernia din Postul Mare, Săptămâna a 5-a)
Despre Sfântul Duh, Crezul mărturiseşte pe scurt, concis; căci despre a Treia Persoană divină Care ne dă viaţă, puţine lucruri pot fi spuse concret şi istoric; activitatea Sa este totdeauna tainică şi plină de tăcere. Cel de al treilea înger, ca şi cel dintâi este văzut tot pe trei sferturi. Culoarea veşmintelor sale simbolizează puterea de viaţă. Verdele ce predomină exprimă tinereţea, seva vieţii care face să crească şi să existe toate.
Cercul celor trei îngeri se termină şi nu se închide.
Acest cerc pare să se deschidă asupra potirului pus pe masă. Ultima parte a Crezului e consacrarea Bisericii: ea este locul unde se află potirul Sfintei Euharistii şi toţi oamenii sunt chemaţi, prin Botez, la Ospăţul vieţii veşnice, şi viaţa veşnică înseamnă a intra şi a sălăşlui chiar în sânul Treimii.
Cu această reprezentare în icoană a Sfintei Treimi, suntem departe de prima icoană intitulată "ospitalitatea lui Avraam".
Andrei Rubliov a voit ca Avraam şi Sarra să nu mai apară căci şi-a adus aminte de cuvântul Mântuitorului: "eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam" (Ioan 5, 58). Aceste cuvinte spun veşnicia lui Dumnezeu la care participă cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi.
Vom sfârşi studiul acestei măreţe icoane, aşa cum, fără îndoială, va fi făcut şi Rubliov după ce a pictat-o, prin rugăciunea cea mai curată, rugăciunea de preamărire a Îngerilor serafimi şi heruvimi, cântând imnul întreit sfânt, Treimii dătătoare de viaţă: "Sfânt, Sfânt, Sfânt, este Domnul Savaot!".

Back to Top

Sinaxar † Rusaliile

Trei Mari Sărbători au creştinii: Crăciunul, Paştele şi Rusaliile.
La Rusalii s-a coborât Duhul Sfânt asupra Apostolilor. Iisus a spus Apostolilor "să nu se depărteze de Ierusalim până nu va coborî asupra lor Mângâietorul, Duhul Adevărului". "Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul: căci nu va vorbi de la Sine... Acela Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi vă va vesti" (Ioan 16, 13-14). Aceasta le-a spus lor înainte de Înălţarea la cer.
Iisus şi-a ţinut promisiunea. În ziua în care evreii sărbătoreau darea Legii, când comemorau primirea Tablelor legii pe Muntele Sinai, Iisus a dăruit Apostolilor pe Duhul Sfânt, "căci Legea s-a dat prin Moise,...şi adevărul nu le-a dat Iisus Hristos", precum spune Evanghelistul Ioan" (1, 17)
Cu sărbătoarea Rusaliilor se încheie epoca în care oamenii erau conduşi de Lege şi cu ea începe epoca prin care credincioşii sunt călăuziţi de către Duhul Sfânt, prin harul şi adevărul adus de Iisus Hristos Bisericii Vechiului Testament îşi încheie oarecum misiunea, pe care o preia Biserica Noului Testament, Felul cum s-a petrecut acest eveniment divin este arătat în mod detaliat în cartea Faptelor Apostolilor.
Cele mai celebre icoane biblice se opresc şi înfăţişează în culori acest eveniment. Apostolii formează un cerc, în unele în jurul Maicii Domnului. Pe feţele lor, se vede evlavia fiindcă se află în rugăciune, aşteptare, nedumerire, răbdare, şi nădejde. Două lucruri minunate s-au întâmplat atunci. Apostolii au primit darul de a vesti Evanghelia în limbile tuturor popoarelor, iar acestea, primind această veste, au ajuns la înţelegerea, cunoaşterea, dragostea şi unitatea dintre ele.
Rusaliile este sărbătoarea prin care se consfinţeşte existenţa popoarelor, ca realitate văzută, voită şi binecuvântată de Dumnezeu. Din această zi înţelegem că orice popor are dreptul să-l preamărească pe Dumnezeu în graiul său, fiecare popor are dreptul la viaţă liberă, în care să-şi manifeste darurile naturale cu care l-a înzestrat Dumnezeu.
Sărbătorirea Rusaliilor este sărbătorirea familiei celei mari a creştinilor, ziua de naştere a Bisericii, căci în această zi, în urma predicii Apostolului Petru, s-au botezat ca la trei mii de suflete (Fapte 2, 42). Aşa s-a născut aşazământul mântuirii în lume. Rusaliile nu sunt numai un "eveniment istoric" ci şi un act de credinţă şi în acest sens el se continuă mereu. Duhul Sfânt lucrează la sfinţirea oamenilor prin Biserică.
Duhul Sfânt s-a coborât în forma limbilor de foc asupra celor pe care i-a ales Fiul în lume să vestească Evanghelia. El lucrează în Biserică. Fiecare primeşte Darul Duhului Sfânt, şi lucrează la unirea tuturor. Darurile ni se dau nu spre a ne împărţi, ci spre mântuire. La fiecare sfântă Liturghie participăm cu toţii şi ne împărtăşim cu aceste Sfinte daruri.
Lucrarea Sfântului Duh sau farul este absolut necesar pentru mântuire: "Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-l va atrage Tatăl care M-a trimis şi eu îl voi învia în ziua cea de apoi."
Duhul Sfânt lucrează în Biserică prin dumnezeieştile slujbe săvârşite de urmaşii apostolilor, aşa cum cântăm în troparul praznicului: "Bine eşti cuvântat, Hristoase, Dumnezeul nostru, cel ce prea înţelepţi pe pescari i-ai arătat, trimiţându-le lor pe Duhul Sfânt şi printr-înşii lumea ai vânat, iubitorule de oameni, slavă Ţie!"

Camelia Nistor

Back to Top