Cuvântul credinței Buletin al Parohiei Ortodoxe "Mihai Viteazul" Alba Iulia Anul
II, nr. 31, |
1.
Acestea a vorbit Iisus și, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte,
a venit ceasul! Preaslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul să Te preaslăvească. Iconostasul (Catapeteasmă sau tâmplă) Imaginea pe verticală a Bisericii În
Biserica Ortodoxă, altarul și naosul sunt despărțite printr-un perete
(din zid, lemn, metal) ocupat cu icoane, și care este cunoscut sub numele
de iconostas, catapeteasmă sau tâmplă. La forma pe care o cunoaștem noi
astăzi s-a ajuns de-a lungul vremii, dezvoltându-se de la o simplă împrejmuire
sau perdea la această structură unitară (secolele XIV-XVI); care are nu
atât funcțiuni practice, cât mai ales teologice și ecleziastice (duhovnicești).
Ce cuprinde iconostasul? Iconostasul
ne arată, desfășurat pe verticală, imaginea bisericii, istoria chipului
creat chipul lui Dumnezeu și căile lui Dumnezeu în istorie. Întreaga viața
este rezumată prin iconostas sub forma mijlocirii sfinților și a îngerilor
care se roagă împreună cu noi cei ce participăm la slujbele din biserică. Care este rostul iconostasului? Trebuie
să observăm că fiecare rând reprezintă o perioadă de timp bine definită
din istoria mântuirii omului, rânduri străjuite jos de icoana Bunei-Vestiri,
"începutul mântuirii noastre", iar sus de Crucea lui Hristos.
Nu avem de a face cu un simplu perete despărțitor dintre altar și naos
sau care desparte pe preoți de enoriași. Iconostasul nu este un element
decorativ ci are un profund sens liturgic și teologic. El vine să întrunească,
prin imagine, conținutul rugăciunii euharistice rostite cu voce tare de
preot. Ca imagine a Bisericii, Trupul lui Hristos, iconostasul arată creșterea
Bisericii în timp și viața ei în veșnicie. Astfel el devine nu un element
de despărțire, ci unul de unire, de întrepătrundere între altar și naos,
dintre veșnicie și vremelnicie, este o punte prin care primim hrana pentru
viața veșnică. Iisus
Hristos, fiind El însuși Adevărul întrupat (Ioan 14, 6), venind în lume
ne-a descoperit, în cuvinte omenești, adevărul. După înălțarea la cer
a Mântuitorului, Duhul Sfânt, Duhul Adevărului, S-a pogorât în Biserică
călăuzind-o la tot adevărul (Ioan 16, 13). Ca urmare, propovăduirea noii
învățături la toate neamurile ( Matei 28, 19), spre viață veșnică, este
împlinită de Biserică. Ereziile îi rup de Biserică pe cei ce le urmează Dar,
încă din primele veacuri creștine, au existat oameni care nu s-au lăsat
călăuziți de Duhul Sfânt în Biserică ci, încrezându-se în propria lor
înțelepciune, s-au abătut de la adevarata învățătură mărturisind greșit
pe Hristos oamenilor și atrăgând și pe alții la greșeala lor. Aceste învățături
greșite care îi rup de Biserică pe cei ce le urmează se numesc erezii. Episcopul este garantul păstrării dreptei credințe În
fiecare eparhie episcopul este garantul păstrării dreptei credințe, păzind
unitatea de credință cu întreaga Biserică. Episcopului îi revine rolul
de a rezolva controversele asupra credinței și de a condamna pe eretici.
Când se ajunge totuși la unele dezacorduri între episcopi sau se întâmplă
ca ereziile să cuprindă mai multe eparhii, se cuvine ca Biserica întreagă
să dea o mărturie solemnă asupra Adevărului creștin. Această mărturie
a fost adusă, de-a lungul istoriei, de sinoade. Sinodul
mărturisește adevărata doctrină Sinodul
este o adunare a episcopilor Bisericii care are autoritatea de a lua decizii
cu privire la învățătura, morala și misiunea Bisericii. La un sinod, episcopii,
egali în har, se reunesc pentru a-și mărturisi unanimitatea asupra adevăratei
doctrine, ca expresie a lucrării Duhului Sfânt în Biserică. Sinoadele
nu au adoptat niciodată, în problemele doctrinare, procedura adunărilor
parlamentare din ziua de azi. Nu câștigă părerea majorității, ci se dezbate
asupra unui punct până se ajunge la consens, până ce adevărata doctrină
revelată este adoptată de către toți. Sinoadele ecumenice au formulat principalele puncte ale credinței ortodoxe Un
sinod la care participă episcopii din toată lumea se numește sinod ecumenic.
Sinoadele ecumenice, convocate datorită tulburărilor generate de erezii,
au formulat principalele puncte ale credinței ortodoxe. În istoria Bisericii
au avut loc șapte sinoade ecumenice, toate în primul mileniu creștin.
Sinodul I ecumenic a definit "consubstanțialitatea" Fiului cu
Tatăl, iar la cel de-al II-lea s-a arătat că Duhul Sfânt este Dumnezeu
adevărat căruia i se cuvine aceeași cinstire ca și Tatălui și Fiului.
La aceste două sinoade a fost elaborat Simbolul de credință (Crezul) pe
care îl rostim la fiecare Liturghie. La al III-lea și al IV-lea sinoad
ecumenic s-a stabilit că în Hristos firea umană și firea Dumnezeiască
sunt unite în chip neamestecat și neschimbat, neîmpărțit și nedespărțit.
De aceea Fecioara Maria este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu. Sinodul
V ecumenic confirmă "unirea ipostatică"a firilor în persoana
Mântuitorului condamnând învățăturile greșite. Al VI-lea sinod ecumenic
a stabilit că în Hristos există două voințe, însă cea omenească este supusă
celei dumnezeiești. Sinodul VII ecumenic a definit doctrina orodoxă cu
privire la cultul icoanelor,arătând că obiectul venerării este persoana
reprezentată pe icoană și făcând distincția între adorare (latria) aparținându-I
doar lui Dumnezeu și cinstirea (proskinesis) ce se cuvine sfinților. Se
spunea pentru avva Agaton, că s-au dus oarecari la dânsul, auzind că are
mare dreaptă socotință. Și vrând să-l cerce de a să mânie, i-au zis lui:
"Tu ești Agaton? Am auzit pentru tine că ești curvar și mândru".
Iar el a zis: "Ei bine, așa este". Și i-au zis lui: "Tu
ești Agaton bârfitorul și clevetitorul?" Iar el a zis: "Eu sunt".
Au zis iarăși: "Tu ești Agaton ereticul?" Iar el a răspuns:
"Nu sunt eretic". Și l-au rugat pe el, zicând: "Spune-ne
nouă, pentru ce atâtea câte ți-am zis ție le-ai primit, iar cuvântul acesta
nu l-ai suferit?" Zis-a lor: "Cele dintâi asupra mea le scriu,
căci este spre folosul sufletului meu. Iar cuvântul acesta eretic este
despărțire de Dumnezeu și nu voiesc să mă despart de Dumnezeu". Iar
aceia auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteala și s-au dus zidiți,
adică folosiți. Zis-a
un bătrân: "Precum pomul răsădindu-se de mai multe ori nu poate să
facă roade, așa și omul mutându-se de la o credință la alta, nu poate
săvârși vreo faptă bună". Zis-a
avva Grigorie, că aceste trei lucruri cere Dumnezeul de la tot omul, care
are Sfântul Botez, adică: "Credința dreaptă de la suflet, adevărul
de la limba și înfrânarea patimilor, adică curățenie, de la trup". Cu
toate că arianismul a fost combătut la primul Sinod ecumenic, el mai are
și în zilele noastre discipoli. Printre ei se numără "Martorii lui
Iehova". Viața
Bisericii la începutul perioadei bizantine este dominată de cele șapte
sinoade ecumenice.Aceste sinoade au definit o dată pentru totdeauna doctrinele
fundamentale ale credinței creștine- Sfânta Treime și întruparea. Majoritatea
creștinilor consideră în mod unanim aceste lucruri drept "taine"
care depășesc puterea de înțelegere a oamenilor dar au existat și oameni
care au încercat să cunoască tainele lui Dumnezeu cu ajutorul rațiunii
și nu al credinței și aceasta i-a dus la rătăcire. Într-o astfel de rătăcire
a căzut Arie, un preot din Alexandria (un învățat al vremii sale) care
susținea că Fiul este inferior Tatălui și în felul acesta, trasând o linie
de demarcație între Dumnezeu și creație, așeza pe Fiul printre lucrurile
create: o ființă superioară și nimic mai mult. Considerându-L pe Hristos
inferior lui Dumnezeu făcea imposibilă îndumnezeirea noastră. Doar dacă
Hristos este cu adevărat Dumnezeu, ne poate uni cu Dumnezeu pentru că
nimeni altul decât Dumnezeu "însuși poate deschide oamenilor calea
îndumnezeirii". Hristos este"unul în ființă cu Tatăl",
este "Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat" și nu creatură
superioară a lui Dumnezeu cum susținea Arie. |
Biserica Memoriala "Mihai Viteazul "Alba Iulia
This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.