Back

Cuvântul credinţei

Buletin al Parohiei Ortodoxe "Mihai Viteazul" Alba Iulia 

Anul II, nr. 31, Motto: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa" (Ioan 14, 6)

Evanghelia - Ioan 17, 1-13

1. Acestea a vorbit Iisus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească.
2. Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui.
3. Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.
4. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit.
5. Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea.
6. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit.
7. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine;
8. Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis.
9. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt.
10. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei.
11. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi.
12. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.
13. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei.

Back to Top

Dicţionar liturgic

Iconostasul (Catapeteasmă sau tâmplă)

Imaginea pe verticală a Bisericii

În Biserica Ortodoxă, altarul şi naosul sunt despărţite printr-un perete (din zid, lemn, metal) ocupat cu icoane, şi care este cunoscut sub numele de iconostas, catapeteasmă sau tâmplă. La forma pe care o cunoaştem noi astăzi s-a ajuns de-a lungul vremii, dezvoltându-se de la o simplă împrejmuire sau perdea la această structură unitară (secolele XIV-XVI); care are nu atât funcţiuni practice, cât mai ales teologice şi ecleziastice (duhovniceşti).

Ce cuprinde iconostasul?

Iconostasul ne arată, desfăşurat pe verticală, imaginea bisericii, istoria chipului creat chipul lui Dumnezeu şi căile lui Dumnezeu în istorie. Întreaga viaţa este rezumată prin iconostas sub forma mijlocirii sfinţilor şi a îngerilor care se roagă împreună cu noi cei ce participăm la slujbele din biserică.
În forma lui clasică, din secolul al XVI-lea încoace, iconostasul are în general cinci rânduri de icoane (de jos în sus):
a) Rândul întâi: cuprinde icoanele împărăteşti ale lui Hristos şi Maicii Domnului, uşile împărăteşti cu icoana Bunei-Vestiri şi cei patru Evanghelişti, două uşi laterale diaconeşti ce au zugrăvite chipurile arhanghelilor Mihail şi Gavriil sau pe diaconii Ştefan, Filip sau Laurenţiu.
b) Rândul al doilea: icoanele praznicelor, adică ale sărbătorilor mari, având în centru icoana Cinei de Taină sau Mahrama Domnului (Mandylion).
c) Rândul al treilea: chipurile celor 12 apostoli şi la mijloc icoana Deisis sau Sfânta Treime
d) Rândul al patrulea: 12 prooroci mari şi mici ai Vechiului Testament având în mijloc icoana Maicii Domnului cu pruncul (Oranta).
e) Rândul al cincelea: sus de tot, în mijloc, se înalţă Crucea Domnului şi Icoanele Maicii Domnului şi ale Sfântului Apostol Ioan.

Care este rostul iconostasului?

Trebuie să observăm că fiecare rând reprezintă o perioadă de timp bine definită din istoria mântuirii omului, rânduri străjuite jos de icoana Bunei-Vestiri, "începutul mântuirii noastre", iar sus de Crucea lui Hristos. Nu avem de a face cu un simplu perete despărţitor dintre altar şi naos sau care desparte pe preoţi de enoriaşi. Iconostasul nu este un element decorativ ci are un profund sens liturgic şi teologic. El vine să întrunească, prin imagine, conţinutul rugăciunii euharistice rostite cu voce tare de preot. Ca imagine a Bisericii, Trupul lui Hristos, iconostasul arată creşterea Bisericii în timp şi viaţa ei în veşnicie. Astfel el devine nu un element de despărţire, ci unul de unire, de întrepătrundere între altar şi naos, dintre veşnicie şi vremelnicie, este o punte prin care primim hrana pentru viaţa veşnică.
Dacă înţelegem în acest fel rostul iconostasului atunci va trebui să facem tot posibilul ca şi la noi în biserică să avem un iconostas autentic, cu icoane pictate în stil tradiţional bizantin.
Realizarea lui precum şi pictarea întregii biserici ne vor ajuta să ne rugăm mai bine şi să înţelegem mai deplin sensul comuniunii între noi oamenii şi împreună cu toţi sfinţii lui Dumnezeu.
Pr. Sabin Vodă

Back to Top

Dreapta credinţă

Iisus Hristos, fiind El însuşi Adevărul întrupat (Ioan 14, 6), venind în lume ne-a descoperit, în cuvinte omeneşti, adevărul. După înălţarea la cer a Mântuitorului, Duhul Sfânt, Duhul Adevărului, S-a pogorât în Biserică călăuzind-o la tot adevărul (Ioan 16, 13). Ca urmare, propovăduirea noii învăţături la toate neamurile ( Matei 28, 19), spre viaţă veşnică, este împlinită de Biserică.
Mântuitorul Hristos ne avertizează în Evanghelia de astăzi că păstrarea dreptei credinţe, adică rămânerea în Adevăr, este esenţială penru că numai astfel putem dobândi viaţa veşnică (Ioan 17, 3).

Ereziile îi rup de Biserică pe cei ce le urmează

Dar, încă din primele veacuri creştine, au existat oameni care nu s-au lăsat călăuziţi de Duhul Sfânt în Biserică ci, încrezându-se în propria lor înţelepciune, s-au abătut de la adevarata învăţătură mărturisind greşit pe Hristos oamenilor şi atrăgând şi pe alţii la greşeala lor. Aceste învăţături greşite care îi rup de Biserică pe cei ce le urmează se numesc erezii.

Episcopul este garantul păstrării dreptei credinţe

În fiecare eparhie episcopul este garantul păstrării dreptei credinţe, păzind unitatea de credinţă cu întreaga Biserică. Episcopului îi revine rolul de a rezolva controversele asupra credinţei şi de a condamna pe eretici. Când se ajunge totuşi la unele dezacorduri între episcopi sau se întâmplă ca ereziile să cuprindă mai multe eparhii, se cuvine ca Biserica întreagă să dea o mărturie solemnă asupra Adevărului creştin. Această mărturie a fost adusă, de-a lungul istoriei, de sinoade.

Sinodul mărturiseşte adevărata doctrină

Sinodul este o adunare a episcopilor Bisericii care are autoritatea de a lua decizii cu privire la învăţătura, morala şi misiunea Bisericii. La un sinod, episcopii, egali în har, se reunesc pentru a-şi mărturisi unanimitatea asupra adevăratei doctrine, ca expresie a lucrării Duhului Sfânt în Biserică. Sinoadele nu au adoptat niciodată, în problemele doctrinare, procedura adunărilor parlamentare din ziua de azi. Nu câştigă părerea majorităţii, ci se dezbate asupra unui punct până se ajunge la consens, până ce adevărata doctrină revelată este adoptată de către toţi.

Sinoadele ecumenice au formulat principalele puncte ale credinţei ortodoxe

Un sinod la care participă episcopii din toată lumea se numeşte sinod ecumenic. Sinoadele ecumenice, convocate datorită tulburărilor generate de erezii, au formulat principalele puncte ale credinţei ortodoxe. În istoria Bisericii au avut loc şapte sinoade ecumenice, toate în primul mileniu creştin. Sinodul I ecumenic a definit "consubstanţialitatea" Fiului cu Tatăl, iar la cel de-al II-lea s-a arătat că Duhul Sfânt este Dumnezeu adevărat căruia i se cuvine aceeaşi cinstire ca şi Tatălui şi Fiului. La aceste două sinoade a fost elaborat Simbolul de credinţă (Crezul) pe care îl rostim la fiecare Liturghie. La al III-lea şi al IV-lea sinoad ecumenic s-a stabilit că în Hristos firea umană şi firea Dumnezeiască sunt unite în chip neamestecat şi neschimbat, neîmpărţit şi nedespărţit. De aceea Fecioara Maria este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu. Sinodul V ecumenic confirmă "unirea ipostatică"a firilor în persoana Mântuitorului condamnând învăţăturile greşite. Al VI-lea sinod ecumenic a stabilit că în Hristos există două voinţe, însă cea omenească este supusă celei dumnezeieşti. Sinodul VII ecumenic a definit doctrina orodoxă cu privire la cultul icoanelor,arătând că obiectul venerării este persoana reprezentată pe icoană şi făcând distincţia între adorare (latria) aparţinându-I doar lui Dumnezeu şi cinstirea (proskinesis) ce se cuvine sfinţilor.
Acestor sinoade ecumenice li se adaugă o serie de sinoade locale (la care au participat doar episcopii dintr-o anumită regiune) a căror hotărâri au fost primite de întreaga Biserică. De altfel şi hotărârile sinoadelor ecumenice au nevoie de receptarea Bisericii deoarece Biserica întreagă, cler şi credincioşi, este păstrătoarea adevărului.
Sinoadele ecumenice au stabilit pilonii doctrinei creştine asigurând putinţa mântuirii şi arătând adevărata cale a tămăduirii omului pentru a ajunge la îndumnezeire.
Sergiu Covaci

Back to Top

Din cuvintele Părinţilor

Se spunea pentru avva Agaton, că s-au dus oarecari la dânsul, auzind că are mare dreaptă socotinţă. Şi vrând să-l cerce de a să mânie, i-au zis lui: "Tu eşti Agaton? Am auzit pentru tine că eşti curvar şi mândru". Iar el a zis: "Ei bine, aşa este". Şi i-au zis lui: "Tu eşti Agaton bârfitorul şi clevetitorul?" Iar el a zis: "Eu sunt". Au zis iarăşi: "Tu eşti Agaton ereticul?" Iar el a răspuns: "Nu sunt eretic". Şi l-au rugat pe el, zicând: "Spune-ne nouă, pentru ce atâtea câte ţi-am zis ţie le-ai primit, iar cuvântul acesta nu l-ai suferit?" Zis-a lor: "Cele dintâi asupra mea le scriu, căci este spre folosul sufletului meu. Iar cuvântul acesta eretic este despărţire de Dumnezeu şi nu voiesc să mă despart de Dumnezeu". Iar aceia auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteala şi s-au dus zidiţi, adică folosiţi.
(Agaton 5)

Zis-a un bătrân: "Precum pomul răsădindu-se de mai multe ori nu poate să facă roade, aşa şi omul mutându-se de la o credinţă la alta, nu poate săvârşi vreo faptă bună".
(Pateric)

Zis-a avva Grigorie, că aceste trei lucruri cere Dumnezeul de la tot omul, care are Sfântul Botez, adică: "Credinţa dreaptă de la suflet, adevărul de la limba şi înfrânarea patimilor, adică curăţenie, de la trup".
(Avva Grigorie Teologul)

Back to Top

Arianismul în zilele noastre

Cu toate că arianismul a fost combătut la primul Sinod ecumenic, el mai are şi în zilele noastre discipoli. Printre ei se numără "Martorii lui Iehova".
Secta a fost înfiinţată de Charles Taze Russel, un american fără studii deosebite, născut în anul 1852 aproape de Pittsburg, statul Pennsilvania. Fără a avea o formare teologică înfiinţează în 1870 un grup de studiu al Bibliei, ai cărui membrii îl numesc "pastor". În 1879, Russel publică revista "Turnul de veghere al Sionului" prin intermediul căreia îşi face cunoscute învăţăturile sale rătăcite.
"Lucrarea" fundamentală a iehoviştilor este de a aduce cât mai mulţi oameni în "singurul adăpost", secta lor. De aceea "Martorii lui Iehova" umblă din casă în casă ca să-i determine pe oameni să intre în secta lor, împărţindu-le din belşug publicaţiile Societăţii "Turnul de veghe". Toţi adepţii acestei secte, fără excepţie sunt angajaţi în răspândirea acestor publicaţii, cu credinţa că aşa îndeplinesc "lucrarea lui Iehova". Ei abordează oamenii atunci când ştiu că asupra lor s-a abătut un mare necaz sau sunt într-o mare încurcătură, ajutându-i şi din punct de vedere financiar.
În ceea ce priveşte convingerile lor religioase, acestea sunt atât de rătăcite faţă de dogmele creştine, încât cu greu ar putea cineva să-i recunoască fie şi caracterul de sectă creştină. Aceasta pentru că "Martorii lui Iehova" resping principalele învăţături şi practice ale credinţei care stau la baza vieţii creştine a Bisericii dintotdeauna. După ei, Iisus Hristos este o creatură a lui Dumnezeu pe pământ; El n-ar fi înviat, ci în locul lui a înviat arhanghelul Mihail. Duhul Sfânt este o energie a Tatălui. Nu există nemurire, rai şi iad. Resping Biserica, preoţii, icoanele, sfinţii, crucea. Nu au un cult propriu-zis, acesta fiind înlocuit de răspândirea produselor "Turnul de veghe".
Propaganda şi-o susţin prin revistele "Turnul de veghe" şi "Treziţi-vă", prin broşuri şi diferite foi volante, ce nu au nume, autor, editură, nici data şi locul apariţiei.
Aşadar "Martorii lui Iehova" se numără printre cele mai periculoase secte care acţionează cu multă insistenţă în ţara noastră.

Ioan Florea

Back to Top

Sinaxar † Sinodul I Ecumenic

Viaţa Bisericii la începutul perioadei bizantine este dominată de cele şapte sinoade ecumenice.Aceste sinoade au definit o dată pentru totdeauna doctrinele fundamentale ale credinţei creştine- Sfânta Treime şi întruparea. Majoritatea creştinilor consideră în mod unanim aceste lucruri drept "taine" care depăşesc puterea de înţelegere a oamenilor dar au existat şi oameni care au încercat să cunoască tainele lui Dumnezeu cu ajutorul raţiunii şi nu al credinţei şi aceasta i-a dus la rătăcire. Într-o astfel de rătăcire a căzut Arie, un preot din Alexandria (un învăţat al vremii sale) care susţinea că Fiul este inferior Tatălui şi în felul acesta, trasând o linie de demarcaţie între Dumnezeu şi creaţie, aşeza pe Fiul printre lucrurile create: o fiinţă superioară şi nimic mai mult. Considerându-L pe Hristos inferior lui Dumnezeu făcea imposibilă îndumnezeirea noastră. Doar dacă Hristos este cu adevărat Dumnezeu, ne poate uni cu Dumnezeu pentru că nimeni altul decât Dumnezeu "însuşi poate deschide oamenilor calea îndumnezeirii". Hristos este"unul în fiinţă cu Tatăl", este "Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat" şi nu creatură superioară a lui Dumnezeu cum susţinea Arie.
Această erezie a tulburat foarte tare Biserica şi Aceasta ia atitudine faţă de învăţătura greşită a lui Arie convocând primul Sinod ecumenic. Sinodul ecumenic este adunarea mai multor episcopilor din toată lumea, spre a discuta şi a lua o hotărâre într-o anumită problemă a Bisericii.
Acest sinod a avut loc la Niceea în anul 325 fiind convocat de însuşi împăratul Constantin cel Mare. Participă 318 episcopi din întreaga lume care hotărăsc asupra formulării învăţăturii ortodoxe. La sinod, Sfinţii Părinţi căutau să afle adevărul nu făcând speculaţii cu raţiunea şi cu închipuirea, însă pentru a-l putea înfrunta pe Arie încercau să formuleze în cuvinte Adevărul descoperit ce exista de mai înainte, având ei înşişi o trăire personală a Acestuia. Astfel învăţătura lui Arie a fost respinsă şi condamnată iar Arie anatematizat.
Învăţătura formulată în Sinod s-a hotărât să fie redactată într-un Simbol de Credinţă în 7 articole, acestuia adăugându-i-se încă 5 articole la Sinodul II ecumenic. Simbolul niceean a devenit digul de apărare al Ortodoxiei şi cea mai precisă formulare a dreptei credinţe.
Petruţ Ormenisan

Back to Top