Apostolul
- II Corinteni 6, 1- 10
Fiind,
dar, împreunã-lucrãtori cu Hristos, vã îndemnãm
sã nu primiti în zadar harul lui Dumnezeu. Cãci
zice: "La vreme potrivitã te-am ascultat si în ziua
mântuirii te-am ajutat"; iatã acum vreme potrivitã,
iatã acum ziua mântuirii, nedând nici o smintealã
întru nimic, ca sã nu fie slujirea noastrã defãimatã,
ci în toate înfãtisându-ne pe noi însine
ca slujitori ai lui Dumnezeu, în multã rãbdare,
în necazuri, în nevoi, în strâmtorãri,
în bãtãi, în temnitã, în tulburãri,
în osteneli, în privegheri, în posturi; în curãtie,
în cunostintã, în îndelungã-rãbdare,
în bunãtate, în Duhul Sfânt, în dragoste
nefãtarnicã; în cuvântul adevãrului,
în puterea lui Dumnezeu, prin armele dreptãtii, cele de-a
dreapta si cele de-a stânga, prin slavã si necinste, prin
defãimare si laudã; ca niste amãgitori, desi iubitori
de adevãr, ca niste necunoscuti, desi bine cunoscuti, ca fiind
pe pragul mortii, desi iatã cã trãim, ca niste
pedepsiti, dar nu ucisi; ca niste întristati, dar pururea bucurându-ne;
ca niste sãraci, dar pe multi îmbogãtind; ca unii
care n-au nimic, dar toate le stãpânesc.
Evanghelia - Matei
25, 14-30
Împãrãtia
cerurilor este asemenea unui om care, plecând departe, si-a chemat
slugile si le-a dat pe mânã avutia sa. Unuia i-a dat cinci
talanti, altuia doi, altuia unul, fiecãruia dupã puterea
lui si a plecat. Îndatã, mergând, cel ce luase cinci
talanti a lucrat cu ei si a câstigat alti cinci talanti. De asemenea
si cel cu doi a câstigat alti doi. Iar cel ce luase un talant
s-a dus, a sãpat o groapã în pãmânt
si a ascuns argintul stãpânului sãu.
Dupã multã vreme a venit si stãpânul acelor
slugi si a fãcut socoteala cu ele. Si apropiindu-se cel care
luase cinci talanti, a adus alti cinci talanti, zicând: Doamne,
cinci talanti mi-ai dat, iatã alti cinci talanti am câstigat
cu ei. Zis-a lui stãpânul: Bine, slugã bunã
si credincioasã, peste putine ai fost credincioasã, peste
multe te voi pune; intrã întru bucuria domnului tãu.
Apropiindu-se si cel cu doi talanti, a zis: Doamne, doi talanti mi-ai
dat, iatã alti doi talanti am câstigat cu ei. Zis-a lui
stãpânul: Bine, slugã bunã si credincioasã,
peste putine ai fost credincioasã, peste multe te voi pune; intrã
întru bucuria domnului tãu.
Apropiindu-se apoi si cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am
stiut cã esti om aspru, care seceri unde n-ai semãnat
si aduni de unde n-ai împrãstiat. Si temându-mã,
m-am dus de am ascuns talantul tãu în pãmânt;
iatã ai ce este al tãu. Si rãspunzând stãpânul
sãu i-a zis: Slugã vicleanã si lenesã, stiai
cã secer de unde n-am semãnat si adun de unde n-am împrãstiat?
Se cuvenea deci ca tu sã pui banii mei la zarafi, si eu, venind,
as fi luat ce este al meu cu dobândã. Luati deci de la
el talantul si dati-l celui ce are zece talanti. Cãci tot celui
ce are i se va da si-i va prisosi, iar de la cel ce n-are si ce are
i se va lua. Iar pe sluga netrebnicã aruncati-o întru întunericul
cel mai din afarã. Acolo va fi plângerea si scrâsnirea
dintilor.
Back
to Top
Darul
lui Dumnezeu
Lecturile
biblice de astãzi ne învatã un lucru esential si
anume cã fiecare dintre noi am primit un dar de la Dumnezeu.
Acest dar diferã însã: în parabola evanghelicã
ni se spune cã unul primeste cinci talanti, altul doi, altul
unul. Am putea fi tentati sã credem cã este nedreaptã
aceastã împãrtire neegalã, însã
Evanghelia face precizarea cã fiecãruia i se dã
dupã puterea lui, mai precis dupã puterea
de a pune darul în lucrare, cãci oricui i s-a dat
mult, mult i se va cere, si cui i s-a încredintat mult mai mult i
se va cere Lc.( 12, 48).
Rostul nostru în aceastã lume este sã punem în
lucru darul pe care-l avem. Harul lui Dumnezeu sã nu-l
primiti în zadar( II Cor. 6, 1) ne îndeamnã
Sfântul Pavel. Dumnezeu nu ne cere sã dãm decât
pe mãsura darului primit: cel care a primit cinci talanti a adus
alti cinci, iar cel care a primit doi a adus alti doi. Si amândoi
au intrat în bucuria Domnului adicã au primit
bucuria de a rãmâne pururi în comuniune cu Dumnezeu.
Dar cel care si-a îngropat talantul si nu a adus nici o roadã
a fost osândit sã fie aruncat în întunericul
cel mai din afarã, sã rãmânã
despãrtit pentru totdeauna de Dumnezeu si de semeni.
De multe ori vãzând darurile celor din jurul nostru ne
simtim complexati si cãdem în deznãdejde. De aceea
este foarte important sã stim cã si noi avem un dar de
la Dumnezeu pe care trebuie sã-l identificãm si sã-l
punem în lucrare. Unul are darul conducerii, altul al învãtãrii,
altul al rãbdãrii, altul al ascultãrii, altul al
blândetii, altul al cântãrii etc ( I Cor. 12; Rom. 12, 8).
Nu trebuie sã cãutãm daruri spectaculoase sau sã
ne simtim inferiori altora, ci darul pe care îl avem sã-l
folosim cu sârguintã spre slava lui Dumnezeu.
Pe de altã parte gândul cã fiecare are darul lui
pe mãsura cãruia îi cere Dumnezeu si roadele ne
fereste de tendinta de a-i judeca pe cei din jurul nostru sau de a ne
considera superiori lor. Adevãrata smerenie constã în
a-ti cunoaste darul si responsabilitãtile care îti revin,
a fi multumit cu ceea ce ai primit si a nu judeca pe nimeni.
Parabola talantilor ne învatã cã nu numai cel ce
face fapte rele este pedepsit cu cea mai grozavã pedeapsã
a despãrtirii vesnice de Dumnezeu, ci si cel ce nu face fapte
bune pe mãsura darului primit. Înmultirea talantilor înseamnã
rãsfrângerea darului pe care îl avem de la Dumnezeu
asupra semenilor. Sfântul Pavel ne învatã cã
în Bisericã, Trupul lui Hristos, suntem uniti asa cum mãdularele
sunt unite în trup: diferite dar interconditionâdu-se unele
pe altele si numai împreunã împlinind toate functiunile
trupului ( I Cor. 12 ). De aceea fiecare este chemat
sã-si punã în lucrare darul în Bisericã,
în comuniune cu ceilalti, spre slava lui Dumnezeu.
Pr. Florin Botezan
Back
to Top
Sã
nu judeci pe nimeni deoarece nu stii ce dar are fiecare
Cuviosul
Paisie Aghioritul: Flori din Grãdina Maicii Domnului
Pãrintele
Antim era din Sofia Bulgariei, unde si slujea ca preot de mir într-o
parohie. Dupã moartea preotesei sale, cam prin 1841, a venit
în grãdina Maicii Domnului (Sfântul Munte Athos)
si s-a rãsãdit ca un rãsad bun care apoi a înflorit
si a binemirezmuit. Una din marile lui virtuti a fost si harisma ce
a avut-o în privinta postului. Putea posti multe zile. Odatã
a mers epuizat la mãnãstirea ruseascã înainte
de postul Sfintilor Apostoli si trapezarul de la mireni l-a primit
cu multã bucurie si i-a pregãtit sã mãnânce.
Staretul a început sã mãnânce, în timp
ce monahul ce slujea intra si iesea si, privindu-l cum mãnâncã
mereu, l-a judecat: Un astfel de monah uscat si slab a putut mânca
atât de mult ! Asadar, zãpãcit de aceste gânduri
ale judecãtii, trapezarul a plecat la chilia sa. Dupã
ce a terminat de mâncat, Pãrintele Antim a mers si a stat
la usa chiliei fratelui. Vãzând pe prietenul sãu
cât era de zãpãcit de aceste gânduri, i-a
fost milã de el si, ca sã-l ajute, a fost nevoit sã-i
descopere pricina, ca sã fie mai atent fatã de ceilalti
si sã nu-i judece, dar si noi sã ne folosim din asta si
sã luãm aminte la judecatã. Luându-l de mânã
l-a întrebat:
- Nu cumva stii ce înseamnã smerenia?
- Nu, nu stiu, i-a rãspuns fratele cu sfialã.
Atunci staretul i-a spus:
- Smerenia constã în asta: sã nu judeci pe nimeni,
ci sã te socoti pe tine mai rãu decât toti. Iatã,
acum te-ai înselat si m-ai judecat, deoarece am mâncat mult.
Dar nu stii câte zile nu am mâncat nimic. Îti aduci
aminte când am fost aici ultima datã?
- Îmi aduc aminte, Pãrinte, a rãspuns fratele. Aici
la noi ai fost în Duminicã Tomei si ai mâncat si
de atunci nu te-am mai vãzut.
Staretul i-a spus atunci:
- Ei, vezi câte zile n-am mâncat? ( Adicã n-a mâncat
de la Duminica Tomei pânã la Postul Sfintilor Apostoli,
cca. 7 sãptãmâni). Tu însã m-ai judecat,
deoarece am mâncat mult. Frate, harismele dumnezeiesti sunt felurite.
Iatã, mie Dumnezeu mi-a dat sã sufãr frigul si
foamea. Nu cumva ai fi putut rezista si tu atât? Te poti smeri
sã-ti scoti dulama si sã mergi pânã la mãnãstirea
vecinã si, cu hainele ce le ai, sã petreci iarna în
vârful Atonului? Dar tu, ca un cântãret, cum cânti
lui Dumnezeu? Gândurile tale se aflã mai mult aiurea decât
la Dumnezeu. Ascultã-mã pe mine cum cânt.
Si Pãrintele si-a ridicat mâinile sale spre cer si cu un
suspin adânc a cântat Aliluia, curgându-i
lacrimi multe din ochii sãi. Trapezarul s-a fâstâcit
simtind o mare zdrobire. Dupã aceea staretul i-a spus monahului:
- Vezi, frate, sã nu mai judeci pe nimeni deoarece nu stii ce
harismã are fiecare, ci ia aminte mai mult de tine însuti.
Back
to Top
De
ce si când facem sfestanie?
Sfestania
este pentru casã ceea ce este spovedania pentru om. Dacã
prin spovedanie, prin mãrturisirea pãcatelor si dezlegarea
acestora de cãtre preot, omul îsi curãteste sufletul,
îsi împrospãteazã harul primit la botez, tot
asa prin stropirea cu apã sfintitã si prin rugãciunile
speciale ale preotului casa sfintitã la început se curãteste
de tot rãul si de toatã lucrarea cea rea, datorate fie
pãcatelor celor ce locuiesc în ea, fie oamenilor rãuvoitori,
fie duhurilor celor rele.
Prin sãvârsirea periodicã a sfestaniei se resfinteste
locul, casa si toate lucrurile din ea dupã un timp în care
inevitabilele noastre pãcate si fapte mai putin cuviincioase
au întinat casa. Trebuie spus un lucru în care noi credem
si pe care îl aflãm din Sfintele Scripturi si pe care Biserica
noastrã îl învatã de la începuturi.
Si anume cã omul este solidar cu tot ceea ce îl înconjoarã,
asa încât urmãrile faptelor lui se rãsfrâng
si asupra mediului sãu înconjurãtor, asupra casei
si a lucrurilor din casã. Lucrurile urâte, pãcatele
si fãrãdelegile omului întineazã spatiul
în care acesta le sãvârseste sau le trãieste,
dupã cum, faptele lui bune, curãtenia vietii lui, sfinteste
si mediul sãu înconjurãtor. În legãturã
cu aceasta s-a pãstrat în popor o zicalã foarte
adevãratã si care cel putin la început avea întelesul
celor de mai sus: Omul sfinteste locul. Într-adevãr
omul sfinteste locul, dar tot omul este cel care-l întineazã,
care-l urâteste sau murdãreste prin urâtenia si murdãria
sa sufleteascã. Sã ne amintim cã pãcatul
protopãrintilor Adam s Eva a adus cu sine si o tulburare a creatiei
întregi: pãmântul care pânã atunci rodea
numai lucruri folositoare si frumoase, a început a rodi spini
si pãlãmidã (Fac. 3, 18). Dacã
pãcatul sau oricare alt lucru urât îl îndepãrteazã
pe om de Dumnezeu si de binefacerile care vin din apropierea de Dumnezeu,
curãtirea si sfintirea omului si a mediului care-l înconjoarã
îl readuce pe om în apropierea lui Dumnezeu pentru a se
bucura de binecuvântarea Acestuia si îndepãrteazã
rãul sub orice formã ar fi prezent acesta .
În principiu preotul trebuie si poate sã sãvârseascã
sfestanie la casa credinciosului oricând acesta o cere.
Deci ori de câte ori credinciosul simte nevoia curãtirii
si sfintirii casei, asa cum simte nevoia usurãrii si curãtirii
de pãcate prin spovedanie, el poate chema preotul la casa sa
pentru a-i face sfestanie. În vechime, dar si astãzi în
unele regiuni, se obisnuia sfestania în prima zi a fiecãrei
luni. Acesta, desigur, este un lucru bun si de dorit. În orice
caz fiecare crestin ar trebui sã se îngrijeascã
sã facã mãcar o datã pe an sfestanie în
apartament.
Alexandru Grapa
Back
to Top
Din
cuvintele Pãrintilor
Dupã
cum ochiul cel mai sãnãtos nu poate sã vadã
nu este luminat de nici o razã de luminã, tot asa si omul
oricât ar fi de cinstit în aparentã, nu este în
stare, fãrã darul lui Dumnezeu sã petreacã
o viatã virtuoasã.
Fericitul Augustin
Darul
lui Dumnezeu e mântuitor în el însusi, dar nu ne mântuieste
pe noi fãrã de noi.
Filaret-Mitropolitul Moscovei.
Dumnezeu
si Domnul îti întinde mâna, dã-i-o si tu pe
a ta!
Sf. Ioan Gurã de Aur
Darul
divin si silinta omului trebuie sã lucreze împreunã.
Câmpul aduce roade numai atunci când Dumnezeu binecuvânteazã
iar noi ne ostenim.
Preot I. Tolmacev
Cine
vrea sã-si mentinã darurile lui Dumnezeu sã fie
recunoscãtor pentru dar când se dã, rãbdãtor
când se ia; sã se roage ca sã se întoarcã;
sã se observe pe sine si sã se smereascã pe sine
ca sã nu-l piardã.
Toma de Kempis
În
crestinism totul e prin dar si nimic nu e fãrã de dar.
Sã se îngrijeascã fiecare din noi sã câstige
pentru sine darul.
Filoret - Mitropolitul Moscovei
Darul este prezenta lui Dumnezeu înlãuntul nostru. Sf.
Ioan Gurã de Aur.
Darul
în viata duhovniceascã a omului este tot una cu respiratia
în viata trupului. Omul fãrã rãsuflare e
mort cu trupul; crestinul fãrã dar nu e crestin, "e
mort cu duhul".
(Ef. 2,1) Petru - Ep Tomschii
Darul
e pentru noi ceea ce este soarele pentru pãmânt; el ne
lumineazã, ne încãlzeste si ne dã viatã.
Sf. Efrem Sirul
Back
to Top
Sinaxar
- Sfântul
Haralambie 10 februarie
Cuvintele
Mântuitorului Împãrãtia cerurilor se
ia prin stãruintã si cei ce se silesc pun mâna pe
ea (Mt. 11,12) le împlinesc în viata Bisericii, poate
cel mai bine, sfintii mucenici. Locuind în ei prin Sfântul
Duh, Hristos Însusi este cel ce prin ei face minuni, converteste
pãgânii, îi învatã tainele cele duhovnicesti,
împacã pe dusmani si dã trupurilor lor puterea de
a înfrunta cu bucurie cele mai oribile torturi. În sfintii
mucenici se adeveresc cuvintele Sfântului Apostol Pavel Împãrãtia
lui Dumnezeu nu constã în cuvinte ci în putere
(I Cor. 4, 20).
Sfântul Haralambie este unul dintre acesti mucenici. Preot în
cetatea Magnezia (Asia Micã), în vârstã de
107 ani, pe vremea Împãratului roman Septimiu Sever (193-211),
este denuntat si adus la tribunal pentru cã învatã
si predicã pe Hristos. Cuvintele spuse înaintea guvernatorului
Lucian si cãlãilor: nimic nu este mai avantajos
sau mai plãcut decât chinurile pentru Hristos sau
vã multumesc, fratilor, cã jupuindu-mi trupul bãtrân
reînviati în mine sufletul si-l pregãtiti pentru
viata vesnicã, aratã în Sfântul Haralambie
o inimã cuprinsã de dragoste pentru Domnul si de o dorintã
de a se da pe sine însusi mortii pânã la asemãnare
cu Patima Mântuitorului. Guvernatorul este oprit de o minune dumnezeiascã
din sãlbãticia cu care-l tortura pe sfânt. Mâinile
îi rãmân inerte, agãtate de trupul lui Haralambie
si îi revin la loc numai la rugãciunea sfântului.
În fata acestui miracol si acestei demonstratii de dragoste crestinã
pentru vrãsmasi, guvernatorul împreunã cu cãlãii
renuntã la idoli si se convertesc; sunt botezati si o mare parte
din locuitorii Asiei Mici sunt câstigati pentru Hristos. Din Magnezia,
judecata se mutã în capitala provinciei, Antiohia Pisidiei
patronatã chiar de Împãratul Septimiu Sever. Aici
este supus la aceleasi chinuri: jupuirea pielii cu fierul înrosit,
zdrobirea maxilarului, arderea fetei; dar rãmâne invulnerabil.
Sfântul vindecã, spre surprinderea împãratului,
un om posedat de 35 de ani de un duh rãu si învie un tânãr.
Însãsi fiica împãratului, Galina, în
fata acestor minuni se converteste si-l mãrturiseste pe Hristos.
La 10 februarie Sfântul Haralambie primeste botezul sângelui,
tãindu-i-se capul cu sabia. Moastele sale se pãstreazã
la mãnãstirea Sf. Stefan- Meteora, sãvârsind
si astãzi numeroase minuni.
Pr. Cosmin Bufnea
Back
to Top