Back

Cuvântul credintei

Buletin al Parohiei Ortodoxe “Mihai Viteazul” Alba Iulia 

Anul II, nr. 13, Motto: “ Darurile sunt felurite, dar acelasi Duh.” (I Cor. 12, 4)

Sumar: Apostolul si Evanghelia (Pilda talantilor) vDarul lui Dumnezeu (Parintele Florin Botezan)vCuviosul Paisie Aghioritul - Sã nu judeci pe nimeni...vDe ce si când facem sfestania (Alexandru Grapa)vDin cuvintele Pãrintilor vSinaxar- Sfântul Haralambie 10 februarie (Pr. Cosmin Bufnea)

 

Apostolul - II Corinteni 6, 1- 10

Fiind, dar, împreunã-lucrãtori cu Hristos, vã îndemnãm sã nu primiti în zadar harul lui Dumnezeu. Cãci zice: "La vreme potrivitã te-am ascultat si în ziua mântuirii te-am ajutat"; iatã acum vreme potrivitã, iatã acum ziua mântuirii, nedând nici o smintealã întru nimic, ca sã nu fie slujirea noastrã defãimatã, ci în toate înfãtisându-ne pe noi însine ca slujitori ai lui Dumnezeu, în multã rãbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorãri, în bãtãi, în temnitã, în tulburãri, în osteneli, în privegheri, în posturi; în curãtie, în cunostintã, în îndelungã-rãbdare, în bunãtate, în Duhul Sfânt, în dragoste nefãtarnicã; în cuvântul adevãrului, în puterea lui Dumnezeu, prin armele dreptãtii, cele de-a dreapta si cele de-a stânga, prin slavã si necinste, prin defãimare si laudã; ca niste amãgitori, desi iubitori de adevãr, ca niste necunoscuti, desi bine cunoscuti, ca fiind pe pragul mortii, desi iatã cã trãim, ca niste pedepsiti, dar nu ucisi; ca niste întristati, dar pururea bucurându-ne; ca niste sãraci, dar pe multi îmbogãtind; ca unii care n-au nimic, dar toate le stãpânesc.

Evanghelia - Matei 25, 14-30

Împãrãtia cerurilor este asemenea unui om care, plecând departe, si-a chemat slugile si le-a dat pe mânã avutia sa. Unuia i-a dat cinci talanti, altuia doi, altuia unul, fiecãruia dupã puterea lui si a plecat. Îndatã, mergând, cel ce luase cinci talanti a lucrat cu ei si a câstigat alti cinci talanti. De asemenea si cel cu doi a câstigat alti doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a sãpat o groapã în pãmânt si a ascuns argintul stãpânului sãu.
Dupã multã vreme a venit si stãpânul acelor slugi si a fãcut socoteala cu ele. Si apropiindu-se cel care luase cinci talanti, a adus alti cinci talanti, zicând: Doamne, cinci talanti mi-ai dat, iatã alti cinci talanti am câstigat cu ei. Zis-a lui stãpânul: Bine, slugã bunã si credincioasã, peste putine ai fost credincioasã, peste multe te voi pune; intrã întru bucuria domnului tãu.
Apropiindu-se si cel cu doi talanti, a zis: Doamne, doi talanti mi-ai dat, iatã alti doi talanti am câstigat cu ei. Zis-a lui stãpânul: Bine, slugã bunã si credincioasã, peste putine ai fost credincioasã, peste multe te voi pune; intrã întru bucuria domnului tãu.
Apropiindu-se apoi si cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am stiut cã esti om aspru, care seceri unde n-ai semãnat si aduni de unde n-ai împrãstiat. Si temându-mã, m-am dus de am ascuns talantul tãu în pãmânt; iatã ai ce este al tãu. Si rãspunzând stãpânul sãu i-a zis: Slugã vicleanã si lenesã, stiai cã secer de unde n-am semãnat si adun de unde n-am împrãstiat? Se cuvenea deci ca tu sã pui banii mei la zarafi, si eu, venind, as fi luat ce este al meu cu dobândã. Luati deci de la el talantul si dati-l celui ce are zece talanti. Cãci tot celui ce are i se va da si-i va prisosi, iar de la cel ce n-are si ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnicã aruncati-o întru întunericul cel mai din afarã. Acolo va fi plângerea si scrâsnirea dintilor.

Back to Top

Darul lui Dumnezeu

Lecturile biblice de astãzi ne învatã un lucru esential si anume cã fiecare dintre noi am primit un dar de la Dumnezeu. Acest dar diferã însã: în parabola evanghelicã ni se spune cã unul primeste cinci talanti, altul doi, altul unul. Am putea fi tentati sã credem cã este nedreaptã aceastã împãrtire neegalã, însã Evanghelia face precizarea cã fiecãruia i se dã “dupã puterea lui”, mai precis dupã puterea de a pune darul în lucrare, cãci “oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, si cui i s-a încredintat mult mai mult i se va cere” Lc.( 12, 48).
Rostul nostru în aceastã lume este sã punem în lucru darul pe care-l avem. “Harul lui Dumnezeu sã nu-l primiti în zadar”( II Cor. 6, 1) ne îndeamnã Sfântul Pavel. Dumnezeu nu ne cere sã dãm decât pe mãsura darului primit: cel care a primit cinci talanti a adus alti cinci, iar cel care a primit doi a adus alti doi. Si amândoi “au intrat în bucuria Domnului” adicã au primit bucuria de a rãmâne pururi în comuniune cu Dumnezeu. Dar cel care si-a îngropat talantul si nu a adus nici o roadã a fost osândit sã fie aruncat “în întunericul cel mai din afarã”, sã rãmânã despãrtit pentru totdeauna de Dumnezeu si de semeni.
De multe ori vãzând darurile celor din jurul nostru ne simtim complexati si cãdem în deznãdejde. De aceea este foarte important sã stim cã si noi avem un dar de la Dumnezeu pe care trebuie sã-l identificãm si sã-l punem în lucrare. Unul are darul conducerii, altul al învãtãrii, altul al rãbdãrii, altul al ascultãrii, altul al blândetii, altul al cântãrii etc ( I Cor. 12; Rom. 12, 8). Nu trebuie sã cãutãm daruri spectaculoase sau sã ne simtim inferiori altora, ci darul pe care îl avem sã-l folosim cu sârguintã spre slava lui Dumnezeu.
Pe de altã parte gândul cã fiecare are darul lui pe mãsura cãruia îi cere Dumnezeu si roadele ne fereste de tendinta de a-i judeca pe cei din jurul nostru sau de a ne considera superiori lor. Adevãrata smerenie constã în a-ti cunoaste darul si responsabilitãtile care îti revin, a fi multumit cu ceea ce ai primit si a nu judeca pe nimeni.
Parabola talantilor ne învatã cã nu numai cel ce face fapte rele este pedepsit cu cea mai grozavã pedeapsã a despãrtirii vesnice de Dumnezeu, ci si cel ce nu face fapte bune pe mãsura darului primit. Înmultirea talantilor înseamnã rãsfrângerea darului pe care îl avem de la Dumnezeu asupra semenilor. Sfântul Pavel ne învatã cã în Bisericã, Trupul lui Hristos, suntem uniti asa cum mãdularele sunt unite în trup: diferite dar interconditionâdu-se unele pe altele si numai împreunã împlinind toate functiunile trupului ( I Cor. 12 ). De aceea fiecare este chemat sã-si punã în lucrare darul în Bisericã, în comuniune cu ceilalti, spre slava lui Dumnezeu.
Pr. Florin Botezan

Back to Top

Sã nu judeci pe nimeni deoarece nu stii ce dar are fiecare

Cuviosul Paisie Aghioritul: Flori din Grãdina Maicii Domnului

Pãrintele Antim era din Sofia Bulgariei, unde si slujea ca preot de mir într-o parohie. Dupã moartea preotesei sale, cam prin 1841, a venit în grãdina Maicii Domnului (Sfântul Munte Athos) si s-a rãsãdit ca un rãsad bun care apoi a înflorit si a binemirezmuit. Una din marile lui virtuti a fost si harisma ce a avut-o în privinta postului. Putea posti multe zile. Odatã a mers epuizat la mãnãstirea ruseascã – înainte de postul Sfintilor Apostoli – si trapezarul de la mireni l-a primit cu multã bucurie si i-a pregãtit sã mãnânce. Staretul a început sã mãnânce, în timp ce monahul ce slujea intra si iesea si, privindu-l cum mãnâncã mereu, l-a judecat: “Un astfel de monah uscat si slab a putut mânca atât de mult !” Asadar, zãpãcit de aceste gânduri ale judecãtii, trapezarul a plecat la chilia sa. Dupã ce a terminat de mâncat, Pãrintele Antim a mers si a stat la usa chiliei fratelui. Vãzând pe prietenul sãu cât era de zãpãcit de aceste gânduri, i-a fost milã de el si, ca sã-l ajute, a fost nevoit sã-i descopere pricina, ca sã fie mai atent fatã de ceilalti si sã nu-i judece, dar si noi sã ne folosim din asta si sã luãm aminte la judecatã. Luându-l de mânã l-a întrebat:
- Nu cumva stii ce înseamnã smerenia?
- Nu, nu stiu, i-a rãspuns fratele cu sfialã.
Atunci staretul i-a spus:
- Smerenia constã în asta: sã nu judeci pe nimeni, ci sã te socoti pe tine mai rãu decât toti. Iatã, acum te-ai înselat si m-ai judecat, deoarece am mâncat mult. Dar nu stii câte zile nu am mâncat nimic. Îti aduci aminte când am fost aici ultima datã?
- Îmi aduc aminte, Pãrinte, a rãspuns fratele. Aici la noi ai fost în Duminicã Tomei si ai mâncat si de atunci nu te-am mai vãzut.
Staretul i-a spus atunci:
- Ei, vezi câte zile n-am mâncat? ( Adicã n-a mâncat de la Duminica Tomei pânã la Postul Sfintilor Apostoli, cca. 7 sãptãmâni). Tu însã m-ai judecat, deoarece am mâncat mult. Frate, harismele dumnezeiesti sunt felurite. Iatã, mie Dumnezeu mi-a dat sã sufãr frigul si foamea. Nu cumva ai fi putut rezista si tu atât? Te poti smeri sã-ti scoti dulama si sã mergi pânã la mãnãstirea vecinã si, cu hainele ce le ai, sã petreci iarna în vârful Atonului? Dar tu, ca un cântãret, cum cânti lui Dumnezeu? Gândurile tale se aflã mai mult aiurea decât la Dumnezeu. Ascultã-mã pe mine cum cânt.
Si Pãrintele si-a ridicat mâinile sale spre cer si cu un suspin adânc a cântat “Aliluia”, curgându-i lacrimi multe din ochii sãi. Trapezarul s-a fâstâcit simtind o mare zdrobire. Dupã aceea staretul i-a spus monahului:
- Vezi, frate, sã nu mai judeci pe nimeni deoarece nu stii ce harismã are fiecare, ci ia aminte mai mult de tine însuti.

Back to Top

De ce si când facem sfestanie?

Sfestania este pentru casã ceea ce este spovedania pentru om. Dacã prin spovedanie, prin mãrturisirea pãcatelor si dezlegarea acestora de cãtre preot, omul îsi curãteste sufletul, îsi împrospãteazã harul primit la botez, tot asa prin stropirea cu apã sfintitã si prin rugãciunile speciale ale preotului casa sfintitã la început se curãteste de tot rãul si de toatã lucrarea cea rea, datorate fie pãcatelor celor ce locuiesc în ea, fie oamenilor rãuvoitori, fie duhurilor celor rele.
Prin sãvârsirea periodicã a sfestaniei se resfinteste locul, casa si toate lucrurile din ea dupã un timp în care inevitabilele noastre pãcate si fapte mai putin cuviincioase au întinat casa. Trebuie spus un lucru în care noi credem si pe care îl aflãm din Sfintele Scripturi si pe care Biserica noastrã îl învatã de la începuturi. Si anume cã omul este solidar cu tot ceea ce îl înconjoarã, asa încât urmãrile faptelor lui se rãsfrâng si asupra mediului sãu înconjurãtor, asupra casei si a lucrurilor din casã. Lucrurile urâte, pãcatele si fãrãdelegile omului întineazã spatiul în care acesta le sãvârseste sau le trãieste, dupã cum, faptele lui bune, curãtenia vietii lui, sfinteste si mediul sãu înconjurãtor. În legãturã cu aceasta s-a pãstrat în popor o zicalã foarte adevãratã si care cel putin la început avea întelesul celor de mai sus: “Omul sfinteste locul”. Într-adevãr omul sfinteste locul, dar tot omul este cel care-l întineazã, care-l urâteste sau murdãreste prin urâtenia si murdãria sa sufleteascã. Sã ne amintim cã pãcatul protopãrintilor Adam s Eva a adus cu sine si o tulburare a creatiei întregi: pãmântul care pânã atunci rodea numai lucruri folositoare si frumoase, a început a rodi “spini si pãlãmidã” (Fac. 3, 18). Dacã pãcatul sau oricare alt lucru urât îl îndepãrteazã pe om de Dumnezeu si de binefacerile care vin din apropierea de Dumnezeu, curãtirea si sfintirea omului si a mediului care-l înconjoarã îl readuce pe om în apropierea lui Dumnezeu pentru a se bucura de binecuvântarea Acestuia si îndepãrteazã rãul sub orice formã ar fi prezent acesta .
În principiu preotul trebuie si poate sã sãvârseascã sfestanie la casa credinciosului “oricând acesta o cere”. Deci ori de câte ori credinciosul simte nevoia curãtirii si sfintirii casei, asa cum simte nevoia usurãrii si curãtirii de pãcate prin spovedanie, el poate chema preotul la casa sa pentru a-i face sfestanie. În vechime, dar si astãzi în unele regiuni, se obisnuia sfestania în prima zi a fiecãrei luni. Acesta, desigur, este un lucru bun si de dorit. În orice caz fiecare crestin ar trebui sã se îngrijeascã sã facã mãcar o datã pe an sfestanie în apartament.
Alexandru Grapa

Back to Top

Din cuvintele Pãrintilor

Dupã cum ochiul cel mai sãnãtos nu poate sã vadã nu este luminat de nici o razã de luminã, tot asa si omul oricât ar fi de cinstit în aparentã, nu este în stare, fãrã darul lui Dumnezeu sã petreacã o viatã virtuoasã.
Fericitul Augustin

Darul lui Dumnezeu e mântuitor în el însusi, dar nu ne mântuieste pe noi fãrã de noi.
Filaret-Mitropolitul Moscovei.
Dumnezeu si Domnul îti întinde mâna, dã-i-o si tu pe a ta!
Sf. Ioan Gurã de Aur

Darul divin si silinta omului trebuie sã lucreze împreunã. Câmpul aduce roade numai atunci când Dumnezeu binecuvânteazã iar noi ne ostenim.
Preot I. Tolmacev

Cine vrea sã-si mentinã darurile lui Dumnezeu sã fie recunoscãtor pentru dar când se dã, rãbdãtor când se ia; sã se roage ca sã se întoarcã; sã se observe pe sine si sã se smereascã pe sine ca sã nu-l piardã.
Toma de Kempis

În crestinism totul e prin dar si nimic nu e fãrã de dar. Sã se îngrijeascã fiecare din noi sã câstige pentru sine darul.
Filoret - Mitropolitul Moscovei

Darul este prezenta lui Dumnezeu înlãuntul nostru. Sf. Ioan Gurã de Aur.
Darul în viata duhovniceascã a omului este tot una cu respiratia în viata trupului. Omul fãrã rãsuflare e mort cu trupul; crestinul fãrã dar nu e crestin, "e mort cu duhul".
(Ef. 2,1) Petru - Ep Tomschii

Darul e pentru noi ceea ce este soarele pentru pãmânt; el ne lumineazã, ne încãlzeste si ne dã viatã.
Sf. Efrem Sirul

Back to Top

Sinaxar - Sfântul Haralambie † 10 februarie

Cuvintele Mântuitorului “Împãrãtia cerurilor se ia prin stãruintã si cei ce se silesc pun mâna pe ea” (Mt. 11,12) le împlinesc în viata Bisericii, poate cel mai bine, sfintii mucenici. Locuind în ei prin Sfântul Duh, Hristos Însusi este cel ce prin ei face minuni, converteste pãgânii, îi învatã tainele cele duhovnicesti, împacã pe dusmani si dã trupurilor lor puterea de a înfrunta cu bucurie cele mai oribile torturi. În sfintii mucenici se adeveresc cuvintele Sfântului Apostol Pavel “Împãrãtia lui Dumnezeu nu constã în cuvinte ci în putere” (I Cor. 4, 20).
Sfântul Haralambie este unul dintre acesti mucenici. Preot în cetatea Magnezia (Asia Micã), în vârstã de 107 ani, pe vremea Împãratului roman Septimiu Sever (193-211), este denuntat si adus la tribunal pentru cã învatã si predicã pe Hristos. Cuvintele spuse înaintea guvernatorului Lucian si cãlãilor: “nimic nu este mai avantajos sau mai plãcut decât chinurile pentru Hristos” sau “vã multumesc, fratilor, cã jupuindu-mi trupul bãtrân reînviati în mine sufletul si-l pregãtiti pentru viata vesnicã”, aratã în Sfântul Haralambie o inimã cuprinsã de dragoste pentru Domnul si de o dorintã de a se da pe sine însusi mortii pânã la asemãnare cu Patima Mântuitorului. Guvernatorul este oprit de o minune dumnezeiascã din sãlbãticia cu care-l tortura pe sfânt. Mâinile îi rãmân inerte, agãtate de trupul lui Haralambie si îi revin la loc numai la rugãciunea sfântului. În fata acestui miracol si acestei demonstratii de dragoste crestinã pentru vrãsmasi, guvernatorul împreunã cu cãlãii renuntã la idoli si se convertesc; sunt botezati si o mare parte din locuitorii Asiei Mici sunt câstigati pentru Hristos. Din Magnezia, judecata se mutã în capitala provinciei, Antiohia Pisidiei patronatã chiar de Împãratul Septimiu Sever. Aici este supus la aceleasi chinuri: jupuirea pielii cu fierul înrosit, zdrobirea maxilarului, arderea fetei; dar rãmâne invulnerabil. Sfântul vindecã, spre surprinderea împãratului, un om posedat de 35 de ani de un duh rãu si învie un tânãr. Însãsi fiica împãratului, Galina, în fata acestor minuni se converteste si-l mãrturiseste pe Hristos.
La 10 februarie Sfântul Haralambie primeste botezul sângelui, tãindu-i-se capul cu sabia. Moastele sale se pãstreazã la mãnãstirea Sf. Stefan- Meteora, sãvârsind si astãzi numeroase minuni.
Pr. Cosmin Bufnea

Back to Top

Copyright © 2002, Biserica Memoriala "Mihai Viteazul "Alba Iulia

This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.