Back
Explicarea Sfintei Liturghii (VII)
Prescura
Primul act prin care se împlineste participarea
fiecãrui crestin la Sfânta Liturghie este aducerea darurilor
de pâine si vin la altar. Acest act al aducerii, tinând de
esenta Liturghiei, a fost prezent întotdeauna, însã
forma concretã a darurilor a variat în decursul secolelor.
La început era pâine obisnuitã
În Biserica primarã la Sfânta Liturghie se utilizau
pâini dospite dintre cele folosite în mod curent în
alimentatie. Era necesar sã se sfinteascã mai multe pâini
întregi deoarece, dupã cum se stie, cei ce participau la
Sfânta Liturghie se si împãrtãseau, primind
cu totii, clerici si laici, Sfântul Trup în mânã
si sorbind Sfântul Sânge din Potir. Ca urmare darul credinciosilor
consta în pâine obisnuitã, din uzul curent. Pâinile
care nu se foloseau la Sfânta Jertfã erau destinate ajutorãrii
sãracilor.
Din sec. VIII întâlnim prescura. Cu timpul, numãrul
celor ce se împãrtãseau a scãzut. Pe de altã
parte, datoritã abuzurilor si profanãrilor la care se putea
ajunge prin primirea în mânã a Sfântului Trup
al Domnului, s-a introdus, în secolul VII d.H., împãrtãsirea
laicilor cu lingurita, de cãtre preot, cu Sfintele Taine în
cantitãti, fireste, mai mici. Toate acestea au fãcut ca
si cantitatea de pâine necesarã la Proscomidie sã
scadã. S-a ajuns astfel ca pentru Sfânta Jertfã sã
fie suficientã o singurã pâine, iar mai apoi numai
o parte din pâine. Aceastã pâine a început sã
aibã o formã si o mãrime specialã, dupã
sec. VIII fiind desemnatã cu denumirea de prescurã. Totusi,
pânã astãzi, în caz de lipsã a prescurilor,
se poate folosi pâine obisnuitã pe care preotul va însemna
cu copia semnul crucii în locul pecetii .
Pecetea
Un element care distinge prescura de pâinea
obisnuitã este pecetea cu care este însemnatã prescura.
Prima mentiune a ei o întâlnim într-o rânduialã
a Proscomidiei alcãtuitã în sec. X-XI pentru episcopul
Paul din Galipoli, dar probabil cã se folosea încã
dinainte. Pecetea este alcãtuitã dintr-o cruce cu însemnarea
"Iisus (IS) Hristos (HR) Învinge (NIKA - în limba greacã)".
Pecetea se aplicã cu ajutorul unui obiect numit pistornic sau pristolnic
fãcut din lemn, mai rar din piatrã, bronz, lut, mase plastice
sau alte materiale. Forma si numãrul pecetilor aplicate diferã.
Existã pristolnice care, pe lângã pecete, cuprind
si formele miridelor.
Simbolismul formei
Dacã mãrimea prescurii este determinatã
de motive de ordin practic, forma îi este datã de simbolismul
ei: rotundã pentru dumnezeirea fãrã început
si sfârsit si pentru rotunjimea pãmântului, cu trei
cornuri pentru Sfânta Treime, cu patru cornuri în forma de
cruce, cu cinci cornuri amintind cele cinci pâini înmultite
de Mântuitorul în pustie .
Prescura cu patru cornuri în formã de cruce, obisnuitã
la noi în tarã, este recomandatã de cãtre Sfântul
Simeon al Tesalonicului "pentru cã si Dumnezeu s-a fãcut
om cu totul desãvârsit alcãtuit din suflet si din
cele patru stihii, pentru cã si lumea este din patru pãrti,
si Cuvântul acesta al lui Dumnezeu este Trupul care L-a luat Hristos"
. De asemenea fiecare corn al prescurii, prin forma sa rotundã,
simbolizeazã dumnezeirea fãrã început si fãrã
sfârsit. În ultimul timp, în special la orase, s-au
rãspândit prescurile rotunde mici, cu o singurã pecete.
De obicei, indiferent de formã, prescurile se fac din douã
straturi suprapuse simbolizând cele douã firi ala Mântuitorului
.
Conditii de calitate
Întotdeauna lui Dumnezeu trebuie sã-i
dãm ce avem mai bun. Cu atât mai mult când este vorba
de darurile care se vor preface în Trupul si Sângele Mântuitorului.
De aceea Liturghierul prevede anumite cerinte de calitate în ceea
ce priveste prescurile: sã fie fãcute din fãinã
albã de grâu curat, nu prea veche si nealteratã, sã
fie preparate cu apã naturalã, potrivit de sãrate,
dospite, bine coapte si nealterate, cu gust firesc. De asemenea vinul
trebuie sã fie din struguri, curat, cu gust si miros firesc, neotetit.
Culoarea vinului este indiferentã.
Cine poate face prescuri?
În ultimul timp s-a rãspândit
conceptia cã prescurile nu pot fi fãcute de femeile care
trãiesc o viatã conjugalã normalã cu bãrbatii
lor. Aceastã conceptie nu are însã nici o bazã
în traditia Bisericii. Nu existã nici un canon care sã
prevadã acest lucru, cu atât mai mult cu cât, mult
timp, la Liturghie se folosea pâine din uzul comun.
Probabil la originea acestei conceptii stã interdictia pentru cei
ce au sãvârsit pãcate grave si sunt opriti de la împãrtãsanie
de a-si aduce darul la altar. Dar a considera legãturile trupesti
ale sotilor cununati canonic drept pãcat este în contradictie
cu Scriptura si cu întreaga învãtãturã
a Bisericii. Sfântul Pavel arãtã clar cã patul
nuntii este nespurcat (Evrei 13, 4) iar Canonul 4 Gangra îi osândeste
pe cei care ezitã sã primeascã Sfânta Împãrtãsanie
de la clericii cãsãtoriti. Ori, dacã un preot cãsãtorit,
având o viatã conjugalã normalã, poate sluji
Sfânta Liturghie cu vrednicie, de ce sotia acestuia nu ar putea
face prescurile pentru slujbã? Sau de ce o femeie cãsãtoritã
canonic, care se poate împãrtãsi, nu ar putea face
prescuri?
Pe de altã parte este evident faptul cã cei care se complac
în pãcate grave, care îi îndepãrteazã
de la împãrtãsanie, nu numai cã nu pot sã
facã prescuri ci, pânã când nu se pocãiesc,
nu le pot aduce la altar nici pe cele fãcute de altii.
Ca urmare pot face prescuri cei care, strãduindu-se sã ducã
o viatã curatã, potrivit poruncilor lui Hristos, pot si
sã-si aducã darul la altar.
Concluzie
Revenirea, în zilele noastre, la practica normalã a aducerii
darurilor la altar de cãtre credinciosi este posibilã si
din punct de vedere al materiei darurilor. Iatã câteva modalitãti
practice prin care se poate realiza acest lucru:
* Credinciosii, în special cei de la sate, pot fi îndemnati
sã facã prescuri acasã pe care sã le aducã
apoi la bisericã;
* Preotul poate rândui ca anumite credincioase, eventual prin rotatie,
sã facã prescuri pentru întreaga comunitate si sã
fie puse în vânzare la pangar;
* În cazul în care nu existã posibilitatea de a se
face prescuri credinciosii pot fi îndemnati sã aducã
la altar pâine obisnuitã care, la fel ca în epoca primarã,
sã fie utilizatã apoi pentru ajutorarea sãracilor.
Dacã nu se poate aduce vin, este bine sã se aducã
mãcar prescurã (sau pâine obisnuitã) însotitã
de lumânare ca simbol al jertfei si de un pomelnic cu cei care se
doreste a fi pomeniti.
Important este ca aducerea darurilor sã devinã o regulã
pentru fiecare Liturghie si nu numai pentru cazuri exceptionale.
Pr. Florin Botezan
Back
|