Postul Mare – pelerinaj spre Înviere

Pr. Florin Botezan

„Vremea Postului să o începem cu bucurie, supunându-ne pe noi nevoinţelor celor duhovniceşti. Să ne lămurim sufletul, să ne curăţim trupul. Să postim, precum de bucate, aşa şi de toată patima, desfătându-ne cu virtuţile Duhului. Întru care petrecând cu dragoste, să ne învrednicim toţi a vedea preacinstită patima lui Hristos Dumnezeu, şi Sfintele Paşti, duhovniceşte bucurându-ne”¹.

Această cântare, pe care o auzim la vecernia din seara Duminicii lăsatului sec de brânză, exprimă atitudinea pe care fiecare creştin ortodox ar trebui să o aibă faţă de Postul Mare: să-l întâmpine cu bucurie şi să-l ţină în întregime dar nu numai ca un post de bucate ci ca o nevoinţă duhovnicească de curăţire de păcate şi dobândire a virtuţilor, astfel încât să se facă părtaş patimilor lui Hristos şi să prăznuiască Paştile ca Învierea Lui în inima sa şi biruinţa Lui asupra păcatului şi morţii din el.

Postul reprezintă întoarcerea la viaţa adevărată

Cât de mult diferă atitudinea pe care Biserica ne îndeamnă să o avem faţă de Post de perceperea obişnuită a acestuia ca fiind doar o perioadă de restricţii privind alimentaţia şi distracţiile, restricţii pe care unii le ignoră complet sau parţial iar alţii le respectă cu mai multă sau mai puţină neplăcere. Prin slujbele sale, Biserica ne atrage atenţia asupra aspectului pozitiv al Postului. El reprezintă întoarcerea la viaţa adevărată, la acea postire pe care Adam şi Eva au întrerupt-o în rai mâncând din pomul cunoştinţei binelui şi răului şi introducând astfel în lume suferinţa şi moartea. Postul este o călătorie a virtuţilor spre înviere, călătorie în care sunt chemaţi să se angajeze toţi cei care doresc să dobândească Împărăţia cerurilor şi să ajungă să-L vadă pe Dumnezeu: „Adam din rai a fost izgonit, cu mâncarea împărtăşindu-se, ca un neascultător. Moise văzător de Dumnezeu s-a făcut, cu postul curăţindu-şi ochii sufletului. Pentru aceasta, cei ce dorim să fim locuitori raiului să ne lepădăm de hrana cea nefolositoare; şi, dorind să vedem pe Dumnezeu, să postim ca Moise patruzeci de zile. Cu rugăciuni şi cu cereri, stăruind din toată inima, să potolim patimile cele sufleteşti, să gonim zburdările cele trupeşti”².

Postul este o expresie a iubirii

Postul Mare este o perioadă de intensă trăire duhovnicească în care fiecare trebuie să-şi asume postul atât ca un act de angajare personală în lupta cu păcatul şi în năzuinţa după Dumnezeu, cât şi ca un act eclezial, comunitar. Biserica Ortodoxă, întreaga comunitate a dreptslăvitorilor, se uneşte în nevoinţa duhovnicească a postirii, ajutându-ne unii pe alţii să ne deschidem lucrării harului dumnezeiesc astfel încât Hristos să se sălăşluiască, prin credinţă, în inimile noastre (Efeseni 3, 17).

Postul ni se descoperă astfel ca o expresie a iubirii noastre faţă de Dumnezeu şi de semeni. „Atât posteşte omul cât iubeşte”, „lipsa de postire e lipsă de iubire” spunea un părinte duhovnicesc contemporan³.

Postul este şi un act de mărturisire: îţi mărturiseşti calitatea de ortodox angajându-te în postul pe care îl ţine Biserica Ortodoxă.

Postul de bucate este o luptă cu lăcomia pântecelui

Postirea începe cu postul de bucate. Este prima treaptă fără de care nu putem merge mai departe. Necesitatea postului de bucate vine din faptul că este principalul mijloc de luptă cu lăcomia pântecelui, considerată de Sfinţii Părinţi maica tuturor patimilor⁴. Această patimă este una dintre cele mai grosolane şi primitive, de biruirea ei depinzând, în mare măsură, lupta cu celelalte patimi. „Nu poate ieşi învingător în războiul duhovnicesc cel care n-a biruit mai întâi vrăjmaşul care se ascunde sub lăcomia la mâncare”, scrie Sfântul Grigore cel Mare⁵. Sensul principal al postului constă în înfrânare atât în ceea ce priveşte calitatea cât şi cantitatea mâncărurilor.

Postul de bucate este de două feluri: postul deplin (ajunarea) şi postul ascetic, în timpul Postului Mare fiind rânduite ambele forme de postire. Postul deplin (ajunarea) constă în abţinerea totală de la mâncare şi băutură pe o anumită perioadă de timp. Este postul pe care îl ţinem înainte de împărtăşirea cu Sfintele Taine şi în zilele aliturgice adică în zilele în care nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (în Postul Mare acestea sunt zilele de luni şi marţi din prima săptămână şi Vinerea Mare). Postul deplin înseamnă în primul rând starea de pregătire şi aşteptare a întâlnirii cu Mirele Hristos, împlinită în cuminecarea cu El.

Postul ascetic împlineşte în mod deosebit efortul nostru de înfrânare în ceea ce priveşte cantitatea mâncărurilor prin reducerea acesteia şi în ceea ce priveşte calitatea alimentelor prin consumarea de bucate simple, de origine vegetală. El are mai multe forme: post aspru (se consumă numai mâncare uscată, o dată pe zi), post obişnuit (mâncare gătită fără untdelemn), post uşor (mâncare gătită cu untdelemn). Regula de postire a Bisericii în Postul Mare este ca în zilele de luni până vineri să se ţină post aspru iar sâmbătă şi duminică post uşor. Fiecare se încadrează însă în această regulă de postire în funcţie de capacitatea sa şi de condiţiile concrete în care îşi desfăşoară activitatea, tuturor recomandându-li-se să ţină măcar un post uşor, cu mâncare de origine vegetală gătită cu untdelemn. Totuşi să nu credem că o postire aspră ar fi imposibilă în zilele noastre pentru cei ce trăiesc în lume. Părintele Paisie Aghioritul ne pune în faţă cazul unui tânăr grec din Australia care muncea stivuind lăzi într-o fabrică şi care a postit deplin, fără mâncare şi băutură, douăzeci şi opt de zile din Postul Mare, iar restul perioadei cu ceai şi posmagi. Postirea aspră, precizează Părintele Paisie, este posibilă atunci când nu este făcută cu mândrie, urmărindu-se obţinerea de performanţe. Dacă cineva are simplitate şi smerenie primeşte cu lesnire harul lui Dumnezeu şi astfel posteşte cu smerenie şi se hrăneşte dumnezeieşte⁶. Ţinut la măsurile fiecăruia, postul ascetic constă într-o reducere drastică a hranei astfel încât, starea permanentă de foame poate fi trăită ca ceva ce ne aduce aminte de Dumnezeu şi ca un efort constant de a-L contempla pe El. Oricine l-a experimentat ştie că acest post ascetic, mai degrabă decât să ne slăbească, ne face uşori, înnobilaţi, cumpătaţi, plini de bucurie, curaţi⁷. Dar o condiţie esenţială pentru ca postul ascetic să fie eficient este ca acesta să nu fie întrerupt de-a lungul întregii perioade de post.

Postul trebuie împletit cu rugăciunea

Postul de bucate nu epuizează nevoinţa postirii. Mântuitorul ne învaţă că demonii sunt alungaţi numai cu post şi rugăciune (Matei 17, 21). Aşadar postul trebuie împletit cu rugăciunea, rostul postirii alimentare fiind tocmai acela de a ne uşura inima pentru a ne putea deschide în rugăciune lui Dumnezeu. Perioada de post trebuie să fie o perioadă de înmulţire a rugăciunii, atât a celei personale cât şi a celei de la biserică printr-o participare mai intensă la slujbe.

Slujbele Postului Mare au o frumuseţe aparte fiind caracterizate de ceea ce părintele Alexander Schmemann numeşte „tristeţea strălucitoare”: o atmosferă de tristeţe care aduce însă în suflet strălucirea luminii lui Hristos⁸. Această trăsătură este specifică doar slujbelor din zilele de peste săptămână (de luni până vineri) de aceea, în Postul Mare ar trebui să facem cu toţii efortul de a participa şi la aceste slujbe şi în mod deosebit la Liturghia darurilor mai înainte sfinţite, la Canonul Sfântului Andrei Criteanul, la deniile din Săptămâna Mare. O semnificaţie aparte o are Liturghia darurilor mai înainte sfinţite, ritual de împărtăşire de seară de o frumuseţe aparte care împlineşte o zi de ajunare petrecută în perspectiva întâlnirii cu Hristos prin cuminecare, zi care devine o imagine a întregii noastre vieţi pe care trebuie să o petrecem în perspectiva întâlnirii cu Hristos la moartea noastră.

Postul „mediatic” – un imperativ al vremurilor noastre

Slujbele Postului Mare ne introduc într-o atmosferă aparte, ajutându-ne să ne adunăm în noi şi să ne îndreptăm spre Dumnezeu. Această stare trebuie să ne străduim să o păstrăm în suflet şi după ce părăsim biserica. Dar un duşman principal al acestei stări este mass-media şi în special televizorul care reuşeşte să ne risipească rapid, deturnându-ne atenţia spre derizoriu şi superficial. Televizorul, acest fals remediu al akediei, a devenit un adevărat idol al caselor căruia membrii familiei îi jertfesc timpul şi atenţia lor, lăsându-i eventual lui Dumnezeu o rugăciune grăbită făcută între căscături şi cu atenţia risipită. De aceea tot mai mulţi părinţi duhovniceşti insistă asupra importanţei postirii „mediatice”: renunţarea în post la fondul sonor radiofonic care ne însoţeşte toate activităţile, la televizor, la hoinăreala pe internet, la tot ceea ce ne risipeşte şi ne face să uităm de Dumnezeu, de pocăinţă, de viaţa veşnică.

Renunţând la mass-media descoperim dintr-o dată că avem timp să ne rugăm, că avem timp să ne deschidem cu iubire faţă de aproapele nostru, începând cu membrii familiei, că avem timp de lectură. Postul este o perioadă foarte potrivită pentru redescoperirea bucuriei lecturii din Sfânta Scriptură, din cărţile duhovniceşti.

Postul cel adevărat este postul de păcate

Prin slujbele sale şi prin glasul părinţilor duhovniceşti, Biserica ne atrage continuu atenţia că postul nu trebuie să se rezume la aspectele sale exterioare ci trebuie să fie în primul rând un post de păcate, o străduinţă mai mare de a nu păcătui şi de a împlini poruncile lui Hristos. Încheiem cu o stihire de la vecernia din marţea primei săptămâni a Postului în care suntem învăţaţi care este postul cel adevărat şi bineplăcut Domnului:

„Să postim post primit, bineplăcut Domnului; postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăţi, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună, de jurământul cel mincinos. Lipsirea de acestea este postul cel adevărat şi bineprimit”⁹.