INTRE IADUL DEZNADEJDII SI RAIUL SMERENIEI
SFANTUL SILUAN
ATHONITUL
2
Cuvant despre
rugaciune
Cine iubeste pe Domnul, acela isi aduce aminte
intotdeauna de El, iar aducerea-aminte de Dumnezeu naste rugaciunea.
Dar, daca nu-ti vei aduce aminte, atunci nu te vei mai ruga, iar fara
rugaciune sufletul nu va ramane in dragostea lui Dumnezeu, caci prin
rugaciune vine harul Duhului Sfant. Prin rugaciune se pazeste omul de
pacat, fiindca rugandu-se, mintea e ocupata de Dumnezeu si cu duh
smerit sta inaintea Fetei Domnului, pe Care-L cunoaste sufletul ce se
roaga.
Fireste, incepatorul are nevoie de o calauza, caci
pana se da harul Sfantului Duh, sufletul are mare lupta cu vrajmasi
si nu-si poate da seama daca vrajmasul ii aduce dulceata sa. Poate
deosebi aceasta numai cel ce a gustat el din experienta harul Duhului
Sfant. Cine a gustat Duhul Sfant recunoaste apoi harul dupa
gust.
Cine vrea sa se indeletniceasca
cu rugaciunea fara o calauza si isi inchipuie in mandria lui ca poate
sa o invete dupa carti si nu se va duce la un "staret"
["batran iscusit], acela a cazut deja pe jumatate in inselare.
Dar pe cel smerit Domnul il va ajuta si, chiar daca nu gaseste un
povatuitor experimentat, dar va merge la duhovnicul lui, oricare ar
fi el, Dumnezeu il va ocroti pentru smerenia lui.
Gandeste-te
ca in duhovnic viaza Duhul Sfant, si el iti va spune ce trebuie sa
faci. Dar daca iti spui: "Duhovnicul vietuieste in nepasare, cum
poate via in el Duhul Sfant?", pentru un astfel de gand vei
suferi silnic si Domnul te va smeri si, negresit, vei cadea in
inselare.
Rugaciunea se da celui ce se roaga, cum se spune in
Scripturi; dar rugaciunea pe care o savarsim numai din obisnuinta,
fara zdrobire de inima pentru pacate, nu este placuta Domnului.
Intrerup pentru o vreme cuvantul despre rugaciune.
Sufletul
meu tanjeste dupa Domnul si Il caut fierbinte, si sufletul meu nu
sufera sa se gandeasca la altceva.
Sufletul meu tanjeste dupa
Domnul Cel Viu, si duhul meu se avanta spre El ca spre Tatal Ceresc
si o rudenie. Domnul ne inrudeste cu El prin Duhul Sfant. Domnul este
drag inimii - e bucuria, veselia si nadejdea noastra tare.
Bunule
Doamne, cauta cu mila la zidirea Ta si arata-Te oamenilor prin Duhul
Sfant asa cum Te-ai aratat robului Tau.
Bucura, Doamne, cu
venirea Sfantului Tau Duh tot sufletul cel intristat. Fa, Doamne, ca
toti oamenii care se roaga Tie sa cunoasca pe Duhul Sfant.
Oamenilor, sa ne smerim toti pentru Domnul si pentru Imparatia
cerurilor. Sa ne smerim si Domnul ne va face cunoscuta puterea
rugaciunii lui Iisus. Sa ne smerim si Insusi Duhul lui Dumnezeu va
invata sufletul.
Omule, invata smerenia lui Hristos si Domnul iti
va da sa gusti dulceata rugaciunii. Daca vrei rugaciunea curata,
atunci fii smerit, infranat, marturiseste-te cu sinceritate, si
rugaciunea te va iubi. Fii ascultator, supune-te cu buna constiinta
stapanirilor randuite, fii multumit de toate si atunci inima ta se va
curati de gandurile desarte. Adu-ti aminte ca Domnul te vede si
teme-te sa nu intristezi cumva pe fratele tau; nu-1 judeca si nu-1
dispretui nici macar cu o privire, si Duhul Sfant te va iubi si te va
ajuta El Insusi intru toate.
Duhul Sfant se aseamana unei mame
pline de dragoste. O mama isi iubeste copilul si-i este mila de el,
tot asa si Duhului Sfant ii este mila de noi, ne iarta, ne vindeca,
ne povatuieste si ne bucura; Duhul Sfant se face cunoscut in
rugaciunea smerita.
Cine iubeste pe vrajmasi va cunoaste degraba
pe Domnul prin Duhul Sfant, dar despre cel ce nu-i iubeste, nu vreau
sa scriu, ci il plang, caci se chinuie pe sine insusi si pe altii si
nu cunoaste pe Domnul.
***
Sufletul care iubeste pe Domnul nu poate sa nu se
roage, caci este atras spre El prin harul pe care l-a cunoscut in
rugaciune.
Pentru rugaciune ne sunt date bisericile; in biserici
slujbele se savarsesc dupa carti. Daca biserica si cartile nu le ai
totdeauna cu tine, rugaciunea launtrica insa e oricand si oriunde cu
tine. In biserici se savarsesc dumnezeiestile slujbe si viaza Duhul
Sfant, dar cea mai buna biserica a lui Dumnezeu e sufletul, si pentru
cine se roaga in sufletul sau, pentru acela lumea intreaga se face
biserica; dar aceasta nu este pentru toti.
Multi se roaga cu
buzele si le place sa se roage dupa carti, si acesta e un lucru bun,
iar Domnul primeste rugaciunea si-i miluieste. Dar daca cineva se
roaga Domnului si se gandeste la altceva, rugaciunea unuia ca acesta
Domnul n-o asculta.
Cine se roaga din obisnuinta, in acela nu
sunt schimbari in rugaciune, dar cine se roaga din inima in acela
sunt multe schimbari in rugaciune, e o lupta cu vrajmasul, o lupta cu
sine insusi, cu patimile, o lupta cu oamenii si in toate acestea
trebuie sa fie curajos.
Cere sfat celor experimentati, daca-i
gasesti, si roaga cu smerenie pe Domnul, si pentru smerenia ta Domnul
iti va da intelegere.
Daca rugaciunea noastra e placuta Domnului,
Duhul lui Dumnezeu da marturie de aceasta in suflet; El este drag si
linistit; dar odinioara nu stiam daca rugaciunea mea era primita sau
nu la Domnul, si dupa ce anume poate fi recunoscut acest lucru.
Intristarile si primejdiile i-au invatat pe multi sa se roage.
Intr-o zi vine la mine in magazie un soldat; se ducea la
Salonic. Sufletul meu 1-a indragit si i-am spus:"Roaga-te
Domnului ca intristarile sa ti se imputineze!" Dar el mi-a zis:
"Stiu sa ma rog. Am invatat in razboi, cand eram pe front. L-am
rugat cu tarie pe Domnul sa ma lase in viata. Gloantele plouau,
obuzele explodau si putini au scapat cu viata. Am luat parte la multe
lupte, si Domnul m-a pazit". In acest timp mi-a aratat cum se
ruga si dupa miscarea trupului sau se vedea limpede ca era cu totul
cufundat in Dumnezeu.
***
Multora le place sa citeasca carti bune, si acesta e
un lucru bun, dar sa te rogi e mai bine decat toate, insa cine
citeste carti proaste sau gazete e lovit de foame sufleteasca;
sufletul lui flamanzeste pentru ca hrana sufletului si desfatarile
lui sunt in Dumnezeu. In Dumnezeu e si viata, si bucurie, si veselie,
si Domnul ne iubeste nespus, si aceasta iubire e cunoscuta prin Duhul
Sfant.
Daca mintea ta vrea sa se roage in inima si nu poate,
atunci rosteste rugaciunea cu buzele si tine-ti mintea in cuvintele
rugaciunii, cum spune Scara. Cu timpul Domnul iti va da rugaciunea
inimii fara ganduri si te vei ruga cu usurinta. Unii si-au vatamat
inima, pentru ca si-au silit mintea sa lucreze rugaciunea in inima si
de aceea n-au mai putut-o rosti nici macar cu buzele. Tu insa cunosti
randuiala vietii duhovnicesti: darurile sunt date de la Dumnezeu doar
sufletului simplu, smerit si ascultator. Celui ascultator si infranat
in toate - in hrana, cuvinte si miscari - Domnul Insusi ii va da
rugaciunea si ea se va savarsi cu usurinta in inima.
Rugaciunea
neincetata vine din iubire, dar se pierde pentru osandiri, vorbe
desarte si neinfranare. Cine iubeste pe Domnul, acela poate cugeta la
El ziua si noaptea, pentru ca nici un lucru nu
te poate impiedica sa iubesti pe Dumnezeu.
Apostolii iubeau pe Domnul si lumea nu-i impiedica, desi ei isi
aduceau aminte de lume, se rugau pentru ea si propovaduiau. E
adevarat ca Sfantului Arsenie cel Mare i s-a zis: "Fugi de
oameni!", dar chiar si in pustie Duhul lui Dumnezeu ne invata sa
ne rugam pentru oameni si pentru lumea intreaga.
In lumea aceasta
fiecare isi are ascultarea lui: unul e imparat, altul patriarh, altul
bucatar, fierar sau invatator, dar Domnul ii iubeste pe toti, si cine
iubeste mai mult pe Dumnezeu, acela va avea plata mai multa. Domnul
ne-a dat porunca de a iubi pe Dumnezeu din toata inima, din tot
cugetul si din tot sufletul [Mt 22, 37]. Dar cum poti sa-L iubesti
fara sa te rogi? De aceea, mintea si inima omului trebuie sa fie
intotdeauna libere pentru rugaciune.
Cand iubesti pe cineva, vrei
sa te gandesti la el, sa vorbesti despre el, sa fii impreuna cu el.
Dar pe Domnul sufletul il iubeste ca pe Tatal si Ziditorul lui si sta
inaintea Lui cu frica si iubire: cu frica, pentru ca este Domnul; cu
iubire, pentru ca sufletul Il cunoaste ca pe un Tata; El este foarte
milostiv si harul Sau e mai dulce decat toate.
Si eu am cunoscut
ca e usor sa te rogi, pentru ca harul lui Dumnezeu ne ajuta. In mila
Sa Domnul ne iubeste si ne da sa vorbim cu El prin rugaciune, sa ne
caim si sa-I multumim.
N-am putere sa scriu cat de mult ne
iubeste Domnul. Aceasta iubire e cunoscuta prin Duhul Sfant, iar pe
Duhul Sfant Il cunoaste sufletul ce se roaga.
***
Unii zic ca de la rugaciune vine inselarea. E o
greseala insa. Inselarea vine de la randuiala-de-sine [idioritmie],
iar nu de la rugaciune. Toti sfintii s-au rugat mult si indeamna si
pe altii la rugaciune. Rugaciunea este cel mai bun lucru pentru
suflet. Prin rugaciune se ajunge la Dumnezeu; prin rugaciune dobandim
smerenie, rabdare si tot lucrul bun. Cine vorbeste impotriva
rugaciunii, acela n-a gustat in chip vadit niciodata ca sa vada cat
de bun este Domnul si cat de mult ne iubeste. De la Dumnezeu nu vine
ceva rau. Toti Sfintii s-au rugat neincetat; ei nu ramaneau nici o
secunda fara rugaciune.
Sufletul care a pierdut smerenia,
pierde o data cu harul iubirea fata de Dumnezeu, si atunci rugaciunea
fierbinte stinge; dar cand sufletul are odihna dinspre patimi si-si
agoniseste smerenie, atunci Domnul ii da harul Sau si el se roaga
pentru vrajmasi ca pentru sine insusi si se roaga cu lacrimi
fierbinti pentru intreaga lume.
3
Despre
smerenie
Acum sunt putini "stareti" ["batrani
iscusiti"] care sa cunoasca iubirea Domnului pentru noi si sa
cunoasca lupta cu vrajmasii si ca, pentru a-i birui, e nevoie de
smerenia lui Hristos.
Domnul iubeste atat de mult pe om, incat ii
da darurile Sfantului Duh, dar pana cand sufletul se invata sa
pastreze harul, se chinuie mult.
In primul an dupa ce am primit
pe Duhul Sfant, gandeam: "Domnul mi-a iertat pacatele: harul da
marturie de aceasta; de ce mai am nevoie?" Dar nu trebuie sa
gandim asa. Chiar daca pacatele ne-au fost iertate, toata viata
trebuie sa ne aducem aminte de ele si sa ne intristam, ca sa pazim
zdrobirea (inimii). N-am facut asa si am incetat zdrobirea si mult am
fost hartuit de demoni. Eram nedumerit de ce se facea cu mine si-mi
spuneam: "Sufletul meu cunoaste pe Domnul si iubirea Lui. Cum
de-mi vin ganduri rele?" Dar Domnului i S-a facut mila de mine
si m-a invatat El Insusi cum trebuie sa ma smeresc: "Tine
mintea ta in iad si nu deznadajdui!" Si
prin aceasta vrajmasii sunt biruiti. Dar de indata ce las mintea mea
sa iasa din foc, gandurile rele castiga din nou putere.
Cel ce,
asemenea mie, a pierdut harul, e bine sa lupte curajos cu demonii.
Cunoaste ca tu insuti esti vinovat: ai cazut in mandrie si slava
desarta, si Domnul iti da sa cunosti cu milostivire ce inseamna sa
fii in Duhul Sfant si ce inseamna sa fi in lupta cu demonii. Astfel
sufletul invata prin experienta vatamarile mandriei si fuge de slava
desarta, de laudele oamenilor si de ganduri. Atunci sufletul incepe
sa se vindece si sa invete sa pastreze harul. Cum sa intelegem daca
sufletul e sanatos sau bolnav? Sufletul bolnav se mandreste, dar
sufletul sanatos iubeste smerenia, asa cum 1-a invatat Duhul Sfant,
si daca nu o cunoaste inca, se socoteste pe sine mai rau decat toti.
Chiar daca Domnul 1-ar inalta la cer in fiecare zi si i-ar arata
toata slava cereasca in care se afla El, si iubirea serafimilor, a
heruvimilor si a tuturor sfintilor, chiar si atunci, invatat de
experienta, sufletul smerit va spune: "Tu, Doamne, imi arati
slava Ta pentru ca iubesti zidirea Ta; mie insa da-mi mai degraba
plans si puterea de a-Ti multumi. Tie Ti se cuvine slava in cer si pe
pamant, mie insa mi se cuvine sa plang pentru pacatele mele".
Altfel nu vei pazi harul Duhului Sfant pe care ti-1 da Domnul dupa
mila Sa.
Domnului i s-a facut mare mila de mine si mi-a dat sa
inteleg ca trebuie sa plang toata viata. Aceasta
este calea Domnului. Si iata, acum scriu din
mila fata de oamenii care, asemenea mie, sunt mandri si din aceasta
pricina se chinuie. Scriu ca ei sa invete smerenia si sa-si gaseasca
odihna in Dumnezeu.
Unii zic ca aceasta a fost candva, de demult,
dar ca acum toate acestea s-au invechit; dar la Domnul, nimic
nu trece niciodata, numai noi ne schimbam, ne
facem rai si astfel pierdem harul; dar celui ce cere Domnul ii da
toate [Mt 7, 7-8], nu pentru ca am merita aceasta, ci pentru ca El
este milostiv si ne iubeste.
Scriu aceasta pentru ca sufletul meu
cunoaste pe Domnul.
***
Mare lucru bun este a invata smerenia lui Hristos;
cu ea viata e usoara si bucuroasa si toate se fac dragi inimii. Numai
celor smeriti li Se arata pe Sine Domnul prin Duhul Sfant dar, daca
nu ne smerim, nu vom vedea pe Dumnezeu. Smerenia e lumina in care
putem vedea Lumina-Dumnezeu, dupa cum se canta: "Intru lumina Ta
vom vedea Lumina" [Ps 35, 10].
Domnul m-a invatat sa tin
mintea in iad si sa nu deznadajduiesc si asa sufletul meu se
smereste, dar aceasta nu este inca adevarata smerenie, care e de
nedescris. Cand sufletul vine la Domnul, se infricoseaza, dar cand
vede pe Domnul, atunci se bucura nespus de frumusetea slavei Lui, iar
iubirea lui Dumnezeu si dulceata Duhului Sfant il fac sa uite cu
desavarsire pamantul. Asa este raiul Domnului. Toti vor fi in iubire
si de la smerenia lui Hristos toti vor fi bucurosi sa-i vada pe
ceilalti mai presus decat ei insisi. Smerenia lui Hristos
salasluieste in cei mici: ei sunt bucurosi ca sunt mici. Asa mi-a dat
sa inteleg Domnul.
Rugati-va pentru mine toti sfintii, ca
sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos; sufletul meu inseteaza
dupa ea, dar nu o poate avea si cu lacrimi o caut, ca un copil mic ce
s-a pierdut de mama lui:
“Unde
esti Tu, Domnul meu? Te-ai ascuns de sufletul meu si cu lacrimi Te
caut.
Doamne, da-mi puterea de a ma smeri inaintea maretiei Tale.
Doamne, Tie Ti se cuvine slava in cer si pe pamant, mie insa,
micutei Tale zidiri, daruieste-mi smeritul Tau Duh.
Ma rog
bunatatii Tale, Doamne, priveste asupra mea din inaltimea slavei Tale
si da-mi puterea de a Te slavi ziua si noaptea, caci sufletul meu s-a
indragostit de Tine prin Duhul Tau Cel Sfant si tanjesc dupa Tine si
cu lacrimi Te caut.
Doamne, da-ne Duhul Sfant; prin El Te vom
slavi ziua si noaptea, caci daca trupul nostru e neputincios, Duhul
Tau e vioi, El da sufletului puterea de a Te sluji cu ravna si
intareste mintea in iubirea Ta si o odihneste intru Tine cu o odihna
desavarsita si nu mai vrea sa se gandeasca la nimic altceva decat la
iubirea Ta.
Milostive Doamne, duhul meu neputincios nu poate
ajunge la Tine. De aceea Te chem ca si regele Avgar: Vino si
tamaduieste-mi ranile gandurilor mele pacatoase, si Te voi lauda ziua
si noaptea si Te voi propovadui oamenilor, ca toate noroadele sa stie
ca Tu, Doamne, ca si odinioara, savarsesti minuni, ierti pacate,
sfintesti si dai viata."
***
E o mare deosebire intre omul simplu care a cunoscut
omul prin Duhul Sfant, si omul, chiar foarte mare, n-a cunoscut harul
Sfantului Duh.
E o mare deosebire intre a crede numai ca Dumnezeu
exista cunoscandu-L din natura sau din Scripturi, si a cunoaste pe
Domnul prin Duhul Sfant.
In cel ce a cunoscut pe Domnul prin
Duhul Sfant, duhul arde ziua si noaptea de iubire pentru Dumnezeu si
sufletul lui nu se poate sa se alipeasca de nimic pamantesc.
Sufletul care n-a facut experienta dulcetii Duhului Sfant se
bucura de slava desarta a acestei lumi, de bogatii sau de putere; dar
sufletul care L-a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfant, tanjeste numai
dupa Domnul, iar bogatiile si slava lumii nu inseamna nimic pentru
el.
Sufletul care a gustat Duhul Sfant Il deosebeste dupa gust,
caci scris este: "Gustati si vedeti ca bun este Domnul[Ps 33,
9]. David a cunoscut aceasta din experienta, dar si acum Domnul da
robilor Lui sa cunoasca din experienta harul Lui si ii va invata
aceasta pe robii Sai pana la sfarsitul veacurilor.
Cine a
cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfant, acela a invatat de la El
smerenia, s-a asemanat Invatatorului Hristos Fiul lui Dumnezeu, si a
ajuns asemenea Lui.
Doamne, da-ne darul sfintei Tale smerenii!
Doamne, da-ne in dar smeritul Tau Duh Sfant, caci ai venit sa
mantuiesti pe oameni si sa-i inalti la cer ca sa vada slava Ta."
O, smerenie a lui Hristos! Te cunosc dar nu te pot dobandi.
Roadele tale sunt dulci, caci nu sunt pamantesti.
***
Cand sufletul e abatut, cum sa se aprinda in el foc, ca
el sa arda de iubire in tot ceasul? Acest foc este la Dumnezeu si
Domnul a venit pe pamant ca sa ne dea acest foc al harului Duhului
Sfant, si cine invata smerenia acesta il are, caci Domnul da celui
smerit harul Sau.
De multe osteneli si de multe lacrimi e nevoie
pentru a tine duhul smerit al lui Hristos, dar fara el se stinge in
suflet lumina vietii si el moare. Trupul poate fi vestejit repede
prin post, dar nu e deloc usor ca sufletul sa se smereasca asa ca el
sa ramana mereu smerit, si nu e cu putinta degraba. Maria Egipteanca
a luptat saptesprezece ani cu patimile ca si cu niste fiare salbatice
si abia dupa aceea a gasit odihna, macar ca isi uscase repede trupul,
fiindca in pustie n-avea nimic cu ce sa se hraneasca.
Noi ne-am
impietrit cu totul si nu intelegem ce e smerenia sau iubirea lui
Hristos. E drept ca aceasta smerenie si aceasta iubire nu se cunosc
decat prin harul Duhului Sfant, dar noi nu credem ca e cu putinta
sa-l atragem la noi. Pentru aceasta e nevoie ca noi sa-1 dorim din
tot sufletul. Dar cum sa doresc ceea ce n-am cunoscut? Putina
cunoastere avem noi toti si Duhul Sfant misca fiecare suflet sa caute
pe Dumnezeu.
O, cum trebuie rugat Domnul ca El sa dea sufletului
smerit pe Duhul Sfant! Sufletul smerit are o mare odihna, dar
sufletul mandru se chinuie pe sine insusi. Omul mandru nu cunoaste
iubirea lui Dumnezeu si e departe de Dumnezeu. Se faleste pentru ca e
bogat sau invatat sau slavit, dar nu cunoaste, nenorocitul, saracia
si caderea sa, pentru ca nu cunoaste pe Dumnezeu. Dar pe cel ce lupta
impotriva mandriei Domnul il ajuta sa biruie aceasta patima.
***
Domnul a zis: "Invatati de la Mine ca sunt bland si
smerit cu inima" [Mt 11, 29]. Spre aceasta tanjeste sufletul meu
ziua si noaptea si Il rog pe Dumnezeu, pe toti sfintii din cer si pe
voi toti, care cunoasteti smerenia lui Hristos: Rugati-va pentru mine
ca sa se pogoare asupra mea duhul smereniei lui Hristos pe care
sufletul meu il doreste cu lacrimi! Nu pot sa nu-1 doresc, pentru ca
sufletul meu 1-a cunoscut prin Duhul Sfant; dar am pierdut acest dar
si, de aceea, sufletul meu tanjeste pana la lacrimi.
Stapane mult
milostive, da-ne duh smerit ca sufletele noastre sa-si gaseasca
odihna in Tine!
Preasfanta Maica a Domnului, dobandeste-ne,
Milostiva, un duh smerit!
Sfintilor toti, voi vietuiti in ceruri
si vedeti slava Domnului si duhul vostru se bucura - rugati-va ca si
noi sa fim impreuna cu voi. Sufletul meu nazuieste si el sa vada pe
Domnul si tanjeste dupa El in smerenie, ca unul nevrednic de acest
bine.
Milostive Doamne, invata-ne prin Duhul Sfant smerenia Ta.
***
Mandria
nu lasa sufletul sa o apuce pe calea credintei. Necredinciosului ii
dau acest sfat: Sa zica: "Doamne, daca existi, lumineaza-ma
si-Ti voi sluji din toata inima si din tot sufletul". Si pentru
acest gand smerit si dispozitie de a sluji lui Dumnezeu, Domnul il va
lumina negresit. Dar sa nu spuna: "Daca existi, pedepseste-ma",
caci daca vine pedeapsa se poate sa nu ai puterea de a multumi lui
Dumnezeu si sa aduci pocainta.
Cand Domnul te lumineaza, atunci
sufletul tau simte pe Domnul; simte ca Domnul 1-a iertat si il
iubeste si cunosti aceasta din experienta, si harul Duhului Sfant va
da marturie in sufletul tau de mantuirea ta si atunci vei voi sa
strigi tare lumii intregi: "Cat de mult ne iubeste Domnul!"
Pana cand nu L-a cunoscut pe Domnul, Apostolul Pavel L-a
prigonit, dar cand L-a cunoscut, a strabatut lumea intreaga
propovaduind pe Hristos.
Daca Domnul nu ne face cunoscut prin
Duhul Sfant cat de mult ne iubeste, omul nu poate sa o stie, caci e
cu neputinta pentru mintea pamanteasca sa inteleaga din stiinta ce
fel de iubire are Domnul pentru oameni.
Dar ca sa te mantuiesti
trebuie sa te smeresti, pentru ca omul mandru, chiar daca ar fi bagat
cu de-a sila in rai, nu si-ar gasi acolo odihna, ar fi nemultumit si
ar spune: "De ce nu sunt pe primul loc?" Dar sufletul
smerit e plin de iubire si nu cauta intaietati, ci doreste binele
pentru toti si se multumeste cu orice.
***
Cel
stapanit de slava desarta sau se inspaimanta de demoni, sau se
aseamana lor; dar nu trebuie sa ne inspaimantam de demoni, ci de
slava desarta si trufie, caci prin ele se pierde harul.
Cine
vorbeste cu demonii isi intineaza mintea, dar mintea celui ce ramane
in rugaciune e luminata de Domnul.
Domnul ne iubeste mult, dar
noi toti cadem pentru ca nu avem smerenie. Pentru a pastra smerenia,
trebuie sa omoram trupul si sa primim Duhul lui Hristos [Rm 8, 13].
Sfintii au dus lupte crancene cu demonii si i-au biruit prin
smerenie, rugaciune si post. Cine s-a smerit pe sine insusi, acela
i-a biruit pe vrajmasi.
***
Ce
trebuie facut pentru a avea pace in suflet si in trup?
Pentru
aceasta trebuie sa iubesti pe toti oamenii ca pe tine insuti si sa
fii gata de moarte in fiecare ceas. Cand sufletul isi aduce aminte de
moarte, el ajunge la smerenie si se preda cu totul voii lui Dumnezeu
si doreste sa fie in pace cu toti si sa iubeasca pe toti oamenii.
Cand pacea lui Hristos vine in suflet, atunci el este bucuros sa
sada ca Iov pe gunoi si sa-i vada pe ceilalti in slava; atunci
sufletul se bucuros ca e mai rau decat toti. Taina acestei smerenii a
lui Hristos e mare si cu neputinta de dezvaluit. Din iubire sufletul
doreste fiecarui om mai mult bine decat pentru sine insusi si se
bucura cand vede ca altii stau mai bine decat el si se intristeaza
cand ii vede ca sunt chinuiti.
Rugati-va pentru mine toti sfintii
si toate noroadele, ca sa vina la mine sfanta smerenie a lui Hristos.
***
Domnul
iubeste pe oameni, dar ingaduie intristari, ca oamenii sa-si cunoasca
neputinta si sa se smereasca si, pentru smerenia lor, sa primeasca pe
Duhul Sfant, iar cu Duhul Sfant toate sunt bune, toate sunt pline de
bucurie, toate sunt frumoase.
Daca cineva e chinuit mult de
saracie si de boala si nu se smereste, se chinuie fara folos. Dar
cine se smereste, acela va fi multumit de soarta lui, oricare ar fi
ea, pentru ca Domnul e bogatia si bucuria lui, si toti oamenii vor fi
uimiti de frumusetea sufletului sau.
Tu zici: "Viata mea e
tare amara". Dar eu iti voi spune sau mai degraba Domnul Insusi
iti spune: "Smereste-te si vei vedea ca nenorocirile tale se vor
preface in odihna asa incat te vei minuna si vei spune: <<“De
ce ma chinuiam si intristam atat altadata?>>".
Acum insa te bucuri pentru ca te-ai smerit si harul lui Dumnezeu
a venit; acum, chiar daca ai sedea singur in saracie, bucuria nu te
va parasi, pentru ca ai in suflet pacea despre care a zis Domnul:
"Pacea Mea dau voua" [In 14, 27]. Asa fiecarui suflet
smerit Domnul ii da pace.
***
Sufletul
celui smerit e ca marea: daca arunci o piatra in mare, ea tulbura
pentru un minut fata apelor, dupa care se scufunda in adancuri.
Asa
se cufunda si intristarile in inima celui smerit, caci puterea
Domnului e cu el.
Unde locuiesti tu, suflet smerit? Cine viaza
intru tine? Si cu ce te-as putea asemana?
Tu arzi limpede ca
soarele, dar nu te mistui si incalzesti pe toti cu caldura ta.
A1
tau este pamantul celor blanzi, dupa cuvantul Domnului.
Tu esti
asemenea unei gradini in floare in mijlocul careia e o preafrumoasa
casa in care ii place Domnului sa locuiasca.
Pe tine te
iubesc cerul si pamantul.
Pe tine te iubesc sfintii apostoli,
prorocii, sfintii ierarhi si cuviosii.
Pe tine te iubesc ingerii,
serafimii si heruvimii.
Pe tine te iubeste, in smerenia ei,
Preacurata Maica a Domnului.
Pe tine te iubeste si de tine se
bucura Domnul.
***
Sufletului
mandru nu Se arata Domnul. Chiar daca ar invata toate cartile,
sufletul mandru nu va cunoaste niciodata pe Domnul, fiindca mandria
lui nu lasa loc in el pentru harul Sfantului Duh, iar Dumnezeu e
cunoscut numai prin Duhul Sfant.
***
Luminati
prin Botez, oamenii cred in Dumnezeu, dar sunt unii care Il si
cunosc. E bine sa crezi in Dumnezeu dar sa cunosti pe Dumnezeu, iata
fericirea. Desigur, si cei ce cred sunt fericiti, dupa cum a zis
Domnul Apostolului Toma: "Pentru ca M-ai vazut si M-ai pipait,
crezi, dar fericiti cei ce n-au vazut si au crezut" [In 20, 29].
Daca vom fi smeriti, atunci dupa iubirea Lui, Domnul ne va face
cunoscute toate, ne va descoperi toate tainele, dar vai noua daca nu
ne smerim, ne mandrim si, cazand in slava desarta, ne golim si ne
chinuim si pe noi insine si pe ceilalti.
Desi e milostiv, pentru
mandrie Domnul lasa sufletul sa flamanzeasca si nu-i da harul cata
vreme n-a invatat smerenia. As fi pierit de pacate si de multa vreme
as fi fost in iad, daca n-ar fi avut mila de mine Domnul si
Preacurata Nascatoare de Dumnezeu. O, cat de bland si pasnic e glasul
Lui, glas ceresc cum pe pamant nu auzim niciodata. Si iata, acum
scriu cu lacrimi despre Domnul Cel Milostiv ca despre propriul meu
Tata. Dulce este sufletului sa fie impreuna cu Domnul; aceasta
fericire Adam a gustat-o in rai, cand vedea pe Domnul fata catre
fata, dar sufletul nostru simte si el ca El este cu noi, asa cum a
fagaduit: "Iata, Eu sunt cu voi in toate zilele pana la
sfarsitul veacurilor" [Mt 28, 20].
Domnul este cu noi. Ce-am
putea dori mai mult? Domnul 1-a zidit pe om ca el sa traiasca vesnic
in El si sa fie fericit, ca noi sa fim cu El si in El. Domnul vrea sa
fie El Insusi cu noi si in noi. Domnul e bucuria si veselia noastra;
dar cand, prin mandrie, ne departam de Domnul, atunci ne predam pe
noi insine chinului: jalea, uratul si gandurile rele ne sfasie.
***
Doamne,
indrepteaza-ne cum indrepteaza pruncii ei o mama iubitoare. Da
fiecarui suflet sa cunoasca bucuria venirii Tale si puterea
ajutorului Tau. Racoreste sufletele chinuite din poporul Tau si
invata-ne pe noi toti sa Te cunoastem prin Duhul Sfant. Se chinuie pe
pamant sufletul omenesc, Doamne, si prin minte nu se poate intari
intru Tine cu mintea, pentru ca nu Te cunoaste pe Tine si bunatatea
Ta. Mintea noastra e intunecata de grijile pamantesti si nu putem
simti plinatatea iubirii Tale. Lumineaza-ne Tu! Toate sunt cu putinta
milostivirii Tale. Tu ai zis in Sfanta Ta Evanghelie "ca mortii
vor auzi glasul Fiului Omului si vor invia" [In 5, 25]. Fa acum
asa ca sufletele noastre moarte sa auda glasul Tau si sa invie in
bucurie.
Zi, Doamne, lumii: "Iertate sunt voua, tuturor,
pacatele voastre" [Mt 9, 2; Lc 5, 20] si iertate vor fi.
Sfinteste-ne, Doamne, si toti se vor sfinti prin Duhul Sfant, si
toate noroadele Tale Te vor slavi pe pamant si voia Ta va fi pe
pamant ca si in cer, caci la Tine toate sunt cu putinta.
***
Omul
mandru se teme de reprosuri, dar cel smerit nicidecum. Cine a
dobandit smerenia lui Hristos doreste totdeauna sa i se faca
reprosuri, primeste cu bucurie ocarile si se intristeaza cand este
laudat. Dar aceasta nu este decat primul inceput al smereniei. Cand
sufletul cunoaste prin Duhul Sfant cat de bland si smerit e Domnul,
atunci se vede pe sine insusi mai rau decat toti pacatosii si se
bucura sa stea pe gunoaie in zdrente ca Iov si sa vada pe oameni in
Duhul Sfant stralucitori si asemenea lui Hristos.
Da, Milostive
Doamne, tuturor sa guste smerenia lui Hristos care e de nedescris si
atunci sufletul nu va mai dori nimic, ci va trai vesnic in smerenie,
iubire si blandete.
Sufletul meu tanjeste dupa Tine, Doamne: Tu
Ti-ai ascuns fata Ta de la mine si eu m-am tulburat, si sufletul meu
doreste de moarte sa Te vada din nou, pentru ca Tu ai atras sufletul
meu. Daca Tu, Doamne, nu m-ai fi atras prin harul Tau, n-as fi putut
sa tanjesc asa dupa Tine, nici sa Te caut cu lacrimi.
Cum va
cauta si ce va cauta cel ce n-a cunoscut si n-a pierdut?
Cand
traiam in lume, desi ma gandeam la Tine, nu o faceam intotdeauna, dar
acum duhul meu arde pana la lacrimi de dorinta de a Te vedea pe Tine,
Lumina mea.
Tu m-ai invatat prin milostivirea Ta. Te-ai ascuns de
la mine, ca sufletul meu sa invete smerenia, pentru ca fara smerenie
harul nu poate fi pastrat si atunci uratul chinuie rau sufletul. Dar
cand sufletul a invatat smerenia, atunci nici uratul, nici
intristarea nu se apropie de suflet, pentru ca Duhul lui Dumnezeu il
bucura si veseleste.
Mi-e mila de sarmanii oameni care nu cunosc
pe Dumnezeu. Ei sunt mandri ca zboara, dar nu e nimic uimitor in
aceasta: si pasarile zboara si slavesc pe Dumnezeu. Dar omul, zidirea
lui Dumnezeu, lasa pe Ziditorul lui. Dar gandeste-te cum vei sta
inaintea lui Dumnezeu la infricosata Sa Judecata? Unde vei fugi si
unde te vei ascunde de Fata lui Dumnezeu? .
Ma rog mult lui
Dumnezeu pentru voi, ca toti sa va mantuiti si sa va bucurati vesnic
impreuna cu ingerii si sfintii. Si va rog: pocaiti-va si smeriti-va,
bucurati pe Domnul Care va asteapta cu dor si mila. Sufletului pe
care-L iubeste, Domnul ii da intristare pentru norod, ca el sa se
roage cu lacrimi; si sufletul meu e bolnav si se roaga mult pentru
voi.
Slava Domnului si milostivirii Sale, pentru ca noua, robilor
Lui pacatosi, ni Se arata prin Duhul Sfant, si sufletul Il cunoaste
mai bine decat pe propriul lui tata, pentru ca pe tatal nostru il
vedem in afara noastra, dar Duhul Sfant patrunde tot sufletul, precum
si mintea si trupul.
***
Fericit
sufletul smerit; il iubeste pe el Domnul.
Pe
sfintii cei smeriti ii fericesc tot cerul si pamantul, si Domnul le
da slava de a fi impreuna cu El: "Unde voi fi Eu, acolo va fi
sluga Mea" [In 12, 26].
Maica Domnului e mai presus decat
toti in smerenie, de aceea o fericesc pe ea toate neamurile pe pamant
si ii slujesc toate puterile ceresti; si pe aceasta Maica a Sa Domnul
ne-a dat-o spre aparare si ajutor.
***
Nimic
nu e mai bun decat a vietui in smerenie si iubire; atunci in suflet
va fi mare pace si el nu se va ridica deasupra fratelui. Daca vom
iubi pe vrajmasi, atunci mandria nu va avea loc in suflet, caci in
iubirea lui Hristos nu este ridicare deasupra. Mandria mistuie ca un
foc tot ce-i bun, dar smerenia lui Hristos e de nedescris si dulce.
Daca oamenii ar sti aceasta, tot pamantul ar invata aceasta stiinta.
Toata viata, zi si noapte o invat, dar nu pot sa-i dau de cap.
Sufletul meu se gandeste mereu: n-am atins inca ceea ce doresc si nu
pot avea odihna, dar cu smerenie va rog, fratilor, care cunoasteti
iubirea lui Hristos: Rugati-va pentru mine, ca sa fiu izbavit de
duhul mandriei si sa se salasluiasca intru mine smerenia lui Hristos.
***
Sunt
multe feluri de smerenie. Unul e ascultator si se invinuieste pe sine
insusi intru toate; si aceasta e smerenie. Un altul se caieste pentru
pacatele sale si se socoteste nemernic inaintea lui Dumnezeu; si
aceasta e smerenie. Dar alta e smerenia celui ce a cunoscut pe Domnul
prin Duhul Sfant; cunoasterea si gustul celui ce a cunoscut pe Domnul
prin Duhul Sfant sunt altele.
Cand prin Duhul Sfant sufletul vede
cat de bland si smerit e Domnul, atunci se smereste pe sine pana la
capat. Si aceasta smerenie e cu totul deosebita si nimeni nu o poate
descrie. Daca oamenii ar cunoaste prin Duhul Sfant ce fel de Domn
avem, s-ar schimba cu totii: bogatii ar dispretui bogatiile lor,
savantii stiinta lor, ocarmuitorii slava si puterea lor, si toti s-ar
smeri si ar trai in mare pace si iubire, si mare bucurie ar fi pe
pamant.
Cand sufletul se preda voii lui Dumnezeu, atunci in minte
nu mai e nimic afara de Dumnezeu si sufletul sta inaintea lui
Dumnezeu cu mintea curata.
O, Doamne, invata-ne prin Duhul Tau
Cel Sfant sa fim ascultatori si infranati. Da-ne duhul pocaintei lui
Adam si lacrimi pentru pacatele noastre. Da-ne sa Te slavim si sa-Ti
multumim in veci. Tu ne-ai dat Preacuratul Tau Trup si Sange, ca noi
sa traim vesnic impreuna cu Tine si sa fim acolo unde esti Tu, si sa
vedem slava Ta [In 6, 53-58; 17, 24]t
Doamne, da noroadelor
intregului pamant sa cunoasca cat de mult ne iubesti si ce viata
minunata dai celor ce cred intru Tine.
Toti oamenii vor sa aiba pacea, dar nu stiu cum sa
ajunga la ea. Paisie cel Mare s-a maniat si 1-a rugat pe Domnul sa-1
izbaveasca de manie. Domnul i S-a aratat si i-a zis: "Paisie,
daca nu vrei sa te manii, nu dori nimic, nu judeca pe nimeni, nu uri
pe nimeni, si nu ie vei mai mania".
Astfel, orice om,
daca-si taie voia lui iaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, va avea
totdeauna pace in suflet, dar, cel caruia ii place sa-si faca voia
sa, nu va avea pace niciodata.
Sufletul care s-a predat pe sine
voii lui Dumnezeu indura cu usurinta orice intristare si orice boala,
pentru ca, atunci si cand e bolnav, el se roaga si vede pe Dumnezeu:
"Doamne, Tu vezi boala mea. Stii ca sunt; pacatos si
neputincios. Ajuta-ma sa indur totul si sa-Ti multumesc bunatatii
Tale". Si Domnul alina boala si sufletul simte ajutorul
dumnezeiesc si sta inaintea lui Dumnezeu vesel si multumitor.
Daca
te loveste orice fel de nenorocire, gandeste-te: "Domnul vede
inima mea, si daca ii e pe plac, totul va merge bine atat pentru
mine, cat si pentrru ceilalti", si astfel sufletul tau va avea
intotdeauna pace. Dar daca omul va incepe sa murmure: "Aceasta
n-ar trebui sa fie asa..; aceasta nu e bine", nu va avea
niciodata pace in suflet chiar daca ar posti si s-ar ruga mult.
Apostolii au avut o mare predare voii lui Dumnezeu; asa se
pastreaza pacea. Tot asa si toti marii sfinti au indurat toate
intristarile predandu-se voii lui Dumnezeu. Domnul ne iubeste si de
aceea nu ne putem teme de nimic, afara de pacat, pentru ca prin pacat
se pierde harul Si fara harul lui Dumnezeu vrajmasul vaneaza
sufletul, asa cum vantul sau fumul mana o frunza uscata.
Trebuie
sa ne aducem aminte cu tarie ca vrajmasii insisi au cazut prin
mandrie, ca ei se straduiesc mereu sa ne impinga pe aceeasi cale si
ca pe multi i-au inselat. Dar Domnul a zis: "Invatati de la Mine
blandetea si smerenia si veti afla odihna sufletelor voastre"
[Mt 11, 29].
Milostive Doamne, da-ne pacea Ta, cum ai dat pace
sfintilor Tai Apostoli zicand: "Pacea Mea dau voua" [In 14,
27; 20, 21].
Doamne, da-ne noua sa ne desfatam de pacea Ta.
Sfintii Apostoli au primit pacea Ta si au revarsat-o asupra intregii
lumi si, mantuind noroade, n-au pierdut pacea si ea nu s-a imputinat
in ei.
Slava Domnului si milostivirii Lui, ca mult ne iubeste si
ne da pacea Lui si harul Sfantului Duh.
Cum sa pastram pacea
sufletului in mijlocul ispitelor in zlele noastre?
Judecand
dupa Scriptura si dupa caracterul oamenilor din vremurile noastre,
traim vremurile de pe urma si, cu toate acestea, trebuie sa pastram
pacea sufletului, fara de care nu este mantuire, cum a spus un mare
rugator al pamantului rusesc: Cuviosul Serafim din Sarov. In timpul
vietii Cuviosului Serafim, Domnul a pazit Rusia pentru rugaciunile
lui.
Dupa el, a fost un alt stalp care s-a ridicat la pamant la
cer: Parintele Ioan din Kronstadt. Sa ne oprim putin asupra lui, caci
el a trait in vremea noastra si l-am vazut rugandu-se cum nu i-am
vazut pe altii.
Imi aduc aminte cum, dupa Liturghie, cand i s-a
adus calul si trasura si s-a urcat sa sada in ea, norodul 1-a
inconjurat cerandu-i binecuvantarea si chiar intr-o asemenea
inghesuiala sufletul lui ramanea neincetat in Dumnezeu si in mijlocul
unei asemenea multimi nu era imprastiat si nu-si pierdea pacea
sufleteasca. Cum a ajuns la aceasta? Iata intrebarea noastra.
A
ajuns la aceasta si nu era imprastiat, pentru ca iubea norodul si nu
inceta rugandu-se pentru el Domnului:
"Doamne, da pacea Ta
poporului Tau."
"Doamne, da robilor Tai Duhul Tau Cel
Sfant ca El sa incalzeasca inima lor cu iubirea Ta si sa-i
povatuiasca la tot adevarul si binele."
"Doamne, vreau
ca pacea Ta sa fie in tot poporul: pe care 1-ai iubit fara preget si
L-ai dat pe Unul-Nascut Fiul Tau ca sa mantuiasca lumea [In 3, 16]."
"Doamne, da-le lor harul Tau ca in pace si iubire sa Te
cunoasca si sa Te iubeasca pe Tine si sa spuna ca Apostolii pe
Muntele Tabor: «Bine este noua sa fim impreuna cu
Tine» [Mt 17, 4]."
Astfel, rugandu-se neincetat
pentru norod, el isi pastra pacea sufletului, noi insa o pierdem,
pentru ca nu este in noi iubire pentru norod.
Sfintii Apostoli si
toti sfintii doreau mantuirea norodului si, stand in mijlocul
oamenilor, se rugau fierbinte pentru ei. Duhul Sfant le dadea puterea
de a iubi norodul si noi, daca nu vom iubi pe fratele nostru, nu vom
pute avea pace.
E bine ca fiecare sa cugete la aceasta.
***
Slava Domnului ca nu ne-a lasat orfani, ci ne-a dat pe
pamant pe Duhul Sfant [In 14, 15-18]. Duhul Sfant invata sufletul o
negraita iubire pentru norod si mila pentru cei rataciti. Domnului
i-a fost mila de cei rataciti si a trimis pe Fiul Sau Unul-Nascut ca
sa-i mantuiasca; iar Duhul Sfant invata aceeasi mila pentru cei
rataciti care merg in iad. Dar cine n-a primit pe Duhul Sfant, acela
nu vrea sa se roage pentru vrajmasi.
Cuviosul Paisie cel Mare se
ruga pentru unul du ucenicii lui care se lepadase de Hristos si, pe
cand se ruga, i S-a aratat Domnul si i-a zis: “Pentru cine te
rogi, Paisie..Nu stii ca el s-a lepadat de Mine?" Dar cuviosul
continua sa-I fie mila pentru ucenicul sau, si atunci Domnul i-a zis:
“Paisie in iubirea ta te-ai asemanat Mie".
Asa se
dobandeste pacea, alta cale decat aceasta nu este.
Daca cineva se
roaga mult si posteste, dar n-are iubire pentru vrajmasi, nu poate
avea pace sufleteasca. Nici eu n-as putea vorbi despre ea, daca Duhul
Sfant nu m-ar fi invatat aceasta iubire.
***
Sufletul pacatos, robit patimilor, nu poate avea pace,
nici sa se bucure de Domnul, chiar daca ar avea toate bogatiile
pamantului si chiar daca ar imparati peste lumea intreaga. Daca un
imparat, veselindu-se impreuna cu printii lui si stand pe tronul sau
in toata slava sa, ar primi dintr-o data vestea: "Imparate,
intr-un ceas vei muri", sufletul lui s-ar tulbura si ar tremura
de frica, si si-ar vedea toata neputinta sa.
Dar cati saraci sunt
a caror bogatie este numai iubirea de Dumnezeu si care, daca li s-ar
spune: "Intr-un ceas vei muri”, ar raspunde cu pace: "Fie
voia Domnului. Slava lui , Dumnezeu ca si-a adus aminte de mine si
vrea sa ma ia acolo unde a intrat cel dintai talharul cel bun"?
Sunt sararaci care n-au frica de moarte, ci o intampina cu pace,
asemenea dreptului Simeon, care a cantat: "Acum slobozeste,
Stapane, pe robul Tau dupa cuvantul Tau in pace” [Lc.2, 29].
Ce pace era in sufletul dreptului Simeon pot intelege numai cei
care poarta in sufletul lor pacea lui Dumnezeu sau au avut intr-o
oarecare masura experienta ei. Despre aceasta pace a zis Domnul
ucenicilor Sai: "Pacea Mea dau voua” [In.14, 27]. Cine o
are, acela merge in pace spre viata vesnica si spune: "Slava
Tie, Doamne, ca vin acum la Tine si voi vedea vesnic fata Ta in pace
si iubire. Privirea ta si blanda a atras sufletul Meu si el tanjeste
dupa Tine”.
***
Pe fratele trebuie sa-1 dojenim cu blandete si cu
iubire. Pacea se pierde daca sufletul e cuprins de slava desarta,
daca te ridici deasupra fratelui tau, daca judeci pe cineva, daca vei
mustra pe fratele tau fara blandete si iubire, daca vei manca mult
sau te vei ruga cu moliciune - pentru toate acestea se pierde pacea.
Daca ne facem obicei sa ne rugam din toata inima pentru vrajmasi si
sa-i iubim, pacea va ramane totdeauna in sufletele noastre. Dar daca
dispretuim pe fratele nostru sau daca-1 judecam, mintea noastra se
intuneca si pierdem pacea si indrazneala la Dumnezeu.
***
Sufletul nu poate avea pace daca nu va cugeta la legea
lui Dumnezeu ziua si noaptea [Ps 1, 2], caci aceasta lege e scrisa de
Duhul Sfant; dar din Scriptura Duhul Sfant trece in suflet si
sufletul simte in el o dulceata placuta si nu mai vrea sa iubeasca
cele pamantesti, pentru ca iubirea celor pamantesti pustieste
sufletul si atunci el cade in urat si nepasare si nu mai vrea sa se
roage lui Dumnezeu. Vrajmasul insa, vazand ca sufletul nu mai e in
Dumnezeu, il zdruncina si ii seamana liber in minte ce vrea el,
goneste sufletul de la un gand la altul si astfel acesta isi pierde
toata ziua in aceasta neoranduiala si nu poate vedea curat pe Domnul.
***
Cine poarta intru sine pacea Duhului Sfant, acela
revarsa aceasta pace asupra celorlalti, si cine poarta intru sine
duhul raului, acela revarsa acest rau si asupra celorlalti.
***
Intrebare: Cum isi poate pastra pacea sufletului un sef,
atunci cand oamenii lui sunt neascultatori?
E un lucru anevoios
si foarte trist pentru un sef daca oamenii lui nu-1 asculta, dar
pentru a-si pastra pacea, el trebuie sa-si aduca aminte ca, chiar
daca oamenii lui sunt neascultatori, totusi DomnuI ii iubeste si a
murit in chinuri pentru mantuirea lor. De aceea, el trebuie sa se
roage din inima pentru ei, si atunci Domnul va da celui ce se roaga
rugaciune si el va cunoaste din experienta cum mintea care se roaga
are indraznire catre Dumnezeu si iubire. Si chiar daca esti un om
pacatos, Domnul iti va da sa gusti roadele rugaciunii, iar daca iti
vei face obicei sa te rogi asa pentru subordonati, atunci in sufletul
tau va fi mare pace si iubire.
Intrebare: Cum isi poate
pastra pacea sufletului un subordonat atunci cand seful lui e un om
artagos si rau?
Omul artagos indura el insusi un mare chin de la
duhul cel rau. El indura acest chin din pricina mandriei lui.
Subordonatul, oricine ar fi, trebuie sa stie aceasta si sa se roage
pentru sufletul chinuit al sefului sau, si atunci Domnul, vazand
rabdarea lui, ii va da lui [subordonatului] iertarea pacatelor si
rugaciunea neincetata. E mare lucru in fata lui Dumnezeu sa te rogi
pentru cei ce te ocarasc si te mahnesc; pentru aceasta Domnul iti va
da harul Lui, si vei cunoaste pe Domnul prin Duhul Sfant si atunci
vei indura cu bucurie toate intristarile pentru EI, si Domnul iti va
da sa iubesti lumea intreaga si vei dori fierbinte binele pentru toti
oamenii si te vei ruga pentru toti ca pentru sufletul tau.
Domnul
a poruncit: "Iubiti pe vrajmasi" [Mt 5, 44), si cine
iubeste pe vrajmasi se aseamana Domnului; dar a iubi pe vrajmasi e cu
putinta numai prin harul Duhului Sfant si, de aceea, de indata ce te
supara cineva, roaga-te lui Dumnezeu pentru el si atunci iti vei
pastra in sufletul tau pacea si harul lui Dumnezeu. Daca insa vei
murmura impotriva sefului tau si-l vei injura, vei ajunge tu insuti
artagos ca si el si se va implini pentru tine cuvantul prorocului
David: "Cu cel ales, ales vei fi si cu cel indaratnic te vei
indaratnici" [Ps 17, 29).
Astfel e greu pentru un incepator
sa-si pastreze pacea daca staretul sau are un caracter urat. A trai
cu un astfel de staret este o mare cruce pentru un incepator; el
trebuie sa ajunga sa se roage pentru staret si atunci isi va pastra
pacea sufleteasca si trupeasca.
Dar daca esti sef si trebuie sa
judeci pe cineva pentru faptele lui rele, roaga-te ca Domnul sa-ti
dea o inima milostiva, pe care o iubeste Domnul, si atunci il vei
judeca cu dreptate; dar daca vei judeca numai dupa fapte, atunci vei
gresi si nu vei placea Domnului.
Trebuie sa-1 judeci pentru ca
omul sa se indrepte trebuie sa-ti fie mila de orice suflet, de orice
faptura toata zidirea lui Dumnezeu, si sa si ai intru toate
constiinta curata, si atunci in sufletul si mintea ta va fi multA
pace. Vom trai in pace si iubire, si atunci Domnul asculta si ne va
da tot ceea ce i-am cerut de folos.
Duhul Sfant e in iubire. Asa
graieste Scriptura si experienTa.
E cu neputinta ca sufletul sa
aiba pace daca nu vom cere cu toata puterea de la Domnul sa iubim pe
toti oamenii. Domnul stia ca, daca nu vom iubi pe vrajmasii nostri va
fi pace in suflet, si de aceea ne-a dat porunca: "Iubiti pe
vrajmasii vostri". Daca nu-i vom iubi pe vrajmasi, atunci
sufletul va avea uneori o anume odihna, dar daca-i iubim pe vrajmasi,
pacea ramane in suflet ziua si noaptea.
Vegheaza in sufletul tau
la pacea harului Duhului Sfant; nu o pierde pentru lucruri marunte.
Daca dai pace fratelui tau, Domnul iti va da neasemanat de mult, dar
daca intristezi pe fratele tau, atunci negresit intristarea se va
abate degraba si asupra sufletului tau.
Daca iti vine un gand
spurcat, alunga-1 de indata si atunci iti vei pastra pacea sufletului
tau, dar daca-1 primesti, sufletul tau va pierde iubirea de Dumnezeu
; si nu vei avea indrazneala in rugaciune.
Daca iti tai voia
proprie, ai biruit pe vrajmasul si vei castiga drept cununa pacea
sufletului, dar daca iti faci voia ta, esti deja biruit de vrajmas si
uratul va chinui sufletul tau.
Cine are patima iubirii de avutii
nu poate iubi pe Dumnezeu si pe aproapele; mintea si inima unui
asemenea sunt necontenit preocupate de bogatii si nu este in el de
cainta si zdrobire pentru pacate, si sufletul lui nu poate cunoaste
dulceata pacii lui Hristos.
Sufletul care a cunoscut pe Domnul
vrea sa-L vada intotdeauna intru sine, caci El vine in suflet in
tihna, da sufletului pace si da marturie de mantuirea lui fara
cuvinte.
Daca imparatii si conducatorii popoarelor ar cunoaste
iubirea lui Dumnezeu, n-ar mai face niciodata razboaie. Razboiul este
trimis pentru pacate si nu pentru iubire. Domnul ne-a facut din
iubire si ne-a poruncit sa traim in iubire si sa-L slavim.
Daca
mai-marii ar pazi poruncile Domnului iar poporul I-ar asculta cu
smerenie, mare pace si veselie ar fi pe pamant, dar din pricina
iubirii de stapanire si a neascultarii celor mandri toata lumea se
chinuie.
Ma rog Tie, Milostive Doamne, da intregului norod, de la
Adam pana la sfarsitul veacurilor, sa Te cunoasca ca est bun si
milostiv, ca toate noroadele sa se desfete de pacea Ta si sa vada
toate lumina Fetei Tale.
Privirea Ta e linistita si blanda si ea
atrage sufletul.
-8-
Despre cunoasterea
lui Dumnezeu
Atat de mult ne-a iubit pe noi Tatal, incat ne-a dat
pe Fiul Sau [In 3, 6]; dar si Fiul Insusi a voit aceasta si S-a
intrupat si a vietuit cu noi pe pamant. Atat Sfintii Apostoli, cat si
o multime de oameni au vazut pe Domnul in trup, dar nu toti L-au
cunoscut ca pe Domnul; dar mie, mult pacatosului, mi s-a dat sa
cunosc prin Duhul Sfant ca Iisus Hristos e Dumnezeu [I Co 12, 3].
Domnul il iubeste pe om si i Se arata cum El Insusi vrea si
cand vede pe Domnul, sufletul se bucura cu smerenie de Stapanul Cel
milostiv si nu mai poate iubi nimic altceva cum iubeste pe Ziditorul
sau; chiar daca vede toate si iubeste pe toti, dar mai mult decat
orice iubeste pe Domnul.
Sufletul cunoaste aceasta iubire,
dar nu o poate reda in cuvinte: ea este cunoscuta numai prin Duhul
Sfant, pe care il da Domnul.
Sufletul vede dintr-o data pe Domnul
si-L recunoaste.
Cine putea descrie aceasta bucurie si veselie?
Domnul este recunoscut in Duhul Sfant, iar Duhul Sfant ramane in
omul intreg: in suflet, in minte si in trup.
Asa este cunoscut
Dumnezeu atat in cer, cat si pe pamant.
In nemarginita Sa
milostivire, Domnul mi-a dat acest har, mie, pacatosului, si va da
oamenilor sa cunoasca pe Dumnezeu si sa se intoarca la El.
Scriu
in numele milostivirii lui Dumnezeu. Da, acesta este adevarul.
Martorul meu este Insusi Domnul.
***
Domnul ne iubeste ca pe propriii Sai copii si ne iubeste
mai mult decat iubeste o mama, caci o mama isi poate uita copilul,
dar Domnul nu ne uita niciodata. Si daca Domnul Insusi n-ar fi dat
Duhul Sfant poporului ortodox si marilor nostri pastori, n-am fi
putut sti cat de mult ne iubeste El.
Slava Domnului si marii Lui
milostiviri, ca unor oameni pacatosi El le da harul Duhului Sfant.
Bogatii si imparatii nu cunosc pe Domnul, dar noi, niste monahi si
pastoriti sarmani, II cunoastem pe Domnul prin Duhul Sfant.
Pentru
a cunoaste pe Domnul, n-avem nevoie nici de bogatii, nici de
invatatura, ci e nevoie sa fim ascultatori si infranati, sa avem duh
smerit si sa-1 iubim pe aproapele, si Domnul va iubi un asemenea
suflet si Se va arata pe Sine Insusi sufletului si il va invata
iubirea si smerenia, si-i va da tot ceea ce are nevoie pentru a-si
gasi odihna in Dumnezeu.
***
Oricat am invata, e cu neputinta sa cunoastem pe Domnul
daca nu vom vietui dupa poruncile Lui, pentru ca nu prin stiinta, ci
prin Duhul Sfant se face cunoscut Domnul. Multi filozofi si savanti
au ajuns la credinta ca Dumnezeu exista, dar nu L-au cunoscut pe
Dumnezeu. si noi, monahii, invatam ziua si noaptea Legea Domnului,
dar nu toti ajung sa-L cunoasca, chiar daca cred in El.
A crede
ca Dumnezeu exista e un lucru, dar a-L cunoaste pe Dumnezeu e
altceva.
Iata o taina: exista suflete care au
cunoscut pe Domnul; exista suflete care nu L-au cunoscut, dar cred in
El; si, in sfarsit, exista oameni care nu numai ca n-au cunoscut pe
Dumnezeu, dar care nici macar nu cred in El, si printre acestia din
urma exista multi oameni invatati.
La necredinta se ajunge
din mandrie. Omul mandru vrea sa cunoasca toate prin mintea si prin
stiinta lui, dai nu-i este dat sa cunoasca pe Dumnezeu, pentru ca
Domnul nu Se descopera decat sufletelor smerite.
Sufletelor
smerite Domnul le face cunoscute lucrurile Sale, care sunt de
neinteles pentru mintea noastra, dar se descopera prin Duhul Sfant.
Numai cu mintea omul nu poate cunoaste decat cele pamantesti si pe
acestea numai in parte, dar Dumnezeu si toate cele ceresti nu se
cunosc decat prin Duhul Sfant.
Unii se ostenesc toata viata lor
sa cunoasca ce este pe soare sau pe luna sau aiurea, dar aceasta nu e
de folos pentru sufletul lor. Dar daca ne vom stradui sa cunoastem ce
este inauntrul inimii omului, iata ce vom vedea: in sufletul unui
sfant — Imparatia cerurilor, iar in sufletul unui pacatos —
intuneric si chin. Si e de folos sa stim aceasta, pentru ca vom locui
vesnic fie in Imparatie, fie in chinuri.
Cel lenes, la rugaciune
cerceteaza cu nesat tot ce vede pe pamant si in cer, dar cum este
Domnul nu stie si nici nu se straduieste sa cunoasca, iar cand aude
invatatura despre Dumnezeu, el spune:
,,Cum e cu putinta a
cunoaste pe Dumnezeu? si tu de unde Il cunosti?"
Iti voi
spune: ,,Duhul Sfant da marturie despre Dumnezeu [1 In 5, 6]. El Il
cunoaste si ne invata si pe noi".
,,Dar oare Duhul se vede?"
Apostolii L-au vazut pogorand in chip de limbi de foc, dar noi Il
simtim in noi. Este mai dulce decat tot ce-i pamantesc. Pe El L-au
gustat prorocii si au vorbit norodului, si norodul le dadea
ascultare. Sfintii Apostoli au primit pe Duhul Sfant si au
propovaduit oamenilor mantuirea netemandu-se de nimic, fiindca Duhul
lui Dumnezeu ii intarea. Guvernatorului care-1 ameninta cu
rastignirea daca va mai propovadui, Apostolul Andrei i-a spus:
,,Daca m-as teme de cruce, n-as mai propovadui-o."
Asa
si toti ceilalti apostoli si apoi mucenicii si, mai apoi, sfintii
cuviosi mergeau cu bucurie la chinuri si suferinta. si toate acestea
pentru ca Duhul Sfant e bun si dulce si el atrage sufletul sa
iubeasca pe Domnul si din pricina dulcetii Duhului Sfant sufletul nu
se teme de suferinte.
***
Multi
sfinti mucenici au cunoscut in suferinte pe Domnul si ajutorul Lui.
Multi monahi savarsesc mari nevointe si sufera. aspre osteneli pentru
Domnul; si ei au cunoscut pe Domnul si se tem sa nu fie biruiti in
patimile lor si se roaga pentru intreaga lume si harul lui Dumnezeu
ii invata sa iubeasca pe vrajmasi, pentru ca cine nu iubeste pe
vrajmasi nu poate sa cunoasca pe Domnul, Care a murit pe cruce pentru
vrajmasi, ne-a dat pilda in El Insusi si ne-a dat porunca de a-i iubi
pe vrajmasi [Mt 5, 44].
Domnul este iubire si ne-a poruncit
sa ne iubim unii pe altii [In 13, 34] si sa-i iubim pe vrajmasi;
Duhul Sfant ne invata aceasta iubire [I In 4, 12-13].
Sufletul
care n-a cunoscut pe Duhul Sfant nu intelege cum e cu putinta a-i
iubi pe vrajmasi si nu primeste aceasta; dar Domnul are mila de toti
si cine vrea sa fie cu Domnul, acela trebuie sa-i iubeasca pe
vrajmasi.
Cine a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfant, acela se
face asemenea Domnului, dupa cum a zis loan Teologul: ,,Vom fi
asemenea Lui, fiindca Il vom vedea asa cum este" [I In 3, 2] si
vom vedea slava Lui [In 17, 24].
Tu zici ca multi oameni sufera
de tot felul de nenorociri si de la oamenii rai; dar eu te rog:
smereste-te sub mana cea tare a lui Dumnezeu si atunci harul te va
invata si tu insuti vei voi sa suferi pentru iubirea Domnului. Iata
ce te invata Duhul Sfant pe Care L-am cunoscut in Biserica.
***
Dar
cine-i ocaraste pe oamenii rai si nu se roaga pentru ei, acela nu va
cunoaste niciodata harul lui Dumnezeu.
Daca vrei sa stii cat de
mult ne iubeste Domnul, uraste pacatul si gandurile rele si roaga-te
din adancul inimii ziua si noaptea, si atunci Domnul iti va da harul
Lui si vei cunoaste pe Domnul prin Duhul Sfant, iar dupa moarte cand
vei ajunge in rai, si acolo vei cunoaste pe Domnu prin Duhul Sfant,
asa cum L-ai cunoscut pe pamant.
In cer si pe pamant Domnul este
cunoscut numai prir Duhul Sfant si nu din stiinta. Chiar si pruncii
care n-au invatat inca nimic Il cunosc pe Domnul prin Duhul Sfant [Mt
11, 2]. Sfantul Ioan Botezatorul a simtit inca pe cand era in
pantecele maicii lui venirea Domnului [Lc 1, 14]
Simeon
Stalpnicul de pe Muntele Minunat [24 mai] era un baiat de sapte ani
atunci cand i S-a aratat Domnul si el L-a cunoscut.
Cuviosul
Serafim era in puterea varstei [27 de ani] cand Domnul i S-a aratat
in vremea Liturghiei. Iar [dreptul] Simeon era la adanci batraneti
atunci cand L-a cunoscut pe Domnul si L-a luat in bratele sale [Lc
2,24-25]
Astfel, Domnul Se potriveste noua ca sa mangaie orice
suflet.
Iubirea Domnului se face cunoscuta nu altfel decat prin
Duhul Sfant; dar un suflet pasnic care-si pazeste constiinta curata
cunoaste din fapturi pe Dumnezeu, ca El a facu cerul si pamantul. si
aceasta e o lucrare a harului, chiar daca una mica; lipsita insa de
har, mintea noastra nu poate cunoaste pe Dumnezeu, ci este neincetat
atrasa spre cele pamantesti: spre bogatii, spre slava, spre
desfatari.
***
Ca
si iubirea lui Iisus Hristos, tot asa si patimirile Lui au fost prea
mari ca noi sa le putem pricepe, pentru ca iubim prea putin pe
Domnul. Dar cine iubeste mult, acela poate intelege mult si din
patimirile Domnului. Iubirea este mica, este mijlocie, dar este si
desavarsita, si cu cat mai desavarsita e iubirea, cu atat mai
desavarsita e si cunostinta.
Indeobste, fiecare dintre noi poate
intelege despre Dumnezeu atat cat i-a facut cunoscut harul Duhului
Sfant, caci cum am putea gandi sau judeca despre ceea ce n-am vazut
sau n-am auzit si nu cunoastem? Iata, sfintii zic ca ei au vazut pe
Dumnezeu; dar sunt oameni care zic ca Dumnezeu nu exista. Este
limpede ca ei vorbesc asa pentru ca n-au cunoscut pe Dumnezeu, dar
aceasta nu inseamna deloc ca El nu exista.
Sfintii vorbesc
despre ceea ce au vazut si au cunoscut aievea. Ei nu vorbesc despre
ceva ce n-au vazut. Nu spun, de pilda, ca au vazut un cal lung de un
kilometru sau un vapor de zece kilometri — ceea ce nici nu
exista. Si eu cred ca daca Dumnezeu n-ar exista, nu s-ar mai pomeni
despre El pe pamant; dar oamenii vor sa traiasca dupa voia lor si de
aceea zic ca Dumnezeu nu exista, si prin aceasta demonstreaza ca El
exista.
Chiar si la pagani sufletul simtea ca Dumnezeu exista,
desi ei nu stiau cum sa cinsteasca pe adevaratul Dumnezeu [Rm i, 21].
Dar Duhul Sfant i-a invajat pe sfintii prooroci, apoi pe apostoli,
apoi pe sfintii parinti si episcopi, si asa credinta cea adevarata a
ajuns pana la noi. Si noi L-am cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfant
si, cand L-am cunoscut, sufletul nostru s-a intarit intru El.
***
Sufletul
care a cunoscut pe Domnul simte in chip nevazut prezenta Facatorului
sau si ramane in El foarte linistit si bucuros. Si cu ce s-ar putea
asemana aceasta bucurie? Este asemenea celei pe care o simte un fiu
iubit care se intoarce dupa o lunga despartire dintr-o tara
indepartata in casa sa parinteasca si vorbeste pe saturate cu tatal
sau, cu iubita lui mama, cu fratii si surorile lui dragi.
***
Oamenilor,
fapturi ale lui Dumnezeu, cunoasteti pe Facatorul! El ne iubeste.
Cunoasteti iubirea lui Hristos si traiti in pace si asa bucurati-L pe
Domnul. El ii asteapta la Sine milostiv pe toti.
Intoarceti-va la
Dumnezeu toate noroadele pamantului inaltati spre El rugaciunile
voastre si rugaciunea intregului pamant va urca la cer ca un nor
preafrumos, linistit, luminat de scoare, si atunci toate cerurile se
vor bucura si vor canta un cant de slava Domnului pentru patimirile
Lui prin care ne-a mantuit.
Cunoasteti, noroadelor, ca am fost
ziditi pentru slava lui Dumnezeu in ceruri, si nu va alipiti de
pamant, fiindca Dumnezeu este Tatal nostru si ne iubeste ca pe niste
copii dragi.
***
Domnul
Cel Milostiv a dat pe pamant pe Duhul Sfant si prin Duhul Sfant s-a
intarit Sfanta Biserica.
Duhul Sfant nu ne-a descoperit numai
cele pamantesti, ci si cele ceresti.
Prin Duhul Sfant am cunoscut
iubirea Domnului. Iubirea Domnului e arzatoare. Plini de iubire,
Sfintii Apostoli au strabatut lumea intreaga si duhul lor ardea ca
toti oamenii sa-L cunoasca pe Domnul.
Prin Duhul Sfant se
desfatau cei iubiti ai lui Dumnezeu — prorocii — si de
aceea cuvantul lor era puternic si placut, pentru ca orice suflet
vrea sa auda cuvantul Domnului.
O, minune! Chiar si pe mine, care
sunt un mare pacatos, Domnul nu m-a dispretuit, ci mi-a dat sa-L
cunosc prin Duhul Sfant.
Da-mi, Doamne, duh smerit, ca sa-Ti
multumesc pururea pentru ca ai trimis pe pamant pe Duhul Sfant. Eu
imi aduc aminte de El. El Insusj ma ajuta sa-mi aduc aminte de El.
Duhule Sfmte! Imparate mare! Ce-Ti voi da in schimb eu —
pamant pacatos? Tu mi-ai descoperit taine de nepatruns. Tu mi-ai dat
sa cunosc cat de nemasurat ne iubeste El.
***
Este
cu neputinta de talcuit cat de mult ne iubeste Domnul; aceasta iubire
se face cunoscuta numai prin Duhul Sfant si atunci sufletul simte
aceasta iubire in chip neinteles. Domnul este prin fire bun si
milostiv, bland si iubitor, si bunatatea Lui nu poate fi descrisa,
dar sufletul simte fara cuvinte aceasta iubire si doreste sa ramana
pururea intr-o asemenea tihna.
El a zis: ,,Nu va voi lasa orfani"
[In 14,18], si noi vedem ca, intr-adevar, nu ne-a parasit, ci ne-a
dat pe Duhul Sfant.
Duhul Sfant da sufletului cunostinta in chip
nevazut. In Duhul Sfant sufletul isi afla odihna. Duhul Sfant
veseleste sufletul si-i da bucurie pe pamant. Ce fel de bucurie si ce
veselie vor fi insa in ceruri? Prin Duhul Sfant invatam sa cunoastem
iubirea lui Dumnezeu, dar acolo ea va fi desavarsita. Sunt un om
neputincios! Am cunoscut iubirea lui Dumnezeu in desavarsirea ei, dar
nu pot sa o am, si sufletul meu plange in fiecare zi si gandesc
mereu: ,,N-am ajuns inca la ceea ce cauta sufletul meu".
***
Cand
Duhul Sfant S-a pogorat peste Apostoli, atunci ei au cunoscut din
experienta ce este iubirea lui Dumnezeu si iubirea de oameni.
,,Copiii mei, sufar pana ce Hristos va lua chip in voi",
zice Apostolul [Ga. 4,19].
O, cat de bucuros as fi daca toate
noroadele ar cunoaste pe Domnul!
Doamne, da-le Tu Insuti sa Te
cunoasca prin Duhul Sfant, asa cum ai dat apostolilor Tai pe Duhul
Sfant si ei Te-au cunoscut pe Tine, asa da tuturor oamenilor sa Te
cunoasca prin Duhul Tau Cel Sfant.
-11-
Despre Maica
Domnului
Cand sufletul e in iubirea lui Dumnezeu, cat de
bune, cat de placute si vesele sunt atunci toate. Dar, chiar si in
iubirea lui Dumnezeu sunt intristari si, cu cat e mai mare iubirea,
cu atat mai mari sunt si intristarile. Maica Domnului n-a pacatuit
niciodata,nici macar cu un singur gand, nici n-a pierdut vreodata
harul,dar si in ea au fost mari intristari; iar cand statea langa
cruce, atunci intristarea ei a fost nemasurata ca oceanul,si
chinurile sufletului ei au fost neasemanat mai mari decat chinurile
lui Adam la izgonirea din rai, pentru ca si iubirca ei era neasemanat
mai mare decat iubirea Lui Adam in rai. Si daca a ramas in viata, e
numai pentru ca a intarit-o puterea Domnului, fiindca Domnul a vrut
ca ea sa vada Invierea Lui si, dupa Inaltarea Lui, sa ramana pe
pamant spre mangaiere si bucurie apostolilor si noului popor crestin.
Noi nu ajungem la deplinatatea iubirii Maicii Domnului si de
aceea nu putem intelege pe deplin intristarea ei. Iubirea ei era
desavarsita. Ea iubea nemasurat de mult pe Dumnezeul si Fiul ei, dar
iubea cu o mare iubire si norodul. Si ce n-a trait ea atunci cand
oamenii pe care-i iubea atat de mult si a caror mantuir o dorea pana
la capat, au rastignit pe Fiul ei preaiubit?
Nu putem pricepe
aceasta, pcntru ca in noi iubirea de Dumnezeu si de oameni e mica.
Asa cum iubirea Maicii Domnului e nemasurata si neinteleasa,
asa si intristarea ei e nemasurata si neinteleasa pentru noi.
***
O, Fecioara Preacurata, Maica lui Dumnezeu, spune-ne
noua, copiilor tai, cum iubeai pe Fiul si Dumnezeul tau cand traiai
pe pamant? Cum se veselea duhul tau de Dumnezeu, Mantuitorul tau [Lc
1, 47]? Cum priveai fata Lui ; preafrumoasa cu gandul ca El este Cel
pe Caruia Ii slujesc cu frica si dragoste toate puterile ceresti?
Spune-ne, ce simtea sufletul tau cand tineai in bratele tale Pruncul
minunat? Cum L-ai crescut? Care au fost durerile sufletului tau cand,
impreuna cu Iosif, L-ai cautat vreme de trei zile in Ierusalim? Ce
chinuri ai trait atunci cand Domnul a fost dat spre rastignire si a
murit pe cruce? Spune-ne, care a fost bucuria ta la Inviere si cum
tanjea sufletul tau dupa Inaltarea Domnului? Sufletele noastre sunt
atrase sa cunoasca viata ta impreuna cu Domnul pe pamant, dar tu n-ai
vrut sa asterni aceasta in scris si ai invaluit in tacere taina ta.
***
Multe minuni si mile am vazut de la Domnul si de la
Maica Domnului si nu pot sa dau nimic in schimb pentru aceasta
iubire.
Ce as putea da Preasfintei noastre Stapane pentru ca nu
s-a scarbit de mine in pacat, ci m-a cercetat si luminat cu
milostivire? N-am vazut-o dar Duhul Sfant mi-a dat sa o cunosc din
cuvantul ei cel plin de har, si mintea mea se bucura si sufletul meu
este atras spre ea cu atata iubire, ca si numai chemarea numelui ei e
dulce inimii.
Intr-o zi, pe cand eram un tanar frate sub
ascultare, ma rugam inaintea icoanei Maicii Domnului si rugaciunea
lui Iisus a intrat in inima mea si a inceput sa se rosteasca de la
sine. Intr-o zi ascultam in biserica o citire din prorocul Isaia, iar
la cuvintele: "Spalati-va si va veti curati" [Is 1, 16),
mi-a venit gandul: "Poate ca Maica Domnului a pacatuit vreodata,
chiar si numai cu gandul". Si, lucru uimitor, in inima mea,
deodata cu rugaciunea, un glas mi-a spus lamurit "Maica Domnului
n-a pacatuit niciodata, nici macar cu gandul". Astfel, Duhul
Sfant a dat marturie in inima mea t curatiei ei. Dar in timpul vietii
ei pamantesti si in ea a fost o oarecare nedeplinatate si unele
greseli, dar fara de pacat. Se vede aceasta din Evanghelie atunci
cand, intorcandu-se de la Ierusalim, nu stia unde era Fiul ei si L-a
cautat impreuna cu Iosif vreme de trei zile [Lc 2, 44-46).
***
Sufletul meu se infricoseaza si se cutremura cand se
gandeste la slava Maicii lui Dumnezeu.
Mintea mea este slaba si
inima mea e saraca si neputincioasa, dar sufletul meu se bucura si e
atras sa scrie despre ea macar un cuvant.
Sufletul meu se
inspaimanta de o asemenea indrazneala, dar iubirea ma impinge sa nu
ascund recunostinta mea fata de milostivirea ei.
Maica Domnului
nu si-a asternut in scris gandurile, nici iubirea ei pentru Dumnezeul
si Fiul ei, nici durerile sufletului ei in vremea rastignirii, pentru
ca nu le-am fi putut nicicum intelege, caci iubirea Ei pentru
Dumnezeu e mai puternica si mai arzatoare decat iubirea serafimilor
si a heruvimilor, si toate puterile ceresti ale ingerilor si
arhanghelilor sunt mute de uimire in fata ei.
Chiar daca viata
Maicii Domnului e ca invaluita intr-o tacere sfanta, Bisericii
noastre Ortodoxe Domnul i-a dat sa cunoasca ca iubirea ei
imbratiseaza intreaga lume si ca, in Duhul Sfant, ea vede toate
noroadele de pe pamant si, asemenea Fiului ei, ii este mila de toti
si miluieste pe toti.
Ah, daca am sti cum iubeste Preasfanta pe
toti cei ce pazesc poruncile lui I-Iristos si cat ii este de mila si
se intristeaza pentru cei ce nu se indreapta. Am simtit acest lucru
pe mine insumi. Nu mint, spun adevarul inaintea fetei lui Dumnezeu,
pe Care sufletul meu Il cunoaste: cu duhul am cunoscut-o pe
Preacurata Fecioara. N-am vazut-o, dar Duhul Sfant mi-a dat sa o
cunosc pe ea si iubirea ei pentru noi. Daca n-ar fi fost milostivirea
ei, as fi pierit de mult, dar ea a vrut sa ma cerceteze si sa ma
lumineze sa nu mai pacatuiesc. Ea mi-a spus: "Nu-i frumos pentru
Mine sa ma uit la tine sa vad ce faci!" Cuvintele ei erau
placute, linistite si blande, si ele au lucrat asupra sufletului meu.
Au trecut de atunci mai mult de patruzeci de ani, dar sufletul meu
n-a putut uita aceste cuvinte dulci si nu stiu ce i-as putea da in
schimb eu, pacatosul, pentru dragostea ei fata de mine, necuratul, si
cum voi multumi bunei si milostivei Maici a Domnului.
Cu
adevarat, ea este Ocrotitoarea noastra la Dumnezeu si chiar si numai
numele ei bucura sufletul. Or, tot cerul si tot pamantul se bucura de
iubirea ei.
Lucru minunat si neinteles. Ea viaza in ceruri si
vede neincetat slava lui Dumnezeu, dar nu ne uita nici pe noi,
sarmanii, si acopera cu milostivirea ei tot pamantul si toate
noroadele.
Si pe aceasta Preacurata Maica a Sa Domnul ne-a dat-o
noua. Ea este bucuria si nadejdea noastra. Ea este Maica noastra dupa
duh si, ca om, e aproape de noi dupa fire si tot sufletul crestinesc
e atras spre ea cu iubire.
-15-
Despre
ascultare
Rari sunt cei ce cunosc
taina ascultarii. Cel ce asculta este mare inaintea lui Dumnezeu. El
Il imita pe Hristos, Care ne-a dat El Insusi pilda ascultarii. Domnul
iubeste sufletul ascultator si-i da pacea Lui si atunci totul este
bine si sufletul simte iubire pentru toti.
Cel ce asculta si-a
pus toata nadejdea in Dumnezeu si de aceea sufletul sau este
totdeauna in Dumnezeu, si Domnul ii da harul Sau si acest har invata
sufletul tot binele si-i da puterea de a ramane in bine. El vede
raul, dar acest rau n-are nici o putere asupra sufletului, pentru ca
e cu el harul Sfantului Duh, care-l pazeste de orice pacat, si el se
roaga lui Dumnezeu in pace si usor.
Duhul Sfant iubeste sufletul
celui ce asculta si, de aceea, el cunoaste degraba pe Domnul si
primeste darul rugaciunii inimii.
Cel ce asculta s-a predat pe
sine voii lui Dumnezeu si, pentru aceasta, ii sunt daruite libertatea
si odihna in Dumnezeu si se roaga cu mintea curata; dar cei mandri si
neascultatori nu se pot ruga curat chiar daca se nevoiesc mult. Ei nu
stiu cum lucreaza harul, nici daca Domnul le-a iertat pacatele. Dar
cel ce asculta stie limpede ca Domnul i-a iertat pacatele, pentru ca
simte in sufletul sau pe Duhul Sfant.
***
Ascultarea
este de trebuinta nu numai monahului, ci si fiecarui om. Chiar si
Domnul a fost ascultator. Cei mandri si cei care traiesc dupa
randuiala-de-sine [in idioritmie] nu lasa harul sa vieze in ei si, de
aceea, n-au niciodata pace sufleteasca; dar harul Duhului Sfant intra
usor in sufletul celui ascultator si-i da bucurie si odihna.
Toti
cauta odihna si bucuria, dar putini stiu unde sa gaseasca aceasta
bucurie si aceasta odihna si ce anume trebuie pentru a ajunge la ele.
De treizeci si cinci de ani, iata, vad un monah care e mereu vesel la
suflet si placut la fata, chiar daca e batran. Si aceasta pentru ca
el iubeste ascultarea si sufletul sau s-a predat voii lui Dumnezeu si
nu se ingrijeste de nimic, ci sufletul sau iubeste pe Domnul si-L
vede pe El.
Cine poarta in sine fie si numai putin har, acela se
supune cu bucurie oricarei stapaniri. El stie ca Domnul guverneaza si
cerul si pamantul si cele de dedesubt si pe el insusi si treburile
lui si tot ce este in lume, si de aceea are intotdeauna odihna.
Cine
asculta s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu si nu se teme de moarte,
pentru ca sufletul lui s-a obisnuit sa vietuiasca cu Domnul si-L
iubeste pe El. El si-a taiat voia proprie si, de aceea, nu are nici
in suflet, nici in trup acea lupta care il chinuie pe cel ce nu
asculta si pe cel ce lucreaza dupa voia sa proprie.
Adevaratul
ascultator uraste voia sa proprie si il iubeste pe parintele lui
duhovnicesc, si pentru aceasta primeste libertatea de a se ruga lui
Dumnezeu cu minte curata si sufletul sau vede liber, fara ganduri, pe
Dumnezeu si se odihneste intru El. El vine degraba la iubirea lui
Dumnezeu datorita smereniei lui si pentru rugaciunile parintelui sau
duhovnicesc.
***
Viata
noastra e simpla dar inleleapta. Maica Domnului a spus Cuviosului
Serafim [din Sarov]: "Da-le lor [monahiilor] o ascultare, si
cine va pazi ascultarea si intelepciunea va fi cu tine si aproape de
mine.”
Vedeti cat de simpla e mantuirea. Dar intelepciunea
trebuie invatata printr-o indelungata experienta. Ea este data de la
Dumnezeu pentru ascultare. Domnul iubeste sufletul ascultator si,
daca il iubeste, ii da ceea ce sufletul a cerut de la Dumnezeu. Ca si
odinioara, tot asa si acum Domnul asculta rugaciunile noastre si ne
implineste cererile.
***
De
ce Sfintii Parinti au pus ascultarea mai presus de post si rugaciune?
Pentru ca din nevointe [ascetice] facute fara ascultare se naste
slava desarta, dar cel ce asculta face totul asa cum i se spune si nu
are de ce sa se trufeasca. Pe langa aceasta, cel ce asculta si-a
taiat intru toate voia sa proprie si-1 asculta pe parintele sau
duhovnicesc, si de aceea mintea lui e libera de orice griji si
primeste darul rugaciunii curate. In mintea celui ce asculta e numai
Dumnezeu si cuvantul "batranului" sau, dar mintea celui
neascultator e preocupata de tot felul de lucruri si de judecarea
"batranului" si de aceea nu poate vedea pe Dumnezeu.
Am
vazut un frate care facea o ascultare grea. El avea rugaciunea
inimii, si Domnul ii dadea lacrimi sa planga pentru intreaga lume; si
egumenul Andrei i-a spus: "Aceasta ti s-a dat pentru ascultarea
ta".
Prin ascultare omul se pazeste de mandrie; pentru
ascultare se da rugaciunea; pentru ascultare se da si harul Duhului
Sfant. Iata de ce ascultarea e mai presus decat postul si rugaciunea.
Daca ingerii cazuti ar fi pazit ascultarea, ar fi ramas in ceruri
si ar fi cantat intru slava Domnului. Si daca Adam ar fi pazit
ascultarea, atunci el si neamul lui ar fi ramas in rai.
Dar chiar
si acum e cu putinta sa aflam iarasi raiul prin pocainta. Domnul ne
iubeste mult in ciuda pacatelor noastre, numai sa ne smerim si sa-i
iubim pe vrajmasi.
Dar cine nu iubeste pe vrajmasi, acela nu
poate avea pace, chiar daca ar fi asezat in rai.
-
Despre razboiul duhovnicesc
Toti
cei ce au urmat Domnului nostru Iisus Hristos duc un razboi
duhovnicesc. Acest razboi 1-au invatat sfintii printr-o indelungata
experienta de la harul Duhului Sfant. Duhul Sfant ii povatuia, ii
lumina si le dadea puterea de a birui pe vrajmasi, dar fara Duhul
Sfant sufletul nu poate nici macar sa inceapa acest razboi, pentru ca
nu stie si nu intelege cine si unde sunt vrajmasii lui.
Fericiti
suntem noi, crestinii ortodocsi, pentru ca traim sub mila lui
Dumnezeu. Ne este usor sa ducem acest razboi: Domnului i-a fost mila
de noi si ne-a dat pe Duhul Sfant, Care viaza in Biserica noastra. Un
singur lucru ma intristeaza, ca nu toti oamenii cunosc pe Dumnezeu si
cat de mult ne iubeste. Aceasta iubire se face simtita in sufletul
celui ce se roaga, iar Duhul Sfant da marturie sufletului de
mantuirea lui.
***
Lupta noastra se duce in fiecare zi si in fiecare ceas.
Daca faci reprosuri fratelui sau il judeci sau il intristezi,
ti-ai pierdut pacea. Daca ai cazut in slava desarta sau te inalti
deasupra fratelui, ai pierdut harul. Daca-ti vine un gand desfranat
si nu-1 departezi de indata, sufletul tau pierde iubirea lui Dumnezeu
si indrazneala in rugaciune.
Daca iubesti puterea sau banii, nu
vei cunoaste niciodata iubirea lui Dumnezeu.
Daca-ti implinesti
voia proprie, esti biruit de vrajmasul si uratul intra in sufletul
tau. Daca urasti pe fratele tau, inseamna ca ai cazut din Dumnezeu si
un duh rau a pus stapanire pe tine.
Dar daca faci bine fratelui,
atunci vei afla odihna constiintei.
Daca-ti tai voia proprie, vei
izgoni pe vrajmasi si vei dobandi pace in sufletul tau. Daca ierti
fratelui tau ocarile si iubesti pe vrajmasi, atunci dobandesti
iertarea pacatelor tale si Domnul iti va da sa cunosti iubirea
Duhului Sfant.
Iar cand te smeresti intru totul, atunci afli
odihna desavarsita in Dumnezeu.
***
Cand
sufletul e smerit si Duhul lui Dumnezeu este in el, atunci omul este
fericit cu duhul in iubirea lui Dumnezeu. Cand simte mila Domnului,
sufletul nu se mai teme de nimic, de nici o nenorocire pe pamant, ci
doreste sa fie pururea smerit inaintea lui Dumnezeu si sa iubeasca pe
fratele. Dar daca sufletul cade in slava desarta, sarbatoarea lui ia
sfarsit, pentru ca harul paraseste sufletul, si de acum el nu se mai
poate ruga curat, ci ganduri rele vin si framanta sufletul.
***
Pentru
ce sufera omul pe pamant, pentru ce duce necazuri si indura rele?
Suferim pentru ca nu avem smerenie. In sufletul smerit viaza
Duhul Sfant si El da sufletului libertatea, pacea, iubirea si
fericirea.
Suferim pentru ca nu-1 iubim pe frate. Domnul zice:
"Iubiti-va unii pe altii si veti fi ucenicii Mei" [In 13,
34-35]. Pentru iubirea de frate vine iubirea lui Dumnezeu. Dulce e
iubirea lui Dumnezeu; ea este un dar al Duhului Sfant si in
deplinatatea ei e cunoscuta numai prin Duhul Sfant. Dar este si o
iubire mijlocie, pe care omul o are atunici cand se straduieste sa
implineasca poruncile lui Hristos si se teme sa nu intristeze pe
Dumnezeu; si aceasta e un lucru bun. In fiecare zi insa trebuie sa ne
silim spre bine si sa invatam din toate puterile smerenia lui
Hristos.
***
Domnul
a zis ucenicilor Lui: "Pacea Mea dau voua" [In 14, 27].
Aceasta pace a lui Hristos trebuie sa o cerem lui Dumnezeu, si
Domnul o da celui ce o cere; si cand o primim, trebuie sa o pazim cu
sfintenie si sa o inmultim; dar cine nu se preda in necazuri voii lui
Dumnezeu, acela nu poate cunoaste milostivirea lui Dumnezeu.
Daca
te loveste o nenorocire, nu te lasa abatut, ci adu-ti aminte ca
Domnul se uita la tine cu mila si nu primi gandul: "Oare se va
mai uita Domnul la mine cand eu Il intristez?", pentru ca Domnul
este prin fire mila, ci intoarce-te cu credinta la Dumnezeu si spune
ca si fiul cel risipitor din Evanghelie: "Nu sunt vrednic sa ma
numesc fiul tau" [Lc 15, 21], si vei vedea atunci cat esti de
drag Tatalui si in sufletul tau va ii atunci o negraita bucurie.
***
Oamenii
nu invata smerenia si pentru mandria lor nu pot primi harul Duhului
Sfant si de aceea lumea intreaga sufera. Dar daca oamenii ar cunoaste
pe Domnul si ar sti cat de milostiv, smerit si bland este, intr-un
singur ceas s-ar schimba fata intregii lumi si in toti si in toate ar
fi o mare bucurie si iubire.
Domnul Cel Milostiv ne-a dat
pocainta si prin pocainta toate se indreapta. Prin pocainta castigam
iertarea pacatelor; pentru pocainta vine harul Duhului Sfant, si
astfel cunoastem pe Domnul.
Daca cineva a pierdut pacea si
sufera, sa se pocaiasca si Domnul ii va da pacea Sa.
Daca un
popor sau un stat sufera, trebuie ca toti sa se pocaiasca si atunci
toate se vor indrepta de la Dumnezeu.
***
Toata
lupta noastra este ca sa ne smerim pe noi insine. Vrajmasii nostri
[demonii] au cazut din mandrie si ne atrag si pe noi in caderea lor.
Dar noi, fratilor, sa ne smerim pe noi insine si atunci vom vedea
slava Domnului inca de aici de pe pamant [Mt 16, 28; Mc 9, 1], pentru
ca celor smeriti Domnul li Se face cunoscut prin Duhul Sfant.
Sufletul care a gustat dulceata iubirii lui Dumnezeu este in
intregime nascut din nou si e facut cu totul altul; iubeste pe Domnul
si e atras cu toata puterea spre El ziua si noaptea si pana la o
vreme ramane odihnindu-se in Dumnezeu, dupa care incepe sa se
intristeze pentru norod.
Domnul Cel Milostiv da sufletului uneori
odihna in Dumnezeu, uneori o inima ce sufera pentru intreaga lume, ca
toti oamenii sa se pocaiasca si sa ajunga in rai. Sufletul care a
cunoscut dulceata Duhului Sfant doreste pentru toti aceasta, caci
dulceata Domnului nu ingaduie ca sufletul sa fie iubitor de sine
[egoist], ci ii da iubirea care tasneste din inima.
Sa iubim deci
pe Domnul, Care ne-a iubit El cel dintai si a patimit pentru noi [1
In 4, 10].
***
Nu
va voi ascunde pentru ce da Domnul harul Sau. Nu vreau sa scriu
multe, ci va rog numai aceasta: Iubiti-va unii pe altii si veti vedea
atunci mila Domnului. Sa iubim pe fratele si ne va iubi pe noi
Domnul. Nu gandi, suflete, ca Domnul te iubeste, daca te uiti la
cineva cu dusmanie. O, nu! Mai degraba te iubesc demonii, pentru ca
te-ai facut slujitorul lor. Dar nu intarzia, pocaieste-te si cere de
la Domnul puterea de a iubi pe fratele, si vei vedea atunci pace in
sufletul tau.
Din toate puterile cereti de la Domnul smerenie si
iubire frateasca, fiindca pentru iubirea de frate da Domnul harul
Sau. Fa aceasta experienta cu tine insuti: intr-o zi cere de la
Dumnezeu iubirea de frate iar intr-alta traieste fara iubire, si
atunci vei vedea deosebirea. Roadele duhovnicesti ale iubirii sunt
vadite: pace si bucurie in suflet, si toti oamenii vor fi pentru tine
neamuri si rude dragi si vei varsa lacrimi din belsug pentru
aproapele si pentru toata suflarea si aptura.
Adeseori, pentru un
singur salut sufletul simte in el o schimbare binefacatoare; si,
dimpotriva, pentru o singura privire dusmanoasa se pierde harul si
iubirea lui Dumnezeu. Atunci insa caieste-te degraba ca pacea lui
Dumnezeu sa se intoarca in sufletul tau.
Fericit sufletul care iubeste
pe Domnul si care a fost invatat de El smerenia. Domnul iubeste
sufletul smerit care nadajduieste cu tarie in Dumnezeu. In
iiecare secunda el simte mila Lui, astfel incat, chiar daca vorbeste
cu oamenii, el este absorbit in Domnul Cel iubit si din indelungata
sa lupta cu vrajmasii sufletul indrageste inainte de toate smerenia
si nu lasa pe vrajmasi sa ia de la el iubirea de frati.
Daca vom
iubi din toate puterile pe fratele si ne vom smeri sufletul nostru,
biruinta va fi a noastra, pentru ca Domnul da harul Sau mai cu seama
pentru iubirea de frate.
***
Am avut experienta Duhului Sfant in desavarsirea ei, dar
nu pot sa-L am in mine.
Vai mie, ca in anii tineretii mele am
trait rau si n-am imitat pe acel sfant placut lui Dumnezeu Simeon
Stalpnicul [din Muntele Minunat]. Minunata este viata lui. Era de
sapte ani cand i S-a aratat Domnul, si el a stiut de indata ca este
Domnul si L-a intrebat: "Doamne, cum Te-am maniat?". Domnul
a intins mainile si a zis: "Asa M-ai maniat, dar Eu Insumi te-am
ridicat. Tu insa staruie la Mine in fiecare zi".
Asa trebuie
sa ne silim spre bine toata viata si, mai cu seama, sa iertam pe cei
ce ne gresesc noua, si atunci Domnul nu-si va aduce aminte nici El
greselile noastre si ne va da harul Duhului Sfant.
Cand eram in
lume imi placea sa iert din suflet si iertam usor si ma rugam cu
pofta pentru cei ce ma ocarau, dar cand am venit in manastire, pe
cand eram inca frate sub ascultare, am dobandit mare har si el m-a
invatat sa-i iubesc pe vrajmasi.
***
Sfantul
Apostol Ioan Teologul spune ca poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele,
ci usoare [l In 5, 3]. Dar ele sunt usoare numai din iubire si, daca
nu este iubire, atunci totul e un chin. De aceea paziti iubirea, nu o
pierdeti, macar ca nu e cu neputinta sa o aducem inapoi, dar aceasta
numai cu multe lacrimi si rugaciuni, iar fara iubire viata pe pamant
e un chin. Dar cine ramane in rau, acela omoara sufletul - lucru de
care sa ne pazeasca pe noi Domnul!
***
Cand
sufletul pierde dintr-o pricina oarecare harul pe care i 1-a dat
Domnul cercetandu-l, se intristeaza puternic dupa el si doreste sa-1
dobandeasca din nou. O, cat Il roaga pe Stapanul ziua si noaptea sa
se milostiveasca de el si sa reverse iarasi peste el mila Lui. Si
cine poate descrie suspinele sau lacrimile sau plecarile genunchilor
lui. Si multi, multi ani se chinuie sufletul cautand harul pe care
1-a gustat si de care s-a indulcit. Si vreme lunga incearca Domnul
sufletul, sa vada daca crede in El; iar sufletul, nevazand in el
dulceata Lui pe care a cunoscut-o, iarasi inseteaza dupa ea si
asteapta cu smerenie si este atras nesaturat spre Domnul de dogoarea
iubirii.
Cu har e usor sa iubim pe Dumnezeu si sa ne rugam ziua
si noaptea; dar sufletul intelept rabda si uscaciunea si nadajduieste
cu tarie in Domnul, si stie ca El nu va rusina nadejdea si i-1 va da
la vremea lui. Harul lui Dumnezeu nu vine niciodata degraba si
niciodata nu se da pentru multa vreme; dar sufletul intelept se
smereste si iubeste pe aproapele si-si poarta cu blandele crucea sa
si asa biruie pe vrajmasii care se straduie sa-l departeze de la
Dumnezeu.
Cand pacatele ascund de la suflet ca un nor lumina
milostivrii lui Dumnezeu, atunci sufletul, chiar daca inseteaza dupa
Domnul, ramane neputincios si lipsit de putere, ca o pasare inchisa
intr-o colivie; chiar daca aceasta ar fi intr-o dumbrava inverzita,
tot nu poate zbura, ca sa cante in libertate cantari de lauda lui
Dumnezeu.
***
Mult
timp m-am chinuit necunoscand calea Domnului, dar acum, dupa multi
ani si multe intristari am cunoscut prin Duhul Sfant voia lui
Dumnezeu. Trebuie implinite intocmai toate cate a poruncit Domnul [Mt
28, 20], pentru ca aceasta este calea care duce in Imparatia
cerurilor, unde vom vedea pe Dumnezeu. Dar nu gandi ca vei vedea pe
Dumnezeu, ci smereste-te gandindu-te ca dupa moarte vei fi azvarlit
in temnita intunecoasa, in care te vei chinui si vei tanji dupa
Domnul. Cand plangem si smerim sufletul nostru, harul lui Dumnezeu ne
pazeste, dar daca lepadam plansul si smerenia, putem fl amagiti de
ganduri sau de vedenii. Sufletul smerit nu are vedenii si nici nu le
doreste, ci se roaga cu mintea curata lui Dumnezeu; dar o minte
cazuta in slava desarta nu va fi curata de ganduri si de inchipuiri
si poate ajunge pana acolo incat sa vada demoni si sa vorbeasca cu
ei. Scriu despre aceasta, pentru ca eu insumi am fost in aceasta
nenorocire.
***
De
doua ori m-am aflat in inselare. Prima data, chiar la inceput, pe
cand eram inca un tanar frate sub ascultare, din lipsa de experienta,
si atunci Domnul m-a miluit degraba. Dar a doua oara a fost din
mandrie si atunci am fost indelung chinuit inainte ca Dornnul sa ma
vindece pentru rugaciunile duhovnicului meu. Aceasta s-a intamplat
dupa ce primisem o vedenie oarecare. Am descoperit despre aceasta
vedenie la patru barbati duhovnicesti, dar nici unul din ei nu mi-a
zis ca ea era de la vrajmasul, desi inselarea ma tinea in ghearele
slavei desarte. Dar mai apoi am inteles eu insumi greseala mea,
pentru ca demonii au inceput sa mi se arate din nou nu numai noaptea,
dar si ziua. Sufletul meu ii vedea dar nu se temea, pentru ca simteam
cu mine si mila lui Dumnezeu. Si astfel am patimit multi ani din
partea lor; si daca Domnul nu mi-ar fi dat sa-L cunosc prin Duhul
Sfant si daca n-as fi avut ajutorul Preasfintei si bunei Stapane, as
fi deznadajduit de mantuirea mea, dar acum sufletul meu nadajduieste
cu tarie in milostivirea lui Dumnezeu, desi dupa faptele mele sunt
vrednic de chinuri si pe pamant si in iad.
Multa vreme n-am putut
intelege ce este cu mine. Imi spuneam: Nu judec pe nimeni, nu primesc
ganduri rele, imi fac constiincios ascultarea, ma infranez de la
hrana, ma rog neincetat, dar atunci de ce si-au luat demonii obiceiul
de a veni la mine? Vad ca sunt in greseala, dar nu-mi pot da seama de
ce. Cand ma rog, ei pier pentru o vreme, dupa care vin din nou. Si
mult timp sufletul meu a fost in aceasta lupta. Am vorbit despre
aceasta cu unii "batrani", iar ei au tacut; si eram
nedumerit.
Si iata ca intr-o noapte sedeam in chilie si demonii
au venit la mine si s-a umplut chilia de ei. M-am rugat din inima si
Domnul i-a alungat, dar ei au venit din nou. Atunci m-am sculat ca sa
fac inchinaciuni la icoane, dar demonii erau de jur-imprejurul meu,
iar unul dintre ei statea in asa fel ca nu ma puteam inchina la
icoane fara sa ma inchin inaintea lui. Atunci am sezut din nou jos si
am zis:
"Doamne, Tu vezi ca vreau sa ma rog Tie cu mintea
curata, dar demonii nu ma lasa. Spune-mi ce trebuie sa fac ca sa se
departeze de la mine."
Si atunci am primit in sufletul meu
acest raspuns de la Domnul: "Cei mandri sunt intotdeauna
chinuiti asa de catre demoni."
Iar eu am zis: "Doamne,
Tu esti milostiv, sufletul meu Te cunoaste; spune-mi ce trebuie sa
fac ca sa se smereasca sufletul meu".
Si Domnul mi-a raspuns
in suflet: "Tine mintea ta in iad si nu deznadajdui!"
***
O,
milostivirea lui Dumnezeu! Sunt un ticalos inaintea lui Dumnezeu si a
oamenilor, dar Domnul ma iubeste, ma lumineaza si ma vindeca si El
Insusi invata sufletul meu smerenia si iubirea, rabdarea si
ascultarea si revarsa peste mine toata mila Sa.
De atunci tin
mintea mea in iad si ard in focul cel intunecos si tanjesc dupa
Domnul si-L caut cu lacrimi si zic: "Degraba voi muri si ma voi
salaslui in temnita intunecata a iadului si eu singur voi arde acolo
si voi tanji dupa Domnul si voi plange: Unde esti Domnul meu, pe Care
Te cunoaste sufletul meu?"
Si mare folos am dobandit de la
acest gand: mintea mea s-a curatit si sufletul meu a aflat odihna.
***
Lucru
uimitor: Domnul mi-a poruncit sa tin mintea mea in iad si sa nu
deznadajduiesc. El este atat de aproape de noi: "Iata, Eu sunt
cu voi pana la sfarsitul veacurilor" [Mt 28, 20], si inca:
"Cheama-Ma in ziua necazului tau, si Eu te voi izbavi si tu Ma
vei preamari" [Ps 49, 15].
Cand Domnul se atinge de un
suflet, acesta se face tot nou, dar lucrul acesta e inteles numai de
cel ce l-a cunoscut din experienta, pentru ca fara Duhul Sfant e cu
neputinta sa cunoastem cele ceresti, si acest Duh e dat pe pamant de
catre Domnul.
Cine va descrie bucuria de a cunoaste pe Domnul si
de a nazui neincetat spre El ziua si noaptea?
Ah, cat de fericiti
si norocosi suntem noi, crestinii! Nu e nimic mai pretios decat a
cunoaste pe Domnul si nu e nimic mai rau decat a nu-L cunoaste pe El.
Dar fericit este si acela care, chiar daca nu cunoaste, totusi crede.
***
Am
inceput sa fac asa cum m-a invatat Domnul si sufletul meu a aflat
odihna in Dumnezeu, si acum ziua si noaptea cer de la Dumnezeu
smerenia lui Hristos. O, smerenia lui Hristos! O cunosc desi nu pot
sa o am. O cunosc din harul lui Dumnezeu, dar nu o pot descrie. O
caut ca pe un margaritar scump si scanteietor. E mai placuta si mai
dulce sufletului decat lumea intreaga. Am cunoscut-o din experienta.
Si nu va mirati de aceasta. Duhul Sfant viaza in noi pe pamant si El
ne lumineaza. El ne da sa cunoastem pe Dumnezeu. El ne da sa iubim pe
Domnul. El ne da sa ne gandim la Dumnezeu. El ne da darul cuvantului.
El ne da sa preamarim pe Domnul. El ne da bucuria si veselia.
Duhul
Sfant ne da puterea de a duce lupta cu vrajmasii si de a-i birui.
***
Ii
rog fierbinte pe toti oamenii: Sa priveghem cu pocainta si atunci vom
vedea mila Domnului. Dar pentru cei ce au vedenii si se incred in ele
ma rog sa inteleaga ca din aceasta se arata in ei mandria si impreuna
cu ea dulceata tulbure a slavei desarte, in care nu este pocainta
unui duh smerit, si aici e toata nenorocirea, pentru ca fara smerenie
nu putem birui pe vrajmasi.
Eu insumi am fost amagit de doua ori.
Prima data, vrajmasul mi-a aratat o lumina si un gand mi-a spus:
"Primeste-o! E harul". A doua oara, am primit o vedenie si
am suferit mult pentru ea. Era la sfarsitul privegherii, cand se
canta: "Toata suflarea sa laude pe Domnul", si am auzit cum
imparatul David in cer canta laude lui Dumnezeu. Stateam in strana si
mi se parea ca nu mai era nici acoperis, nici turla si ca vedeam
cerul deschis. Am vorbit de aceasta cu patru barbati duhovnicesti,
dar nimeni nu mi-a spus ca vrajmasul isi batea joc de mine. Eu insumi
credeam ca demonii nu pot slavi pe Dumnezeu si ca, prin urmare,
aceasta vedenie nu era de la vrajmasul. Inselaciunea slavei desarte
ma tinea in gheare si iarasi am ajuns sa vad demoni. Atunci am
cunoscut ca eram inselat si am descoperit totul parintelui meu
duhovnicesc si i-am cerut sa se roage pentru mine; si pentru
rugaciunile lui acum sunt mantuit si rog totdeauna pe Domnul sa-mi
dea duhul smereniei. Si daca as fi intrebat: "Ce ti-ai dori de
la Dumnezeu, ce dar?", as raspunde: "Duhul smereniei care
bucura pe Domnul mai mult decat toate". Pentru smerenia sa
Fecioara Maria s-a facut Maica lui Dumnezeu si este preamarita mai
mult decat toti in cer si pe pamant. Ea s-a predat cu totul voii lui
Dumnezeu: "Iata, roaba Domnului" [Lc 1, 38], a spus ea; si
noi toti trebuie sa imitam pe Sfanta Fecioara.
***
Pentru
smerenie, sufletul dobandeste odihna in Dumnezeu, dar ca sa tina
aceasta odihna, sufletul trebuie sa se invete multa vreme. Pierdem
aceasta odihna pentru ca nu suntem intariti in smerenie. Si pe mine
vrajmasii m-au inselat mult. Gandeam in mine insumi: Sufletul meu
cunoaste pe Domnul, stie cat e de bun si cat de mult ne iubeste; cum
se face insa ca-mi vin ganduri rele? Si multa vreme n-am putut sa ma
regasesc, pana cand nu m-a povatuit Domnul, si atunci am inteles ca
din mandrie se arata gandurile rele.
***
Un
monah lipsit de experienta suferea din partea demonilor, si cand il
napadeau, el fugea de ei, dar ei il urmareau.
Daca ti se intampla
si tie ceva asemanator, nu te inspaimanta si nu fugi, ci stai cu
barbatie, smereste-te si zi: "Doamne, miluieste-ma, ca sunt un
mare pacatos" si demonii pier; dar daca vei fugi in chip las, ei
te vor goni in prapastie. Adu-ti aminte ca in ceasul cand te napadesc
demonii, se uita la tine si Domnul, sa vada cum iti pui nadejdea in
El.
Chiar daca il vezi limpede pe Satana si el te va arde cu
focul lui si vrea sa inrobeasca mintea ta, nu te teme, ci
nadajduieste cu tarie in Domnul si spune: "Sunt mai rau decat
toti" si vrajmasul se va departa de tine.
Nu te speria nici
daca simti ca un duh rau lucreaza inauntrul tau, ci marturiseste-te
sincer si cere din toata inima de la Domnul un duh smerit [Ps 50, 18]
si negresit Domnul ti-1 va da, si atunci, pe masura smereniei tale,
vei simti intru tine harul; iar cand sufletul tau se va smeri cu
totul, atunci vei gasi odihna desavarsita.
Acesta este razboiul
pe care il duce omul toata viata. Sufletul care a cunoscut pe Domnul
prin Duhul Sfant si cade in inselare sa nu se infricoseze, ci,
aducandu-si aminte de iubirea lui Dumnezeu si stiind ca lupta cu
vrajmasii e ingaduita din pricina mandriei si a slavei desarte, sa se
smereasca si sa ceara de la Domnul sa-1 tamaduiasca si Domnul va
tamadui sufletul uneori degraba, alteori incet, putin cate putin. Cel
ascultator care crede duhovnicului sau si nu crede siesi se va
tamadui degraba de orice vatamare pe care i-au pricinuit-o vrajmasii,
dar cel neascultator nu se va indrepta.
***
Razboiul
sufletului cu vrajmasii tine pana la mormant. Si daca la razboiul
obisnuit este omorat numai trupul, razboiul nostru e mult mai
chinuitor si mai primejdios, pentru ca si sufletul poate pieri.
Pentru mandria mea, Domnul a ingaduit de doua ori vrajmasului sa
faca o asemenea lupta cu sufletul meu, ca sufletul meu a ajuns in
iad, si pot spune ca daca sufletul e viteaz, va rezista, iar daca nu,
poate sa piara pe veci. Scriu tuturor celor care, ca si mine, vor fi
intr-o nenorocire asemanatoare: stati barbateste si nadajduiti cu
tarie in Dumnezeu, si vrajmasii nu vor rezista, pentru ca Domnul i-a
biruit pe ei. Prin harul lui Dumnezeu am cunoscut ca Domnul poarta de
grija de noi cu milostivire si nici o rugaciune, nici un gand bun nu
se pierd inaintea lui Dumnezeu. Adeseori e ca si cum Domnul nu ne
aude; dar aceasta e numai pentru ca suntem mandri si cerem ceea ce nu
ne este de folos. Chinuitor lucru este a recunoaste mandria in noi
insine, dar Domnul lasa pe cel mandru sa se zbata chinuindu-se in
neputinta sa pana ce se smereste. Cand sufletul se smereste, atunci
vrajmasii sunt biruiti si sufletul afla mare odihna in Dumnezeu.
***
De
doua ori am fost in Duhul Sfant si de doua ori am fost in mare
nenorocire si supus unei grele ispite. Iar o data a fost ingaduit sa
fiu ispitit pentru mandrie: harul Sfantului Duh a plecat de la mine
si ma simteam ca un dobitoc in trup omenesc. Cu mintea nu-L uitasem
pe Dumnezeu, dar sufletul meu ajunsese pustiu ca al unui dobitoc. Am
inceput sa ma caiesc si harul s-a intors. Aceasta a durat trei zile.
Am fost ispitit si la ceasul rugaciunii, incat nu mai stiam daca
eram in trup sau in afara de trup, dar sufletul meu vedea pe
Dumnezeu.
Si iata ca acum stiu din experienta ce inseamna a fi in
Duhul Sfant si ce inseamna a fi lipsit de El.
O, fratilor, daca
ati putea intelege chinul sufletului care a purtat pe Duhul Sfant,
dar apoi L-a pierdut. Acest chin e cumplit. Atunci sufletul se afla
intr-o intristare si o mahnire de nedescris.
E chinul lui Adam
dupa izgonirea lui din rai.
***
Cine
poate intelege raiul? Il poate intelege in parte cine poarta in el pe
Duhul Sfant, pentru ca raiul este Imparatia Duhului Sfant, si Duhul
Sfant in cer si pe pamant Acelasi este.
Gandeam in mine insumi:
"Sunt un ticalos si vrednic de toate pedepsele", dar in loc
de pedepse Domnul mi-a dat pe Duhul Sfant. Duhul Sfant e mai dulce
decat tot ce-i pamantesc. E hrana cereasca, e bucuria sufletului.
Daca vrei sa ai in chip simtit harul Duhului Sfant, smereste-te
ca Sfintii Parinti. Pimen cel Mare a zis ucenicilor lui: "Credeti-ma,
copiii mei, unde e Satana acolo voi fi si eu". Un curelar din
Alexandria gandea: "Toti se vor mantui, eu singur voi pieri",
si Domnul a descoperit lui Antonie cel Mare ca n-a ajuns inca la
masura curelarului aceluia. Parintii au dus o lupta incrancenata cu
demonii si s-au obisnuit sa gandeasca smerit despre ei insisi, si
pentru aceasta i-a iubit pe ei Domnul.
Domnul mi-a dat sa inteleg
puterea acestor cuvinte. Si cand tin mintea mea in iad, sufletul meu
are odihna, dar cand uit de aceasta, atunci imi vin ganduri care nu
plac lui Dumnezeu.
***
Gandeam:
"Sunt pamant, si pamant pacatos". Dar Domnul mi-a aratat
mila Sa si mi-a dat din belsug harul Sau si se bucura duhul meu
pentru ca, desi sunt un ticalos, Domnul ma iubeste si de aceea
sufletul meu e atras spre El in chip nesaturat, iar cand Il voi
intalni, voi zice sufletului meu: Uita-te la El! Nu-L pierde "ca
sa nu ti se intample ceva mai rau" [In 5, 14], pentru ca
sufletul indura mari chinuri atunci cand pierde harul Duhului Sfant.
Credeti-ma, scriu inaintea fetei Domnului, pe Care sufletul meu
Il cunoaste. Pentru a pastra harul, trebuie sa ne smerim mereu.
Iata, Domnul smereste cu milostivire pe cei care slujesc Lui.
Antonie cel Mare credea ca in pustie era mai batran si mai desavarsit
decat toti, dar Domnul 1-a indreptat spre Pavel Tebeul, si Antonie a
vazut pe cel care era mai batran si mai desavarsit decat el.
Cuviosul Zosima credea ca era monah din copilarie si ca nimeni nu
putea discuta cu el, dar a fost smerit de Maria Egipteanca si a vazut
ca era departe de a fi ajuns la masura ei.
Sfantul Tihon
[Zadonski] a fost smerit de un nebun intru Hristos, care i-a dat o
palma si i-a zis: "Nu te inalta cu intelepciunea!
Astfel,
Domnul Cel Milostiv smereste pe sfinti, ca ei sa ramana smeriti pana
la sfarsit. Cu atat mai mult trebuie sa ne smerim noi. De aceea, ziua
si noaptea cer si eu de la Dumnezeu smerenia lui Hristos. Duhul meu
inseteaza sa o dobandeasca, pentru ca este darul cel mai inalt al
Duhului Sfant. In smerenia lui Hristos e si iubire, si pace, si
blandete, si infranare, si ascultare, si indelunga-rabdare, si toate
virtutile sunt cuprinse in ea.
***
Sufletul
smerit care poarta in sine din belsug harul Sfantului Duh si-1
pazeste pe el, are la o vedenie dumnezeiasca multa putere ca sa o
suporte, dar pe cel ce are putin har, o vedenie il face sa cada cu
fata la pamant, pentru ca in el e putina puterea harului.
Asa, pe
Muntele Taborului, atunci cand Domnul S-a schimbat la fata, Moise si
Ilie stateau in picioare si vorbeau cu El, dar apostolii au cazut la
pamant [Mt 17, 6]; mai apoi, insa, cand s-a inmultit in ei harul
Duhului Sfant, au ramas si ei in picioare la aratarile Domnului si au
putut vorbi si ei cu El.
Asa si Cuviosul Serghie [din Radonej],
la aratarea Maicii Domnului statea in picioare inaintea Ei, pentru ca
avea un mare har al Duhului Sfant, dar ucenicul sau Miheia a cazut cu
fata la pamant si nu putea privi la Maica Domnului. Si Serafim din
Sarov a avut mult har al Duhului Sfant si statea in picioare cand i
s-a aratat Maica Domnului, dar slujitorul sau a cazut cu fata la
pamant, pentru ca avea putin har.
Astfel, daca sufletul are in el
har, nu se teme cand vede demoni, pentru ca simte in el puterea lui
Dumnezeu.
***
Acum
e ceasul al patrulea din noapte. Sed in chilia mea ca intr-un palat,
in pace si iubire, si scriu. Dar cand vine har mai mult, atunci nu
mai pot scrie. !
Marea stiinta
Cat
traim pe pamant trebuie sa ne invatam sa ducem razboi cu vrajmasii.
Lucrul cel mai greu dintre toate e a omori trupul pentru Dumnezeu si
a birui iubirea de sine.
Pentru a birui iubirea de sine e nevoie
sa ne smerim intotdeauna. Aceasta este o mare stiinta, pe care nu
ne-o insusim degraba.
Trebuie sa ne socotim mai rai decat toti si
sa ne osandim la iad. Prin aceasta sufletul se smereste si castiga
plansul pocaintei din care se naste bucuria. E bine sa ne obisnuim
sufletul sa gandeasca: "In focul iadului voi arde". Dar,
vai, putini inteleg aceasta. Multi cad in deznadejde si merg spre
pierzanie. Sufletele lor se salbaticesc si nu mai vor nici sa se
roage, nici sa citeasca, nici chiar sa se mai gandeasca la Dumnezeu.
Trebuie sa ne osandim pe noi insine in sufletul nostru, dar sa nu
deznadajduim de mila si iubirea lui Dumnezeu. Trebuie sa dobandim duh
smerit si infrant, si atunci vor pieri toate gandurile si mintea se
va curati. Dar inainte de aceasta trebuie sa ne cunoastem masura, ca
sa nu ne chinuim fara folos sufletul. Invata sa te cunosti pe tine
insuti si sa dai sufletului nevointa [asceza] dupa puterile lui.
***
Nu
toate sufletele sunt la fel de puternice: unele sunt tari ca piatra,
altele slabe ca fumul. Asemenea fumului sunt sufletele celor mandri;
asa cum vantul poarta fumul incotro bate el, tot asa si pe ele
vrajmasul le trage unde vrea el, pentru ca sau n-au in ele rabdare,
sau vrajmasul le amageste usor. Dar sufletele smerite pazesc
poruncile Domnului si stau in ele neclintite ca in mare o stanca de
care se sparg valurile. Ele s-au predat voii lui Dumnezeu si cu
mintea lor Il vad pe Dumnezeu si Domnul le da harul Duhului Sfant.
Cine traieste dupa porunci, acela simte in fiecare ceas si minut
harul in sufletul sau. Dar sunt oameni care nu inteleg venirea lui.
***
Cine
cunoaste iubirea lui Dumnezeu, acela va spune: "N-am pazit
poruncile. Desi ma rog ziua si noaptea si ma silesc sa savarsesc
toata virtutea, n-am implinit porunca iubirii de Dumnezeu. Doar in
rare minute ma ridic la aceasta porunca a lui Dumnezeu, desi sufletul
meu vrea sa ramana tot timpul intru ea". Cand in minte patrund
ganduri straine, atunci mintea se gandeste si la Dumnezeu si la
lucruri, iar aceasta inseamna ca nu este implinita porunca de-a iubi
pe Dumnezeu din tot cugetul si din toata inima [Mt 22, 3t]. Dar cand
mintea e toata in Dumnezeu si nu in alte ganduri, atunci e implinita
aceasta cea dintai porunca, desi nici atunci intru totul.
Iubirea
de Dumnezeu e felurita. Cine se lupta cu gandurile rautatii, acela
iubeste pe Dumnezeu in masura lui. Cine se lupta cu pacatul si-L
roaga pe Dumnezeu sa-i dea puterea de a nu pacatui, dar totusi cade
in pacat din pricina slabiciunii lui si se intristeaza de aceasta si
se caieste, acela are harul in adancul sufletului si mintii lui, dar
n-a biruit inca patimile. Iar cine a biruit patimile, acela nu mai
are lupta, ci numai o atentie treaza asupra lui insusi intru toate,
ca sa nu cada in pacat; al lui este harul cel mare si simtit. Dar
cine simte harul si in suflet si in trup, acela e barbat desavarsit,
si daca pastreaza acest har, trupul sau se va sfinti si se va preface
in moaste.
17Despre ganduri si
inselare
Ia aminte la doua ganduri si teme-te de ele.
Unul iti spune: „Esti un sfant!", altul: „Nu te vei
mantui!" Aceste doua ganduri vin de la vrajmasul si nu este
adevar in ele. Tu insa cugeta: „Sunt un mare pacatos, dar
Domnul e milostiv, El ii iubeste mult pe oameni si-mi va ierta
pacatele mele". Crede aceasta si-ti va fi asa: Domnul te va
ierta. Dar nu-ti pune nadejdea in nevointele tale, chiar daca te-ai
nevoi mult.
Un nevoitor [ascet] mi-a spus: „Negresit
trebuie sa fiu miluit, pentru ca in fiecare zi am facut atatea
inchinaciuni"; dar cand a venit moartea, si-a rupt de pe el
camasa.
Astfel, nu pentru nevointele noastre, ci in dar,
pentru bunatatea Sa, se milostiveste de noi Domnul. Domnul vrea ca
sufletul sa fie smerit si sa ierte tuturor cu iubire; atunci si
Domnul il va ierta cu bucurie. Domnul ii iubeste pe toti, si noi
trebuie sa-L imitam si sa-i iubim si noi pe toti; si daca nu putem,
sa o cerem, si Domnul nu va zabovi sa ne ajute cu harul Sau.
***
Inca fiind frate sub ascultare am cunoscut iubirea lui
Dumnezeu; si ea e de nedescris. Sufletul simte ca este cu Dumnezeu si
in Dumnezeu, si duhul se bucura de Domnul, chiar daca trupul este
istovit de harul lui Dumnezeu.
Dar acest har poate fi pierdut
chiar si numai pentru un singur gand rau.
Impreuna cu gandurile
rele patrunde in noi puterea vrajmasului, si atunci sufletul se
intuneca si gandurile rele il chinuie; omul simte atunci pierzania
lui si vede ca, fara harul lui Dumnezeu, el este pamant pacatos si
neputincios.
***
Sufletul
care a cunoscut pe Domnul invata printr-o indelungata experienta ca,
daca traieste dupa poruncile Lui, atunci, chiar daca nu mult, va
simti in el harul si va avea indrazneala in rugaciune; dar daca
pacatuieste printr-un singur gand si nu se pocaieste, harul se
scarbeste, si atunci sufletul tanjeste si plange inaintea lui
Dumnezeu.
Astfel, intreaga viata sufletul si-o petrece in lupta
cu gandurile. Tu insa nu slabi in lupta, pentru ca Domnul iubeste pe
cel ce lupta cu barbatie.
Gandurile rele hartuiesc sufletul
mandru si, cat timp nu se smereste, el nu va cunoaste odihna de la
ele. Cand gandurile navalesc asupra ta, striga catre Dumnezeu ca
Adam: „Doamne, Facatorul si Ziditorul meu, Tu vezi ca sufletul
meu e chinuit de ganduri rele... Miluieste-ma!" Si cand stai
inaintea fetei Stapanului, adu-ti aminte cu tarie ca El asculta toate
cererile tale si, daca iti sunt de folos, le implineste.
***
A
venit un nor, a ascuns soarele si s-a facut intuneric. Tot asa,
pentru un singur gand de mandrie, sufletul pierde harul si il
napadeste intunericul. Dar, tot asa, si numai pentru un singur gand
de smerenie harul vine din nou. Am facut aceasta experienta pe mine
insumi.
***
Sa
stii ca daca mintea ta inclina spre a-i urmari pe oameni pentru a
vedea cum traiesc, acesta e un semn de mandrie.
Ia seama la
tine insuti. Cerceteaza-te pe tine insuti si vezi: cum se inalta
sufletul deasupra fratelui tau, cum pentru aceasta si vine un gand
rau care nu place lui Dumnezeu si prin aceasta sufletul se smereste.
Daca nu se smereste, atunci vine o ispita mica. Daca iarasi nu se
smereste, incepe lupta curviei. Si daca tot nu se smereste, cade
intr-un pacat mic. Si daca nici atunci nu se smereste, va veni un
pacat mare. Si asa va pacatui pana ce se va smeri. Dar de cum
sufletul se va pocai, Domnul Cel Milostiv va da sufletului pace si
strapungere [a inimii], si atunci tot raul va trece si toate
gandurile se vor departa. Tine insa si pe mai departe smerenia din
toate puterile, ca sa nu cazi din nou in pacat.
Cand vede ca
sufletul nu s-a intarit inca in smerenie, Domnul ii retrage harul.
Dar tu nu-ti pierde curajul pentru aceasta: harul este in tine, dar
ascuns. Obisnuieste-te sa tai gandurile de indata ce se ivesc. Daca
insa uiti si nu le departezi de indata, atunci adu pocainta.
Sileste-te ca aceasta sa ajunga o obisnuinta. Sufletul are
obisnuinte: cum s-a obisnuit, asa va lucra apoi toata viata.
Omul
bun are ganduri bune, omul rau are ganduri rele; dar fiecare trebuie
sa invete sa lupte cu gandurile si din rele sa le faca bune. Acesta e
semnul unui suflet experimentat.
Vei intreba, poate: Cum se
face aceasta?
In chipul urmator: Asa cum omul viu simte cand
ii este frig sau cald, asa si cel ce a cunoscut din experienta pe
Duhul Sfant simte cand in sufletul lui este harul si cand se apropie
duhurile rele.
Domnul da sufletului intelegere sa cunoasca
venirea Lui, sa-L iubeasca si sa faca voia Lui. Tot asa, sufletul
cunoaste si gandurile care vin de la vrajmasul nu dupa infatisarea
lor din afara, ci dupa lucrarea lor asupra sufletului.
Aceasta se
cunoaste prin experienta; dar pe cel ce n-are experienta vrajmasii il
amagesc usor.
***
Vrajmasii
au cazut din mandrie si, ca sa ne atraga si pe noi, ne aduc ganduri
de lauda. Si daca sufletul primeste laudele, harul il paraseste pana
cand sufletul se va smeri. Si asa, toata viata sa invata omul
smerenia lui Hristos si, pana cand nu o va fi invatat, sufletul nu
cunoaste odihna de la ganduri si nu se poate ruga cu mintea curata.
***
Cine
vrea rugaciunea curata nu trebuie nicicum sa cunoasca stirile din
gazete, nu trebuie sa citeasca carti rele, nici, impins de
curiozitate, sa caute sa stie ceva despre viata altora. Toate acestea
aduc in minte ganduri necurate, si atunci cand omul vrea sa le
descurce si lamureasca, ele se incurca din ce in ce mai mult si
chinuie sufletul.
***
Cand
sufletul invata iubirea de la Domnul, atunci ii este mila de intreaga
lume, de fiecare faptura a lui Dumnezeu si se roaga ca toti oamenii
sa se pocaiasca si sa primeasca harul Duhului Sfant. Dar daca
sufletul pierde harul, atunci iubirea il paraseste, fiindca fara har
e cu neputinta a iubi pe vrajmasi si atunci se ivesc gandurile rele
din inima, dupa cum zice Domnul [Mt 15,19; Mc 7, 21-22].
***
E
bine sa stii ca daca te chinuie gandurile rele, aceasta inseamna ca
nu esti smerit. Domnul a zis: „Invatati de la Mine, ca sunt
bland si smerit cu inima, si veti afla odihna sufletelor voastre"
[Mt 11, 29].
Fara smerenia lui Hristos sufletul nu va afla
niciodata odihna in Dumnezeu, ci va fi totdeauna razboit de felurite
ganduri care nu-1 lasa sa vada pe Dumnezeu.
Fericit cel care s-a
smerit pe sine insusi, pentru ca a aflat odihna desavarsita in
Dumnezeu, in fiecare zi cer de la Domnul smerenia, pentru ca sufletul
meu a invatat prin Duhul Sfant ce este smerenia lui Hristos si de ce
insetez sa o am.
O, smerenia lui Hristos! Cine te-a gustat,
acela se avanta spre Dumnezeu nesaturat ziua si noaptea.
Cat
sunt de neputincios! Scriu putin si sunt deja istovit si trupul meu
cauta odihna. Si Domnul a cunoscut pe pamant in trup neputinta
omeneasca si, istovit de drum, s-a urcat intr-o corabie la vreme de
furtuna si dormea; dar cand ucenicii L-au trezit, a poruncit marii si
vantului sa se potoleasca si s-a facut liniste mare [Mt 8, 24-26].
Tot asa si in sufletul nostru, cand chemam sfantul Nume al
Domnului, se face mare pace.
O, Doamne, da-ne sa Te laudam
pana la suflarea cea mai de pe urma.
Omul cade in inselare fie
din lipsa de experienta, fie din mandrie. Daca e din lipsa de
experienta, Domnul ne va tamadui degraba; dar daca e din mandrie,
atunci sufletul va suferi multa vreme pana cand se va fi invatat
smerenia, si abia atunci il va tamadui Domnul.
Cadem in
amagire cand credem ca suntem mai destepti si mai experimentati decat
altii si chiar decat duhovnicul nostru. Si eu am gandit asa din lipsa
de experienta si am suferit pentru aceasta si sunt foarte multumitor
lui Dumnezeu ca prin aceasta m-a smerit si m-a povatuit si nu m-a
lipsit de mila Sa. Si acum gandesc ca, daca nu te marturisesti
duhovnicului, e cu neputinta sa scapi de inselare, si pentru aceasta
s-a dat de la Domnul duhovnicilor puterea de a lega si dezlega.
Daca
vezi o lumina inauntrul sau in afara ta, nu te increde in ea, daca
impreuna cu lumina nu simti in tine zdrobire [de inima] pentru
Dumnezeu, nici iubire pentru aproapele; dar nici nu te teme, ci
smereste-te si lumina va pieri.
Daca vezi vreo vedenie sau un
chip sau ai un vis, nu te increde in aceasta, pentru ca daca este de
la Dumnezeu, Domnul te va face sa intelegi aceasta. Daca n-a cunoscut
dupa gust pe Duhul Sfant, sufletul nu poate intelege de unde anume
vine vedenia. Vrajmasul da sufletului o anumita dulceata amestecata
cu slava desarta si dupa aceasta se recunoaste inselarea.
Parintii
zic ca daca o vedenie e pricinuita de vrajmasul, sufletul simte
tulburare. Dar numai sufletul smerit si care nu se socoteste pe sine
vrednic de vedenii simte tulburare sau frica la lucrarea vrajmasilor;
iar omul mandru si cazut in slava desarta nu poate incerca nici
frica, nici tulburare, fiindca el vrea sa aiba vedenii si se
socoteste pe sine vrednic de aceasta si de aceea vrajmasul il inseala
usor.
Lucrurile ceresti se cunosc prin Duhul Sfant, iar
cele pamantesti prin minte: dar cine vrea sa cunoasca pe Dumnezeu cu
mintea lui din stiinta, acela e in inselare, pentru ca Dumnezeu este
cunoscut numai prin Duhul Sfant.
Daca vezi cu mintea demoni,
smereste-te si sileste-te sa nu-i vezi si mergi degraba la duhovnicul
sau „batranul" [„staretul"] caruia ai fost
incredintat. Spune totul duhovnicului si atunci Domnul te va milui si
vei scapa de inselare. Dar daca crezi ca stii mai multe in privinta
vietii duhovnicesti decat duhovnicul tau si daca la marturisire
[spovedanie] nu-i spui ce ti s-a intamplat, atunci pentru mandria
aceasta va fi ingaduit unei inselari sa puna stapanire pe tine spre
povatuire.
Cu vrajmasii trebuie sa luptam prin smerenie.
Cand
vezi ca se lupta alta minte cu mintea ta, smereste-te si lupta va
inceta.
Daca ti se intampla sa vezi demoni, nu te
inspaimanta, ci smereste-te, si demonii vor pieri; dar daca te
stapaneste frica, nu scapi de o nenorocire. Fii curajos. Adu-ti
aminte , ca Domnul te priveste sa vada daca-ti pui nadejdea in El.
Daca ti se intampla sa cazi in inselare si vrei sa te
izbavesti de ea, nu deznadajdui, pentru ca Domnul iubeste pe oameni
si-ti va da indreptare si vei avea odihna de la gandurile pe care le
aduc vrajmasii. Dar pentru ca sufletul sa afle odihna de la demoni,
trebuie sa se smereasca si sa zica: „Sunt mai rau decat toti
oamenii, mai rau decat orice dobitoc sau fiara salbatica" si
indata sa se marturiseasca [spovedeasca] cinstit preotului si atunci
demonii vor fi izgoniti.
***
Asa
cum oamenii intra si ies dintr-o casa, asa si gandurile iscate de
demoni vin si iarasi pleaca daca nu le primesti.
Daca gandul
iti spune: „Fura!" si tu-1 asculti, ai dat prin aceasta
demonului o putere asupra ta. Daca gandul iti spune: „Mananca
mult!" pana la ghiftuiala si tu vei manca mult, demonul a luat
din nou putere asupra ta. Si asa, daca gandul fiecarei patimi te va
stapani, vei ajunge un barlog de demoni. Dar daca intelegi sa te
pocaiesti cum se cuvine, vor tremura si vor fi siliti sa plece.
Cand plangem pentru pacate si smerim sufletul nostru, atunci
n-avem vedenii si sufletul nostru nu le doreste, dar cand parasim
plansul si smerenia, atunci putem fi atrasi de ele.
Multa
vreme n-am stiut de ce trebuie sa ma intristez, de vreme ce Domnul
mi-a iertat pacatele. Si am cunoscut ca cine nu are intristare nu
poate sta in smerenie, pentru ca duhurile rele ne insufla mandrie,
iar Domnul invata blandetea, smerenia si iubirea, prin care sufletul
afla odihna.
In lupta noastra trebuie sa fim curajosi. Domnul
a zis Prorocului Ieremia: „Du-te, vesteste si fii curajos, iar
Eu iti voi porunci" [cf. Ir 1, 17].
Domnul iubeste sufletul
curajos si intelept, iar daca in noi nu este nici una, nici alta,
trebuie sa le cerem de la Domnul si sa ascultam de duhovnici: in ei
viaza harul Duhului Sfant, indeosebi omul a carui minte e stricata de
lucrarea demonilor nu trebuie sa se increada in sine insusi si in ei,
ci sa asculte de duhovnic.
Nenorocirea sufleteasca ne vine de
la mandrie, iar cea trupeasca este adeseori ingaduita de Dumnezeu
dupa iubirea Lui pentru noi, cum a fost cu mult-incercatul Iov.
A
recunoaste in tine insuti mandria e lucru foarte chinuitor. Dar iata
semnele ei: daca te napadesc vrajmasii [demonii] sau te chinuie
gandurile rele, aceasta inseamna ca in tine nu e smerenie, si de
aceea, chiar daca n-ai inteles mandria ta, smereste-te.