Back

Explicarea Sfintei Liturghii (VII)

Prescura

Primul act prin care se împlineste participarea fiecãrui crestin la Sfânta Liturghie este aducerea darurilor de pâine si vin la altar. Acest act al aducerii, tinând de esenta Liturghiei, a fost prezent întotdeauna, însã forma concretã a darurilor a variat în decursul secolelor.
La început era pâine obisnuitã
În Biserica primarã la Sfânta Liturghie se utilizau pâini dospite dintre cele folosite în mod curent în alimentatie. Era necesar sã se sfinteascã mai multe pâini întregi deoarece, dupã cum se stie, cei ce participau la Sfânta Liturghie se si împãrtãseau, primind cu totii, clerici si laici, Sfântul Trup în mânã si sorbind Sfântul Sânge din Potir. Ca urmare darul credinciosilor consta în pâine obisnuitã, din uzul curent. Pâinile care nu se foloseau la Sfânta Jertfã erau destinate ajutorãrii sãracilor.
Din sec. VIII întâlnim prescura. Cu timpul, numãrul celor ce se împãrtãseau a scãzut. Pe de altã parte, datoritã abuzurilor si profanãrilor la care se putea ajunge prin primirea în mânã a Sfântului Trup al Domnului, s-a introdus, în secolul VII d.H., împãrtãsirea laicilor cu lingurita, de cãtre preot, cu Sfintele Taine în cantitãti, fireste, mai mici. Toate acestea au fãcut ca si cantitatea de pâine necesarã la Proscomidie sã scadã. S-a ajuns astfel ca pentru Sfânta Jertfã sã fie suficientã o singurã pâine, iar mai apoi numai o parte din pâine. Aceastã pâine a început sã aibã o formã si o mãrime specialã, dupã sec. VIII fiind desemnatã cu denumirea de prescurã. Totusi, pânã astãzi, în caz de lipsã a prescurilor, se poate folosi pâine obisnuitã pe care preotul va însemna cu copia semnul crucii în locul pecetii .

Pecetea

Un element care distinge prescura de pâinea obisnuitã este pecetea cu care este însemnatã prescura. Prima mentiune a ei o întâlnim într-o rânduialã a Proscomidiei alcãtuitã în sec. X-XI pentru episcopul Paul din Galipoli, dar probabil cã se folosea încã dinainte. Pecetea este alcãtuitã dintr-o cruce cu însemnarea "Iisus (IS) Hristos (HR) Învinge (NIKA - în limba greacã)". Pecetea se aplicã cu ajutorul unui obiect numit pistornic sau pristolnic fãcut din lemn, mai rar din piatrã, bronz, lut, mase plastice sau alte materiale. Forma si numãrul pecetilor aplicate diferã. Existã pristolnice care, pe lângã pecete, cuprind si formele miridelor.

Simbolismul formei

Dacã mãrimea prescurii este determinatã de motive de ordin practic, forma îi este datã de simbolismul ei: rotundã pentru dumnezeirea fãrã început si sfârsit si pentru rotunjimea pãmântului, cu trei cornuri pentru Sfânta Treime, cu patru cornuri în forma de cruce, cu cinci cornuri amintind cele cinci pâini înmultite de Mântuitorul în pustie .
Prescura cu patru cornuri în formã de cruce, obisnuitã la noi în tarã, este recomandatã de cãtre Sfântul Simeon al Tesalonicului "pentru cã si Dumnezeu s-a fãcut om cu totul desãvârsit alcãtuit din suflet si din cele patru stihii, pentru cã si lumea este din patru pãrti, si Cuvântul acesta al lui Dumnezeu este Trupul care L-a luat Hristos" . De asemenea fiecare corn al prescurii, prin forma sa rotundã, simbolizeazã dumnezeirea fãrã început si fãrã sfârsit. În ultimul timp, în special la orase, s-au rãspândit prescurile rotunde mici, cu o singurã pecete.
De obicei, indiferent de formã, prescurile se fac din douã straturi suprapuse simbolizând cele douã firi ala Mântuitorului .

Conditii de calitate

Întotdeauna lui Dumnezeu trebuie sã-i dãm ce avem mai bun. Cu atât mai mult când este vorba de darurile care se vor preface în Trupul si Sângele Mântuitorului. De aceea Liturghierul prevede anumite cerinte de calitate în ceea ce priveste prescurile: sã fie fãcute din fãinã albã de grâu curat, nu prea veche si nealteratã, sã fie preparate cu apã naturalã, potrivit de sãrate, dospite, bine coapte si nealterate, cu gust firesc. De asemenea vinul trebuie sã fie din struguri, curat, cu gust si miros firesc, neotetit. Culoarea vinului este indiferentã.

Cine poate face prescuri?

În ultimul timp s-a rãspândit conceptia cã prescurile nu pot fi fãcute de femeile care trãiesc o viatã conjugalã normalã cu bãrbatii lor. Aceastã conceptie nu are însã nici o bazã în traditia Bisericii. Nu existã nici un canon care sã prevadã acest lucru, cu atât mai mult cu cât, mult timp, la Liturghie se folosea pâine din uzul comun.
Probabil la originea acestei conceptii stã interdictia pentru cei ce au sãvârsit pãcate grave si sunt opriti de la împãrtãsanie de a-si aduce darul la altar. Dar a considera legãturile trupesti ale sotilor cununati canonic drept pãcat este în contradictie cu Scriptura si cu întreaga învãtãturã a Bisericii. Sfântul Pavel arãtã clar cã patul nuntii este nespurcat (Evrei 13, 4) iar Canonul 4 Gangra îi osândeste pe cei care ezitã sã primeascã Sfânta Împãrtãsanie de la clericii cãsãtoriti. Ori, dacã un preot cãsãtorit, având o viatã conjugalã normalã, poate sluji Sfânta Liturghie cu vrednicie, de ce sotia acestuia nu ar putea face prescurile pentru slujbã? Sau de ce o femeie cãsãtoritã canonic, care se poate împãrtãsi, nu ar putea face prescuri?
Pe de altã parte este evident faptul cã cei care se complac în pãcate grave, care îi îndepãrteazã de la împãrtãsanie, nu numai cã nu pot sã facã prescuri ci, pânã când nu se pocãiesc, nu le pot aduce la altar nici pe cele fãcute de altii.
Ca urmare pot face prescuri cei care, strãduindu-se sã ducã o viatã curatã, potrivit poruncilor lui Hristos, pot si sã-si aducã darul la altar.

Concluzie

Revenirea, în zilele noastre, la practica normalã a aducerii darurilor la altar de cãtre credinciosi este posibilã si din punct de vedere al materiei darurilor. Iatã câteva modalitãti practice prin care se poate realiza acest lucru:
* Credinciosii, în special cei de la sate, pot fi îndemnati sã facã prescuri acasã pe care sã le aducã apoi la bisericã;
* Preotul poate rândui ca anumite credincioase, eventual prin rotatie, sã facã prescuri pentru întreaga comunitate si sã fie puse în vânzare la pangar;
* În cazul în care nu existã posibilitatea de a se face prescuri credinciosii pot fi îndemnati sã aducã la altar pâine obisnuitã care, la fel ca în epoca primarã, sã fie utilizatã apoi pentru ajutorarea sãracilor.
Dacã nu se poate aduce vin, este bine sã se aducã mãcar prescurã (sau pâine obisnuitã) însotitã de lumânare ca simbol al jertfei si de un pomelnic cu cei care se doreste a fi pomeniti.
Important este ca aducerea darurilor sã devinã o regulã pentru fiecare Liturghie si nu numai pentru cazuri exceptionale.

Pr. Florin Botezan

Back

Copyright © 2002, Biserica Memoriala "Mihai Viteazul "Alba Iulia

This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.