|
Back
Explicarea
Sfintei Liturghii (III) Câteva
repere istorice: Liturghiile bizantine
Ritul
bizantin este ritul liturgic propriu Bisericii Ortodoxe
Ca o expresie a lucrãrii Duhului Sfânt
în Bisericã, forma originarã a Liturghiei a evoluat
de-a lungul secolelor. Factori cum sunt contributia personalã a
marilor liturgisti si ierarhi, adaptãri locale, accentuarea anumitor
amãnunte etc., au dus, în diferite regiuni, la conturarea
unor variante în slujirea Sfintei Liturghii. Aceste variante s-au
individualizat treptat în rituri liturgice, adicã în
forme particulare, distincte, de actualizare a jertfei Mântuitorului
în Liturghie.
Dacã în primele trei secole au fost dominante riturile liturgice
specifice principalelor centre crestine de atunci ( Ierusalim, Antiohia,
Cezareea Capadociei, Alexandria, Roma ), începând cu sec.
IV dH, odatã cu cresterea importantei Constantinopolului, s-a conturat
si s-a impus ritul liturgic constantinopolitan sau bizantin. Ritul bizantin
a devenit ritul liturgic propriu Bisericii Ortodoxe.
Liturghiile ritului bizantin
Liturghiile ritului bizantin au fost alcãtuite
de Sfintii Vasile cel Mare si Ioan Gurã de Aur. Asa numita "Liturghie
a darurilor mai înainte sfintite", pusã sub numele Sfântului
Grigore Dialogul, nu este de fapt o Liturghie deoarece în cadrul
ei nu se aduce Sfânta Jertfã si nu se sfintesc darurile.
Ea este un ritual solemn de împãrtãsire cu Sfintele
Taine sfinþite la una din Liturghiile propriu-zise.
Sfântul Vasile cel Mare (379), Arhiepiscop al Cezareei Capadociei,
mare teolog si pãstor al Bisericii, a redactat pe baza traditiei
capadociene o Liturghie care a fost adoptatã si la Constantinopol.
Vechimea si autenticitatea acestei Liturghii este confirmatã de
numeroase mãrturii.
La sfârsitul sec. IV si începutul sec. V dH. a ajuns Arhiepiscop
al Constantinopolului Sfântul Ioan Gurã de Aur, originar
din Antiohia. El a redactat o Liturghie, în traditie antiohianã,
care îi va purta numele. Lipsa unor mãrturii la contemporanii,
istoricii, biografii si panegeristii acestui Sfânt Pãrinte
cu privire la alcãtuirea Liturghiei a fãcut ca autenticitatea
acesteia sã fie contestatã. Dar s-a demonstrat cã
rugãciunile sacerdotale ale Liturghiei, inclusiv anaforaua liturgicã,
apartin Sfântului Ioan Gurã de Aur care, preluând o
traditie mai veche, le reformuleazã cu propriile sale cuvinte.
Pânã in sec. X Liturghia Sfântului
Vasile cel Mare era Liturghia slujitã în mod curent în
Biserica Ortodoxã fapt dovedit de asezarea ei în manuscrise,
pânã în sec. X, înaintea Liturghiei Sfântului
Ioan Gurã de Aur.
În prezent Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se slujeste
numai de zece ori pe an si anume:
vîn
ziua Sfântului Vasile cel Mare (1 ianuarie);
vîn
primele cinci duminici din Postul Mare;
vîn
Joia Mare si Sâmbãta Mare;
vîn
ajunul Crãciunului si Bobotezei; dacã aceste ajunuri cad
sâmbãta sau duminica atunci în ziua ajunului se sãvârseste
Liturghia Sfântului Ioan Gurã de Aur, iar în ziua praznicului
Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.
Deosebirile principale dintre Liturghia Sfântului Vasile cel Mare
si cea a Sfântului Ioan Gurã de Aur constau în continutul
rugãciunilor rostite de preot si, mai ales, al rugãciunii
centrale prin care se aduce Sfânta Jertfã numitã anaforaua
liturgicã. Rânduiala lor însã este aproape identicã.
Structura originarã a Liturghiilor
bizantine
La momentul redactãrii lor cele douã
Liturghii erau mult mai simple decât astãzi având urmãtoarea
structurã:
Adunarea în Bisericã a credinciosilor si intrarea episcopului
si a preotilor
Liturghia Cuvântului (catehumenilor)
v
lecturi din Vechiul si Noul Testament;
v
omilia ( explicarea textelor citite);
v
rugãciuni pentru catehumeni si trimiterea acestora din bisericã;
Liturghia euharisticã (credinciosilor)
v
ectenia mare;
vrugãciuni
pentru credinciosi;
v
sãrutarea pãcii;
v
aducerea darurilor de pâine si vin;
v
rugãciunea punerii înainte;
v
anaforaua liturgicã rostitã cu voce tare si fãrã
întrerupere de cãtre protos;
v
frângerea pâinii;
vîmpãrtãsirea
tuturor primind Sfântul Trup al Domnului în mânã
si bând Sfântul Sânge din potir;
v
rugãciunea amvonului.
Evolutia Liturghiilor bizantine
Începând cu secolul V cele douã
Liturghii vor evolua concomitent astfel încât schimbãrile
produse vor fi identice pentru amândouã. Aceastã evolutie
va consta în principal în dezvoltarea punctelor cãrora,
în schema primarã, le corespund actiuni fãrã
cuvinte :
w
intrarea în bisericã;
w
sãrutarea pãcii;
w
frângerea si împãrtãsirea.
Sã urmãrim pe scurt evolutia Liturghiilor bizantine de-a
lungul timpului:
w
sec. V: se introduce Trisaghionul ( Sfinte Dumnezeule …), începe
dezvoltarea ritualului Intrãrii Mari, apare obiceiul citirii în
tainã a anaforalei liturgice pe fondul cresterii importanþei
imnelor cântate;
w
sec. VI: se introduce rostirea Crezului si cântarea Heruvicului;
w
sec. VII: începe dezvoltarea ritualului Proscomidiei, se introduce
împãrtãsirea laicilor cu lingurita, se renuntã
la citirea textelor din Vechiul Testament, ectenia mare se mutã
înainte de Trisaghion, se generalizeazã citirea în
tainã a anaforalei;
w
sec. VIII: se introduce ectenia întreitã, antifoanele cuprinzând
psalmii 91, 92, 94, imnul Unule Nãscut, se adaugã otpustul;
w
sec. X: se introduce Axionul;
w
sec XI: se adaugã Binecuvântarea mare, rugãciunea
de dinainte de Evanghelie rostitã cu voce tare, sãrutul
pãcii se restrânge la clerul din altar;
w
sec. XII: ectenia mare este mutatã dupã Binecuvântarea
mare;
w
sec XIV: la antifoanele duminicale se folosesc psalmii tipici si Fericirile.
Patriarhul Filotei alcãtuieste o Diataxã fixând rânduiala
Liturghiei.
În perioada urmãtoare Liturghiile bizantine nu au mai cunoscut
schimbãri majore, fapt favorizat si de aparitia editiilor tipãrite
ale Liturghierului. Cu toate acestea evolutia Liturghiei nu a încetat
deoarece, asa cum arãtam în articolul precedent, Liturghia
este un organism viu si nu o relicvã a istoriei.
Back
|