Back

Explicarea Sfintei Liturghii (III) Câteva repere istorice: Liturghiile bizantine

Ritul bizantin este ritul liturgic propriu Bisericii Ortodoxe

Ca o expresie a lucrãrii Duhului Sfânt în Bisericã, forma originarã a Liturghiei a evoluat de-a lungul secolelor. Factori cum sunt contributia personalã a marilor liturgisti si ierarhi, adaptãri locale, accentuarea anumitor amãnunte etc., au dus, în diferite regiuni, la conturarea unor variante în slujirea Sfintei Liturghii. Aceste variante s-au individualizat treptat în rituri liturgice, adicã în forme particulare, distincte, de actualizare a jertfei Mântuitorului în Liturghie.
Dacã în primele trei secole au fost dominante riturile liturgice specifice principalelor centre crestine de atunci ( Ierusalim, Antiohia, Cezareea Capadociei, Alexandria, Roma ), începând cu sec. IV dH, odatã cu cresterea importantei Constantinopolului, s-a conturat si s-a impus ritul liturgic constantinopolitan sau bizantin. Ritul bizantin a devenit ritul liturgic propriu Bisericii Ortodoxe.

Liturghiile ritului bizantin

Liturghiile ritului bizantin au fost alcãtuite de Sfintii Vasile cel Mare si Ioan Gurã de Aur. Asa numita "Liturghie a darurilor mai înainte sfintite", pusã sub numele Sfântului Grigore Dialogul, nu este de fapt o Liturghie deoarece în cadrul ei nu se aduce Sfânta Jertfã si nu se sfintesc darurile. Ea este un ritual solemn de împãrtãsire cu Sfintele Taine sfinþite la una din Liturghiile propriu-zise.
Sfântul Vasile cel Mare (379), Arhiepiscop al Cezareei Capadociei, mare teolog si pãstor al Bisericii, a redactat pe baza traditiei capadociene o Liturghie care a fost adoptatã si la Constantinopol. Vechimea si autenticitatea acestei Liturghii este confirmatã de numeroase mãrturii.
La sfârsitul sec. IV si începutul sec. V dH. a ajuns Arhiepiscop al Constantinopolului Sfântul Ioan Gurã de Aur, originar din Antiohia. El a redactat o Liturghie, în traditie antiohianã, care îi va purta numele. Lipsa unor mãrturii la contemporanii, istoricii, biografii si panegeristii acestui Sfânt Pãrinte cu privire la alcãtuirea Liturghiei a fãcut ca autenticitatea acesteia sã fie contestatã. Dar s-a demonstrat cã rugãciunile sacerdotale ale Liturghiei, inclusiv anaforaua liturgicã, apartin Sfântului Ioan Gurã de Aur care, preluând o traditie mai veche, le reformuleazã cu propriile sale cuvinte.

Pânã in sec. X Liturghia Sfântului Vasile cel Mare era Liturghia slujitã în mod curent în Biserica Ortodoxã fapt dovedit de asezarea ei în manuscrise, pânã în sec. X, înaintea Liturghiei Sfântului Ioan Gurã de Aur.
În prezent Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se slujeste numai de zece ori pe an si anume:
vîn ziua Sfântului Vasile cel Mare (1 ianuarie);
vîn primele cinci duminici din Postul Mare;
vîn Joia Mare si Sâmbãta Mare;
vîn ajunul Crãciunului si Bobotezei; dacã aceste ajunuri cad sâmbãta sau duminica atunci în ziua ajunului se sãvârseste Liturghia Sfântului Ioan Gurã de Aur, iar în ziua praznicului Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.
Deosebirile principale dintre Liturghia Sfântului Vasile cel Mare si cea a Sfântului Ioan Gurã de Aur constau în continutul rugãciunilor rostite de preot si, mai ales, al rugãciunii centrale prin care se aduce Sfânta Jertfã numitã anaforaua liturgicã. Rânduiala lor însã este aproape identicã.

Structura originarã a Liturghiilor bizantine

La momentul redactãrii lor cele douã Liturghii erau mult mai simple decât astãzi având urmãtoarea structurã:
Adunarea în Bisericã a credinciosilor si intrarea episcopului si a preotilor
Liturghia Cuvântului (catehumenilor)
v lecturi din Vechiul si Noul Testament;
v omilia ( explicarea textelor citite);
v rugãciuni pentru catehumeni si trimiterea acestora din bisericã;
Liturghia euharisticã (credinciosilor)
v ectenia mare;
vrugãciuni pentru credinciosi;
v sãrutarea pãcii;
v aducerea darurilor de pâine si vin;
v rugãciunea punerii înainte;
v anaforaua liturgicã rostitã cu voce tare si fãrã întrerupere de cãtre protos;
v frângerea pâinii;
vîmpãrtãsirea tuturor primind Sfântul Trup al Domnului în mânã si bând Sfântul Sânge din potir;
v rugãciunea amvonului.

Evolutia Liturghiilor bizantine

Începând cu secolul V cele douã Liturghii vor evolua concomitent astfel încât schimbãrile produse vor fi identice pentru amândouã. Aceastã evolutie va consta în principal în dezvoltarea punctelor cãrora, în schema primarã, le corespund actiuni fãrã cuvinte :
w intrarea în bisericã;
w sãrutarea pãcii;
w frângerea si împãrtãsirea.
Sã urmãrim pe scurt evolutia Liturghiilor bizantine de-a lungul timpului:
w sec. V: se introduce Trisaghionul ( Sfinte Dumnezeule …), începe dezvoltarea ritualului Intrãrii Mari, apare obiceiul citirii în tainã a anaforalei liturgice pe fondul cresterii importanþei imnelor cântate;
w sec. VI: se introduce rostirea Crezului si cântarea Heruvicului;
w sec. VII: începe dezvoltarea ritualului Proscomidiei, se introduce împãrtãsirea laicilor cu lingurita, se renuntã la citirea textelor din Vechiul Testament, ectenia mare se mutã înainte de Trisaghion, se generalizeazã citirea în tainã a anaforalei;
w sec. VIII: se introduce ectenia întreitã, antifoanele cuprinzând psalmii 91, 92, 94, imnul Unule Nãscut, se adaugã otpustul;
w sec. X: se introduce Axionul;
w sec XI: se adaugã Binecuvântarea mare, rugãciunea de dinainte de Evanghelie rostitã cu voce tare, sãrutul pãcii se restrânge la clerul din altar;
w sec. XII: ectenia mare este mutatã dupã Binecuvântarea mare;
w sec XIV: la antifoanele duminicale se folosesc psalmii tipici si Fericirile. Patriarhul Filotei alcãtuieste o Diataxã fixând rânduiala Liturghiei.
În perioada urmãtoare Liturghiile bizantine nu au mai cunoscut schimbãri majore, fapt favorizat si de aparitia editiilor tipãrite ale Liturghierului. Cu toate acestea evolutia Liturghiei nu a încetat deoarece, asa cum arãtam în articolul precedent, Liturghia este un organism viu si nu o relicvã a istoriei.


Back

Copyright © 2002, Biserica Memoriala "Mihai Viteazul "Alba Iulia

This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.