Back
Explicarea Sfintei Liturghii (XXII)
Lecturile biblice (III)
Citirea fragmentului din scrierile apostolice,
cunoscut sub numele generic de Apostol, ne pregãteste pentru primirea
cuvântului lui Hristos cuprins în Sfânta Evanghelie
deoarece învãtãtura apostolilor reprezintã
întelegerea adevãratã si completã a învãtãturii
lui Hristos.
Cântarea Aliluia exprimã
bucuria întâlnirii cu Dumnezeu
Lectura Apostolului era succedatã, în
vechime, de cântarea Aliluia intonatã amplu, având
ca stih un verset din psalmi. Aliluia este o expresie liturgicã
ebraicã de bucurie si de slãvire a lui Dumnezeu întâlnitã
frecvent în psalmi, care se traduce prin "Lãudati pe
Dumnezeu!". Este cântarea vesniciei, cântarea de laudã
ce i se aduce lui Dumnezeu în Împãrãtia Sa:
"Am auzit, în cer, ca un glas puternic de mulþime multã
zicând: Aliluia! Mântuirea si slava si puterea sunt ale Dumnezeului
nostru!" (Apoc. 19, 1).
Cântarea Aliluia de dupã Apostol este, la origine, o cântare
melismaticã, adicã o piesã în care pe primul
plan este melodia, o cântare menitã sã creeze o atmosferã
favorabilã înãltãrii sufletului cãtre
Dumnezeu. Ea exprimã bucuria întâlnirii cu Dumnezeu,
"trãirea slujirii divine ca un contact real cu transcendentul,
ca o intrare în realitatea supralumeascã a Împãrãtiei"
.
Cântarea Aliluia se împleteste cu cãdirea
În timpul cântãrii Aliluia
este locul originar si firesc al cãdirii de dinainte de Evanghelie,
simbolismul si lucrarea cântãrii împletindu-se cu cele
ale cãdirii.
Tãmâia care arde transformându-se în "miros
de bunã mireasmã duhovniceascã" ce se înaltã
la cer exprimã jertfa bine-plãcutã lui Dumnezeu.
"Nu existã religie, în care ideea si actul de jertfã
sã nu reprezinte sâmburele întregii ei vieti…
Jertfa se descoperã a fi actul de deschidere si comunicare, de
împlinire prin dãruire… Exprimând fiinta religiei,
jertfa exprimã în acelasi timp conditia fundamentalã
a omului" . Omul însusi trebuie sã se jertfeascã,
sã ardã duhovniceste dãruindu-se lui Dumnezeu ca
"miros de bunã mireasmã duhovniceascã".
"Jertfa în substanta ei spiritualã e iubire. Iubire
inspiratã direct de Autorul ei si înteleasã ca dispozitie
lãuntricã de a te dãrui, de a-ti oferi energia, bunurile
si, dacã este nevoie, chiar si viata, ca dar si ofrandã
plinã de recunostintã lui Dumnezeu" . Sfântul
Chiril al Alexandriei sublinia faptul cã nu putem intra la Tatãl
si, implicit, nu Îl putem cunoaste decât în stare de
jertfã curatã. Cãdirea, pregãtindu-ne pentru
primirea Cuvântului lui Dumnezeu, este deci, în acelasi timp,
o jertfã adusã lui Dumnezeu, o mãrturisire a prezenþei
Sale în mijlocul nostru si un îndemn la propria noastrã
jertfire duhovniceascã. Mirosul aparte al tãmâiei
împreunã cu cântarea melismaticã a laudei lui
Dumnezeu ne ajutã sã Îi simtim prezenta si sã
ne înãltãm la El.
Mutarea cãdirii din timpul
cântãrii Aliluia afecteazã trãirea liturgicã
În zilele noastre cântarea melismaticã
a fost înlocuitã, în general, cu rostirea recitativã
de cãtre cântãret a cuvântului Aliluia (de trei
ori), renuntându-se la stih, desi acesta este indicat în continuare
de cartea de slujbã. Ca urmare cãdirea a fost mutatã
în timpul citirii Apostolului. Aceste schimbãri, fãcute
probabil din dorinta de scurtare a slujbei, au avut însã
efecte negativ asupra trãirii liturgice. Unul dintre cele mai evidente
este scãderea atentiei credinciosilor fatã de textul apostolic.
Dacã luãm în considerare si faptul cã acest
text este destul de puþin folosit în predicã si cã
uneori este cântat aproape neinteligibil, înþelegem
de ce Apostolul a devenit, în multe cazuri, un element decorativ
al slujbei, fãrã impact asupra credinciosilor.
Sesizând acest lucru, Mitropolitul Andrei Saguna a hotãrât
mutarea cãdirii în timpul trisaghionului, practicã
ce se respectã pânã azi în multe parohii din
Ardeal. Desi are avantajul de a favoriza ascultarea cu atentie a Apostolului
de cãtre credinciosi, cãdirea din timpul trisaghionului
îsi pierde sensul de pregãtire pentru întâlnirea
cu Dumnezeu prin cuvântul Evangheliei si, pe de altã parte,
perturbã desfãsurarea normalã a actiunii liturgice.
Având în vedere toate cele spuse mai sus, revenirea la cântarea
melismaticã Aliluia si la cãdirea în timpul ei este
posibilã si beneficã pentru trãirea deplinã
a Sfintei Liturghii.
Rugãciunea de dinainte
de Evanghelie este epicleza Liturghiei Cuvântului
Rugãciunea de dinainte de Evanghelie
a fost introdusã în Sfânta Liturghie în secolul
al X-lea fiind împrumutatã din rânduiala palestinianã
a Utreniei sãrbãtorilor unde era cititã cu voce tare
. La început rugãciunea era cititã cu voce tare si
la Liturghie deoarece se referã la toti credinciosii, nu numai
la clerici, pregãtindu-i pentru primirea cuvântului evanghelic.
Ea este o adevãratã epiclezã scripturisticã
în care cerem prefacerea tainicã a Scripturii în Cuvântul
lui Dumnezeu care se dã ca hranã . Sã analizãm
aceastã rugãciune încercând sã pãtrundem
bogãtia învãtãturilor ei: "Strãluceste
în inimile noastre, Iubitorule de oameni Stãpâne, lumina
cea curatã a cunoasterii dumnezeirii Tale si deschide ochii gândului
nostru spre întelegere evanghelicelor Tale propovãduiri."
Dumnezeu nu poate fi cunoscut decât în mãsura în
care se descoperã El Însusi luminându-ne inima cu lumina
cunostintei Sale si deschizându-ne ochii gândului spre întelegerea
Evangheliei. Apostolii însisi nu au înteles sensul adânc
al cuvintelor pe care Hristos li le-a grãit pe când era cu
ei pânã ce nu le-a deschis El mintea, dupã înviere,
ca sã priceapã Scripturile (Luca 24, 45). Cu atât
mai mult nu vom întelege nici noi Scriptura pânã când
nu ne va lumina Duhul Sfânt. Studiind Biblia numai cu armele stiintei
si întemeindu-ne numai pe propriile noastre puteri, putem ajunge
la mari rãtãciri. Aceasta este cauza pentru care mii de
secte, cu învãtãturi diferite, se revendicã
a fi întemeiate pe Biblie. Pe de altã parte, critica rationalistã
a ajuns sã disece si sã mutileze Scriptura arogându-si
dreptul de a hotãrî ce este si ce nu este autentic în
Biblie.
Rugãciunea de dinainte de Evanghelie ne descoperã atitudinea
ortodoxã fatã de Sfânta Scripturã. Înainte
de a citi din ea noi cerem lumina cunostintei de la Dumnezeu cel Întrupat
Care este El Însusi Lumina: "Iarãsi le-a vorbit Iisus
zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmeazã Mie
nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vietii"(Ioan
8, 12). Duhul Sfânt este cel care face sã strãluceascã
în inimile noastre lumina cunostintei lui Dumnezeu:: "Mângâietorul,
Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatãl, în numele
Meu, Acela vã va învãta toate si vã va aduce
aminte despre toate cele ce v-am spus Eu" (Ioan 14, 26). Duhul Sfânt
s-a pogorât în Bisericã la Cincizecime fãcându-L
prezent pe Cuvântul si cãlãuzindu-ne la tot adevãrul.
De aceea numai cei care rãmân în Bisericã si
primesc cu smerenie cuvântul lui Dumnezeu sunt luminati de Duhul
Sfânt si Îl pot cunoaste pe Dumnezeu.
Dumnezeu ni se descoperã luminându-ne inima nu pentru a ne
satisface curiozitatea ci pentru a ne face sã întelegem iubirea
Sa fatã de noi si slava la care suntem chemati: "Dumnezeul
Domnului nostru Iisus Hristos, Tatãl slavei, sã vã
dea vouã duhul întelepciunii si al descoperirii, spre deplina
Lui cunoastere, si sã vã lumineze ochii inimii, ca sã
pricepeti care este nãdejdea la care v-a chemat, care este bogãtia
slavei mostenirii Lui, în cei sfinti, si cât de covârsitoare
este mãrimea puterii Lui fatã de noi, dupã lucrarea
puterii tãriei Lui, pentru noi cei ce credem" (Efeseni 1,
17-19). Întelegerea acestor realitãti trebuie sã ne
responsabilizeze spre angajarea într-o viatã duhovniceascã,
dupã cum cerem, în continuare, în rugãciune:
"Pune în noi si frica fericitelor Tale porunci, ca toate poftele
trupului cãlcând, vietuire duhovniceascã sã
petrecem, cugetând si fãcând toate cele ce sunt spre
bunã-plãcerea Ta."
Viata duhovniceascã este o viatã cãlãuzitã
de Duhul Sfânt. Ea presupune eliberarea de poftele trupesti, despãtimirea,
si strãduinta de a cunoaste si a împlini voia lui Dumnezeu.
Voia lui Dumnezeu o descoperim în poruncile sale care trebuie sã
devinã legea vietii noastre. Pãzind poruncile Lui si fãcând
cele bine-plãcute Lui orice cerem primim de la El (I Ioan 3, 22).
Asadar, de Evanghelie trebuie sã ne apropiem nu cu o curiozitate
sterilã ci cu dorinta de a afla si împlini voia lui Dumnezeu
fatã de noi exprimatã în poruncile Sale.
Rugãciunea se încheie cu reafirmarea credintei cã
Hristos este luminarea noastrã, potrivit îndemnului Sãu:
"Cât aveti Lumina, credeti în Luminã, ca sã
fiti fii ai Luminii"(Ioan 12, 36):
"Cã Tu esti luminarea sufletelor si a trupurilor
noastre, Hristoase Dumnezeule, si tie slavã înãltãm,
împreunã si Celui fãrã de început al
Tãu Pãrinte si Preasfântului si bunului si de viatã
fãcãtorului Tãu Duh, acum si pururi si în vecii
vecilor."
Cât de important ar fi sã audã si credinciosii aceastã
rugãciune rostitã cu voce tare înainte de fiecare
citire a Evangheliei la Sfânta Liturghie si sã învete
astfel modul în care trebuie sã se apropie de Scripturã
si finalitatea studierii ei, pecetluind rugãciunea cu rãspunsul
Amin!.
Note:
§
Alexandre Schmemann, Euharistia. Taina Împãrãtiei,
Ed. Anastasia, Bucuresti, p. 80
§
Pãrintele Galeriu, Jertfã si rãscumpãrare,
Ed. Harisma, Bucuresti, p. 9-11
§
Juan Mateos, SJ, La celebration de la Parole dans la Liturgie byzantine.
Etude historique, OCA, 191, Roma, 1971, p. 139
§
Paul Evdokimov, Rugãciunea în Biserica de Rãsãrit,
Iasi, 1996, p. 174
Pr. Florin Botezan
Back
|