Back

Explicarea Sfintei Liturghii (XXI)

Lecturile biblice (II)

Împãrtãsirea cu Dumnezeu Cuvântul prin cuvânt, consumarea euharisticã a cuvântului dumnezeiesc, se împlineste în cadrul unui ritual care a evoluat în decursul timpului. Cunoasterea istoriei si semnificatiei acestui ritual ne va ajuta sã-l trãim deplin.

Dãruirea reciprocã a pãcii pregãteste adunarea euharisticã pentru primirea cuvântului lui Dumnezeu

Binecuvântarea "Pace tuturor!", rostitã de cãtre protosul (întâi-stãtãtorul) adunãrii euharistice (episcop sau preot) dupã adunarea în Bisericã a clerului si credinciosilor, a însemnat, secole de-a rândul, începutul Sfintei Liturghii. Astãzi marcheazã începutul pãrtii centrale a Liturghiei Cuvântului.
Atentionati de îndemnul diaconului "Sã luãm aminte!", credinciosii rãspund binecuvântãrii "Pace tuturor!" cu cuvintele "Si duhului tãu!". Aceastã dãruire reciprocã a pãcii pregãteste adunarea euharisticã pentru primirea cuvântului lui Dumnezeu, cãci numai un suflet care a dobândit pacea poate deveni ogor roditor pentru sãmânta cuvântului (Luca 5, 15).
Rostind "Pace tuturor!" protosul nu face un simplu îndemn adunãrii ci, în puterea Duhului Sfânt, dãruieste cu adevãrat, precum apostolii, pacea lui Hristos celor ce sunt vrednici de aceasta: "Si de va fi acolo un fiu al pãcii, pacea voastrã se va odihni peste el, iar de nu, se va întoarce la voi"(Luca 10, 6). Este pacea pe care Mântuitorul Însusi a dãruit-o ucenicilor Sãi spunându-le: "Pace vã las vouã, pacea Mea o dau vouã, nu precum dã lumea vã dau Eu. Sã nu se tulbure inima voastrã, nici sã se înfricoseze" (Ioan 14, 27). Chiar mai mult, aceastã dãruire a pãcii îl face prezent, în Duhul Sfânt, pe Hristos în noi cãci "pacea este Însusi numele lui Hristos, este El Însusi". Având pacea lui Hristos în suflet, pe El Însusi în mijlocul nostru, putem primi spre hranã duhovniceascã cuvântul dumnezeiesc cuprins în Sfânta Scripturã.

În secolele VII-VIII se renuntã la lecturile din Vechiul Testament

La început lecturile biblice de la Sfânta Liturghie cuprindeau, pe lângã Apostol si Evanghelie, si fragmente din Vechiul Testament, mai precis din Lege si Prooroci (inclusiv din cãrtile lui Iisus Navi, Judecãtori, Regi, Cronici, Iov si cãrtile lui Solomon) dupã cum aflãm din Constitutiile Apostolice. Aceastã rânduialã este confirmatã de scrierile Sfintilor Vasile cel Mare, Ioan Gurã de Aur si Maxim Mãrturisitorul.
Din secolul al IV-lea lecturile din Vechiul Testament se reduc la o singurã paremie din profetii, iar în secolele VII-VIII, concomitent cu introducerea antifoanelor, sunt abandonate cu totul. În aceeasi perioadã Biserica interzicea, prin canonul 82 al Sinodului Quinisext tinut în anul 682, reprezentarea simbolicã a lui Hristos în icoanã, sub chipul unui miel. Argumentul invocat de sinodali si anume cã "onorãm figurile si umbrele - ca pe niste simboluri si închipuiri ale Bisericii, dar preferãm harul si adevãrul, primind acest adevãr ca împlinire a Legii" a dus probabil si la renuntarea la lecturile profetice (figuri si umbre) si concentrarea pe scrierile nou-testamentare care ne descoperã harul si adevãrul. Totusi, pânã în zilele noastre, ultima paremie cititã la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unitã cu Vecernia din Joia Mare, Sâmbãta Mare, Ajunul Nasterii Domnului si a Bobotezei, reprezintã o rãmãsitã a vechilor lecturi vechi-testamentare .
Renuntarea la citirile din Vechiul Testament au dus la o sãrãcire a slujbei si a cultului în general având ca efect o ignorantã destul de mare a credinciosilor ortodocsi în ceea ce priveste aceastã parte importantã a Sfintei Scripturi.

Prochimenul a fost, la origine, un psalm cântat responsorial

Lectura profetiei din Vechiul Testament era urmatã de cântarea responsorialã a unui psalm. În cântarea responsorialã, folositã aproape exclusiv în cult pânã în secolul al IV-lea, cântãretul dãdea tonul si conducea cântarea, dupã fiecare stih intonat de el credinciosii cântând rãspunsul care consta într-un verset din psalm sau o formulã doxologicã (Aliluia). Prochimenul asezat înaintea Apostolului, alcãtuit dintr-un singur stih si din rãspuns, este ceea ce a rãmas în zilele noastre din vechiul psalm cântat responsorial.
Rânduiala slavã de intonare a prochimenului pãstreazã cântarea responsorialã. Astfel, dupã ce cântãretul anuntã glasul si cântã rãspunsul, corul repetã rãspunsul. Cântãretul cântã stihul, corul repetã rãspunsul. Cântãretul cântã prima parte a rãspunsului iar corul continuã cântarea acestuia.
Rânduiala greceascã si româneascã a simplificat executia prochimenului pânã la simpla recitare a stihului si a rãspunsului de cãtre cântãret.
Sintezã a vechiului psalm, prochimenul este astãzi o introducere în tematica lecturilor care vor urma si în special a Apostolului. De aceea el trebuie primit cu toatã atentia si ar fi bine sã fie luat în seamã si la alcãtuirea predicii.

Noul Testament, cu exceptia Apocalipsei, este citit integral în decursul unui an liturgic

Dupã prochimen cântãretul anuntã locul de unde se va citi. Acest obicei este vechi, fiind menþionat si de Sfântul Ioan Gurã de Aur: "Si suindu-se lectorul (în amvon) spune mai întâi a cui este cartea". Credinciosii pot astfel întelege mai bine ceea ce se va citi si se pot familiariza cu cãrtile Sfintei Scripturi.
Exclamatiile "Întelepciune!" si "Sã luãm aminte!" rostite de diacon (sau de preot în lipsa acestuia) înainte, respectiv dupã anuntarea locului de unde se va citi, au ca scop provocarea atentiei credinciosilor la lecturi. Ele ne aduc aminte faptul cã Apostolul însusi ne vorbeste, acum si aici, în adunarea euharisticã, prin scrierile sale.
Lecturile cunoscute sub numele de Apostol sunt fragmente din Faptele Apostolilor, Epistolele pauline si Epistolele sobornicesti. Aceste cãrti sunt citite integral în decursul unui an liturgic, începând cu cartea Faptele Apostolilor, lecturatã de la Pasti pânã la Cincizecime încã din vremea Sfântului Ioan Gurã de Aur . Apocalipsa este singura carte a Noului Testament din care nu se citeste la Sfânta Liturghie datoritã caracterului ei simbolic si acceptãrii mai târzii în canonul biblic.

Ar fi de dorit o regulã mai elasticã a lecturilor biblice

În zilele noastre regula citirii scrierilor nou testamentare este clar stabilitã. Pericopele apostolice sunt cuprinse, în ordinea citirii lor, în cartea numitã Apostol pe care cântãreþul o foloseste la stranã, iar pericopele evanghelice sunt cuprinse, tot în ordinea citirii, în cartea de slujbã numitã Evanghelie, aflatã pe Sfânta Masã. La aceastã regulã de citire s-a ajuns treptat, de-a lungul secolelor, la început aplicându-se, în general, principiul citirii continue a Sfintei Scripturi, adicã lecturile erau continuate din locul în care fuseserã lãsate la Liturghia precedentã. În acelasi timp, protosul avea o mare libertate în alegerea pericopelor ce urmau a fi citite. Regula actualã s-a cristalizat în mediul monahal, în conditiile slujirii zilnice a Sfintei Liturghii.
În cazul vietii parohiale, când Sfânta Liturghie se slujeste numai duminica si în sãrbãtori, eventual miercurea si vinerea, aplicarea acestei reguli stricte în ceea ce priveste lecturile scripturistice face ca o mare parte a Noului Testament sã rãmânã ascunsã credinciosilor obisnuiti. Necunoasterea Sfintei Scripturi de cãtre multi ortodocsi se datoreazã si acestui fapt. Ar fi de dorit ca fiecare credincios sã suplineascã aceastã lipsã prin citirea particularã a Bibliei, preferabil chiar dupã regula stabilitã de Bisericã pentru lecturile de la Sfânta Liturghie. Dar oare câti dintre noi facem acest lucru? Si, pe de altã parte, sã nu uitãm cã Sfânta Liturghie creeazã cadrul cel mai potrivit pentru primirea cuvintelor Domnului pentru cã aici Duhul Sfânt îl face prezent pe Mântuitorul.
De aceea cred cã ar fi oportun ca autoritatea bisericeascã sã ia în considerare posibilitatea elaborãrii unei reguli mai elastice în ceea ce priveste lecturile biblice, regulã care sã permitã si accesul credinciosilor care participã la Sfânta Liturghie doar în duminici si sãrbãtori la toate textele scripturistice rânduite a fi citite în cult.

Note:
§
Alexandre Schmemann, Euharistia. Taina Împãrãtiei, Ed. Anastasia, Bucuresti, p.77
§ la Pr. Prof. Dr. Petre Vintilescu, Liturghierul explicat, Bucuresti, 1998, p. 186
§ la Leonid Uspensky, Teologia icoanei, ed. Anastasia, 1994, p. 57
§ Juan Mateos, SJ, La celebration de la Parole dans la Liturgie byzantine. Etude historique, OCA, 191, Roma, 1971, p.135
§ Omilia XXIX la Faptele Apostolilor, 3, PG LX, col 217
§ Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, Liturgica generalã, Bucuresti, 1993, p.735

Pr. Florin Botezan

Back

Copyright © 2002, Biserica Memoriala "Mihai Viteazul "Alba Iulia

This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.