Explicarea
Sfintei Liturghii(II)
Câteva repere
istorice:
Liturghia în primele trei secole
Sfânta Liturghie este un organism spiritual viu, în continuã evolutie, si nu o relicvã a istoriei
Multi crestini ortodocsi cred cã Sfânta
Liturghie a fost de la început asa cum o cunosc ei astãzi.
Dar, cu toate cã în ultimele secole Liturghia nu a cunoscut
schimbãri semnificative, aceasta nu înseamnã cã
forma ei de azi este fixã si neschimbabilã. Sfânta
Liturghie este un organism spiritual viu, în continuã evolutie
si nu o relicvã a istoriei. În decursul veacurilor ea a evoluat
de la simplitatea originarã la bogãtia de azi. Dar aceastã
evolutie nu a însemnat o îndepãrtare de la adevãr,
asa cum încearcã sã argumenteze unii eterodocsi, ci
o crestere fireascã, expresie a lucrãrii Duhului Sfânt
în Bisericã, o dezvoltare a elementelor esentiale pe care
le gãsim de la început în structura Liturghiei.
Sfânta Liturghie a fost întemeiatã de
Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Tainã
Sfânta Liturghie a fost întemeiatã de Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Tainã când "a luat pâinea si, binecuvântând, a frânt si a dat ucenicilor sãi zicând: Luati mâncati acesta este trupul Meu. Si luând paharul si multumind le-a dat zicând: Beti dintru acesta toti, Cã acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru multi se varsã spre iertarea pãcatelor" (Mt. 26, 26-28). Sfinþii Evanghelisti Marcu si Luca precum si Sfântul Pavel precizeazã cã Mântuitorul a lãsat Bisericii porunca expresã de a oficia Sfânta Liturghie: "Sã faceti aceasta întru pomenirea Mea" (Mc. 14, 22-24; Lc. 22, 19-20, I Cor. 11, 22-25).
Liturghia apostolicã era mult mai simplã, însã cuprindea elementele esentiale care se vor pãstra pânã astãzi
Dupã pogorârea Duhului Sfânt,
primii crestini, urmând porunca Mântuitorului, "stãruiau
în învãtãtura apostolilor si în împãrtãsire,
în frângerea pâinii si în rugãciuni"
(FA 2,42) adicã în slujirea Sfintei Liturghii care, încã
de la început, a fost centrul vietii Bisericii, Taina actualizãrii
lucrãrii mântuitoare a lui Hristos si a unirii depline cu
El.
Desi în Noul Testament nu avem o descriere amãnuntitã
a Liturghiei pe care o sãvârseau Sfinþii Apostoli si
urmasii lor, putem totusi ca, în lumina informatiilor patristice
ulterioare, pornind de la citatul de mai sus (FA II,42) si de la alte
texte nou-testamentare, sã reconstituim structura acesteia. Remarcãm
faptul cã slujba era mult mai simplã însã cuprindea
elementele esenþiale care se vor pãstra pânã
azi si anume:
v
adunarea în Bisericã - ( vezi I Cor XI,18)
v
"învãtãtura apostolilor"- lecturi si predici
(vezi si I Tes V,27; Col IV,16; FA XX,7,11; I Tim IV,13; I Cor XVI,26)
având în centru împãrtãsirea cu Dumnezeu
Cuvântul prin cuvânt. Aceastã parte se va dezvolta
în Liturghia Cuvântului sau a catehumenilor.
v
"frângerea pâinii si rugãciuni" - este ceea
ce se va numi, mai târziu, Liturghia Euharisticã sau a credinciosilor.
Se fãceau rugãciuni pentru diferite categorii de credinciosi
(I Tim II,1).
Probabil crestinii îsi dãdeau si sãrutarea pãcii
dacã "sãrutarea sfântã" pomenitã
de Sfântul Pavel (Rom 16,16; I Cor 16,20; II Cor 13,12; I Tes 5,26)
este o aluzie la acest act liturgic.
Frângerea pâinii era înteleasã ca o actualizare,
prin lucrarea Duhului Sfânt, a Cinei celei de Tainã. Ca urmare
se împlineau actele principale fãcute de Hristos la aceastã
Cinã:
w
"a luat" - aducerea darurilor de pâine
si vin ( I Cor. XI,23 -26);
w
"a binecuvântat" - rugãciunile
de multumire si sfintire a darurilor (I Cor. XIV,16) rostite cu voce tare
de întâistãtãtorul adunãrii euharistice
la care credinciosii rãspund cu Amin exprimându-si astfel
adeziunea;
w
"a frânt" - frângerea propriu-zisã
a pâinii prefãcutã în Trupul lui Hristos;
w
"a dat" - împãrtãsirea
generalã cu Trupul si Sângele Domnului .
Prima descriere a Liturghiei Bisericii primare dateazã de la jumãtatea
sec. al II-lea d.H. O sutã de ani mai târziu, la mijlocul
sec. II dupã Hristos, Sfântul Iustin Martirul si Filozoful
ne dã cea mai amãnuntitã descriere a Liturghiei din
primele trei secole:
"În asa-zisa zi a soarelui (duminica n.n.), se face adunarea
tuturor celor ce trãiesc la orase sau la sate si se citesc memoriile
apostolilor (Evangheliile n.n.) sau scrierile profetilor (Vechiul Testament
n.n.), câtã vreme îngãduie timpul. Apoi, dupã
ce cititorul înceteazã, întâistãtãtorul
(episcopul sau preotul n.n.) tine un cuvânt prin care sfãtuieste
si îndeamnã la imitarea acestor frumoase învãtãturi.
Apoi, ne ridicãm în picioare toti laolaltã si înãltãm
rugãciuni; dupã care, încetând noi rugãciunea,
[ne îmbrãtisãm unii pe altii cu sãrutarea pãcii
- vezi cap. 65 - si] se aduce pâine si vin si apã, iar întâistãtãtorul
înaltã deopotrivã rugãciuni si multumiri, cât
poate mai multe, la care poporul rãspunde într-un singur
glas, rostind Amin. Si se dã fiecãruia sã se împãrtãseascã
din cele ce au fost consfintite prin euharistie, iar celor care nu sunt
de fatã li se trimite euharistia acasã, prin diaconi."
Structura Liturghiei Bisericii primare, sugeratã doar de textele
nou-testamentare, este expusã acum cu claritate si anume:
v
Adunarea în Bisericã;
v
Liturghia Cuvântului (catehumenilor)
w
Lecturi din Noul si Vechiul Testament
w
Omilia (explicarea textelor citite)
v
Liturghia euharisticã (credinciosilor)
w
Rugãciunea generalã pentru Bisericã si lume
w
Sãrutarea pãcii
w
aducerea darurilor de pâine si vin ("a luat")
w
rugãciunea de sfintire - anaforaua ("a binecuvântat")
rostitã cu voce tare de întâistãtãtor
la care credinciosii rãspund cu Amin exprimându-si adeziunea
w
frângerea pâinii ("a frânt")
w
împãrtãsirea tuturor ("a dat").
Dezvoltarea Liturghiei a dus la aparitia diverselor traditii liturgice
Aceastã formã originarã a Liturghiei se va dezvolta treptat deoarece, în cadrul schemei de mai sus, liturghisitorii aveau o mare libertate de improvizaþie în ceea ce priveste formularea rugãciunilor, stabilirea lecturilor biblice, introducerea unor imne religioase etc. Cu timpul s-au precizat anumite idei principale care trebuiau abordate, într-o anumitã ordine, în cadrul rugãciunilor, s-au generalizat anumite anaforale liturgice (rugãciunea centralã a Sfintei Liturghii) alcãtuite de personalitãti marcante ale vietii bisericesti si, mai apoi, în diverse regiuni, s-au stabilit chiar formule fixe ale slujbei individualizându-se traditii liturgice. Între acestea s-au impus cele specifice principalelor centre crestine: Ierusalim, Antiohia, Cezareea Capadociei, Alexandria, Roma.
În sec. IV-V Sfintii Ioan Gurã de Aur si Vasile cel Mare alcãtuiesc, pe baza traditiilor vechi, Liturghiile care le poartã numele, folosite pânã azi de Biserica Ortodoxã
Anul 313 marcheazã încetarea persecutiilor
împotriva crestinilor si începutul unei epoci de mare înflorire
în istoria Bisericii. În aceastã perioadã are
loc o unificare a ritualurilor liturgice marcatã de alcãtuirea,
pe baza traditiilor vechi, de cãtre Sfintii Ioan Gurã de
Aur si Vasile cel Mare a Liturghiilor care le poartã numele, folosite
pânã azi de Biserica Ortodoxã. Forma si evolutia acestor
Liturghii numite Liturghii bizantine le vom analiza în numãrul
urmãtor.
Pr. Florin Botezan