Explicarea Sfintei Liturghii (XIV) Ectenia mare (I) Mãrturisirea solemnã cã Sfânta Liturghie este intrarea Bisericii în Împãrãtia lui Dumnezeu împlinitã prin binecuvântarea mare este urmatã de o succesiune de cereri cunoscute sub denumirea de ectenia mare. Provenind din limba greacã de la cuvântul ektenhs, o, h, care înseamnã întins, prelung, stãruitor, termenul de ectenie desemneazã, în limbajul liturgic românesc, o rugãciune prelungitã sub formã de îndemnuri stãruitoare la rugãciune adresate de preot sau diacon credinciosilor la care acestia rãspund invocând mila lui Dumnezeu, îndemnuri încheiate cu slãvirea lui Dumnezeu de cãtre preot în numele tuturor . Prima ectenie a Sfintei Liturghii se numeste mare comparativ cu ecteniile mici care reprezintã o prescurtare a ei. Ectenia mare este rugãciunea lui Hristos cãtre Tatãl dãruitã Bisericii Specificã începutului slujbelor, ectenia mare este o rugãciune atotcuprinzãtoare care îmbrãtiseazã întreaga lume, este rugãciunea lui Hristos însusi cãtre Tatãl Sãu dãruitã nouã, descoperind rugãciunea Bisericii ca "lucrare de obste" (liturghie) în cuprinsul ei cosmic si universal . Ea ne scoate din particular si ne introduce în constiinta eclesialã (bisericeascã) ajutându-ne sã ne detasãm de egoism potrivit poruncii lui Hristos: "sã iubesti pe aproapele tãu ca pe tine însuti"(Matei 22, 39). Este împlinirea îndemnului Sfântului Pavel de a face "cereri, rugãciuni, mijlociri, multumiri pentru toti oamenii"(I Timotei 2, 1) fãrã a fi o simplã rugãciune a unei grupãri omenesti ci rugãciunea lui Hristos Însusi cãci "unul este Dumnezeu, unul este Mijlocitorul între Dumnezeu si oameni, omul Hristos Iisus"(I Timotei 2, 5). Noi ne rugãm în Hristos si El, prin Duhul Sãu Sfânt se roagã în noi cei adunaþi în numele Lui: "si pentru cã sunteti fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Sãu în inimile noastre, care strigã: Avva, Pãrinte!"(Galateni 4, 6). Doamne miluieste ! Toti cei prezenti în bisericã participã la aceastã rugãciune: preotul sau diaconul adreseazã succesiv credinciosilor îndemnurile spre rugãciune învãtându-i astfel ce sã cearã iar acestia rãspund înãltând spre Dumnezeu o scurtã dar profundã rugãciune: "Doamne miluieste !" . Este o invocare a milei lui Dumnezeu fãcutã cu nãdejdea dobândirii cererilor nu pentru meritele lor ci pentru milostivirea lui Dumnezeu. Nu este o "milogealã" nedemnã de om, cum afirma Nitzsche, cãci Dumnezeu nu-si aratã mila în gesturi de stãpân dispretuitor ci în participarea la dimensiunile noastre, la durerea noastrã, prin asumarea Crucii si în valoarea ce ne-o dã fãcându-Se om ca noi în veci . Ceea ce cerem în primul rând, mereu si mereu, prin aceastã rugãciune, este Împãrãtia lui Dumnezeu cãci mila lui Dumnezeu înseamnã dãruirea Împãrãtiei Sale, unicul lucru de trebuintã. Cu pace Domnului sã ne rugãm este îndemnul de început care ne învatã cum trebuie sã ne rugãm si anume "în pace" (traducerea exactã a grecescului en eirhnh) întelegându-se prin aceasta pacea ca o stare a sufletului si nu ca ceva adãugat din exterior. Pacea sufletului nu poate sã o aibã decât cel cu cugetul curat. "Unui cuget tulburat îi este absolut cu neputintã sã se apropie de Dumnezeu deoarece îl împiedicã însãsi natura tulburãrii. Pe când pacea face totdeauna din mai multi unul, tulburarea dimpotrivã împarte pe unul singur în mai multi; cum am putea atunci sã ne asemãnãm lui Dumnezeu, Cel unul si simplu?" . Numai pacea sufletului ne dã posibilitatea de a fi în pace unii cu altii si de a ne unii astfel în rugãciune înaintea lui Dumnezeu. Dar temelia pãcii adevãrate este Crucea lui Hristos cãci El a omorât prin Cruce vrãjmãsia din lãuntrul nostru si dintre noi "binevestind pace, vouã, celor de departe si pace celor de aproape"(Efeseni 2, 16-17). "El este pacea noastrã"(Efeseni 2, 14). Asadar pacea noastrã este o pace "de sus", de la Dumnezeu, pe care o invocãm în prima cerere propriu-zisã a ecteniei mari: Pentru pacea de sus si pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului sã ne rugãm ! Pacea de sus este tocmai Împãrãtia lui Dumnezeu, dobândirea ei însemnând mântuirea sufletului (care, în limbaj biblic, exprimã omul în întregimea lui). Aceastã cerere este o concretizare a îndemnului Mântuitorului de a cãuta mai întâi Împãrãtia lui Dumnezeu si dreptatea lui (Matei 6, 33) cu încrederea cã toate celelalte pe care le vom cere în continuare se vor adãuga nouã. "Pacea de sus" este dreptatea lui Dumnezeu, rodul eliberãrii de patimi si al dobândirii Duhului Sfânt, este "pacea lui Dumnezeu care covârseste toatã mintea"(Filipeni 4, 7) pe care Domnul a dat-o sfintilor sãi apostoli înainte de a se sui la Tatãl zicând: "Pace vã las vouã, pacea Mea o dau vouã, nu precum dã lumea vã dau Eu. Sã nu se tulbure inima voastrã, nici sã se înfricoseze"(Ioan 14, 27). Dar noi nu cerem numai pentru noi "pacea de sus" ci ne rugãm în continuare : Pentru pacea a toatã lumea
- pacea
lui Hristos sã cuprindã întreaga lume, sãlãsluindu-se
în inimile tuturor, pentru ca toti sã se bucure de cunoasterea
Împãrãtiei lui Dumnezeu. Pentru sfântã biserica aceasta si pentru cei ce cu credintã, cu evlavie si cu fricã de Dumnezeu intrã într-însa, Domnului sã ne rugãm ! - Îndreptându-ne rugãciunea spre comunitatea concretã care se adunã pentru slujirea Sfintei Liturghii în locasul respectiv, aceastã cerere ne îndeamnã si la un examen de constiintã punându-ne înainte conditiile participãrii autentice la slujbã si anume credinta vie, evlavia ca dreaptã asezare înaintea lui Dumnezeu si frica lui Dumnezeu cea mântuitoare care este începutul a toatã întelepciunea (Psalmul 110, 10; Pilde 1, 7) Pentru Prea Fericitul Pãrintele nostru
(N), Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române [pentru (Înalt-)
Prea Sfintitul (Arhi-) Episcopul (si Mitropolitul) nostru (N)], pentru
cinstita preotime si cea întru Hristos diaconime, pentru tot clerul
si poporul, Domnului sã ne rugãm ! - Este rugãciunea
pentru Biserica localã din care facem parte în care episcopul
este elementul unificator în calitate de chip al lui Hristos înconjurat
de preoti, diaconi, clerul inferior si popor, alcãtuind împreunã
Trupul lui Hristos. "Cu totii urmati pe episcop dupã cum urmeazã
Iisus Hristos pe Tatãl, ne îndeamnã încã
de la începutul secolului al II-lea Sfântul Ignatie Teoforul,
iar pe preoti ca pe Apostoli; pe diaconi respectati-i ca pe porunca lui
Dumnezeu" Episcopul este cel ce prezideazã de drept orice
adunare euharisticã, în aceasta constând de fapt misiunea
sa esenþialã în Bisericã, preotul fiind doar
un împuternicit al sãu în parohie, dator sã
facã ascultare de ierarhul sãu. Pomenirea episcopului împreunã
cu clerul si cu tot poporul ne aduce aminte de acest lucru la fiecare
Sfântã Liturghie, slujba în care comunitatea localã
realizeazã si reveleazã Biserica în plenitudinea sa. Explicarea Sfintei Liturghii (XV) Ectenia mare (II) Ectenia mare ne învatã ierarhia crestinã a valorilor îndemnându-ne sã ne rugãm mai întâi pentru dobândirea Împãrãtiei lui Dumnezeu (pacea de sus si mântuirea sufletului) si pentru Bisericã. Dar rugãciunea îmbrãtiseazã apoi viata întreagã ("toate celelalte" - Matei 6, 33), chiar si sub aspectele ei materiale, mãrturisind prin aceasta cã "toatã darea cea bunã si tot darul desãvârsit de sus este, pogorându-se de la Pãrintele luminilor" (Iacov 1, 17). Astfel, în cea de a doua parte a ecteniei mari ne rugãm pentru conditiile exterioare ale vietii, ca acestea sã ne permitã o vietuire duhovniceascã. Pentru binecredinciosul popor român de
pretutindeni, pentru cârmuitorii tãrii noastre, pentru mai
marii oraselor si ai satelor si pentru iubitoarea de Hristos oaste, Domnului
sã ne rugãm. "Crestinii locuiesc în lume dar
nu sunt din lume", "se supun legilor rânduite de stat
dar prin felul lor de viatã biruiesc legile" se afirmã
într-una din primele scrieri crestine . Ca locuitori în lume,
de-a lungul întregii istorii, crestinii au cãutat sã
împlineascã îndemnul scripturistic de a se supune "înaltelor
stãpâniri" (Romani 13, 1) chiar si în vremuri
de prigoanã, dând Cezarului ce-i al Cezarului (Matei 22,
21; Romani 13, 7), fãrã însã a face compromisuri
dându-i Cezarului cele ce se cuvin lui Dumnezeu. În acest
sens Biserica se roagã pentru conducãtori ca acestia sã
asigure cadrul necesar desfãsurãrii lucrãrii ei mântuitoare,
cu atât mai mult cu cât suntem datori sã-i iubim si
sã ne rugãm pentru toti oamenii, chiar si pentru vrãjmasi.
Pentru sfânt locasul acesta, tara aceasta, pentru toate orasele si satele si pentru cei ce cu credintã vietuiesc într-însele, Domnului sã ne rugãm. "Ce este sufletul în trup, aceea sunt crestinii în lume. Sufletul este rãspândit în toate mãdularele trupului, iar crestinii în toate orasele lumii dar ei tin lumea" . Precum sufletul dã viatã trupului, rugãciunea Bisericii tine lumea. Cererea de mai sus este o expresie a rugãciunii Bisericii pentru întreaga lume si pentru toti oamenii începând cu cei în mijlocul cãrora trãim. Acest lucru este si mai evident în forma originarã a acestei cereri, pãstratã de Molitfelnic la rânduiala sfestaniei, în care ne rugãm "pentru orasul si tara aceasta (deoarece pentru locasne-am rugat mai înainte), pentru toate orasele si satele si pentru cei ce cu credinþã vieþuiesc într-însele". Pentru bunã-întocmirea vãzduhului, pentru îmbelsugarea roadelor pãmântului si pentru vremuri pasnice, Domnului sã ne rugãm. Alcãtuitã într-o vreme când îndeletnicirile oamenilor erau legate direct de starea vremii si de rodnicia pãmântului, este o cerere pentru conditii prielnice ca sã ne putem bucura de roadele muncii noastre. Prin aceasta recunoastem necesitatea efortului propriu în asigurarea existentei ("dacã cineva nu vrea sã lucreze, acela nici sã nu mãnânce" - I Tes. 3, 10), dar mãrturisim în acelasi timp cã fãrã ajutorul lui Dumnezeu toatã osteneala noastrã este în zadar. În zilele noastre, când multi, orbiti de progresul tehnologic, au ajuns sã nu-si mai punã încrederea în Dumnezeu ci în tehnologie, aceastã cerere ne îndreaptã mintea si inima spre Dumnezeu, singurul care poate da sens ostenelilor noastre dãruindu-ne ploi si soare la vreme potrivitã, belsug de roade ("nici cel ce sãdeste nu e ceva, nici cel ce udã, ci numai Dumnezeu care face sã creascã" - I Cor. 3, 7) si pace în lume ca sã ne putem bucura de aceste roade. Pentru cei ce cãlãtoresc pe uscat, pe ape si prin aer, pentru cei bolnavi, pentru cei ce se ostenesc, pentru cei robiti si pentru mântuirea lor, Domnului sã ne rugãm. Ne rugãm acum pentru toti cei care din binecuvântate pricini nu sunt împreunã cu noi la Sfânta Liturghie dar care, aflati în situatii deosebite, au în mod special nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Împreunã alcãtuim Trupul lui Hristos si, de aceea, îi purtãm pe toti în inima si în rugãciunile noastre potrivit îndemnului Sfântului Pavel: "Aduceti-vã aminte de cei închisi, ca si cum ati fi închisi cu ei; aduceti-vã aminte de cei ce îndurã rele, întrucât si voi sunteti în trup" (Evrei 13, 3). În continuare Liturghierul românesc cuprinde precizarea cã aici se pot adãuga cereri speciale. Totusi, având în vedere caracterul de rugãciune atotcuprinzãtoare pentru întreaga lume al ecteniei mari, credem cã este preferabil a nu se adãuga decât, cel mult, cereri cu caracter general si în nici un caz pomeniri nominale. Cererile speciale sunt specifice ecteniei întreite, rugãciunea în care Biserica se apleacã spre trebuintele deosebite ale fiecãruia. Pentru ca sã fim izbãviti noi de tot necazul, mânia, primejdia si nevoia, Domnului sã ne rugãm. Ca o concluzie a cererilor care se referã la conditiile exterioare ale vietii, ne rugãm ca noi, cei ce ne-am adunat la Sfânta Liturghie, noi cei din Bisericã, noi oamenii, sã fim scãpati de toate necazurile, de mânia lui Dumnezeu, de primejdiile si nevoile ce le atragem asupra noastrã datoritã pãcatelor. Apãrã, mântuieste, miluieste
si ne pãzeste pe noi, Dumnezeule, cu harul Tãu. Adresatã
de cãtre preot, în numele comunitãtii, direct lui
Dumnezeu, este concluzia si sinteza întregii succesiuni de cereri
cuprinse în ectenia mare. Ne rugãm lui Dumnezeu ca în
dar, cu harul Sãu, si nu pentru vreun merit al nostru (Romani 3,
24) sã ne apere de vrãjmasii vãzuti si nevãzuti,
sã ne mântuiascã dãruindu-ne Împãrãþia
Sa prin mila Sa si sã ne pãzeascã de tot rãul
si de cãderea în ispitã. Este strigãtul plin
de încredere al copiilor cãtre pãrintele lor evocând
imaginea biblicã a pãsãrii care îsi ocroteste
puii sub aripile sale (Psalmii 16, 8; 56, 2; 60, 4; 62, 8; 90,4; Matei
23, 37). Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata,
slãvita stãpâna noastrã, de Dumnezeu Nãscãtoarea
si pururea Fecioara Maria, cu toti sfintii pomenindu-o, pe noi însine
si unii pe altii si toatã viata noastrã lui Hristos Dumnezeu
sã o dãm. Despãrtitã în douã
în ultimele editii ale Liturghierului românesc, formula corectã
(asa cum o regãsim în Molitfelnic) este cea redatã
aici, mai precis "Pe Prea Sfânta
Fecioara Maria cu toti
sfintii pomenindu-o
" deoarece primul aliniat este o argumentare
pentru cel de al doilea. §
Epistola cãtre Diognet VI,2; V,10 Pr. Florin Botezan |
Copyright © 2002, Biserica Memoriala "Mihai Viteazul "Alba Iulia
This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.