Explicarea
Sfintei Liturghii (XIII)
Binecuvântarea mare
Liturghia propriu-zisã, ca împreunã slujire a preotului si credinciosilor, debuteazã cu binecuvântarea solemnã a Împãrãtiei Sfintei Treimi, mãrturisire a faptului cã Sfânta Liturghie reprezintã intrarea Bisericii în Împãrãtia lui Dumnezeu.
Dumnezeu - Cuvântul ne vorbeste si apoi ni se oferã ca hranã
Proscomidia fiind un ritual pregãtitor
sãvârsit în tainã de preot, Liturghia, asa cum
se descoperã ea credinciosilor, este alcãtuitã din
douã pãrti care au o structurã paralelã si
sunt indisolubil legate: Liturghia Cuvântului (a catehumenilor)
si Liturghia Euharisticã (a credinciosilor). Fiul si Cuvântul
lui Dumnezeu convoacã, vorbeste, se istoriseste si, în cele
din urmã, se oferã pe Sine ca hranã .
La Liturghia Cuvântului, în timpul cãreia în
centrul Sfintei Mese se aflã Sfânta Evanghelie, Dumnezeu
Cuvântul ne vorbeste si ni se împãrtãseste prin
cuvânt: citirile din Sfânta Scripturã, predica, rugãciunea
si cântarea cãci "cel ce ascultã cuvântul
Meu si crede în cel ce m-a trimis pe Mine are viatã vesnicã"
(Ioan 5, 24) iar "cuvintele Mele duh sunt si viatã" (Ioan
6, 23).
La Liturghia Euharisticã în centrul Sfintei Mese se aflã
Potirul euharistic descoperindu-ne sensul principal al acesteia de împãrtãsire
cu Dumnezeu Cuvântul întrupat, cu însusi Trupul si Sângele
Lui, cãci "Cuvântul S-a fãcut trup" (Ioan
1, 14) si "dacã nu veti mânca Trupul Fiului Omului si
nu veti bea Sângele Lui, nu veti avea viatã în voi"
(Ioan 6, 53).
Liturghia Cuvântului se împlineste în Liturghia Euharisticã,
cele douã pãrti ale Sfintei Liturghii realizând numai
împreunã întâlnirea deplinã cu Hristos
cel Înviat si intrarea Bisericii în Împãrãtia
lui Dumnezeu.
Liturghia debuteazã prin slãvirea Împãrãtiei Sfintei Treimi
Sfânta Liturghie începe prin rostirea de cãtre preot a binecuvântãrii mari: "Binecuvântatã este Împãrãtia Tatãlui si a Fiului si a Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor". În limbaj liturgic "a binecuvânta" înseamnã "a slãvi", "a lãuda" . Liturghia debuteazã asadar printr-o slãvire a Împãrãtiei Sfintei Treimi scotând adunarea liturgicã din conditiile existentei cãzute, din "lumea aceasta" si raportându-o la Împãrãtia lui Dumnezeu ("Împãrãtia Mea nu este din lumea aceasta" - Ioan 18, 36), Împãrãtie care vine ("Vie Împãrãtia Ta" ne rugãm în Tatãl nostru - Luca 11, 2) si a venit deja ("iatã a ajuns la voi Împãrãtia lui Dumnezeu" - Luca 11, 20).
Scopul Sfintei Liturghii este intrarea în Împãrãtia lui Dumnezeu
Dupã învãtãtura Traditiei
si a Scripturii, Împãrãtia lui Dumnezeu este cunoasterea
lui Dumnezeu, iubirea fatã de El, unirea cu El si viata întru
El . Este "dreptate si pace si bucurie în Duhul Sfânt"
(Rom. 14, 17).Este Împãrãtia iubirii între Dumnezeu
si noi si între noi însine. A binecuvânta aceastã
Împãrãtie înseamnã a recunoaste si a
mãrturisi cã ea este valoarea supremã si ultimã
si, ca urmare, a exprima dorinta adunãrii liturgice de a intra
în ea. Mai mult, binecuvântarea mare afirmã scopul
Sfintei Liturghii ca fiind intrarea în Împãrãtia
lui Dumnezeu.
Binecuvântarea Împãrãtiei ne îndreaptã
astfel atentia, mintea si inima spre unicul lucru de trebuintã,
intrarea în Împãrãtie, relevând faptul
cã încã din viata aceasta este posibil a deveni pãrtasÎmpãrãtiei
lui Dumnezeu. Sfânta Liturghie prilejuieste trãirea anticipatã
a Împãrãtiei cerurilor si prefigurarea ajungerii depline
în ea.
Împãrãtia lui Dumnezeu este extinderea iubirii Sfintei Treimi la noi
Binecuvântarea mare este o mãrturisire
a Sfintei Treimi. "Prin întrupare oamenii au învãtat
mai întâi cã Dumnezeu este în trei feþe.
Si cum Sfânta Liturghie este taina acestei întrupãri
a Domnului, la începutul ei se cuvine sã fie pusã
în luminã si sã fie propovãduitã Treimea".
În acelasi timp este o mãrturisire cã Împãrãtia
lui Dumnezeu este Împãrãtia Sfintei Treimi, a Tatãlui
ceresc iubitor, a Fiului devenit prin întrupare Fratele cel mai
iubitor al nostru si a Duhului Sfânt, curãtitorul nostru
de patimile care ne stãpânesc ca forme multiple ale egoismului.
Împãrãtia lui Dumnezeu este extinderea iubirii Sfintei
Treimi la noi, iubire cãreia se cuvine sã-i rãspundem
si noi cu iubirea noastrã fatã de Dumnezeu si între
noi. Este o Împãrãtie a dragostei în care comuniunea
celor ce fac parte din ea sporeste continuu în Sfânta Liturghie
pentru a ajunge desãvârsitã în viata viitoare.
Binecuvântarea este si o afirmare a vesniciei Împãrãtiei
lui Dumnezeu: "Binecuvântatã este Împãrãtia
… acum si pururea si în vecii vecilor". Se subliniazã
astfel caracterul eshatologic al Sfintei Liturghii, iesirea din timpul
"acestei lumi" si intrarea în dimensiunea vesniciei.
Împãrãtia ni s-a deschis prin crucea Fiului lui Dumnezeu
Binecuvântând Împãrãtia
Treimicã, preotul face semnul Sfintei Cruci cu Evanghelia deasupra
antimisului. Evanghelia este "icoana" Cuvântului lui Dumnezeu,
de aceea, prin însemnarea cu semnul Sfintei Cruci, se subliniazã
faptul cã Împãrãtia ni s-a deschis prin si
în Fiul si Cuvântul lui Dumnezeu care, luând firea umanã,
a biruit moartea prin cruce arãtându-ne iubirea vesnicã
a lui Dumnezeu pentru noi si descoperindu-ne cã nu putem intra
în aceastã Împãrãtie decât prin
jertfã, asumându-ne crucea: "oricine voieste sã
vinã dupã Mine sã se lepede de sine, sã-si
ia crucea si sã-Mi urmeze Mie" (Marcu 8, 34).
Împãrãtia lui Dumnezeu este nedespãrtitã
de cruce, dar în ea nu intrãm ca indivizi ci ca persoane
unite în Bisericã. "Toatã Sfânta Liturghie
este miscarea comunitãtii în duhul de jertfã a lui
Hristos spre unirea deplinã cu Hristos cel jertfit si înviat
si spre jertfirea reciprocã între ei din puterea jertfei
Lui". Unirea comunitãtii cu Hristos cel jertfit se face pentru
a se aduce si ea împreunã cu El jertfã Tatãlui
si astfel sã se realizeze Împãrãtia Treimii
în toate. Împãrtãsirea Bisericii din jertfa
lui Hristos, exprimatã simbolic de rânduiala Proscomidiei,
se împlineste astfel în cadrul Sfintei Liturghii.
Puterea Împãrãtiei lui Dumnezeu constã în Duhul Sfânt
Binecuvântarea Împãrãtiei lui Dumnezeu este o cerere ca ea sã vinã la noi si ca noi sã fim înãltati la ea. Afirmãm astfel sensul profund al slujirii divine în general si al Sfintei Liturghii în special si anume "pregustarea" Împãrãtiei lui Dumnezeu care, desi nevãzutã "lumii acesteia", se aflã deja în mijlocul nostru (Luca 11, 20). Puterea acestei Împãrãtii constã în Duhul Sfânt prin care Dumnezeu vine în noi. Duhul Sfânt este Duhul libertãtii care ne aratã fii liberi ai Tatãlui ceresc (Romani 8, 15; II Corinteni 13, 17) si ne curãteste de toatã întinãciunea pãcatului dacã ne pocãim cu sinceritate. De aceea în Împãrãtia lui Dumnezeu toti suntem împãrati si fii ai Celui Preînalt, eliberati de egoism si uniti în iubire jertfelnicã. Perspectiva de a deveni pãrtasi, în Duhul Sfânt, Împãrãtiei lui Dumnezeu si putinta pregustãrii acesteia ne descoperã Sfânta Liturghie ca o sãrbãtoare adevãratã, plinã de luminã.
"Amin"-ul este mãrturisirea dorintei de a fi pãrtasi Împãrãtiei lui Dumnezeu
"Amin"-ul rostit de comunitate ca rãspuns la binecuvântare având sensul de "asa sã fie", exprimã participarea plinã de bucurie a tuturor celor prezenti la Liturghie, la lucrarea sfântã care începe. Este o mãrturisire a dorintei credinciosilor de a fi pãrtasi Împãrãtiei lui Dumnezeu si a încrederii cã se vor învrednici de aceastã bucurie. Dar "amin"-ul rostit ne si responsabilizeazã deoarece în Împãrãtia lui Dumnezeu nu intrã nimic necurat sau întinat (Apocalipsa 21, 27; Efeseni 5, 5) si, ca urmare, cel ce vine la Liturghie se cuvine sã-i aducã lui Dumnezeu pocãintã pentru pãcatele sale .
Concluzie
Binecuvântarea mare, desi a fost introdusã
în rânduiala Liturghiei abia în secolul al XI-lea, a
devenit un moment esential al acesteia, cu profunde implicatii, pe care
am încercat sã le deslusim în cele de mai sus. Binecuvântarea
marcheazã începutul Sfintei Liturghii si, de aceea, este
foarte important ca, din acest moment, cu totii, clerici si credinciosi,
adunati în Bisericã, fiecare la locul sãu, sã
înceteze orice altã activitate îndreptându-si
întreaga atentie spre participarea la Sfânta Liturghie care
este, cu adevãrat, intrarea noastrã în Împãrãtia
lui Dumnezeu.
Pr. Florin Botezan
Note:
§ Paul Evdokimov, Rugãciunea în
Biserica de Rãsãrit, Iasi, 1996, p. 155
§
Pr. Prof. Dr. Petre Vintilescu, Liturghierul explicat, Bucuresti, 1998,
p. 164
§
Alexandre Schmemann, Euharistia. Taina Împãrãtiei,
Ed. Anastasia, p. 155
§
Nicolae Cabasila, Tâlcuirea Dumnezeiestii Liturghii, XII, Bucuresti,
1989, p. 43
§
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stãniloae, Spiritualitate si comuniune în
Liturghia Ortodoxã, Craiova, 1986, p.134
§
Sfântul Ioan din Kronstadt, Liturghia: Cerul pe pãmânt,
Sibiu, 1996, p. 146