Back

Cuvântul credintei

Buletin al Parohiei Ortodoxe “Mihai Viteazul” Alba Iulia 

Anul II, nr. 8, Motto:Câti în Hristos v-ati botezat, în Hristos v-ati îmbrãcat” Galateni 3, 27

Sumar: Sfãntul Serafim de Sarov- Scopul vietii crestine vBotezul Domnului (Pr. Florin Botezan) v Sfintirea casei (Sergiu Covaci) v Sinaxar † Sfântul Serafim de Sarov (Pr. Cosmin Bufnea)
"În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arãtat; cã glasul Pãrintelui a mãrturisit tie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, si Duhul, în chip de porumb, a adeverit întãrirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arãtat, Hristoase Dumnezeule, si lumea ai luminat, slavã tie.”
Troparul Praznicului

Botezul Domnului

Dupã nasterea Sa din Fecioara Maria si tulburarea produsã în Ierusalim si Betleem de venirea magilor si uciderea pruncilor de cãtre Irod, Iisus se retrage în anonimat trãind în mijlocul familiei Sale, în Nazaret, pânã la vârsta de treizeci de ani. Împlinirea acestei vârste, consideratã în mediul iudaic ca fiind a maturitãtii depline, dãdea posibilitatea unui bãrbat sã vorbeascã în public, învãtând pe altii. Si Mântuitorul Iisus Hristos a asteptat împlinirea acestei vârste pentru iesi la propovãduire. Dar, mai înainte de a-si începe propriu-zis propovãduirea, El a venit la Sfântul Ioan Botezãtorul pentru a fi botezat de acesta.
Sfântul Ioan propovãduia pocãinta si întoarcerea cãtre Dumnezeu, iar, ca semn al dorintei de curãtire de pãcate, îi îndemna pe cei ce îi primeau cuvântul sã se cufunde în apa Iordanului. Botezul Sãu, numit si botezul pocãintei, nu aducea în mod obiectiv curãtirea de pãcate ci era doar un semn al lepãdãrii pãcatelor si al dorintei de schimbare a vietii.
Dar Iisus nu a venit sã se boteze pentru cã ar fi avut pãcate, lucru mãrturisit chiar de Ioan Botezãtorul care încearcã sã-L opreascã zicându-i: “Eu sunt cel care are trebuintã sã fie botezat de Tine si tu vii la mine?” (Mt. 3, 14). Iisus se boteazã pentru a împlini dreptatea (Mt. 3, 15), adicã voia lui Dumnezeu, arãtându-Se lumii. De aceea Botezul Domnului este cunoscut si sub denumirea de Epifanie (Arãtare) sau Teofanie (Arãtarea lui Dumnezeu).
Potrivit relatãrii evanghelice, dupã ce Iisus a fost botezat, iesind din apã “cerurile I s-au deschis; si Ioan a vãzut Duhul lui Dumnezeu pogorându-se ca un porumbel si venind peste Dânsul. Si iatã, glas din ceruri grãind: Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Carele am binevoit!” (Mt. 3, 16-17).
Evanghelia, scrierile Pãrintilor Bisericii si cântãrile de la slujbã ne tâlcuiesc sensurile profunde ale Botezului Domnului:
* Iisus ni se aratã ca fiind cu adevãrat Hristosul, Unsul si Fiul Lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, Cel vestit de prooroci. “Si Eu nu-L cunosteam; dar pentru ca El sã-i fie arãtat lui Israel, de aceea am venit eu botezând cu apã” mãrturiseste Sfântul Ioan Botezãtorul. “Cel ce m-a trimis sã botez cu apã, Acela mi-a zis : Cel peste Care vei vedea Duhul pogorându-Se si rãmânând peste El, Acela este Cel Ce boteazã cu Duh Sfânt. Si Eu am vãzut si am mãrturisit cã Acesta este Fiul lui Dumnezeu” (In. 1, 31-34). O cântare din slujbã subliniazã aceeasi idee: “Arãtatu-S-a Mântuitorul, Harul si Adevãrul, în repejunile Iordanului, si pe cei ce erau întru întuneric si în umbrã dormeau i-a luminat. Pentru cã a venit si s-a arãtat Lumina cea neapropiatã”.

* Sfânta Treime se descoperã oamenilor: “A Treimii arãtare în Iordan s-a fãcut; cã însãsi firea mai presus de Dumnezeire, Tatãl a strigat: Acesta ce se boteazã este Fiul Meu cel iubit. Si Duhul a venit la Cel asemenea; pe Care Îl binecuvinteazã popoarele si-L preaînaltã întru toti vecii”.
* Prin pogorârea Lui în apele Iordanului, Mântuitorul sfinteste firea apelor: “Repejunile Iordanului le-ai sfintit, stãpânirea pãcatului ai sfãrmat-o, Hristoase, Dumnezeul nostru. Plecatu-Te-ai pe Tine sub palma Înaintemergãtorului si ai mântuit din înselãciune neamul omenesc. Pentru aceea Te rugãm mântuieste lumea Ta”. A devenit astfel posibil ca, prin invocarea Duhului Sfânt de cãtre preot , apa sã capete putere sfintitoare, curãtitoare de pãcate si izgonitoare a rãului. În fiecare an, a Boboteazã, dupã Sfânta Liturghie, are loc slujba de sfintire a apei (Aghiasma mare) când ne rugãm ca sã se dãruiascã apei “harul izbãvirii si binecuvântarea Iordanului, cu puterea, cu lucrarea si cu venirea Sfântului Duh”. Se stie cã, prin minune dumnezeiascã, aghiasma mare îsi pãstreazã prospetimea, fãrã sã se strice ani de zile. Este unul din multele semne prin care Dumnezeu ne încredinteazã cã este viu si lucrãtor în Biserica Sa, cã cele sãvârsite în Bisericã sunt realitãti care ne prefac pe toti, prin lucrarea Duhului Sfânt, în mãsura în care ne deschidem Lui.
Botezul Domnului în Iordan a fãcut posibil botezul crestin, cu apã si Duh Sfânt, în numele Sfintei Treimi, botez care ne curãtã în mod obiectiv de pãcate fiind o adevãratã nastere din nou, în Hristos, si intrare în Împãrãtia lui Dumnezeu (In. 3, 5).
Sã prãznuim cu bucurie Botezul Domnului constientizând propriul botez si, mãrturisindu-L pe Hristos, Cel ce S-a arãtat în apele Iordanului, ca Domn si Dumnezeu, sã ne angajãm într-o viatã autentic crestinã împlinind poruncile lui Dumnezeu si trãind, cu adevãrat, în Hristos.
Pr. Florin Botezan

Back to Top

Sfântul Serafim de Sarov

Scopul vietii crestine

Adevãratul scop al vietii crestine este dobândirea Duhului Sfânt, iar postul, rugãciunea, privegherea, milostenia si alte fapte bune nu sunt decât mijloace pentru dobândirea Duhului Sfânt.
Orice faptã bunã doar atunci ne poate aduce roadele Duhului Sfânt când este fãcutã întru Hristos.
Fapta bunã fãcutã pentru El nu numai cã procurã cununa dreptãtii în viaþa viitoare, dar si în aceastã viatã umple pe om de harul Sfântului Duh.
Orice faptã bunã fãcutã întru Hristos ne aduce harul Duhului Sfânt, dar mai mult decât oricare ne aduce rugãciunea, pentru cã ea este întotdeauna oarecum la îndemâna noastrã, ca o armã pentru dobândirea Duhului Sfânt.
Totdeauna sã te cercetezi pe tine însuti, sã vezi dacã te afli în Duhului lui Dumnezeu sau nu.
Marea noastrã nenorocire constã tocmai în aceea cã noi însine nu cãutãm aceastã întelepciune dumnezeiascã care, nefiind din lumea aceasta, nu strigã. Aceastã întelepciune, plinã de dragoste cãtre Dumnezeu si aproapele sãu, zideste pe orice om spre mântuirea lui.
Acum e de datoria noastrã sã adunãm osteneli la osteneli, ca sã ne înãltãm din putere în putere si sã ajungem la “mãsura vârstei deplinãtãtii lui Hristos”.
Orice ai cere de la Domnul vei primi, numai sã fie spre slava lui Dumnezeu sau spre folosul aproapelui.
De un lucru sã te pãzesti, iubitorule de Dumnezeu, sã nu ceri de la Domnul ceva de care nu ai absolutã nevoie.

Back to Top

Sfintirea casei

În Ajunul Botezului Domnului existã obiceiul ca preotul sã meargã în parohia sa, la enoriasi, acasã pentru a le sfinti casele stropindu-le cu apã sfintitã. Folosirea apei nu este întâmplãtoare. Apa, ca element fundamental al creatiei, fiindcã se foloseste la spãlarea si curãtirea fizicã a trupului uman sau a celorlalte corpuri materiale, este asociatã si lucrãrii de curãtire spiritualã, de spãlare a urmelor lãsate de pãcatele si fãrãdelegile oamenilor. Apa sfintitã de preot poartã în ea puterea curãtitoare si sfintitoare a harului dumnezeiesc. Când face sfintirea apei preotul se roagã pentru ca: “apa aceasta sã se sfinteascã cu puterea, cu lucrarea si cu pogorârea Sfântului Duh, “pentru ca sã se pogoare peste ea lucrarea cea curãtitoare a Treimii celei mai presus de fire”, “pentru ca sã fie tãmãduitoare sufletelor si trupurilor si izgonitoare a toatã puterea cea potrivnicã” si pentru ca “prin gustarea si stropirea cu apa sfintitã sã ne trimitã Dumnezeu binecuvântarea Sa, care spalã întinãciunea patimilor”.
Nu Dumnezeu are nevoie de apã sau de alte elemente materiale pentru a-si trimite binecuvântarea si sfintenia Sa, ci omul are nevoie de ea pentru a primi lucrarea lui Dumnezeu. Pentru cã este trup si suflet, pentru cã are o constitutie psihosomaticã cum spunem (psihi = suflet, soma = trup), omul are nevoie de aceastã îngemãnare a spiritului cu a materialul, are nevoie de semne materiale care sã indice prezenta si lucrarea harului dumnezeiesc.
De aceea Dumnezeu a rânduit ca omul sã se împãrtãseascã de harul si puterea dumnezeiascã, de Dumnezeu Însusi prin intermediu unor elemente componente ale lumii noastre materiale. Astfel, ne împãrtãsim de Trupul si Sângele lui Hristos prin pâinea si vinul euharistic, primim lucrarea harului Duhului Sfânt prin gustarea sau stropirea cu apã sfintitã sau prin untdelemn sfintit etc.
Biserica a stabilit ca sfintirea caselor credinciosilor sã se facã prin douã rânduieli de slujbã distincte care nu se exclud una pe alta, ci se completeazã reciproc. Prima rânduialã este stropirea caselor cu aghiasmã mare în ajunul Bobotezei. La fel de importantã este cea de a doua rânduialã si anume slujba sfestaniei sau aghiasmei mici care se sãvârseste la mutarea în casã nouã si apoi se repetã în fiecare an sau chiar mai des atunci când lucrarea rãului se face simtitã în vreun fel în casã.
Prin sfintirea casei, asezãm casa sub oblãduirea lui Dumnezeu. Casa nesfintitã, ca si omul nebotezat, este vulnerabilã lucrãrii rãului. În casa sfintitã omul este ocrotit în fata relelor, dacã el însusi nu aduce rãul în casã prin sãvârsirea lui si printr-o viatã depãrtatã de Dumnezeu.

Back to Top

Sinaxar † Sfântul Serafim de Sarov - 1 ianuarie


Acest mare mãrturisitor al luminii Sfântului Duh s-a nãscut în anul 1759, în epoca în care duhul iluminismului invada Europa si Rusia, pregãtind de departe sumbrele timpuri ale ateismului. Fiu de negustor al orasului Kursk, Sfântul Serafim a fost crescut în dragoste fatã de Bisericã. La 17 ani pãrãseste lumea si intrã în mãnãstirea Sarov, în apropiere de Moscova.
Putin dupã moartea pãrintelui sãu duhovnicesc se retrage în adâncul pãdurii, la 6-7 km de mãnãstire, într-o cãbãnutã din lemn. Spre a fi tot timpul întru amintirea lui Dumnezeu, colinele dimprejurul cabanei sale le-a numit Betleem, Iordan, Tabor ori Golgota; aici venea si citea pericopele legate acestor locuri dintr-o Evanghelie pe care o purta tot timpul agãtatã la pieptul sãu. Trãia intens, astfel, în fiecare zi, viata si patimile Mântuitorului Iisus Hristos. Meditatia continuã asupra Scripturii nu-i dãdea numai cunoasterea adevãratã, ci si curãtia sufletului si pocãinta inimii. Se hrãnea cu pâine de la mãnãstire si cu legume din grãdina sa, dar de multe ori se priva de ele pentru a le împãrti animalelor care veneau la chilia sa, si în special unui urs urias devenit blând ca o pisicã
Vãzând acest mod de viatã asa de plãcut lui Dumnezeu, diavolul a pornit împotriva ascetului lui Hristos atacurile sale obisnuite: gânduri de mândrie, aparitii înspãimântãtoare, si celelalte atacuri demonice. Dar sfântul le respingea prin rugãciune si semnul sfintei cruci. Decis sã ducã împotriva diavolului o luptã vrednicã de faptele stâlpnicilor de odinioarã, sfântul a petrecut o mie de zile si nopti în picioare si în genunchi pe o stâncã repetând rugãciunea vamesului: “Dumnezeule, milostiv fi mie, pãcãtosului” (Lc.18, 13), eliberându-se definitiv de lupta gândurilor. Dar lucrãtorul rãutãtii nu a renuntat; a trimis asupra lui trei tâlhari care, furiosi cã nu au gãsit asupra lui bani, l-au bãtut lãsându-l aproape mort. În ciuda stãrii sale lamentabile ajunge la mãnãstire si dupã cinci luni de suferintã se vindecã si revine la sihãstria sa încovoiat si având nevoie de un baston pentru a merge.
Între 1807-1810 s-a supus pe sine “legãmântului tãcerii”, încetând a primi pe cineva sau a adresa cuiva vreun cuvânt. Mai apoi s-a întors la mãnãstire unde a început un nou stadiu de viatã asceticã: zãvorârea – trãind într-o chilie fãrã pat, fãrã cãldurã si luminã, mãrind nevointele sale si citind în fiecare sãptãmânã în întregime Noul Testament.
Dupã 47 de ani de viatã asceticã, o viziune a Maicii Domnului îl determinã sã renunte la viata solitarã si sã se întoarcã înspre oameni, devenind pentru tot poporul rus un adevãrat apostol si un mãrturisitor al Învierii. Obisnuia sã salute cu: ”Bucuria mea, Hristos a Înviat”. O conversatie cu el sau o simplã binecuvântare devenea o adevãratã întâlnire cu Dumnezeu, care putea sã schimbe radical orientarea vietii lor.
La 1 ianuarie 1833 stiind cã s-a apropiat momentul, plecãrii sale din lumea acesta a primit sfânta împãrtãsanie si dupã ce s-a închinat la toate icoanele din bisericã aprinzând la fiecare câte o lumânare, s-a întors în chilia sa unde si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Traducere de Pr. Cosmin Bufnea

Back to Top

Meniu:

Istoricv ContactvBibloteca: Cuvântul credintei vVeniti de luati bucurie-Pãrintele Teofil PãrãianuvCaracterul catehetic al Sfintei Liturghii-Pãrintele Florin Botezanv Explicarea Sfintei Liturghii- Pãrintele Florin Botezanv Liturghie si Euharistie-Pãrintele Florin Botezanv Televizorul-Tentatia vremurilor noastre- Pãrintele Florin Botezanv Cuvinte alese-Sfântul Ioan Gurã de Aur v Viata în duh filocalic-Antologie filocalicã- Alcãtuire de Ignatie MonahulvRugãciuni: vLinksvGuestbook.

Copyright © 2002, Biserica Memoriala "Mihai Viteazul "Alba Iulia

This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.