"În
Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii
s-a arãtat; cã glasul Pãrintelui a mãrturisit
tie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, si Duhul, în chip de
porumb, a adeverit întãrirea Cuvântului. Cel
ce Te-ai arãtat, Hristoase Dumnezeule, si lumea ai luminat,
slavã tie.
Troparul Praznicului
|
Botezul
Domnului
Dupã
nasterea Sa din Fecioara Maria si tulburarea produsã în
Ierusalim si Betleem de venirea magilor si uciderea pruncilor de cãtre
Irod, Iisus se retrage în anonimat trãind în mijlocul
familiei Sale, în Nazaret, pânã la vârsta de
treizeci de ani. Împlinirea acestei vârste, consideratã
în mediul iudaic ca fiind a maturitãtii depline, dãdea
posibilitatea unui bãrbat sã vorbeascã în
public, învãtând pe altii. Si Mântuitorul Iisus
Hristos a asteptat împlinirea acestei vârste pentru iesi
la propovãduire. Dar, mai înainte de a-si începe
propriu-zis propovãduirea, El a venit la Sfântul Ioan Botezãtorul
pentru a fi botezat de acesta.
Sfântul Ioan propovãduia pocãinta si întoarcerea
cãtre Dumnezeu, iar, ca semn al dorintei de curãtire de
pãcate, îi îndemna pe cei ce îi primeau cuvântul
sã se cufunde în apa Iordanului. Botezul Sãu, numit
si botezul pocãintei, nu aducea în mod obiectiv curãtirea
de pãcate ci era doar un semn al lepãdãrii pãcatelor
si al dorintei de schimbare a vietii.
Dar Iisus nu a venit sã se boteze pentru cã ar fi avut
pãcate, lucru mãrturisit chiar de Ioan Botezãtorul
care încearcã sã-L opreascã zicându-i:
Eu sunt cel care are trebuintã sã fie botezat de
Tine si tu vii la mine? (Mt. 3, 14). Iisus se boteazã
pentru a împlini dreptatea (Mt. 3, 15), adicã
voia lui Dumnezeu, arãtându-Se lumii. De aceea Botezul
Domnului este cunoscut si sub denumirea de Epifanie (Arãtare)
sau Teofanie (Arãtarea lui Dumnezeu).
Potrivit relatãrii evanghelice, dupã ce Iisus a fost botezat,
iesind din apã cerurile I s-au deschis; si Ioan a vãzut
Duhul lui Dumnezeu pogorându-se ca un porumbel si venind peste
Dânsul. Si iatã, glas din ceruri grãind: Acesta
este Fiul Meu Cel iubit întru Carele am binevoit! (Mt. 3, 16-17).
Evanghelia, scrierile Pãrintilor Bisericii si cântãrile
de la slujbã ne tâlcuiesc sensurile profunde ale Botezului
Domnului:
* Iisus ni se aratã ca fiind cu adevãrat Hristosul, Unsul
si Fiul Lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, Cel vestit de prooroci.
Si Eu nu-L cunosteam; dar pentru ca El sã-i fie arãtat
lui Israel, de aceea am venit eu botezând cu apã
mãrturiseste Sfântul Ioan Botezãtorul. Cel
ce m-a trimis sã botez cu apã, Acela mi-a zis : Cel peste
Care vei vedea Duhul pogorându-Se si rãmânând
peste El, Acela este Cel Ce boteazã cu Duh Sfânt. Si Eu
am vãzut si am mãrturisit cã Acesta este Fiul lui
Dumnezeu (In. 1, 31-34). O cântare din slujbã
subliniazã aceeasi idee: Arãtatu-S-a Mântuitorul,
Harul si Adevãrul, în repejunile Iordanului, si pe cei
ce erau întru întuneric si în umbrã dormeau
i-a luminat. Pentru cã a venit si s-a arãtat Lumina cea
neapropiatã.
* Sfânta
Treime se descoperã oamenilor: A Treimii arãtare
în Iordan s-a fãcut; cã însãsi firea
mai presus de Dumnezeire, Tatãl a strigat: Acesta ce se boteazã
este Fiul Meu cel iubit. Si Duhul a venit la Cel asemenea; pe Care Îl
binecuvinteazã popoarele si-L preaînaltã întru
toti vecii.
* Prin
pogorârea Lui în apele Iordanului, Mântuitorul sfinteste
firea apelor: Repejunile Iordanului le-ai sfintit, stãpânirea
pãcatului ai sfãrmat-o, Hristoase, Dumnezeul nostru. Plecatu-Te-ai
pe Tine sub palma Înaintemergãtorului si ai mântuit
din înselãciune neamul omenesc. Pentru aceea Te rugãm
mântuieste lumea Ta. A devenit astfel posibil ca, prin invocarea
Duhului Sfânt de cãtre preot , apa sã capete putere
sfintitoare, curãtitoare de pãcate si izgonitoare a rãului.
În fiecare an, a Boboteazã, dupã Sfânta Liturghie,
are loc slujba de sfintire a apei (Aghiasma mare) când ne rugãm
ca sã se dãruiascã apei harul izbãvirii
si binecuvântarea Iordanului, cu puterea, cu lucrarea si cu venirea
Sfântului Duh. Se stie cã, prin minune dumnezeiascã,
aghiasma mare îsi pãstreazã prospetimea, fãrã
sã se strice ani de zile. Este unul din multele semne prin care
Dumnezeu ne încredinteazã cã este viu si lucrãtor
în Biserica Sa, cã cele sãvârsite în
Bisericã sunt realitãti care ne prefac pe toti, prin lucrarea
Duhului Sfânt, în mãsura în care ne deschidem
Lui.
Botezul Domnului în Iordan a fãcut posibil botezul crestin,
cu apã si Duh Sfânt, în numele Sfintei Treimi, botez
care ne curãtã în mod obiectiv de pãcate
fiind o adevãratã nastere din nou, în Hristos, si
intrare în Împãrãtia lui Dumnezeu (In. 3, 5).
Sã prãznuim cu bucurie Botezul Domnului constientizând
propriul botez si, mãrturisindu-L pe Hristos, Cel ce S-a arãtat
în apele Iordanului, ca Domn si Dumnezeu, sã ne angajãm
într-o viatã autentic crestinã împlinind poruncile
lui Dumnezeu si trãind, cu adevãrat, în Hristos.
Pr. Florin Botezan
Back
to Top
Sfântul
Serafim de Sarov
Scopul vietii crestine
Adevãratul
scop al vietii crestine este dobândirea Duhului Sfânt, iar
postul, rugãciunea, privegherea, milostenia si alte fapte bune
nu sunt decât mijloace pentru dobândirea Duhului Sfânt.
Orice faptã bunã doar atunci ne poate aduce roadele Duhului
Sfânt când este fãcutã întru Hristos.
Fapta bunã fãcutã pentru El nu numai cã
procurã cununa dreptãtii în viaþa viitoare,
dar si în aceastã viatã umple pe om de harul Sfântului
Duh.
Orice faptã bunã fãcutã întru Hristos
ne aduce harul Duhului Sfânt, dar mai mult decât oricare
ne aduce rugãciunea, pentru cã ea este întotdeauna
oarecum la îndemâna noastrã, ca o armã pentru
dobândirea Duhului Sfânt.
Totdeauna sã te cercetezi pe tine însuti, sã vezi
dacã te afli în Duhului lui Dumnezeu sau nu.
Marea noastrã nenorocire constã tocmai în aceea
cã noi însine nu cãutãm aceastã întelepciune
dumnezeiascã care, nefiind din lumea aceasta, nu strigã.
Aceastã întelepciune, plinã de dragoste cãtre
Dumnezeu si aproapele sãu, zideste pe orice om spre mântuirea
lui.
Acum e de datoria noastrã sã adunãm osteneli la
osteneli, ca sã ne înãltãm din putere în
putere si sã ajungem la mãsura vârstei deplinãtãtii
lui Hristos.
Orice ai cere de la Domnul vei primi, numai sã fie spre slava
lui Dumnezeu sau spre folosul aproapelui.
De un lucru sã te pãzesti, iubitorule de Dumnezeu, sã
nu ceri de la Domnul ceva de care nu ai absolutã nevoie.
Back
to Top
Sfintirea
casei
În
Ajunul Botezului Domnului existã obiceiul ca preotul sã
meargã în parohia sa, la enoriasi, acasã pentru
a le sfinti casele stropindu-le cu apã sfintitã. Folosirea
apei nu este întâmplãtoare. Apa, ca element fundamental
al creatiei, fiindcã se foloseste la spãlarea si curãtirea
fizicã a trupului uman sau a celorlalte corpuri materiale, este
asociatã si lucrãrii de curãtire spiritualã,
de spãlare a urmelor lãsate de pãcatele si fãrãdelegile
oamenilor. Apa sfintitã de preot poartã în ea puterea
curãtitoare si sfintitoare a harului dumnezeiesc. Când
face sfintirea apei preotul se roagã pentru ca: apa aceasta
sã se sfinteascã cu puterea, cu lucrarea si cu pogorârea
Sfântului Duh, pentru ca sã se pogoare peste ea lucrarea
cea curãtitoare a Treimii celei mai presus de fire, pentru
ca sã fie tãmãduitoare sufletelor si trupurilor
si izgonitoare a toatã puterea cea potrivnicã si
pentru ca prin gustarea si stropirea cu apa sfintitã sã
ne trimitã Dumnezeu binecuvântarea Sa, care spalã
întinãciunea patimilor.
Nu Dumnezeu are nevoie de apã sau de alte elemente materiale
pentru a-si trimite binecuvântarea si sfintenia Sa, ci omul are
nevoie de ea pentru a primi lucrarea lui Dumnezeu. Pentru cã
este trup si suflet, pentru cã are o constitutie psihosomaticã
cum spunem (psihi = suflet, soma = trup), omul are nevoie de aceastã
îngemãnare a spiritului cu a materialul, are nevoie de
semne materiale care sã indice prezenta si lucrarea harului dumnezeiesc.
De aceea Dumnezeu a rânduit ca omul sã se împãrtãseascã
de harul si puterea dumnezeiascã, de Dumnezeu Însusi prin
intermediu unor elemente componente ale lumii noastre materiale. Astfel,
ne împãrtãsim de Trupul si Sângele lui Hristos
prin pâinea si vinul euharistic, primim lucrarea harului Duhului
Sfânt prin gustarea sau stropirea cu apã sfintitã
sau prin untdelemn sfintit etc.
Biserica a stabilit ca sfintirea caselor credinciosilor sã se
facã prin douã rânduieli de slujbã distincte
care nu se exclud una pe alta, ci se completeazã reciproc. Prima
rânduialã este stropirea caselor cu aghiasmã mare
în ajunul Bobotezei. La fel de importantã este cea de a
doua rânduialã si anume slujba sfestaniei sau aghiasmei
mici care se sãvârseste la mutarea în casã
nouã si apoi se repetã în fiecare an sau chiar mai
des atunci când lucrarea rãului se face simtitã
în vreun fel în casã.
Prin sfintirea casei, asezãm casa sub oblãduirea lui Dumnezeu.
Casa nesfintitã, ca si omul nebotezat, este vulnerabilã
lucrãrii rãului. În casa sfintitã omul este
ocrotit în fata relelor, dacã el însusi nu aduce
rãul în casã prin sãvârsirea lui si
printr-o viatã depãrtatã de Dumnezeu.
Back
to Top
Sinaxar
Sfântul Serafim de Sarov
- 1 ianuarie
Acest
mare mãrturisitor al luminii Sfântului Duh s-a nãscut
în anul 1759, în epoca în care duhul iluminismului
invada Europa si Rusia, pregãtind de departe sumbrele timpuri
ale ateismului. Fiu de negustor al orasului Kursk, Sfântul Serafim
a fost crescut în dragoste fatã de Bisericã. La
17 ani pãrãseste lumea si intrã în mãnãstirea
Sarov, în apropiere de Moscova.
Putin dupã moartea pãrintelui sãu duhovnicesc se
retrage în adâncul pãdurii, la 6-7 km de mãnãstire,
într-o cãbãnutã din lemn. Spre a fi tot timpul
întru amintirea lui Dumnezeu, colinele dimprejurul cabanei sale
le-a numit Betleem, Iordan, Tabor ori Golgota; aici venea si citea pericopele
legate acestor locuri dintr-o Evanghelie pe care o purta tot timpul
agãtatã la pieptul sãu. Trãia intens, astfel,
în fiecare zi, viata si patimile Mântuitorului Iisus Hristos.
Meditatia continuã asupra Scripturii nu-i dãdea numai
cunoasterea adevãratã, ci si curãtia sufletului
si pocãinta inimii. Se hrãnea cu pâine de la mãnãstire
si cu legume din grãdina sa, dar de multe ori se priva de ele
pentru a le împãrti animalelor care veneau la chilia sa,
si în special unui urs urias devenit blând ca o pisicã
Vãzând acest mod de viatã asa de plãcut lui
Dumnezeu, diavolul a pornit împotriva ascetului lui Hristos atacurile
sale obisnuite: gânduri de mândrie, aparitii înspãimântãtoare,
si celelalte atacuri demonice. Dar sfântul le respingea prin rugãciune
si semnul sfintei cruci. Decis sã ducã împotriva
diavolului o luptã vrednicã de faptele stâlpnicilor
de odinioarã, sfântul a petrecut o mie de zile si nopti
în picioare si în genunchi pe o stâncã repetând
rugãciunea vamesului: Dumnezeule, milostiv fi mie, pãcãtosului
(Lc.18, 13), eliberându-se definitiv de lupta gândurilor.
Dar lucrãtorul rãutãtii nu a renuntat; a trimis
asupra lui trei tâlhari care, furiosi cã nu au gãsit
asupra lui bani, l-au bãtut lãsându-l aproape mort.
În ciuda stãrii sale lamentabile ajunge la mãnãstire
si dupã cinci luni de suferintã se vindecã si revine
la sihãstria sa încovoiat si având nevoie de un baston
pentru a merge.
Între 1807-1810 s-a supus pe sine legãmântului
tãcerii, încetând a primi pe cineva sau a adresa
cuiva vreun cuvânt. Mai apoi s-a întors la mãnãstire
unde a început un nou stadiu de viatã asceticã:
zãvorârea trãind într-o chilie fãrã
pat, fãrã cãldurã si luminã, mãrind
nevointele sale si citind în fiecare sãptãmânã
în întregime Noul Testament.
Dupã 47 de ani de viatã asceticã, o viziune a Maicii
Domnului îl determinã sã renunte la viata solitarã
si sã se întoarcã înspre oameni, devenind
pentru tot poporul rus un adevãrat apostol si un mãrturisitor
al Învierii. Obisnuia sã salute cu: Bucuria mea,
Hristos a Înviat. O conversatie cu el sau o simplã
binecuvântare devenea o adevãratã întâlnire
cu Dumnezeu, care putea sã schimbe radical orientarea vietii
lor.
La 1 ianuarie 1833 stiind cã s-a apropiat momentul, plecãrii
sale din lumea acesta a primit sfânta împãrtãsanie
si dupã ce s-a închinat la toate icoanele din bisericã
aprinzând la fiecare câte o lumânare, s-a întors
în chilia sa unde si-a dat sufletul în mâinile lui
Dumnezeu.
Traducere
de Pr. Cosmin Bufnea
Back
to Top
Copyright
© 2002, Biserica
Memoriala "Mihai Viteazul "Alba Iulia
This
file may be copied on the condition to specify the copyright notice.