Apostolul -
Evrei 11 -
9. Prin
credintã, a locuit vremelnic în pãmântul fãgãduintei,
ca într-un pãmânt strãin, locuind în corturi
cu Isaac si cu Iacov, cei dimpreunã mostenitori ai aceleiasi fãgãduinte;
10. Cãci astepta cetatea cu temelii puternice, al cãrei
mestter si lucrãtor este Dumnezeu.
32. Si ce voi mai zice? Cãci timpul nu-mi va ajunge, ca sã
vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David, de Samuel
si de prooroci,
33. Care prin credintã, au biruit împãrãtii,
au fãcut dreptate, au dobândit fãgãduintele,
au astupat gurile leilor,
34. Au stins puterea focului, au scãpat de ascutisul sabiei, s-au
împuternicit, din slabi ce erau s-au fãcut tari în
rãzboi, au întors taberele vrãjmasilor pe fugã;
35. Unele femei si-au luat pe mortii lor înviati. Iar altii au fost
chinuiti, neprimind izbãvirea, ca sã dobândeascã
mai bunã înviere;
36. Altii au suferit batjocurã si bici, ba chiar lanturi si închisoare;
37. Au fost ucisi cu pietre, au fost pusi la cazne, au fost tãiati
cu fierãstrãul, au murit ucisi cu sabia, au pribegit în
piei de oaie si în piei de caprã, lipsiti, strâmtorati,
rãu primiti.
38. Ei, de care lumea nu era vrednicã, au rãtãcit
în pustii, si în munti, si în pesteri, si în crãpãturile
pãmântului.
39. Si toti acestia, mãrturisiti fiind prin credintã, n-au
primit fãgãduinta,
40. Pentru cã Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun,
ca ei sã nu ia fãrã noi desãvârsirea.
Evanghelia
- Matei 1-
1.
Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.
2. Avraam a nãscut pe Isaac; Isaac a nãscut pe Iacov; Iacov
a nãscut pe Iuda si fratii lui;
3. Iuda a nãscut pe Fares si pe Zara, din Tamar; Fares a nãscut
pe Esrom; Esrom a nãscut pe Aram;
4. Aram a nãscut pe Aminadav; Aminadav a nãscut pe Naason;
Naason a nãscut pe Salmon;
5. Salmon a nãscut pe Booz, din Rahav; Booz a nãscut pe
Iobed, din Rut; Iobed a nãscut pe Iesei;
6. Iesei a nãscut pe David regele; David a nãscut pe Solomon
din femeia lui Urie;
7. Solomon a nãscut pe Roboam; Roboam a nãscut pe Abia;
Abia a nãscut pe Asa;
8. Asa a nãscut pe Iosafat; Iosafat a nãscut pe Ioram; Ioram
a nãscut pe Ozia;
9. Ozia a nãscut pe Ioatam; Ioatam a nãscut pe Ahaz; Ahaz
a nãscut pe Iezechia;
10. Iezechia a nãscut pe Manase; Manase a nãscut pe Amon;
Amon a nãscut pe Iosia;
11. Iosia a nãscut pe Iehonia si pe fratii lui, la strãmutarea
în Babilon;
12. Dupã strãmutarea în Babilon, Iehonia a nãscut
pe Salatiel; Salatiel a nãscut pe Zorobabel;
13. Zorobabel a nãscut pe Abiud; Abiud a nãscut pe Eliachim;
Eliachim a nãscut pe Azor;
14. Azor a nãscut pe Sadoc; Sadoc a nãscut pe Achim; Achim
a nãscut pe Eliud;
15. Eliud a nãscut pe Eleazar; Eleazar a nãscut pe Matan;
Matan a nãscut pe Iacov;
16. Iacov a nãscut pe Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a nãscut
Iisus, Care se cheamã Hristos.
17. Asadar, toate neamurile de la Avraam pânã la David sunt
paisprezece; si de la David pânã la strãmutarea în
Babilon sunt paisprezece; si de la strãmutarea în Babilon
pânã la Hristos sunt paisprezece neamuri.
18. Iar nasterea lui Iisus Hristos asa a fost: Maria, mama Lui, fiind
logoditã cu Iosif, fãrã sã fi fost ei înainte
împreunã, s-a aflat având în pântece de
la Duhul Sfânt.
19. Iosif, logodnicul ei, drept fiind si nevrând s-o vãdeascã,
a voit s-o lase în ascuns.
20.Si cugetând el acestea, iatã îngerul Domnului i
s-a arãtat în vis, grãind: Iosife, fiul lui David,
nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, cã ce s-a zãmislit
într-însa este de la Duhul Sfânt.
21. Ea va naste Fiu si vei chema numele Lui: Iisus, cãci El va
mântui poporul Sãu de pãcatele lor.
22. Acestea toate s-au fãcut ca sã se împlineascã
ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice:
23. "Iatã, Fecioara va avea în pântece si va naste
Fiu si vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieste: Cu noi
este Dumnezeu".
24. Si desteptându-se din somn, Iosif a fãcut asa precum
i-a poruncit îngerul Domnului si a luat la el pe logodnica sa.
25. Si fãrã sã fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a
nãscut pe Fiul sãu Cel Unul-Nãscut, Cãruia
I-a pus numele Iisus.
Back
to Top
Pesterã
din Betleem iar nu pesterã
de tâlhari
Suntem
în Postul Crãciunului si încercãm dupã
putere sã ne pregãtim pentru sãrbãtoarea Nasterii
Domnului. În tot acest rãstimp m-a preocupat un cuvânt
legat de o cântare de slujbã, cântare care rezumã
toatã preocuparea pe care ar trebui sã o avem noi credinciosii
în aceastã perioadã. si cântarea zice asa: Pe
mine cel ce am ajuns pesterã de tâlhari aratã-mã,
Doamne, Cel ce în pesterã Te-ai nãscut, lãcas
al Tãu si al Tatãlui si al dumnezeiescului Duh, ca sã
Te slãvesc întru toti veci. Omul nostru lãuntric
prin patimi ajunge pesterã de tâlhari. Oricât de frumoase,
oricât de profunde cuvinte am ajunge sã spunem, inima noastrã
ajunge pesterã de tâlhari. Încercãm, cu ajutorul
lui Dumnezeu, în timpul postului, si în tot restul vietii,
sã facem din inima noastrã o pesterã curatã
în care sã se nascã Domnul nostru Iisus Hristos. Pentru
cã Sfântul Simeon Noul Teolog spune textual, în Prima
Cuvântare Moralã cã: asa cum o datã în
sânul preacurat al Prea Sfintei Fecioare S-a nãscut Mântuitorul
Iisus Hristos - pentru cã a gãsit acest sân prea curat
- si S-a pogorât din cer jos, asa El se naste mereu în sufletele
noastre dacã facem din el (suflet) fecioarã curatã.
Asa cum spune cântarea: pesterã din Betleem, iar nu
pesterã de tâlhari. Cã este pesterã de
tâlhari o spune Mântuitorul însusi în Evanghelia
dupã Matei (15, 19): Cãci din inimã ies: gândurile
rele, ucideri, adultere, desfrânãri, furtisaguri, mãrturii
mincinoase, hule; acestea sunt care spurcã pe om. Si noi
încercãm în post de acestea sã ne scãpãm,
de toate lucrurile acestea care spurcã pe om. Încercãm
sã ne curãtim inima si sã-i facem loc lui Hristos
în ea, în pestera întunecatã din carne
si os lucratã, cum spune poetul Vasile Voiculescu. Si-atunci,
cum curãtim noi inima noastrã? Desigur cã întâi
de toate Cel ce ne curãteste inima noastrã, Cel ce ne covârseste
cu harul Sãu este Hristos Dumnezeu. Numai cã la darul Lui
venit gratuit de sus trebuie sã depunem si noi efortul nostru de
jos. Si rãmâne pentru totdeauna afirmatia clasicã
a Mântuitorului nostru Iisus Hristos: acest soi de demoni
- adicã cei pomeniti ce stau în inima noastã - nu
pot iesi decât cu post si rugãciune, adicã cu
nevointã si rugãciune; nu una fãrã de cealaltã.
Pentru cã uneori datoritã faptului cã suntem oameni
si vedem lucrurile unilateral s-ar putea sã punem accentul pe una
dintre ele: ori prea mult pe ascezã, pe activism, în detrimentul
rugãciunii; ori prea mult pe rugãciune în detrimentul
nevointei; ele merg împreunã.
Si o idee foarte frumoasã luatã de la Sfintii Pãrinti
este urmãtoarea: toate relatãrile istorice din Vechiul Testament
au si un tâlc duhovnicesc. Or, Dumnezeu i-a poruncit lui Moise sã
facã cortul mãrturiei, în fata lui sã facã
jertfelnic pe care sã se ardã jertfele de animale, iar în
Sfânta sã facã un jertfelnic de aur pe care sã
se ardã tãmâie. Zic Pãrintii cã: jertfelnicul
de afarã simbolizeazã nevointa trupeascã, postul,
metaniile si toate celelalte - activismul nostru legat de îmbunãtãtirea
vietii noastre sufletesti -, iar jertfelnicul de aur simbolizeazã
rugãciunea. Ele merg împreunã. Ne nevoim si ne rugãm.
Ele merg împreunã pentru a ne curãþii sufletul.
Nu se poate altfel. (
) Nevointa pregãteste teren bun pentru
rugãciune. Si rugãciunea ne ajutã la nevointã.
Douã aripi cu care ne urcãm în sus. Numai cu o aripã
nu se poate zbura. Chiar dacã sunt lucruri stiute Postul Crãciunului
ni le mai împrospãteazã încã o datã,
pentru cã fãrã acesta nu se poate. Încercãm
sã facem inima noastrã din pesterã de tâlhari
pestera din Betleem în care sã se nascã Domnul nostru
Iisus Hristos.
Este mai greu sã te lupti cu dusmanul tãu cel din lãuntru
decât sã te lupti cu dusmanul cel din afarã. Atunci
când ai biruit în interior este cea mai mare bãtãlie:
împãrãtia lui Dumnezeu este în lãuntru
vostru. (
)
Patimile sunt niste realitãti cu care ne luptãm, dacã
nu cumva ne-au covârsit si nici nu mai avem putere sã ne
luptãm. Or, Postul Crãciunului încã o datã
ne dã sansa sã facem lucru acesta: ca prin post, nevointã
si rugãciune sã ne curãtim sufletele. La harul lui
Dumnezeu care vine de sus si ne spalã prin sfânta Tainã
a Spovedaniei trebuie sã adãugãm si noi efortul nostru
de jos: nevointa si rugãciunea, si atunci inima noastrã
devine ceea ce trebui sã devinã asa cum Îl si rugãm
pe Dumnezeu cântând: Pe mine cel ce am ajuns pesterã
de tâlhari aratã-mã, Doamne, Cel ce în pesterã
Te-ai nãscut, lãcas al Tãu si al Tatãlui si
al dumnezeiescului Duh, ca sã Te slãvesc întru toti
vecii.
ANDREI
Arhiepiscopul Alba Iuliei
Back
to Top
Sãrutarea
pãcii
În
Liturghia primelor veacuri aducerea darurilor era precedatã de
douã acte liturgice: sãrutarea pãcii si mãrturisirea
de credintã prin care se exprimã unitatea de iubire si de
credintã a participantilor la Sf. Liturghie. Sãrutarea pãcii
se practica îndatã dupã intrarea cu Cinstitele Daruri,
la îndemnul preotului Sã ne iubim unii pe altii
.
În acest moment clericii se sãrutau între ei la fel
si credinciosii întâi pe umãrul drept spunând:
Hristos în mijlocul nostru apoi pe cel stâng zicând:
Este si va fi, dupã care încheiau prin formula:
Totdeauna acum si pururea si în vecii vecilor.
Fixarea momentului pentru sãrutarea frãteascã înainte
de aducerea darurilor a fost sugeratã de interpretarea cuvintelor
Mântuitorului din Evanghelia dupã Matei V,23: De-ti
vei aduce darul tãu la altar si acolo îti vei aduce aminte
cã fratele tãu are ceva asupra ta lasã acolo darul
tãu si mergi mai întâi si te împacã cu
fratele tãu si atunci, venind, adu darul tãu .
Sãrutarea pãcii constituie o parte integrantã a Sfintei
Liturghi, este un act de împãcare cu semenii nostri, o exprimare
a iubirii, a unitãtii în Hristos. Din pãcate în
decursul timpului acest ritual a fost restrâns doar la clerici din
motive care nu tin de esenta Liturghiei.
Reintroducerea în zilele noastre a practicãrii sãrutului
pãcii si între credinciosi nu poate sã fie decât
beneficã pentru participarea deplinã a tuturor la Sfânta
Liturghie.
Ioan
FLOREA
Back
to Top
Sfântul
Ignatie Teoforul
"Cu totii urmati pe episcop dupã
cum Iisus Hristos urmeazã pe Tatãl, iar pe preoti,
ca pe Apostoli; pe diaconi respectati-i ca pe porunca lui Dumnezeu.
Nimeni sã nu facã fãrã episcop ceva
din cele ce apartin Bisericii. Acea Euharistie sã fie socotitã
bunã, care este fãcutã de episcop sau de cel
cãruia episcopul i-a îngãduit."
|
Ce ne învatã
Sfintii Pãrinti
Cea
mai mare necurãtie a trupului este o nimica toatã fatã
de necurãtia sufletului pângãrit. Putinã apã
si putin sãpun este de ajuns ca toatã murdãria trupului
sã fie spãlatã: si noroiul si murdãria, si
pãduchii si urâciunea. Însã murdãria
sufletului nu se poate spãla cu nici un mijloc, pânã
ce nu se înnoieste sufletul.
Un parchet murdar se spalã, fãrã a fi nevoie sã-l
înlocuiesti cu altul nou, ca sã fie curat. Însã
aerul încãrcat din camerã nu se poate spãla
cu nimic, nu se poate curãti; trebuie sã fie alungat din
camerã si sã fie înlocuit cu un aer proaspãt.
Tot asa se întâmplã si cu sufletul. Sufletul întinat
trebuie sã fie reînnoit, renãscut, ca sã devinã
curat.
Când camera are fereastrã, este usor ca aerul încãrcat
sã iasã afarã si sã fie înlocuit cu
un aer proaspãt. Însã cum se va împrospãta
aerul în camerele lipsite de ferestre sau de usi?
Sufletul care are vreo fereastrã îndreptatã spre Dumnezeu,
usor va fi împrospãtat, curãtit, înnoit, renãscut.
Însã cum se va curãti sufletul întinat în
acela care nu are nici o deschizãturã îndreptatã
spre Dumnezeu, izvorul împrospãtãrii si al întineririi
sufletului?
Hristos este un imigrant în istoria omenirii. El nu este rezultatul
nici unei evolutii, ci a imigrat în focul vietii pãmântesti
asa cum este din vesnicie.
A imigrat pe pãmânt Hristos - Dumnezeu împuns de sãgetile
tuturor pãcatelor omenirii de la Adam, ca sã împlineascã
trei lucrãri:
- sã arate oamenilor cã toate sãgetile pãcatelor
lor au lovit în plin pe Dumnezeu si cã Dumnezeu, dupã
nespusa bunãtate, le-a luat asupra Sa chiar dintru început;
- sã ierte pãcatele, adicã sã-si zmulgã
sãgetile din inimã si sã le nimiceascã;
- sã nimiceascã si moartea prin nimicirea pãcatelor.
Pãmântul n-a fost în stare sã dea un viteaz
pentru o astfel de rãspundere. Nu numai neamul omenesc, dar nici
întregul univers nu au o astfel de putere.
Pentru astfel de însãrcinãri a fost nevoie de un imigrant,
si anume de imigrantul sub picioarele cãruia întregul univers
se îndoaie moale ca si lutul sub picioarele olarului.
Episcop Nicolae Velimirovici
Back
to Top
Cum
postim în
Postul Crãciunului?
Postul
dupã cum am mai spus în articolele anterioare este redescoperirea
de cãtre om a credintei sale, este regãsirea vietii sale,
a sensului ei divin, a profunzimii ei sfinte. Prin reducerea mâncãrii,
a distractiilor, a muzicii, a relatiilor superficiale cu semenii ne pregãtim
pentru a-L primi asa cum se cuvine pe Hristos, Cel nãscut în
Betleem. Dar pentru a încununa efortul nostru depus de-a lungul
postului este nevoie si sã participãm la slujbele sãvârsite
de Bisericã.
Una din cele mai importante slujbe este cea din Ajunul Crãciunului
când, dupã o zi de ajun, se oficiazã Liturghia Sfântului
Vasile cel Mare unitã cu Vecernia. Ea este o sintezã a întregii
pregãtiri din timpul postului pentru întâmpinarea Nasterii
Domnului. Prãznuirea acestei sãrbãtori nu constã
doar în abundenta de mâncãruri alese ci, în primul
rând, în participarea la Sfânta Liturghie sãvârsitã
în ziua de Crãciun si pe urmã la toate celelalte slujbe
oficiate în zilele de Crãciun.
Prin toate acestea îl descoperim pe Dumnezeu Însusi, pentru
cã ne reîntoarcem la El, iar prin El la toate acelea pe care
ni le-a dãruit în nesfârsita Lui dragoste si milostivire.
Ioan FLOREA
Back
to Top
Sinaxar
Sf. Ignatie Teoforul
- 20 decembrie -
Pentru
dragostea deosebitã fatã de Hristos, dragoste care a mers
pânã la moarte-jertfa supremã, Sfântul Ignatie
(latinescul ignis= foc ) a primit supranumele de Teoforul, adicã
purtãtorul de Dumnezeu.
În tinerete a cunoscut pe Sfintii Apostoli si a fost initiat în
tainele credintei de Sfântul Ioan Evanghelistul. A urmat lui Evodie
ca al II-lea episcop al Antiohiei. În timpul persecutiei lui Domitian
(81-96), Ignatie i-a vizitat pe crestinii din închisori si i-a întãrit
sã rãmânã uniti cu Hristos prin imitarea mortii
Sale. În anii de pace care au urmat s-a îngrijit sã
consolideze organizare Bisericii si sã arate cum Harul, coborât
peste Apostoli în ziua Cinzecimii, rãmâne si se prelungeste
în Bisericã prin Taina Preotiei.
Îi îndeamnã pe credinciosii sãi, sã rãmânã
în dragostea si unitatea din jurul episcopului, imagine vãzutã
a adevãratului Episcop si Mare Preot, Iisus Hristos. Acolo unde
este episcopul, acolo este Iisus Hristos, acolo este siguranta vietii
vesnice, garantia comuniunii cu Dumnezeu. De aceea nu existã decât
o singurã Liturghie legitimã: cea sãvârsitã
de Bisericã în unitatea credintei în jurul episcopului
sau a reprezentantilor sãi: preotul si diaconul.
În jurul anului 113 împãratul Traian a declansat o
persecutie puternicã împotriva crestinilor din Antiohia,
cãreia i-a cãzut victimã si episcopul Ignatie. În
asemenea împrejurãri sfântul a rãmas la fel
de categoric în fata persecutorilor sãi: sunt ucenic
al Aceluia care a rãstignit pãcatul pe cruce si a cãlcat
pe diavol si toate uneltirile lui.
Chiar si atunci când credinciosii din Roma vor sã intervinã
pentru gratierea sa, dragostea pentru Hristos l-a îndemnat sã
le scrie urmãtoarele cuvinte: Iertati-mã fratilor!
Îngãduiti-mi sã fiu urmãtor patimilor Dumnezeului
meu! Vã rog sã nu-mi arãtati o bunãvointã
nepotrivitã. Lãsati-mã sã fiu mâncare
fiarelor prin care pot dobândi pe Dumnezeu. Sunt grâu al lui
Dumnezeu si sunt mãcinat de dintii fiarelor ca sã fiu gãsit
pâine curatã a lui Hristos. (Romani 6,4)
Ultimul popas l-a fãcut în localitatea Smirna unde i s-a
îngãduit sã primeascã pe episcopii si credinciosii
din întreaga Asie Micã si sã le împãrtãseascã
binecuvântarea sa.
La 20 decembrie, cu prilejul serbãrilor date la Roma în cinstea
victoriei repurtate de Traian împotriva dacilor, Sf. Ignatie a fost
dat la lei spre amuzamentul poporului; suferind moarte martiricã
pentru Hristos. Pretioasele sale rãmãsite au fost recuperate
si duse în Antiohia ca pe o nepreþuitã comoarã.
Pr. Cosmin BUFNEA
Back
to Top
|