Back

Cuvântul credintei

Buletin al Parohiei Ortodoxe “Mihai Viteazul” Alba Iulia 

Anul I, nr. 6, Motto:Se cuvine nu numai sã ne numim crestini ci sã si fim !” Sf. Ignatie Teoforul

Sumar: Apostolul si Evanghelia (Genealogia Mântuitorului)v Pestera din Betleem iar nu pestera de talhari ANDREI Arhiepiscopul Alba IulieivCe ne invata Sfintii Parinti (Sfantul Ignatie Teoforul si Episcopul Nicolae Velimirovici)v Sarutarea pacii (Ioan Florea)v Cum postim in postul craciunului (Ioan Florea) v Sinaxar- Sfantul Ignatie Teoforul (Pr. Cosmin Bufnea)

Apostolul - Evrei 11 -

9. Prin credintã, a locuit vremelnic în pãmântul fãgãduintei, ca într-un pãmânt strãin, locuind în corturi cu Isaac si cu Iacov, cei dimpreunã mostenitori ai aceleiasi fãgãduinte;
10. Cãci astepta cetatea cu temelii puternice, al cãrei mestter si lucrãtor este Dumnezeu.
32. Si ce voi mai zice? Cãci timpul nu-mi va ajunge, ca sã vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David, de Samuel si de prooroci,
33. Care prin credintã, au biruit împãrãtii, au fãcut dreptate, au dobândit fãgãduintele, au astupat gurile leilor,
34. Au stins puterea focului, au scãpat de ascutisul sabiei, s-au împuternicit, din slabi ce erau s-au fãcut tari în rãzboi, au întors taberele vrãjmasilor pe fugã;
35. Unele femei si-au luat pe mortii lor înviati. Iar altii au fost chinuiti, neprimind izbãvirea, ca sã dobândeascã mai bunã înviere;
36. Altii au suferit batjocurã si bici, ba chiar lanturi si închisoare;
37. Au fost ucisi cu pietre, au fost pusi la cazne, au fost tãiati cu fierãstrãul, au murit ucisi cu sabia, au pribegit în piei de oaie si în piei de caprã, lipsiti, strâmtorati, rãu primiti.
38. Ei, de care lumea nu era vrednicã, au rãtãcit în pustii, si în munti, si în pesteri, si în crãpãturile pãmântului.
39. Si toti acestia, mãrturisiti fiind prin credintã, n-au primit fãgãduinta,
40. Pentru cã Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei sã nu ia fãrã noi desãvârsirea.

Evanghelia - Matei 1-

1. Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.
2. Avraam a nãscut pe Isaac; Isaac a nãscut pe Iacov; Iacov a nãscut pe Iuda si fratii lui;
3. Iuda a nãscut pe Fares si pe Zara, din Tamar; Fares a nãscut pe Esrom; Esrom a nãscut pe Aram;
4. Aram a nãscut pe Aminadav; Aminadav a nãscut pe Naason; Naason a nãscut pe Salmon;
5. Salmon a nãscut pe Booz, din Rahav; Booz a nãscut pe Iobed, din Rut; Iobed a nãscut pe Iesei;
6. Iesei a nãscut pe David regele; David a nãscut pe Solomon din femeia lui Urie;
7. Solomon a nãscut pe Roboam; Roboam a nãscut pe Abia; Abia a nãscut pe Asa;
8. Asa a nãscut pe Iosafat; Iosafat a nãscut pe Ioram; Ioram a nãscut pe Ozia;
9. Ozia a nãscut pe Ioatam; Ioatam a nãscut pe Ahaz; Ahaz a nãscut pe Iezechia;
10. Iezechia a nãscut pe Manase; Manase a nãscut pe Amon; Amon a nãscut pe Iosia;
11. Iosia a nãscut pe Iehonia si pe fratii lui, la strãmutarea în Babilon;
12. Dupã strãmutarea în Babilon, Iehonia a nãscut pe Salatiel; Salatiel a nãscut pe Zorobabel;
13. Zorobabel a nãscut pe Abiud; Abiud a nãscut pe Eliachim; Eliachim a nãscut pe Azor;
14. Azor a nãscut pe Sadoc; Sadoc a nãscut pe Achim; Achim a nãscut pe Eliud;
15. Eliud a nãscut pe Eleazar; Eleazar a nãscut pe Matan; Matan a nãscut pe Iacov;
16. Iacov a nãscut pe Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a nãscut Iisus, Care se cheamã Hristos.
17. Asadar, toate neamurile de la Avraam pânã la David sunt paisprezece; si de la David pânã la strãmutarea în Babilon sunt paisprezece; si de la strãmutarea în Babilon pânã la Hristos sunt paisprezece neamuri.
18. Iar nasterea lui Iisus Hristos asa a fost: Maria, mama Lui, fiind logoditã cu Iosif, fãrã sã fi fost ei înainte împreunã, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt.
19. Iosif, logodnicul ei, drept fiind si nevrând s-o vãdeascã, a voit s-o lase în ascuns.
20.Si cugetând el acestea, iatã îngerul Domnului i s-a arãtat în vis, grãind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, cã ce s-a zãmislit într-însa este de la Duhul Sfânt.
21. Ea va naste Fiu si vei chema numele Lui: Iisus, cãci El va mântui poporul Sãu de pãcatele lor.
22. Acestea toate s-au fãcut ca sã se împlineascã ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice:
23. "Iatã, Fecioara va avea în pântece si va naste Fiu si vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieste: Cu noi este Dumnezeu".
24. Si desteptându-se din somn, Iosif a fãcut asa precum i-a poruncit îngerul Domnului si a luat la el pe logodnica sa.
25. Si fãrã sã fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a nãscut pe Fiul sãu Cel Unul-Nãscut, Cãruia I-a pus numele Iisus.

Back to Top

Pesterã din Betleem iar nu pesterã de tâlhari

Suntem în Postul Crãciunului si încercãm dupã putere sã ne pregãtim pentru sãrbãtoarea Nasterii Domnului. În tot acest rãstimp m-a preocupat un cuvânt legat de o cântare de slujbã, cântare care rezumã toatã preocuparea pe care ar trebui sã o avem noi credinciosii în aceastã perioadã. si cântarea zice asa: “Pe mine cel ce am ajuns pesterã de tâlhari aratã-mã, Doamne, Cel ce în pesterã Te-ai nãscut, lãcas al Tãu si al Tatãlui si al dumnezeiescului Duh, ca sã Te slãvesc întru toti veci.” Omul nostru lãuntric prin patimi ajunge pesterã de tâlhari. Oricât de frumoase, oricât de profunde cuvinte am ajunge sã spunem, inima noastrã ajunge pesterã de tâlhari. Încercãm, cu ajutorul lui Dumnezeu, în timpul postului, si în tot restul vietii, sã facem din inima noastrã o pesterã curatã în care sã se nascã Domnul nostru Iisus Hristos. Pentru cã Sfântul Simeon Noul Teolog spune textual, în Prima Cuvântare Moralã cã: “asa cum o datã în sânul preacurat al Prea Sfintei Fecioare S-a nãscut Mântuitorul Iisus Hristos - pentru cã a gãsit acest sân prea curat - si S-a pogorât din cer jos, asa El se naste mereu în sufletele noastre dacã facem din el (suflet) fecioarã curatã”. Asa cum spune cântarea: “pesterã din Betleem, iar nu pesterã de tâlhari”. Cã este pesterã de tâlhari o spune Mântuitorul însusi în Evanghelia dupã Matei (15, 19): “Cãci din inimã ies: gândurile rele, ucideri, adultere, desfrânãri, furtisaguri, mãrturii mincinoase, hule; acestea sunt care spurcã pe om”. Si noi încercãm în post de acestea sã ne scãpãm, de toate lucrurile acestea care spurcã pe om. Încercãm sã ne curãtim inima si sã-i facem loc lui Hristos în ea, “în pestera întunecatã din carne si os lucratã”, cum spune poetul Vasile Voiculescu. Si-atunci, cum curãtim noi inima noastrã? Desigur cã întâi de toate Cel ce ne curãteste inima noastrã, Cel ce ne covârseste cu harul Sãu este Hristos Dumnezeu. Numai cã la darul Lui venit gratuit de sus trebuie sã depunem si noi efortul nostru de jos. Si rãmâne pentru totdeauna afirmatia clasicã a Mântuitorului nostru Iisus Hristos: “acest soi de demoni - adicã cei pomeniti ce stau în inima noastã - nu pot iesi decât cu post si rugãciune”, adicã cu nevointã si rugãciune; nu una fãrã de cealaltã. Pentru cã uneori datoritã faptului cã suntem oameni si vedem lucrurile unilateral s-ar putea sã punem accentul pe una dintre ele: ori prea mult pe ascezã, pe activism, în detrimentul rugãciunii; ori prea mult pe rugãciune în detrimentul nevointei; ele merg împreunã.
Si o idee foarte frumoasã luatã de la Sfintii Pãrinti este urmãtoarea: toate relatãrile istorice din Vechiul Testament au si un tâlc duhovnicesc. Or, Dumnezeu i-a poruncit lui Moise sã facã cortul mãrturiei, în fata lui sã facã jertfelnic pe care sã se ardã jertfele de animale, iar în Sfânta sã facã un jertfelnic de aur pe care sã se ardã tãmâie. Zic Pãrintii cã: jertfelnicul de afarã simbolizeazã nevointa trupeascã, postul, metaniile si toate celelalte - activismul nostru legat de îmbunãtãtirea vietii noastre sufletesti -, iar jertfelnicul de aur simbolizeazã rugãciunea. Ele merg împreunã. Ne nevoim si ne rugãm. Ele merg împreunã pentru a ne curãþii sufletul. Nu se poate altfel. (…) Nevointa pregãteste teren bun pentru rugãciune. Si rugãciunea ne ajutã la nevointã. Douã aripi cu care ne urcãm în sus. Numai cu o aripã nu se poate zbura. Chiar dacã sunt lucruri stiute Postul Crãciunului ni le mai împrospãteazã încã o datã, pentru cã fãrã acesta nu se poate. Încercãm sã facem inima noastrã din pesterã de tâlhari pestera din Betleem în care sã se nascã Domnul nostru Iisus Hristos.
Este mai greu sã te lupti cu dusmanul tãu cel din lãuntru decât sã te lupti cu dusmanul cel din afarã. Atunci când ai biruit în interior este cea mai mare bãtãlie: “ împãrãtia lui Dumnezeu este în lãuntru vostru”. (…)
Patimile sunt niste realitãti cu care ne luptãm, dacã nu cumva ne-au covârsit si nici nu mai avem putere sã ne luptãm. Or, Postul Crãciunului încã o datã ne dã sansa sã facem lucru acesta: ca prin post, nevointã si rugãciune sã ne curãtim sufletele. La harul lui Dumnezeu care vine de sus si ne spalã prin sfânta Tainã a Spovedaniei trebuie sã adãugãm si noi efortul nostru de jos: nevointa si rugãciunea, si atunci inima noastrã devine ceea ce trebui sã devinã asa cum Îl si rugãm pe Dumnezeu cântând: “Pe mine cel ce am ajuns pesterã de tâlhari aratã-mã, Doamne, Cel ce în pesterã Te-ai nãscut, lãcas al Tãu si al Tatãlui si al dumnezeiescului Duh, ca sã Te slãvesc întru toti vecii.”

ANDREI
Arhiepiscopul Alba Iuliei

Back to Top

Sãrutarea pãcii

În Liturghia primelor veacuri aducerea darurilor era precedatã de douã acte liturgice: sãrutarea pãcii si mãrturisirea de credintã prin care se exprimã unitatea de iubire si de credintã a participantilor la Sf. Liturghie. Sãrutarea pãcii se practica îndatã dupã intrarea cu Cinstitele Daruri, la îndemnul preotului “Sã ne iubim unii pe altii…”. În acest moment clericii se sãrutau între ei la fel si credinciosii întâi pe umãrul drept spunând: “Hristos în mijlocul nostru” apoi pe cel stâng zicând: “Este si va fi”, dupã care încheiau prin formula: “Totdeauna acum si pururea si în vecii vecilor”.
Fixarea momentului pentru sãrutarea frãteascã înainte de aducerea darurilor a fost sugeratã de interpretarea cuvintelor Mântuitorului din Evanghelia dupã Matei V,23: “De-ti vei aduce darul tãu la altar si acolo îti vei aduce aminte cã fratele tãu are ceva asupra ta lasã acolo darul tãu si mergi mai întâi si te împacã cu fratele tãu si atunci, venind, adu darul tãu ”.
Sãrutarea pãcii constituie o parte integrantã a Sfintei Liturghi, este un act de împãcare cu semenii nostri, o exprimare a iubirii, a unitãtii în Hristos. Din pãcate în decursul timpului acest ritual a fost restrâns doar la clerici din motive care nu tin de esenta Liturghiei.
Reintroducerea în zilele noastre a practicãrii sãrutului pãcii si între credinciosi nu poate sã fie decât beneficã pentru participarea deplinã a tuturor la Sfânta Liturghie.

Ioan FLOREA

Back to Top

Sfântul Ignatie Teoforul
"Cu totii urmati pe episcop dupã cum Iisus Hristos urmeazã pe Tatãl, iar pe preoti, ca pe Apostoli; pe diaconi respectati-i ca pe porunca lui Dumnezeu. Nimeni sã nu facã fãrã episcop ceva din cele ce apartin Bisericii. Acea Euharistie sã fie socotitã bunã, care este fãcutã de episcop sau de cel cãruia episcopul i-a îngãduit."

Ce ne învatã Sfintii Pãrinti

Cea mai mare necurãtie a trupului este o nimica toatã fatã de necurãtia sufletului pângãrit. Putinã apã si putin sãpun este de ajuns ca toatã murdãria trupului sã fie spãlatã: si noroiul si murdãria, si pãduchii si urâciunea. Însã murdãria sufletului nu se poate spãla cu nici un mijloc, pânã ce nu se înnoieste sufletul.
Un parchet murdar se spalã, fãrã a fi nevoie sã-l înlocuiesti cu altul nou, ca sã fie curat. Însã aerul încãrcat din camerã nu se poate spãla cu nimic, nu se poate curãti; trebuie sã fie alungat din camerã si sã fie înlocuit cu un aer proaspãt. Tot asa se întâmplã si cu sufletul. Sufletul întinat trebuie sã fie reînnoit, renãscut, ca sã devinã curat.
Când camera are fereastrã, este usor ca aerul încãrcat sã iasã afarã si sã fie înlocuit cu un aer proaspãt. Însã cum se va împrospãta aerul în camerele lipsite de ferestre sau de usi?
Sufletul care are vreo fereastrã îndreptatã spre Dumnezeu, usor va fi împrospãtat, curãtit, înnoit, renãscut. Însã cum se va curãti sufletul întinat în acela care nu are nici o deschizãturã îndreptatã spre Dumnezeu, izvorul împrospãtãrii si al întineririi sufletului?

Hristos este un imigrant în istoria omenirii. El nu este rezultatul nici unei evolutii, ci a imigrat în focul vietii pãmântesti asa cum este din vesnicie.
A imigrat pe pãmânt Hristos - Dumnezeu împuns de sãgetile tuturor pãcatelor omenirii de la Adam, ca sã împlineascã trei lucrãri:
- sã arate oamenilor cã toate sãgetile pãcatelor lor au lovit în plin pe Dumnezeu si cã Dumnezeu, dupã nespusa bunãtate, le-a luat asupra Sa chiar dintru început;
- sã ierte pãcatele, adicã sã-si zmulgã sãgetile din inimã si sã le nimiceascã;
- sã nimiceascã si moartea prin nimicirea pãcatelor.
Pãmântul n-a fost în stare sã dea un viteaz pentru o astfel de rãspundere. Nu numai neamul omenesc, dar nici întregul univers nu au o astfel de putere.
Pentru astfel de însãrcinãri a fost nevoie de un imigrant, si anume de imigrantul sub picioarele cãruia întregul univers se îndoaie moale ca si lutul sub picioarele olarului.

Episcop Nicolae Velimirovici

Back to Top

Cum postim în
Postul Crãciunului?

Postul dupã cum am mai spus în articolele anterioare este redescoperirea de cãtre om a credintei sale, este regãsirea vietii sale, a sensului ei divin, a profunzimii ei sfinte. Prin reducerea mâncãrii, a distractiilor, a muzicii, a relatiilor superficiale cu semenii ne pregãtim pentru a-L primi asa cum se cuvine pe Hristos, Cel nãscut în Betleem. Dar pentru a încununa efortul nostru depus de-a lungul postului este nevoie si sã participãm la slujbele sãvârsite de Bisericã.
Una din cele mai importante slujbe este cea din Ajunul Crãciunului când, dupã o zi de ajun, se oficiazã Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unitã cu Vecernia. Ea este o sintezã a întregii pregãtiri din timpul postului pentru întâmpinarea Nasterii Domnului. Prãznuirea acestei sãrbãtori nu constã doar în abundenta de mâncãruri alese ci, în primul rând, în participarea la Sfânta Liturghie sãvârsitã în ziua de Crãciun si pe urmã la toate celelalte slujbe oficiate în zilele de Crãciun.
Prin toate acestea îl descoperim pe Dumnezeu Însusi, pentru cã ne reîntoarcem la El, iar prin El la toate acelea pe care ni le-a dãruit în nesfârsita Lui dragoste si milostivire.

Ioan FLOREA

Back to Top

Sinaxar Sf. Ignatie Teoforul
- 20 decembrie -

Pentru dragostea deosebitã fatã de Hristos, dragoste care a mers pânã la moarte-jertfa supremã, Sfântul Ignatie (latinescul ignis= foc ) a primit supranumele de Teoforul, adicã purtãtorul de Dumnezeu.
În tinerete a cunoscut pe Sfintii Apostoli si a fost initiat în tainele credintei de Sfântul Ioan Evanghelistul. A urmat lui Evodie ca al II-lea episcop al Antiohiei. În timpul persecutiei lui Domitian (81-96), Ignatie i-a vizitat pe crestinii din închisori si i-a întãrit sã rãmânã uniti cu Hristos prin imitarea mortii Sale. În anii de pace care au urmat s-a îngrijit sã consolideze organizare Bisericii si sã arate cum Harul, coborât peste Apostoli în ziua Cinzecimii, rãmâne si se prelungeste în Bisericã prin Taina Preotiei.
Îi îndeamnã pe credinciosii sãi, sã rãmânã în dragostea si unitatea din jurul episcopului, imagine vãzutã a adevãratului Episcop si Mare Preot, Iisus Hristos. Acolo unde este episcopul, acolo este Iisus Hristos, acolo este siguranta vietii vesnice, garantia comuniunii cu Dumnezeu. De aceea nu existã decât o singurã Liturghie legitimã: cea sãvârsitã de Bisericã în unitatea credintei în jurul episcopului sau a reprezentantilor sãi: preotul si diaconul.
În jurul anului 113 împãratul Traian a declansat o persecutie puternicã împotriva crestinilor din Antiohia, cãreia i-a cãzut victimã si episcopul Ignatie. În asemenea împrejurãri sfântul a rãmas la fel de categoric în fata persecutorilor sãi: “sunt ucenic al Aceluia care a rãstignit pãcatul pe cruce si a cãlcat pe diavol si toate uneltirile lui”.
Chiar si atunci când credinciosii din Roma vor sã intervinã pentru gratierea sa, dragostea pentru Hristos l-a îndemnat sã le scrie urmãtoarele cuvinte: “Iertati-mã fratilor! Îngãduiti-mi sã fiu urmãtor patimilor Dumnezeului meu! Vã rog sã nu-mi arãtati o bunãvointã nepotrivitã. Lãsati-mã sã fiu mâncare fiarelor prin care pot dobândi pe Dumnezeu. Sunt grâu al lui Dumnezeu si sunt mãcinat de dintii fiarelor ca sã fiu gãsit pâine curatã a lui Hristos”. (Romani 6,4)
Ultimul popas l-a fãcut în localitatea Smirna unde i s-a îngãduit sã primeascã pe episcopii si credinciosii din întreaga Asie Micã si sã le împãrtãseascã binecuvântarea sa.
La 20 decembrie, cu prilejul serbãrilor date la Roma în cinstea victoriei repurtate de Traian împotriva dacilor, Sf. Ignatie a fost dat la lei spre amuzamentul poporului; suferind moarte martiricã pentru Hristos. Pretioasele sale rãmãsite au fost recuperate si duse în Antiohia ca pe o nepreþuitã comoarã.

Pr. Cosmin BUFNEA

Back to Top

Copyright © 2002, Biserica Memoriala "Mihai Viteazul "Alba Iulia

This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.