Back

 

Cuvântul credintei

Buletin al Parohiei Ortodoxe “Mihai Viteazul” Alba Iulia 

Anul I, nr. 4, Motto:Cea mai mare siretenie a diavolului constã în a ne convinge cã el nu existã” Charles Baudelaire

Sumar: Apostolul si Evanghelia (Tãmãduirea femeii gãrbove)v Legati de satana (Pr. Florin Botezan)v Lupta cu diavolul sau militaria duhovniceascã (Ionut Bancila)v Cum postim in Postul Craciunului (Ioan Florea)vSfintii Parinti despre marturisire (Ep. Nicolae Velimirovici)v Ce este Spovedania? (Sergiu Covaci)v Sinaxar: Sfântul Ierarh Nicolae si Sfânta Mucenitã. Filofteia (Pr. Cosmin Bufnea)

Apostolul - Efeseni 6 -

10. În sfârsit, fratilor, întãriti-vã în Domnul si întru puterea tãriei Lui.
11. Îmbrãcati-vã cu toate armele lui Dumnezeu, ca sã puteti sta împotriva uneltirilor diavolului.
12. Cãci lupta noastrã nu este împotriva trupului si a sângelui, ci împotriva începãtoriilor, împotriva stãpâniilor, împotriva stãpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor rãutãtii, care sunt în vãzduh.
13. Pentru aceea, luati toate armele lui Dumnezeu, ca sã puteti sta împotrivã în ziua cea rea, si, toate biruindu-le, sã rãmâneti în picioare.
14. Stati deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevãrul si îmbrãcându-vã cu platosa dreptãtii,
15. Si încãltati picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia pãcii.
16. În toate luati pavãza credintei, cu care veti putea sã stingeti toate sãgetile cele arzãtoare ale vicleanului.
17. Luati si coiful mântuirii si sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu.

Evanghelia - Luca 13

10. Si învãta Iisus într-una din sinagogi sâmbãta.
11. Si iatã o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputintã si care era gârbovã, de nu putea sã se ridice în sus nicidecum;
12. Iar Iisus, vãzând-o, a chemat-o si i-a zis: Femeie, esti dezlegatã de neputinta ta.
13. Si si-a pus mâinile asupra ei, si ea îndatã s-a îndreptat si slãvea pe Dumnezeu.
14. Iar mai-marele sinagogii, mâniindu-se cã Iisus a vindecat-o sâmbãta, rãspunzând, zicea multimii: sase zile sunt în care trebuie sã se lucreze; venind deci într-acestea, vindecati-vã, dar nu în ziua sâmbetei!
15. Iar Domnul i-a rãspuns si a zis: Fãtarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagã, oare, sâmbãta boul sãu, sau asinul de la iesle, si nu-l duce sã-l adape?
16. Dar aceasta, fiicã a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, iatã de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, sã fie dezlegatã de legãtura aceasta, în ziua sâmbetei?
17. Si zicând El acestea, s-au rusinat toti care erau împotriva Lui, si toatã multimea se bucura de faptele strãlucite sãvârsite de El.

Back to Top

Legati de satana

Omul, spre deosebire de animal, a fost creat de Dumnezeu sã priveascã în sus. De altfel, în limba greacã, numele de om (anthropos) înseamnã tocmai acest lucru. Dar privirea trupeascã în sus nu este decât un simbol al privirii duhovnicesti în sus, spre Dumnezeu, adicã al îndreptãrii întregii noastre fãpturi spre Cel dupã al cãrui chip am fost creati si în care ne gãsim împlinirea.
Gârbovirea, privirea în pãmânt, este, ca urmare, o denaturare a fiintei umane. Este gravã gârbovirea trupeascã pentru cã aduce multe suferinte, dar mult mai gravã este gârbovirea sufleteascã, aplecarea spre cele materiale, spre lume, si, implicit, întoarcerea spatelui cãtre Dumnezeu. Hristos ne descoperã, în Evanghelia de azi, cã gârbovirea, atât cea trupeascã cât, mai ales, cea duhovniceascã este o legare de cãtre satana si cã numai El, Mântuitorul, ne poate dezlega.
Diavolul de la început i-a urât pe oameni si se aflã într-un rãzboi continuu cu noi cu scopul de a ne îndepãrta e Dumnezeu. Pentru aceasta el foloseste o sumedenie de tertipuri amãgindu-ne cu gândul cã libertatea înseamnã sã dai frâu liber poftelor. Ne atrage astfel în materialitatea lumii fixându-ne privirea în pãmânt si fãcându-ne sã uitãm cerul. Putem vorbi atunci de libertate în ignorarea poruncilor lui Dumnezeu? Cum poti fi liber atunci când esti stãpânit de patimi si, prin patimi, de diavol?
Rãzboiul cu diavolul, desi nevãzut, este necrutãtor si nu are momente de armistitiu. Satana ne întinde capcane la tot pasul, orice pãcat sãvârsit însemnând o cãdere în cursa lui si, implicit legarea noastrã de cãtre el. Lipsa piedicilor din partea diavolului în viata de zi cu zi dovedeste înfrângerea noastrã în luptã si faptul cã suntem legati de el.
Numai Hristos ne poate dezlega din aceastã legãturã. Ne dezleagã mai întâi prin Sfântul Botez când primim toate armele duhovnicesti necesare în lupta cu diavolul. Dacã se întâmpla sã cãdem înfrânti în aceasta luptã avem la dispozitie Taina Spovedaniei pentru a fi din nou dezlegati de Hristos prin preot. Sã nu ne mirãm însã dacã o multime de obstacole se vor ridica în calea noastrã spre Spovedanie. Este un semn cã suntem pe drumul cel bun si, de aceea, vrãjmasul se îndârjeste sã ne opreascã.
Crucea este arma noastrã împotriva diavolului deoarece prin cruce Hristos l-a biruit pe acesta. Numai asumându-ne crucea, înteleasã duhovniceste ca fiind încercãrile vietii, numai rãstignindu-ne patimile si poftele, numai când lumea cãzutã va fi rãstignitã pentru noi si noi pentru lume, vom putea sã-i urmãm lui Hristos liberi si verticali, dezlegati de legãturile satanei, privind la cer si împlinindu-ne astfel vocatia de oameni creati dupã chipul lui Dumnezeu în vederea asemãnãrii cu El.

Pr. Florin BOTEZAN

Back to Top

Lupta cu diavolul sau militãria duhovniceascã

"Nu trebuie sã ne temem de diavol pentru cã e atât de rãu, ci pentru cã e atât de bãtrân." (proverb spaniol)

A fi crestin e o bravurã spiritualã, un act de vitejie împotriva vrãjmasului prin excelentã al fericirii omului - diavolul. Însãsi intrarea în crestinism, adicã primirea Sfântului Botez e un act în care declari un vesnic rãzboi diavolului. Din momentul în care la Botez îl scuipãm pe satana si-l calcãm în picoare viata noastrã va deveni o continuã luptã.
Sfântul Apostol Pavel prezenta viata crestinã ca pe cea a unui soldat, care trebuie sã stea necontenit la pândã, împotriva “duhurilor rãutãtii ce locuiesc în vãzduhuri”(Efeseni 6,12). El ne-a prezentat armele pe care le putem folosi împotriva lui (Efeseni 6,11) si dupã el, toti scriitorii ascetici, veterani în lupte contra diavolului.
Chiar si întregul vocabular ascetic e extras din termenii militari ai timpului (cuvântul “ascezã” desemna acea perioadã de antrenament pe care ostasul roman o respecta pentru a putea rezista vrãjmasului).
Dar în zilele de astãzi, avem de a face cu o mare rafinare a atacurilor împotriva noastrã. Diavolul încearcã tot mai mult sã nu iasã la vedere, sã lupte cu noi din umbrã, în chip miselesc. El a devenit în ultimul timp un “maestru al deghizãrilor”, ascunzându-se foarte bine în dosul utopiilor politice (democratice sau autoritare), al masificãrii si depersonalizãrii rapide a oamenilor, a mass-mediei sau chiar în dosul iubirii (sau iubirilor) cotidiene a omului desacralizat.
În ultimul timp, însã tot mai multã lume renuntã sã creadã în astfel de “basme bãbesti”(zic ei) asigurând prin aceasta triumful diavolului.Vesnic pãrtasal nimicului, diavolul se ascunde dupã acest nimic, fãcându-ne sã credem cã el însusi nu e nimic si asigurându-si izbânda.
Într-adevãr, ne trebuie o privire foarte ascutitã pentru a distinge partea diavolului în lucrurile pretins bune care ne invadeazã în ziua de azi. Iar aceastã privire demascatoare, care la pãrinti poartã numele de “discernãmânt”(cea mai de dorit harismã, dupã Sfântul Antonie cel Mare) nu poate fi primitã decât în comunitatea Bisericii, de la Hristos, care ne poate ajuta sã deosebim duhurile lumii acesteia, aflate permanent în gâlceavã.
Nouã nu ne rãmâne decât sã ne îmbrãcãm cu “platosa dreptãtii”, sã luãm “pavãza credintei”, “coiful mântuirii si sabia Duhului” si, cu privirea vesnic îndreptatã spre Hristos, conducãtorul nostru de osti “sã putem sta împotrivã în ziua cea rea, si toate biruindu-le, sã rãmânem în picioare.”(Ef. 6,13-16)

Ionut BÃNCILÃ

Back to Top

Cum postim în Postul Crãciunului?

Dacã rugãciunea ne hrãneste sufletul, intelectul nostru are si el nevoie de hrana sa întrucât el este exact ceea ce se distruge astãzi prin “bombardarea” necontenitã a televiziunii, a radioului, a ziarelor si a revistelor ilustrate etc. De aceea, în post, pe lângã efortul duhovnicesc, este nevoie si de unul intelectual.
Sunt multe opere, multe roade ale gândirii, imaginatiei si creativitãtii omenesti pe care le neglijãm neîncetat în viaþa noastrã pentru cã, pur si simplu, este mult mai usor ca, întorcându-ne acasã de la lucru într-o stare de obosealã fizicã si mentalã, sã deschidem televizorul sau sã ne afundãm în vidul perfect al unui magazin ilustrat.
Asadar, este bine sã ne înmultim lectura în post fãcându-ne o listã de cãrti pe care sã le citim. Acestea nu trebuie sã fie neaparat cãrti religioase. Este atât de multã “teologie” implicitã în anumite opere literare si orice rod al adevãratei creativitãti omenesti care îmbogãteste intelectul nostru este binecuvântat de Bisericã si, folosit corespunzãtor, capãtã o valoare spiritualã.

Ioan FLOREA

Back to Top

Ce ne învatã Sfintii Pãrinti

Mãrturisirea

Episcopul Nicolae VELIMIROVICI

Mãrturisirea este cerutã de Bisericã pentru ca omul sã-si descopere umbra ascunsã.

Mãrturisirea este cerutã de Bisericã pentru ca omul sã-si descopere rãnile sufletului sãu, pe care le ascunde printr-o sãnãtate aparentã.

Mãrturisirea este cerutã de Bisericã pentru ca omul sã-si descopere slãbiciunile sale, pe care le ascunde vãlul puterii.

Mãrturisirea este cerutã de Bisericã pentru ca omul sã-si deschidã puroiul otrãvitor al sufletului sãu, pe care el îl acoperã pe deasupra cu mirodenii.

Mãrturisirea este cerutã de Bisericã pentru ca omul care se aratã mare viteaz sã se înfãtiseze ca unul slãbãnog, asa cum se aratã el numai lui însusi.

Nimeni nu se duce la doctor pentru a i se lãuda cu sãnãtatea sa, ci sã arate locul putred al sãnãtãtii lui.

La fel, nimeni nu poate merge la duhovnic sã i se laude cu dreptatea sa, ci sã descopere un putregai primejdios de pe dreptatea sa.

Când omul trece peste pragul doctorului, el lasã toatã mândria înaintea usii, pentru ca s-o ia din nou la întoarcerea printre oameni. Când omul pleacã la duhovnic, el este nevoit sã lase toatã mândria sa în fata usilor bisericii. Ferice de el dacã o uitã aici si la întoarcerea lui printre oameni. Sã dea Domnul ca la iesirea din bisericã sã schimbe bastonul si în locul mândriei sã ia smerenia ca sprijinitor în viatã.

Back to Top

Ce este spovedania ?

În urma cãderii în pãcat, omul s-a rupt de Creatorul Sãu stricând comuniunea cu El si a devenit rob pãcatelor. Mântuitorul Hristos a venit în lume pentru a ne elibera din aceastã robie si a ne readuce la comuniunea cu Dumnezeu. El ne-a lãsat posibilitatea de a ne curãti de pãcate si a reintra în comuniunea cu Dumnezeu si cu Biserica Sa prin Taina Spovedaniei. Din pãcate, aceastã Tainã, pentru omul zilelor noastre, si-a pierdut mult din sensul initial.
În perioada primarã, primirea Tainei Botezului implica integrarea în rândul comunitãtii, ceea ce reprezenta participarea la slujbele Bisericii, în special la Sfânta Liturghie, si împãrtãsirea cu Trupul si Sângele Domnului.Cel care sãvârsea pãcate grave de moarte era exclus din comunitate datoritã faptului cã aceste pãcate ne rup de Trupul lui Hristos - Biserica. În urma manifestãrii pocãintei pentru pãcatele sãvârsite prin mãrturisirea lor, penitentul primea un canon si era reintegrat în Bisericã dându-i-se dreptul de a se împãrtãsi cu Trupul si Sângele Domnului. Aceastã mãrturisire se fãcea public, în fata tuturor membrilor comunitãtii, preotul sau episcopul dându-i, mai apoi dezlegarea. Mai târziu, datoritã unor sminteli, s-a luat hotãrârea ca Taina Spovedaniei sã se facã în particular, numai în fata preotului sau episcopului în calitate de pãstori si reprezentanti ai Bisericii, acestia având, de altfel, si puterea de a dezlega pãcatele.
La început existau douã realitãti distincte: spovedania sacramentalã prin care cel ce îsi mãrturiseste pãcatele în fata unui cleric (preot sau episcop) primeste dezlegarea de pãcate si cãlãuzirea duhovniceascã. Cãlãuzirea duhovniceascã a apãrut în rândul monahilor si consta din mãrturisirea frecventã a gândurilor unui pãrinte duhovnicesc care nu era obligatoriu sã fie cleric si care îl cãlãuzea pe ucenic spre mântuire. În decursul timpului cele douã realitãti au fuzionat.
În concluzie, Spovedania nu este un act magic prin care ni se sterg pãcatele si cu atât mai putin un “bilet de intrare” la Împãrtãsire ci Taina împãcãrii si a reintegrãrii în Bisericã si sansa de a fi cãlãuziti în calea mântuirii.

Sergiu COVACI

Back to Top

Sfinte Ierarhe Nicolae, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi "Îndreptãtor credintei si chip blândetelor, învãtãtor înfrânãrii te-a arãtat pe tine turmei tale adevãrul lucrurilor. Pentru aceasta ai câstigat cu smerenia cele înalte, cu sãrãcia cele bogate. Pãrinte ierarhe Nicolae, roagã pe Hristos Dumnezeu, sã mântuiascã sufletele noastre."

Sinaxar Sf. Ierarh Nicolae - 6 decembrie

Urmas al apostolilor si arzator imitator al Domnului nostru Iisus Hristos, coloanã vie a Bisericii prin zelul sãu în apãrarea credintei si model al Sf. Ierarhi prin grija sa pastoralã, Sf. Nicolae a fost pentru credinciosii sãi un adevãrat mijlocitor al harului lui Dumnezeu. Dau mãrturie despre aceasta numeroasele sale minuni asupra celor sãraci, asupra celor care suferã nedreptãti si asupra tuturor celor care reclamã ajutorul sãu.
Sf. Nicolae s-a nãscut în provincia Lycia, din Asia Micã, la sfârsitul secolului al III-lea, într-o familie de crestini, multã vreme lipsitã de copii. Pios si rezervat, educat în scrierile sfintilor, a fost hirotonit, încã de tânãr, preot de cãtre unchiul sãu, Arhiepiscopul Nicolae. Privegherile, postul, rugãciunea, au fost virtutile în care tânãrul cleric excela de mult timp. Ca episcop în Mira Lyciei nu a întârziat sã împiedice înjosirea a trei fete pe care tatãl lor, constrâns de datorii, vroia sã le ducã în casele de prostitutie. Sfântul a reusit, în trei rânduri, sã-i dea acelui tatã destul aur pentru a le mãrita. Pentru credinciosii sãi, a fost întotdeauna o prezentã vie a lui Hristos. Nu a existat necaz pentru care el sã nu compãtimeascã, nu a existat nedreptate pe care el sã nu o îndrepteze, nu a fost neîntelegere pe care el sã nu o aplaneze. Atât în timpul vietii cât si dupã moarte, Sf. Episcop a intervenit în chip minunat pentru a-i proteja pe cei care se aflau în primejdii si, în special, pe cei care cãlãtoreau pe mare.
Sf. Nicolae, alãturi de Sf. Gheorghe, este unul din sfintii cei mai populari ai Bisericii. Tãri ca Rusia, biserici, orase, copii, elevi, marinari, negustori, farmacisti, îl revendicã pe Nicolae ca sfântul lor ocrotitor.

Sinaxar

Sfânta Mucenicã Filofteia - 7 decembrie

Biserica ortodoxã prãznuieste pe 7 decembrie o sfântã de numai 12 ani. Sfânta Filofteia s-a nãscut in anul 1206 in cetatea Târnova la sud de Dunãre. La moartea mamei sale, Filofteia a rãmas in grija tatãlui ei. Dar dupã putin timp, tatãl ei se cãsãtoreste cu o femeie strãinã traditiilor si vietii crestinesti care nu o agreat-o niciodatã pe tânãra copilã, bãtând-o si învrãjbind si pe tatã asupra ei. Ducând hranã tatãlui ei la câmp, Filofteia întâlnea în drum multime de sãraci si, fiind milostivã împãrtea din ea sãracilor, atrãgând nemultumirea si reprosul pãrintelui. Într-una din zile tatãl descoperã fapta ei si orbit de furie scoate o bardã pe care o avea la el si loveste pe fatã la picior. În urma rãnii ea îsi dã obstescul sfârsit. Corpul neînsufletit al copilei a devenit greu si imposibil de urnit. Dupã slujba înmormântãrii nici tatãl nici arhiepiscopul cetãtii, nici altcineva nu au putut ridica trupul Sfintei Filofteia, întelegând cã e voia Sfintei sã nu fie transportatã în cetatea Târnova, clericii au început sã rosteascã numele mai multor biserici din stânga si din dreapta Dunãrii. Când a fost rostit numele bisericii cu hramul Sf. Nicolae de la Curtea de Arges, trupul ei a devenit mult mai usor decât era firesc. Înstiintat, voievodul Radu Negru a venit cu mare alai, a ridicat trupul Sfintei si l-a asezat cu mare cinste în Biserica Domneascã din Curtea de Arges. Acolo se pãstreazã pânã astãzi sãvârsind multe minuni.

Back to Top

Copyright © 2002, Biserica Memoriala "Mihai Viteazul "Alba Iulia

This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.