Apostolul -
Efeseni 6 -
10.
În sfârsit, fratilor, întãriti-vã
în Domnul si întru puterea tãriei Lui.
11. Îmbrãcati-vã cu toate armele lui Dumnezeu, ca
sã puteti sta împotriva uneltirilor diavolului.
12. Cãci lupta noastrã nu este împotriva trupului
si a sângelui, ci împotriva începãtoriilor, împotriva
stãpâniilor, împotriva stãpânitorilor
întunericului acestui veac, împotriva duhurilor rãutãtii,
care sunt în vãzduh.
13. Pentru aceea, luati toate armele lui Dumnezeu, ca sã puteti
sta împotrivã în ziua cea rea, si, toate biruindu-le,
sã rãmâneti în picioare.
14. Stati deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevãrul
si îmbrãcându-vã cu platosa dreptãtii,
15. Si încãltati picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia
pãcii.
16. În toate luati pavãza credintei, cu care veti putea sã
stingeti toate sãgetile cele arzãtoare ale vicleanului.
17. Luati si coiful mântuirii si sabia Duhului, care este cuvântul
lui Dumnezeu.
Evanghelia
- Luca 13
10.
Si învãta Iisus într-una din
sinagogi sâmbãta.
11. Si iatã o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputintã
si care era gârbovã, de nu putea sã se ridice în
sus nicidecum;
12. Iar Iisus, vãzând-o, a chemat-o si i-a zis: Femeie, esti
dezlegatã de neputinta ta.
13. Si si-a pus mâinile asupra ei, si ea îndatã s-a
îndreptat si slãvea pe Dumnezeu.
14. Iar mai-marele sinagogii, mâniindu-se cã Iisus a vindecat-o
sâmbãta, rãspunzând, zicea multimii: sase zile
sunt în care trebuie sã se lucreze; venind deci într-acestea,
vindecati-vã, dar nu în ziua sâmbetei!
15. Iar Domnul i-a rãspuns si a zis: Fãtarnicilor! Fiecare
dintre voi nu dezleagã, oare, sâmbãta boul sãu,
sau asinul de la iesle, si nu-l duce sã-l adape?
16. Dar aceasta, fiicã a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana,
iatã de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, sã fie dezlegatã
de legãtura aceasta, în ziua sâmbetei?
17. Si zicând El acestea, s-au rusinat toti care erau împotriva
Lui, si toatã multimea se bucura de faptele strãlucite sãvârsite
de El.
Back
to Top
Legati
de satana
Omul,
spre deosebire de animal, a fost creat de Dumnezeu sã priveascã
în sus. De altfel, în limba greacã, numele de om (anthropos)
înseamnã tocmai acest lucru. Dar privirea trupeascã
în sus nu este decât un simbol al privirii duhovnicesti în
sus, spre Dumnezeu, adicã al îndreptãrii întregii
noastre fãpturi spre Cel dupã al cãrui chip am fost
creati si în care ne gãsim împlinirea.
Gârbovirea, privirea în pãmânt, este, ca urmare,
o denaturare a fiintei umane. Este gravã gârbovirea trupeascã
pentru cã aduce multe suferinte, dar mult mai gravã este
gârbovirea sufleteascã, aplecarea spre cele materiale, spre
lume, si, implicit, întoarcerea spatelui cãtre Dumnezeu.
Hristos ne descoperã, în Evanghelia de azi, cã gârbovirea,
atât cea trupeascã cât, mai ales, cea duhovniceascã
este o legare de cãtre satana si cã numai El, Mântuitorul,
ne poate dezlega.
Diavolul de la început i-a urât pe oameni si se aflã
într-un rãzboi continuu cu noi cu scopul de a ne îndepãrta
e Dumnezeu. Pentru aceasta el foloseste o sumedenie de tertipuri amãgindu-ne
cu gândul cã libertatea înseamnã sã dai
frâu liber poftelor. Ne atrage astfel în materialitatea lumii
fixându-ne privirea în pãmânt si fãcându-ne
sã uitãm cerul. Putem vorbi atunci de libertate în
ignorarea poruncilor lui Dumnezeu? Cum poti fi liber atunci când
esti stãpânit de patimi si, prin patimi, de diavol?
Rãzboiul cu diavolul, desi nevãzut, este necrutãtor
si nu are momente de armistitiu. Satana ne întinde capcane la tot
pasul, orice pãcat sãvârsit însemnând
o cãdere în cursa lui si, implicit legarea noastrã
de cãtre el. Lipsa piedicilor din partea diavolului în viata
de zi cu zi dovedeste înfrângerea noastrã în
luptã si faptul cã suntem legati de el.
Numai Hristos ne poate dezlega din aceastã legãturã.
Ne dezleagã mai întâi prin Sfântul Botez când
primim toate armele duhovnicesti necesare în lupta cu diavolul.
Dacã se întâmpla sã cãdem înfrânti
în aceasta luptã avem la dispozitie Taina Spovedaniei pentru
a fi din nou dezlegati de Hristos prin preot. Sã nu ne mirãm
însã dacã o multime de obstacole se vor ridica în
calea noastrã spre Spovedanie. Este un semn cã suntem pe
drumul cel bun si, de aceea, vrãjmasul se îndârjeste
sã ne opreascã.
Crucea este arma noastrã împotriva diavolului deoarece prin
cruce Hristos l-a biruit pe acesta. Numai asumându-ne crucea, înteleasã
duhovniceste ca fiind încercãrile vietii, numai rãstignindu-ne
patimile si poftele, numai când lumea cãzutã va fi
rãstignitã pentru noi si noi pentru lume, vom putea sã-i
urmãm lui Hristos liberi si verticali, dezlegati de legãturile
satanei, privind la cer si împlinindu-ne astfel vocatia de oameni
creati dupã chipul lui Dumnezeu în vederea asemãnãrii
cu El.
Pr.
Florin BOTEZAN
Back
to Top
Lupta
cu diavolul sau militãria duhovniceascã
"Nu
trebuie sã ne temem de diavol pentru cã e atât de
rãu, ci pentru cã e atât de bãtrân."
(proverb spaniol)
A fi crestin e o bravurã spiritualã, un act de vitejie
împotriva vrãjmasului prin excelentã al fericirii
omului - diavolul. Însãsi intrarea în crestinism, adicã
primirea Sfântului Botez e un act în care declari un vesnic
rãzboi diavolului. Din momentul în care la Botez îl
scuipãm pe satana si-l calcãm în picoare viata noastrã
va deveni o continuã luptã.
Sfântul Apostol Pavel prezenta viata crestinã ca pe cea a
unui soldat, care trebuie sã stea necontenit la pândã,
împotriva duhurilor rãutãtii ce locuiesc în
vãzduhuri(Efeseni 6,12). El ne-a prezentat armele pe care
le putem folosi împotriva lui (Efeseni 6,11) si dupã el,
toti scriitorii ascetici, veterani în lupte contra diavolului.
Chiar si întregul vocabular ascetic e extras din termenii militari
ai timpului (cuvântul ascezã desemna acea perioadã
de antrenament pe care ostasul roman o respecta pentru a putea rezista
vrãjmasului).
Dar în zilele de astãzi, avem de a face cu o mare rafinare
a atacurilor împotriva noastrã. Diavolul încearcã
tot mai mult sã nu iasã la vedere, sã lupte cu noi
din umbrã, în chip miselesc. El a devenit în ultimul
timp un maestru al deghizãrilor, ascunzându-se
foarte bine în dosul utopiilor politice (democratice sau autoritare),
al masificãrii si depersonalizãrii rapide a oamenilor, a
mass-mediei sau chiar în dosul iubirii (sau iubirilor) cotidiene
a omului desacralizat.
În ultimul timp, însã tot mai multã lume renuntã
sã creadã în astfel de basme bãbesti(zic
ei) asigurând prin aceasta triumful diavolului.Vesnic pãrtasal
nimicului, diavolul se ascunde dupã acest nimic, fãcându-ne
sã credem cã el însusi nu e nimic si asigurându-si
izbânda.
Într-adevãr, ne trebuie o privire foarte ascutitã
pentru a distinge partea diavolului în lucrurile pretins bune care
ne invadeazã în ziua de azi. Iar aceastã privire demascatoare,
care la pãrinti poartã numele de discernãmânt(cea
mai de dorit harismã, dupã Sfântul Antonie cel Mare)
nu poate fi primitã decât în comunitatea Bisericii,
de la Hristos, care ne poate ajuta sã deosebim duhurile lumii acesteia,
aflate permanent în gâlceavã.
Nouã nu ne rãmâne decât sã ne îmbrãcãm
cu platosa dreptãtii, sã luãm pavãza
credintei, coiful mântuirii si sabia Duhului si,
cu privirea vesnic îndreptatã spre Hristos, conducãtorul
nostru de osti sã putem sta împotrivã în
ziua cea rea, si toate biruindu-le, sã rãmânem în
picioare.(Ef. 6,13-16)
Ionut
BÃNCILÃ
Back
to Top
Cum
postim în Postul Crãciunului?
Dacã
rugãciunea ne hrãneste sufletul, intelectul nostru are si
el nevoie de hrana sa întrucât el este exact ceea ce se distruge
astãzi prin bombardarea necontenitã a televiziunii,
a radioului, a ziarelor si a revistelor ilustrate etc. De aceea, în
post, pe lângã efortul duhovnicesc, este nevoie si de unul
intelectual.
Sunt multe opere, multe roade ale gândirii, imaginatiei si creativitãtii
omenesti pe care le neglijãm neîncetat în viaþa
noastrã pentru cã, pur si simplu, este mult mai usor ca,
întorcându-ne acasã de la lucru într-o stare
de obosealã fizicã si mentalã, sã deschidem
televizorul sau sã ne afundãm în vidul perfect al
unui magazin ilustrat.
Asadar, este bine sã ne înmultim lectura în post fãcându-ne
o listã de cãrti pe care sã le citim. Acestea nu
trebuie sã fie neaparat cãrti religioase. Este atât
de multã teologie implicitã în anumite
opere literare si orice rod al adevãratei creativitãti omenesti
care îmbogãteste intelectul nostru este binecuvântat
de Bisericã si, folosit corespunzãtor, capãtã
o valoare spiritualã.
Ioan
FLOREA
Back
to Top
Ce
ne învatã Sfintii Pãrinti
Mãrturisirea
Episcopul
Nicolae VELIMIROVICI
Mãrturisirea este cerutã de Bisericã pentru ca
omul sã-si descopere umbra ascunsã.
Mãrturisirea
este cerutã de Bisericã pentru ca omul sã-si descopere
rãnile sufletului sãu, pe care le ascunde printr-o sãnãtate
aparentã.
Mãrturisirea
este cerutã de Bisericã pentru ca omul sã-si descopere
slãbiciunile sale, pe care le ascunde vãlul puterii.
Mãrturisirea
este cerutã de Bisericã pentru ca omul sã-si deschidã
puroiul otrãvitor al sufletului sãu, pe care el îl
acoperã pe deasupra cu mirodenii.
Mãrturisirea
este cerutã de Bisericã pentru ca omul care se aratã
mare viteaz sã se înfãtiseze ca unul slãbãnog,
asa cum se aratã el numai lui însusi.
Nimeni
nu se duce la doctor pentru a i se lãuda cu sãnãtatea
sa, ci sã arate locul putred al sãnãtãtii
lui.
La
fel, nimeni nu poate merge la duhovnic sã i se laude cu dreptatea
sa, ci sã descopere un putregai primejdios de pe dreptatea sa.
Când
omul trece peste pragul doctorului, el lasã toatã mândria
înaintea usii, pentru ca s-o ia din nou la întoarcerea printre
oameni. Când omul pleacã la duhovnic, el este nevoit sã
lase toatã mândria sa în fata usilor bisericii. Ferice
de el dacã o uitã aici si la întoarcerea lui printre
oameni. Sã dea Domnul ca la iesirea din bisericã sã
schimbe bastonul si în locul mândriei sã ia smerenia
ca sprijinitor în viatã.
Back
to Top
Ce
este spovedania ?
În
urma cãderii în pãcat, omul s-a rupt de Creatorul
Sãu stricând comuniunea cu El si a devenit rob pãcatelor.
Mântuitorul Hristos a venit în lume pentru a ne elibera din
aceastã robie si a ne readuce la comuniunea cu Dumnezeu. El ne-a
lãsat posibilitatea de a ne curãti de pãcate si a
reintra în comuniunea cu Dumnezeu si cu Biserica Sa prin Taina Spovedaniei.
Din pãcate, aceastã Tainã, pentru omul zilelor noastre,
si-a pierdut mult din sensul initial.
În perioada primarã, primirea Tainei Botezului implica integrarea
în rândul comunitãtii, ceea ce reprezenta participarea
la slujbele Bisericii, în special la Sfânta Liturghie, si
împãrtãsirea cu Trupul si Sângele Domnului.Cel
care sãvârsea pãcate grave de moarte era exclus din
comunitate datoritã faptului cã aceste pãcate ne
rup de Trupul lui Hristos - Biserica. În urma manifestãrii
pocãintei pentru pãcatele sãvârsite prin mãrturisirea
lor, penitentul primea un canon si era reintegrat în Bisericã
dându-i-se dreptul de a se împãrtãsi cu Trupul
si Sângele Domnului. Aceastã mãrturisire se fãcea
public, în fata tuturor membrilor comunitãtii, preotul sau
episcopul dându-i, mai apoi dezlegarea. Mai târziu, datoritã
unor sminteli, s-a luat hotãrârea ca Taina Spovedaniei sã
se facã în particular, numai în fata preotului sau
episcopului în calitate de pãstori si reprezentanti ai Bisericii,
acestia având, de altfel, si puterea de a dezlega pãcatele.
La început existau douã realitãti distincte: spovedania
sacramentalã prin care cel ce îsi mãrturiseste pãcatele
în fata unui cleric (preot sau episcop) primeste dezlegarea de pãcate
si cãlãuzirea duhovniceascã. Cãlãuzirea
duhovniceascã a apãrut în rândul monahilor si
consta din mãrturisirea frecventã a gândurilor unui
pãrinte duhovnicesc care nu era obligatoriu sã fie cleric
si care îl cãlãuzea pe ucenic spre mântuire.
În decursul timpului cele douã realitãti au fuzionat.
În concluzie, Spovedania nu este un act magic prin care ni se sterg
pãcatele si cu atât mai putin un bilet de intrare
la Împãrtãsire ci Taina împãcãrii
si a reintegrãrii în Bisericã si sansa de a fi cãlãuziti
în calea mântuirii.
Sergiu COVACI
Back
to Top
"Îndreptãtor
credintei si chip blândetelor, învãtãtor înfrânãrii
te-a arãtat pe tine turmei tale adevãrul lucrurilor. Pentru
aceasta ai câstigat cu smerenia cele înalte, cu sãrãcia
cele bogate. Pãrinte ierarhe Nicolae, roagã pe Hristos Dumnezeu,
sã mântuiascã sufletele noastre."
Sinaxar
Sf. Ierarh Nicolae - 6 decembrie
Urmas
al apostolilor si arzator imitator al Domnului nostru Iisus Hristos, coloanã
vie a Bisericii prin zelul sãu în apãrarea credintei
si model al Sf. Ierarhi prin grija sa pastoralã, Sf. Nicolae a
fost pentru credinciosii sãi un adevãrat mijlocitor al harului
lui Dumnezeu. Dau mãrturie despre aceasta numeroasele sale minuni
asupra celor sãraci, asupra celor care suferã nedreptãti
si asupra tuturor celor care reclamã ajutorul sãu.
Sf. Nicolae s-a nãscut în provincia Lycia, din Asia Micã,
la sfârsitul secolului al III-lea, într-o familie de crestini,
multã vreme lipsitã de copii. Pios si rezervat, educat în
scrierile sfintilor, a fost hirotonit, încã de tânãr,
preot de cãtre unchiul sãu, Arhiepiscopul Nicolae. Privegherile,
postul, rugãciunea, au fost virtutile în care tânãrul
cleric excela de mult timp. Ca episcop în Mira Lyciei nu a întârziat
sã împiedice înjosirea a trei fete pe care tatãl
lor, constrâns de datorii, vroia sã le ducã în
casele de prostitutie. Sfântul a reusit, în trei rânduri,
sã-i dea acelui tatã destul aur pentru a le mãrita.
Pentru credinciosii sãi, a fost întotdeauna o prezentã
vie a lui Hristos. Nu a existat necaz pentru care el sã nu compãtimeascã,
nu a existat nedreptate pe care el sã nu o îndrepteze, nu
a fost neîntelegere pe care el sã nu o aplaneze. Atât
în timpul vietii cât si dupã moarte, Sf. Episcop a
intervenit în chip minunat pentru a-i proteja pe cei care se aflau
în primejdii si, în special, pe cei care cãlãtoreau
pe mare.
Sf. Nicolae, alãturi de Sf. Gheorghe, este unul din sfintii cei
mai populari ai Bisericii. Tãri ca Rusia, biserici, orase, copii,
elevi, marinari, negustori, farmacisti, îl revendicã pe Nicolae
ca sfântul lor ocrotitor.
Sinaxar
Sfânta Mucenicã Filofteia
- 7 decembrie
Biserica
ortodoxã prãznuieste pe 7 decembrie o sfântã
de numai 12 ani. Sfânta Filofteia s-a nãscut in anul 1206
in cetatea Târnova la sud de Dunãre. La moartea mamei sale,
Filofteia a rãmas in grija tatãlui ei. Dar dupã putin
timp, tatãl ei se cãsãtoreste cu o femeie strãinã
traditiilor si vietii crestinesti care nu o agreat-o niciodatã
pe tânãra copilã, bãtând-o si învrãjbind
si pe tatã asupra ei. Ducând hranã tatãlui
ei la câmp, Filofteia întâlnea în drum multime
de sãraci si, fiind milostivã împãrtea din
ea sãracilor, atrãgând nemultumirea si reprosul pãrintelui.
Într-una din zile tatãl descoperã fapta ei si orbit
de furie scoate o bardã pe care o avea la el si loveste pe fatã
la picior. În urma rãnii ea îsi dã obstescul
sfârsit. Corpul neînsufletit al copilei a devenit greu si
imposibil de urnit. Dupã slujba înmormântãrii
nici tatãl nici arhiepiscopul cetãtii, nici altcineva nu
au putut ridica trupul Sfintei Filofteia, întelegând cã
e voia Sfintei sã nu fie transportatã în cetatea Târnova,
clericii au început sã rosteascã numele mai multor
biserici din stânga si din dreapta Dunãrii. Când a
fost rostit numele bisericii cu hramul Sf. Nicolae de la Curtea de Arges,
trupul ei a devenit mult mai usor decât era firesc. Înstiintat,
voievodul Radu Negru a venit cu mare alai, a ridicat trupul Sfintei si
l-a asezat cu mare cinste în Biserica Domneascã din Curtea
de Arges. Acolo se pãstreazã pânã astãzi
sãvârsind multe minuni.
Back
to Top
|