Evanghelia
- Ioan 9
1.
Și trecând Iisus, a văzut un om orb din naștere.
2. Și ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învățătorule, cine a păcătuit;
acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?
3. Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci ca să
se arate în el lucrările lui Dumnezeu.
4. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine;
că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze.
5. Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt.
6. Acestea zicând, a scuipat jos și a făcut tină din scuipat, și a uns
cu tină ochii orbului.
7. Și i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuiește:
trimis). Deci s-a dus și s-a spălat și a venit văzând.
8. Iar vecinii și cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu
este acesta cel ce ședea și cerșea?
9. Unii ziceau: El este. Alții ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar
acela zicea: Eu sunt.
10. Deci îi ziceau: Cum ți s-au deschis ochii?
11. Acela a răspuns: Omul care se numește Iisus a făcut tină și a uns
ochii mei; și mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului și te spală.
Deci, ducându-mă și spălându-mă, am văzut.
12. Zis-au lui: Unde este Acela? Și el a zis: Nu știu.
13. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb.
14. Și era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină și i-a deschis ochii.
15. Deci iarăși îl întrebau și fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis:
Tină a pus pe ochii mei, și m-am spălat și văd.
16. Deci ziceau unii dintre farisei: Acest om nu este de la Dumnezeu,
fiindcă nu ține sâmbăta. Iar alții ziceau: Cum poate un om păcătos să
facă asemenea minuni? Și era dezbinare între ei.
17. Au zis deci orbului iarăși: Dar tu ce zici despre El, că ți-a deschis
ochii? Iar el a zis că prooroc este.
18. Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb și a văzut, până ce n-au
chemat pe părinții celui ce vedea.
19. Și i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceți
că s-a născut orb? Deci cum vede el acum?
20. Au răspuns deci părinții lui și au zis: Știm că acesta este fiul nostru
și că s-a născut orb.
21. Dar cum vede el acum, noi nu știm; sau cine i-a deschis ochii lui,
noi nu știm. Întrebați-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre
sine.
22. Acestea le-au spus părinții lui, pentru că se temeau de iudei. Căci
iudeii puseseră acum la cale că, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos,
să fie dat afară din sinagogă.
23. De aceea au zis părinții lui: Este în vârstă; întrebați-l pe el.
24. Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb și i-au zis: Dă
slavă lui Dumnezeu. Noi știm că Omul Acesta e păcătos.
25. A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu știu. Un lucru știu: că
fiind orb, acum văd.
26. Deci i-au zis: Ce ți-a făcut? Cum ți-a deschis ochii?
27. Le-a răspuns: V-am spus acum și n-ați auzit? De ce voiți să auziți
iarăși? Nu cumva voiți și voi să vă faceți ucenici ai Lui?
28. Și l-au ocărât și i-au zis: Tu ești ucenic al Aceluia, iar noi suntem
ucenici ai lui Moise.
29. Noi știm că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L știm de
unde este.
30. A răspuns omul și le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi
nu știți de unde este și El mi-a deschis ochii.
31. Și noi știm că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoși; dar de este cineva
cinstitor de Dumnezeu și face voia Lui, pe acesta îl ascultă.
32. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere.
33. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic.
34. Au răspuns și i-au zis: În păcate te-ai născut tot, și tu ne înveți
pe noi? Și l-au dat afară.
35. Și a auzit Iisus că l-au dat afară. Și, găsindu-l, i-a zis: Crezi
tu în Fiul lui Dumnezeu?
36. El a răspuns și a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El?
37. Și a zis Iisus: L-ai și văzut! Și Cel ce vorbește cu tine Acela este.
38. Iar el a zis: Cred, Doamne. Și s-a închinat Lui.
Back
to Top
Simțul
văzului
Sfintele
Evanghelii relatează despre numeroase tămăduiri minunate pe care Mântuitorul
Hristos le-a săvârșit asupra celor bolnavi. Între acestea o semnificație
deosebită o are tămăduirea orbilor cărora, asemenea celui din Evanghelia
de azi, le-a deschis atât ochii trupești cât și pe cei sufletești.
În vremea noastră, mulți, deși văzători cu ochii trupului, suntem bolnavi
la cei ai sufletului. Mântuitorul Hristos cu dragoste, ne-ar vindeca pe
toți și acum, dacă nu ne-am încăpățâna, prin faptele noastre, să-I respingem
ajutorul. Îndemnul e limpede: "De va fi ochiul tău curat, tot trupul
va fi luminat, iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul va fi întunecat"
(Matei. 6, 22-23) și subliniază cât se poate de clar importanța simțului
văzului în viața duhovnicească.
Paza
ochilor și trezvia
Într-o
lume atât de laicizată ca a noastră, paza ochilor și trezvia poate salva
sufletul de la multe rele și ispite. Și nu e vorba aici de o poziție a
capului plecat în pământ pe stradă, sau de o ferire de a-i privi pe ceilalți
semeni ai noștri în ochi, deși nici această atitudine nu ar fi de lepădat
pentru cei care se simt mai slabi. E vorba de o ispită mult mai perfidă
și mai subtilă a vrăjmașului, aflată foarte la îndemână, la un loc prea
de cinste în casele noastre: televizorul. Mulți s-ar putea simți de-a
dreptul plictisiți de această recomandare a Bisericii față de reducerea
timpului petrecut la televizor. E adevărat sunt și oameni mai puternici,
care pot face o selecție a emisiunilor ce merită a fi privite, căci, în
fond, televizorul nu este un rău în sine. Mai suntem însă și dintre cei
care ne lăsăm prea ușor prinși în mrejele lumii ce stă gata să ne inunde
casa din cutia televizorului. În acest caz, ar fi bine să ne ținem cât
mai departe de această ispită, iar timpul lăsat astfel liber să-l plinim
în fața celei care își merită de fapt locul cel mai de cinste în casă,
a icoanei. Nu e nevoie să recunoaștem în fața nimănui, ci doar în noi
înșine, care e diferența de simțire între a ne lăsa înconjurați de televizor,
și, în unele cazuri de postere, sau a ne lăsa înconjurați de icoane.
Televizorul
și icoana
Cine
n-a văzut vreodată un prunc surâzând mamei sale... Și dacă fărâma aceea
de om e în stare să-și recunoască ființa ce i-a dat naștere, cum noi,
oameni în toată firea, ne ținem atâta vreme departe de Părintele ce ne-a
creat, fără să-I surâdem într-o rugăciune.
E adevărat că în fața unei icoane e mult mai greu să stai, decât în fața
televizorului, începând cu poziția în genunchi, respectiv așezat în fotoliu
- și continuând, și tot continuând cu starea sufletească.
Dacă la televizor ne plictisim de un program, putem să căutăm un altul,
și tot așa, chiar și numai din lipsă de ocupație; avem impresia că suntem,
astfel, stăpânii unui univers întreg, iar personajele din televizor trăiesc
tot ceea ce noi n-am putut trăi în viața noastră. Televizorul ne oferă,
așadar, o iluzie a realității, iar în nici un caz rezolvarea lor, o risipire
și o împrăștiere.
Icoana
ne responsabilizează
Pe
ea n-o putem schimba. Noi suntem cei care trebuie să ne schimbăm pentru
a simți icoana și, implicit, pe Dumnezeu spre care ea duce, altfel. Icoana
e un drum ce, pentru a fi depășit, trebuie parcurs. Nu e vorba de a-l
înlătura, ci de a-i descoperi dimensiunea transcendentă, care duce la
comuniunea cu ipostasul. "Numai în relație iconografică cu Absolutul
lumea își găsește propria realitate", afirmă Paul Evdochimov.
Icoana transfigurează, descoperind frumusețea cea dinlăuntrul omului.
Icoana sfințește ochii celor care o privesc, căci puterile sufletului
prin simțuri se deschid.
În vreme ce televizorul ne izolează de cei din familie sau din jur, restrângându-ne
universul la ceea ce alții hotărăsc, icoana ne deschide în primul rând
spre Dumnezeu și, implicit, spre ceilalți, pe care-i purtăm în rugăciune,
acolo în genunchi.
Icoanele au muzicalitatea lor, dinamica lor, în fond, sunt 2000 de ani
de când nu ne mai săturăm să le privim.
Postirea ochilor ne învață din nou contemplarea, iar "contemplarea
lui Dumnezeu este viața sufletului", spunea Sfântul Grigore de Nyssa.
Mirabela Mariș
Back
to Top
Vătămarea
televizorului
Cuviosul Paisie Aghioritul
Părinte,
astăzi există o astfel de informare, prin televiziune, încât în același
minut poți vedea fapte ce se petrec la celălalt capăt al lumii.
Numai
pe ei înșiși nu se văd oamenii, văd însă toată lumea. Astăzi lumea se
distruge din pricina ei, nu o distruge Dumnezeu.
Părinte,
televizorul face un mare rău.
Face
rău, spui tu. A venit cineva la mine și mi-a spus: "Părinte, televizorul
este bun!" "Și ouăle sunt bune, îi spun, dar dacă le amesteci
cu găinaț de găină, nu mai sunt de folos". Așa se face și cu televizorul
și cu radioul.
Lumea s-a vătămat mult din pricina televizorului; în mod special se distrug
copiii. A venit la coliba mea un copil de 7 ani cu tatăl său. Vedeam că
prin gura copilului vorbea diavolul televizorului, așa cum vorbește diavolul
prin gura celor demonizați. Era ca un copil ce se născuse cu dinți. Astăzi
arareori vezi copii normali; sunt monștri. Privește-i că nu au dorire
spre cele de sus, ci ceea ce au auzit sau ceea ce au văzut, aceea repetă.
Așa vor unii ca să tâmpească lumea cu televizorul. Adică cele ce aud oamenii,
să le creadă și să le facă.
Părinte,
ne întreabă mamele cum să oprească pe copiii lor de la televizor.
Să
facă pe copii să înțeleagă că se tâmpesc cu televizorul; nu pot gândi.
Să lăsăm faptul că le strică ochii. Televizorul este opera omului, dar
există și un alt televizor, duhovnicesc. Adică atunci când prin omorârea
omului vechi se curăță și ochii sufletului, atunci vede omul mai departe
fără aparate. Au spus copiilor lor despre televizor? Să înțeleagă că există
și un televizor duhovnicesc, pentru că prin aceste cutii se prostesc.
Cei dintâi născuți aveau harisma străvederii. Aceasta s-a pierdut după
cădere. Când copiii vor păstra harul Sfântului Botez, vor avea și harul
străvederii, televizorul duhovnicesc. E nevoie de luare aminte, de lucrare
duhovnicească. Astăzi mamele se pierd în lucruri de nimic și după aceea:
"Ce să fac, Părinte? Îmi pierd copilul!"
Back
to Top
Învierea
și icoana
Michel
Quenot
Hristos
a înviat! Adevărat a înviat? Dacă Hristos a înviat, premisă a propriei
noastre învieri, aceasta ne privește pe noi toți, credincioși și necredincioși,
bogați și săraci, bolnavi și sănătoși, toate rasele și toate neamurile.
A pune această întrebare, oricât de ezitantă ar fi ea, nu înseamnă deja
o întredeschidere a ușii inimii, o încercare de a întrevedea luminoasa
privire a Celui Înviat? Înseamnă, în orice caz, a scăpa de reproșul marelui
învățător duhovnicesc Isaac Sirul, pentru care "toate păcatele nu
sunt decât praf în fața lui Dumnezeu; singurul păcat adevărat este acela
de a fi insensibil față de Cel Înviat" (Sentințe, 118).
La ora în care credința în reîncarnare are succes, când multe persoane
de origine creștină își caută identitatea și când o parte tot mai mare
a societății respinge Învierea, finalitatea existenței omenești nu poate
fi trecută sub tăcere. La ora la care omul respinge și marchează moartea,
când consimte să facă eforturi enorme pentru a refuza scadența deși o
știe inevitabilă, afirmarea Învierii lui Hristos și a celor morți, adică
a învierii noastre în lumea ce va să fie, merită cea mai mare atenție.
Câți oameni botezați nu se îndepărtează astăzi de creștinism fără să știe
că se dezrădăcinează., că mutilează o parte esențială a moștenirii lor?
Putem totuși înțelege unele refuzuri, roadă a unor blocaje despre care
nu vom vorbi aici. Ce înseamnă "a fi creștin", care este piatra
unghiulară a creștinismului, prea adesea perceput caricatural? Nu este
suficient a pune întrebarea pentru a descoperi o profundă neînțelegere?
Mărturisirea Învierii, punctul de convergență și inima tainei credinței
creștine, nu încetează să surprindă.
Epicentrul creștinismului, Învierea îmbracă în sânul Bisericii Ortodoxe
o importanță fără egal. Aici viața liturgică culminează într-adevăr în
slujba pascală, Sărbătoare a sărbătorilor, prăznuire dincolo de orice
prăznuire, "căci toate s-au umplut de lumină, și cerul și pământul
și cele de dedesubt" (Canonul Învierii, Cântarea a 3-a). Icoana învierii
prezintă în mod firesc punctul în care toate converg, centrul din care
radiază și în jurul căruia evoluează Praznicele Împărătești și icoanele
acestora.
Într-o vreme în care toate par să treacă prin simțul vederii, credem că
este posibilă redescoperirea tainei Învierii, prin icoană, care se adresează
simțurilor și inimii înainte de a atinge rațiunea. Taina tainelor nu poate
fi înțeleasă decât cu inima, o inimă curată, desigur, corolarul unei priviri
curățite. Lumina scapă celui care trăiește în întunericul suficienței.
Cel ce flămânzește după Dumnezeu deja L-a întâlnit, chiar fără să o știe,
căci el se ține aproape de firea omului.
Reflectare și prezență a tainei noii creații realizate în Hristos în dimineața
zilei de Paști, fiecare icoană orientează privirea spre Întrupare, Învierea
și Transfigurarea în Duh, care sunt chiar esența creștinismului.
Back
to Top
Din
cuvintele Părinților
Zis-a
un bătrân: "Deoarece vederea este mai mare decât toate simțurile,
ea trebuie păzită cu multă rugăciune și fapte bune". (Pateric)
Zis-a
un bătrân: "Satana este împletitor de funii; pe cât îi dai șuvițe
împletește. Iar aceasta o zic pentru paza ochilor. Pe cât nu îi păzești
pe atât se înmulțesc faptele rele și se întăresc". (Pateric)
Același
i-a zis lui avva Anuv: "Întoarce-ți ochii tăi, să nu vadă deșertăciuni;
căci slobozenia omoară sufletele". (Pateric, Avva Pimen)
Un
frate l-a întrebat pe un bătrân: "Spune-mi un cuvânt, să mă mântuiesc!
Iar el a zis: păzește-ți ochii și vei fi viu". (Pateric)Back
to Top
Înălțarea
Domnului
8
Iunie
De
fiecare dată când rostim Simbolul credinței la Sfânta Liturghie, noi mărturisim
credința noastră că după ce "S-a răstignit pentru noi și pentru a
nostră mântuire", după ce a fost înmormântat și "a înviat a
treia zi după Scripturi", Domnul Iisus Hristos "S-a înălțat
la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui". Mărturisim de fapt cea mai
mare realizare pe care a lucrat-o Dumnezeu în om prin întruparea Sa. Hristos
se află acum și cu trupul unde se află cu dumnezeirea. Înălțarea lui Hristos
cu trupul la cer și șederea de-a dreapta Tatălui înseamnă ridicarea firii
umane la deplina umplere de infinitatea dumnezeiască : "Firea lui
Adam care se pogorâse în laturile cele mai de jos ale pământului, Dumnezeule,
înnoind-o întru Tine Însuți, o ai ridicat astăzi mai presus de toată stăpânirea
și puterea; că deoarece ai iubit-o ai așezat-o împreună cu Tine; și fiindu-ți
milă de ea, ai unit-o cu Tine; și unindu-Te cu ea, ai și pătimit împreună
cu ea, dar pătimind ca Cel ce ești fără de patimă, ai preaslăvit-o împreună
cu Tine" (Litie, stihira a 5-a).
După Învierea Sa Domnul Hristos a petrecut patruzeci de zile cu ucenicii
Săi,timp în care le-a arătat lămurit Învierea Sa,le-a făgăduit multe despre
cele privitoare la Împărăția lui Dumnezeu, le-a poruncit să nu se depărteze
de Ierusalim,ci să rămână acolo și să aștepte venirea Duhului Sfănt ca
să fie martori ai Învierii Sale în toată lumea. Apoi i-a dus în Muntele
Măslinilor spre Betania și acolo Și-a ridicat mâinile și i-a binecuvântat.
Și pe când îi binecuvânta, S-a despărțit de ei și S-a înălțat la cer.
Iar ei, închinându-Se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Și
erau în toată vremea în templu,lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu (Luca
24, 51-53).
De acum drumul e trasat, e bătătorit, e măsurat, e sigur. O știm aceasta
pentru că Însuși Dumnezeu l-a parcurs și ne-a arătat calea cea mai bună
care duce la înălțare. Nu mai avem nevoie de ipoteze sau de încercări.
Acolo unde este Hristos, acolo suntem chemați și noi să urcăm. Astfel
Înălțarea Domnului trebuie să fie și înălțarea noastră. Ne înălțăm cu
ajutorul Celui ce S-a înălțat. Dar ca Domnul Hristos să ne înalțe e nevoie
să împlinim anumite osteneli pentru a ne îmbunătăți; osteneli pe care
ni le descrie Sfântul Apostol Pavel în epistola către Coloseni: "Dacă
ați înviat împreună cu Hristos,căutați cele de sus, unde se află Hristos,
șezând de-a dreapta lui Dumnezeu..., omorîți mădularele voastre, cele
pământești: desfrânarea, necurăția, patima, pofta rea și lăcomia, care
este închinarea la idoli..., lepădați și voi toate acestea: mânia, iuțimea,
răutatea, defăimarea, cuvântul de rușine din gura voastră... Îmbrăcați-vă
ca aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și prea iubiți, cu milostivirile îndurării,
cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă-răbdare." (Coloseni
3, 1; 5; 8; 12).
Înălțarea noastră devine posibilă, dacă Hristos se sălășluiește în inima
noastră. Și prin aceasta putem ajunge la acea stare de nepătimire de care
dă mărturie trupul înviat a lui Hristos, nepătimire care înseamnă "învierea
sufletului înainte de învierea cea de obște".
Pr. Cosmin Bufnea
Back
to Top
Biserica
Memoriala "Mihai Viteazul "Alba Iulia
This
file may be copied on the condition to specify the copyright notice.
|