Apostolul - Evrei
11
24.
Prin credintã, Moise, când s-a fãcut
mare, n-a vrut sã fie numit fiul fiicei lui Faraon,
25. Ci a ales mai bine sã pãtimeascã cu poporul lui
Dumnezeu, decât sã aibã dulceata cea trecãtoare
a pãcatului,
26. Socotind cã batjocorirea pentru Hristos este mai mare bogãtie
decât comorile Egiptului, fiindcã se uita la rãsplãtire.
32 Si ce voi mai zice? Cãci timpul nu-mi va ajunge, ca sã
vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David, de Samuel
si de prooroci,
33. Care prin credintã, au biruit împãrãtii,
au fãcut dreptate, au dobândit fãgãduintele,
au astupat gurile leilor,
34. Au stins puterea focului, au scãpat de ascutisul sabiei, s-au
împuternicit, din slabi ce erau s-au fãcut tari în
rãzboi, au întors taberele vrãjmasilor pe fugã;
35. Unele femei si-au luat pe mortii lor înviati. Iar altii au fost
chinuiti, neprimind izbãvirea, ca sã dobândeascã
mai bunã înviere;
36. Altii au suferit batjocurã si bici, ba chiar lanturi si închisoare;
37. Au fost ucisi cu pietre, au fost pusi la cazne, au fost tãiati
cu fierãstrãul, au murit ucisi cu sabia, au pribegit în
piei de oaie si în piei de caprã, lipsiti, strâmtorati,
rãu primiti.
38. Ei, de care lumea nu era vrednicã, au rãtãcit
în pustii, si în munti, si în pesteri, si în crãpãturile
pãmântului.
39. Si toti acestia, mãrturisiti fiind prin credintã, n-au
primit fãgãduinta,
40. Pentru cã Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun,
ca ei sã nu ia fãrã noi desãvârsirea.
Evanghelia - Ioan
1
43.
A doua zi voia sã plece în Galileea
si a gãsit pe Filip. Si i-a zis Iisus: Urmeazã-Mi.
44. Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei si a lui Petru.
45. Filip a gãsit pe Natanael si i-a zis: Am aflat pe Acela despre
Care au scris Moise în Lege si proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif
din Nazaret.
46. Si i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis:
Vino si vezi.
47. Iisus a vãzut pe Natanael venind cãtre El si a zis despre
el: Iatã, cu adevãrat, israelit în care nu este viclesug.
48. Natanael I-a zis: De unde mã cunosti? A rãspuns Iisus
si i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am vãzut
când erai sub smochin.
49. Rãspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu esti Fiul lui Dumnezeu, Tu
esti regele lui Israel.
50. Rãspuns-a Iisus si i-a zis: Pentru cã ti-am spus cã
te-am vãzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei
vedea.
51. Si i-a zis: Adevãrat, adevãrat zic vouã, de acum
veti vedea cerul deschizându-se si pe îngerii lui Dumnezeu
suindu-se si coborându-se peste Fiul Omului.
Back
to Top
Duminica
Ortodoxiei
Pãrintele
Petroniu Schitul Prodromu
Prima
Duminicã a Postului Mare este Duminica Ortodoxiei adicã
sãrbãtoarea biruintei dreptei credinte (ortodoxia) împotriva
tuturor ereziilor si rãtãcirilor care au asaltat-o vreme
de opt veacuri, si îndeosebi sãrbãtoarea restabilirii
cinstirii sfintelor icoane, care s-a fãcut la ultimul sinod ecumenic,
dupã multi ani de luptã sângeroasã împotriva
dreptei credinte.
Biruinta dreptei credinte este o împlinire fireascã a fãgãduintei
Mântuitorului cã nici portile iadului nu vor putea birui
Sfânta Sa Bisericã. Toate persecutiile pãgâne
si nedreptãtile ridicate împotriva ei de-a lungul istoriei,
s-au sfãrâmat si spulberat ca valurile mãrii de stânca
cea neclintitã care este Hristos.
Pentru obstea crestinã, care se nevoieste duhovniceste în
vremea postului, biruinta dreptei credinte este o puternicã îmbãrbãtare
ca sã nu slãbeascã, ci sã ducã lupta
cu multã dârzenie, stiind cã cu noi este Dumnezeu
si nimeni împotriva noastrã.
Prãznuirea este însã si mai luminoasã, prin
însemnãtatea pe care o are cinstirea sfintelor icoane pentru
viata noastrã cea crestineascã.
Icoana
înfãtiseazã fata slãvitã si vesnicã
a omului îndumnezeit
Dupã
cum teologisesc marii Pãrinti ai Bisericii, Dumnezeu a luat trup
omenesc, ca sã facã pe om dumnezeu: Cu totul era între
cei de jos, si dintre cei de sus nicicum nu s-a despãrtit
(Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos), dând tuturor celor ce
cred în numele Lui, putere ca sã se facã fii ai lui
Dumnezeu (Ioan 1, 12). Fãcându-Se vãzut si pipãit,
Mântuitorul poate fi si înfãtisat în icoanã,
ca un Om. Dar trupul Domnului nu este trupul de pãcat al omului,
ci trupul sfânt, îndumnezeit si nestricãcios, al vietii
celei de dupã învierea cea de obste, Hristos fiind pârga
învierii noastre. Or, sfintii, prin credintã tare, prin împlinirea
tuturor poruncilor lui Dumnezeu, prin nevointã si rãbdare
s-au ridicat, încã din aceastã viatã, pe cât
este cu putintã, la asemãnarea cu Hristos, lãsându-ne
spre pildã icoana luminoasã a omului îndumnezeit.
Icoana pictatã tocmai acest lucru ne pune înainte. Ea ne
înfãtiseazã deci, nu fata cea obisnuitã a omului,
stricãcioasã si muritoare, ci fata cea slãvitã
si vesnicã; nu trupul cel pãmântesc, ci trupul cel
schimbat, trupul cel nou de dupã înviere. Ea este înfãtisarea
omului celui duhovnicesc, sfintenia vãzutã cu ochii trupesti.
Si fiindcã sfintii, în viata lor pãmânteascã
erau plini de Duhul Sfânt, harul se odihneste si peste icoana lor,
asa cum e odihneste si în sfintele lor moaste. Astfel, icoana este
o prezentã a lui Dumnezeu, Care este minunat întru
sfintii Sãi, dupã fãgãduinta Sa cã
este cu noi în toate zilele si pe care o simtim prin auzirea cuvântului
fãgãduintei, o gustãm în Sfânta Euharistie
si o venerãm în icoanã.
Cinstirea
icoanei trece la sfântul reprezentat în ea.
La
acatistul Maicii Domnului auzim: Bucurã-te raza Luminii celei
neapuse; bucurã-te raza zilei celei de tainã. Ca o
razã de luminã din altã lume, icoana este o deschizãturã
în lumea veacului viitor, prin care vedem pe Dumnezeu cu ochii trupesti.
De aceea, când ne uitãm la icoanã ochii nu se opresc
la materia din care este fãcutã lemnul si culoarea
ci mintea trece dincolo de ea si se înaltã la o cunoastere
de tainã a celor nevãzute, iar cinstirea adusã icoanei
trece la sfântul înfãtisat pe ea si prin el la Dumnezeu,
Izvorul sfinteniei.
Icoana
este un model pentru noi.
Icoana
are o mare însemnãtate pentru mântuirea noastrã.
Ea este un model pentru noi, ne aratã ceea ce trebuie sã
fim si noi, sfintenia pe care trebuie s-o realizãm în viata
noastrã, cu ajutorul harului Sfântului Duh. Si nu numai model,
ci si un povãtuitor duhovnicesc în viata crestinã
si îndeosebi în viata cea de rugãciune; cãci
sfintii din icoanã, cu toate simtirile trupesti surde si mute fatã
de lumea din afarã, sunt întruchipãri ale rugãciunii
si icoana însãsi este o rugãciune. Apoi, harul care
sãlãsluieste în icoanã nu este nelucrãtor;
el se împãrtãseste si credinciosilor care se închinã
la ele, tãmãduieste neputintele sufletesti si trupesti si
este acoperãmânt puternic împotriva bântuielilor
vrãjmase.
Icoana
ajutor în lupta duhovniceascã
În
sãptãmâna întâi din post si noi ne-am
luptat cu puterile vrãjmase, ne-am curãtit sufletul si trupul
prin pocãintã, osteneli, rugãciuni si lacrimi si
prin împãrtãsirea cu Dumnezeiestile Taine, ca sã
reînnoim în noi icoana omului celui duhovnicesc. În
ce mãsurã am reusit sã facem acest lucru?
Prãznuirea sfintelor icoane ne pune în fatã modelul
împlinit deja de sfinti, ca sã putem face asemãnarea
între ceea ce suntem si ceea ce trebuie sã fim. Vãzând
însã asemãnarea noastrã cu modelul, suntem
plecati spre smerenie si îmbolditi sã tindem spre el, ca
sã ne înmultim ostenelile si sã ne curãtim
mai cu dinadinsul în postul ce urmeazã si pânã
la sfârsitul vietii; sã dãm sânge si sã
luãm duh, cum spun Sfintii Pãrinti, ca sã ne
învrednicim de viata cea fericitã a sfintilor.
Spre aceasta avem si ajutoare: harul dumnezeiesc, rugãciunile sfintilor
si sfintele icoane. Prin cinstirea si sãrutarea lor cu evlavie,
ne împãrãsim si noi de harul sfântului înfãtisat
în icoanã si cãpãtãm putere si întãrire
în lupta ce trebuie dusã mai departe.
Icoana
autenticã si tabloul religios
Interesul
pe care îl aratã asa de mult lumea de azi pentru icoanele
bizantine vechi are un adânc înteles. Omul are nevoie de pilde
vii de sfintenie si ele sunt tot mai rare. Pe de altã parte, pictorii
au pierdut mestesugul adevãratelor icoane si picteazã oameni
pãmântesti si nu sfinti, nu oameni împliniti dupã
asemãnarea lui Dumnezeu. Aceste asa-zise icoane însã
nu potolesc setea sufletului, asa cum o apã pictatã nu potoleste
setea cea trupeascã.
De aici interesul pentru adevãratele icoane, icoanele bizantine,
rod al evlaviei si credintei celor ce le-au zugrãvit si al celor
ce s-au sfintit si înduhovnicit cu ajutorul lor.
Back
to Top
Liturghia
Darurilor mai înainte sfintite
Interviu
cu Pãrintele Teofil Pãrãian
Pãrinte Teofil, în perioada Postului Mare se sãvârseste,
în timpul sãptãmânii, Liturghia Darurilor mai
înainte sfintite. Dupã cum îi spune si numele, Darurile
sunt deja sfintite. Cum trebuie sã întelegem noi prezenta
realã a lui Hristos si, mai ales, cum trebuie sã ne raportãm
la ea?
Prezenta realã a Mântuitorului nostru Iisus Hristos o întelegem
la fel ca la Liturghia deplinã, pentru cã e vorba de acelasi
Trup si Sânge al Mântuitorului. Deosebirea este cã
la Liturghia Darurilor mai înainte sfintite, Trupul si Sângele
Mântuitorului se oferã credinciosilor împreunã,
adicã nu separat Trupul Mântuitorului si Sângele Lui,
iar vinul care se dã împreunã cu Sfintele Daruri nu
este Sângele Mântuitorului, ci este vin binecuvântat.
De
ce credeti cã a rânduit Biserica aceastã Liturghie
doar în timpul Postului Mare?
Pentru cã în cealaltã vreme a anului bisericesc se
oficiazã Liturghia deplinã. În Postul Mare, zilele
obisnuite ale sãptãmânii: luni, marti, miercuri, joi
si vineri se socotesc zile mai mult de pocãintã, iar Liturghia
este o slujbã a bucuriei. Si, pentru cã este stabilit în
Biserica noastrã sã nu se facã Liturghie deplinã,
s-a rânduit aceastã Liturghie, care nu este deplinã
de fapt, ci este doar o slujbã în care credinciosii se împãrtãsesc;
pentru a-i mângâia, pentru a-i ajuta pe cei care doresc sã
se împãrtãseascã mai des decât sâmbãta
si duminica.
Când
a apãrut Liturghia Darurilor mai înainte sfintite?
La sfârsitul secolului al VI-lea, Sfântul Grigorie Dialogul
a pus în scris aceastã rânduialã care exista
deja în Constantinopol si la Roma.
Când
se sãvârseste aceastã Liturghie si la ce orã?
E obligatoriu miercurea si vinerea, iar ora o spune însusi faptul
cã este unitã cu Vecernia, cu slujba de searã. Poate
din comoditate si ca sã nu-i tinã pe credinciosi ca sã
ajuneze pânã seara, multi dintre preoti fac aceastã
Liturghie dimineata, însã nu e bine.
Pãrinte
vã rugãm sã dati un sfat, acum, la începutul
Postului Mare, tinerilor din biserica noastrã.
Toti tinerii trebuie sã fie cu grijã, sã se gândeascã
mai des acum cã trebuie sã facã nevointe, sã
se sileascã asa cum zicem la Pasti: Sã ne curãtim
simtirile si sã-L vedem pe Hristos strãlucind cu neapropiata
luminã a Învierii. Cãci, de fapt, acesta este
tot rostul postului: o disciplinare a fiintei umane, a noastrã,
a credinciosilor. Asa cã le doresc sã rãmânã
statornici în rânduielile Bisericii noastre pentru ca în
felul acesta sã ajungã sã se închine fãrã
de osândã Sfintei Învieri, asa cum spunem chiar la
Liturghia Darurilor mai înainte sfintite, când în locul
rugãciunii amvonului de la Liturghia obisnuitã este o rugãciune
în care zicem: Dã-ne si nouã, Bunule, lupta
cea bunã sã luptãm, calea postului sã o sãvârsim,
credinta nedespãrtitã sã o pãzim, capetele
nevãzutilor balauri sã le sfãrâmãm,
biruitori asupra pãcatului sã ne arãtãm si
fãrã de osândã sã ajungem a ne închina
si Sfintei Învieri.
A consemnat Pr. Sabin Vodã
Back
to Top
Cum
postim în Postul Mare
Postul
Mare este un adevãrat asediu împotriva vrãjmasului,
pe amândouã fronturile rãzboiului nevãzut pe
care îl ducem cu diavolul, si anume rugãciunea si nevointele
trupesti. Slujbele la bisericã sunt mai lungi fiind însotite
de multe metanii si închinãciuni. De asemenea, fiecare este
îndemnat sã-si înmulteascã rugãciunea
si nevointele personale, renuntând la televizor si la alte mijloace
de irosire a timpului si de distractie/distragere de la problemele esentiale
ale vietii.
Prin postul alimentar, pofta, fiind lipsitã de materia care o întretine,
este îndreptatã pe calea cea fireascã de a fi dorire
aprinsã dupã Dumnezeu; iutimea, care-i avocatul poftei,
nemaiavând pentru cine pleda, îsi regãseste rostul
firesc de putere înãltãtoare cãtre Dumnezeu.
Rezultatul este imediat: prin strunirea trupului si prin usurarea lui
de multimea materiei, poftele se domolesc si mintea se curãteste,
supãrãrile drãcesti nu îndrãznesc,
iar îngerii stau mai aproape de cei ce se nevoiesc cu postul.
Postul Pastelui este cel mai lung (dureazã sapte sãptãmâni)
si mai aspru post din timpul anului bisericesc. În timpul acestui
post, potrivit canoanelor bisericesti, în zilele de peste sãptãmânã
(de luni pânã vineri), se mãnâncã doar
o datã pe zi, seara, hranã uscatã (pâine, fructe,
seminte si legume) sau gãtitã fãrã ulei, sâmbãta
si duminica fiind îngãduite douã mese cu dezlegare
la ulei si (un pahar de) vin. Doar copiii pânã la sapte ani
sunt scutiti de post.
Ne putem întreba în ce mãsurã aceste reguli
de postire mai sunt actuale pentru omul contemporan. Ele sunt rodul experientei
de secole a Bisericii, realismul lor fiind demonstrat de bunicii nostri
care le respectau cu multã scrupulozitate. Totusi scopul postului
nu este de a ne îmbolnãvi trupul sau de a ne împiedica
sã ne desfãsurãm activitatea obisnuitã. De
aceea fiecare este îndemnat sã tinã postul dupã
puterile lui, cu mâncare de post (de origine vegetalã), ferindu-se
însã de îmbuibare.
În ultimul timp s-a rãspândit obiceiul de a se tine
numai prima si ultima sãptãmânã din post. Acest
obicei nu are nici o bazã sau aprobare din partea Bisericii si
anuleazã sensul postului de pelerinaj spre Înviere.
Este foarte important ca postul sã fie tinut în întregime,
efortul alimentar fiind dublat de cel duhovnicesc prin înmultirea
rugãciunii si participarea la slujbele Bisericii.
Sã încercãm sã-i dãm postului sensul
lui adevãrat, acela de curãtire de patimi si apropiere de
Dumnezeu, sã nu-l tinem doar pentru cã este un obicei, ca
la sfârsitul acestei perioade sã-l primim pe Hristos cel
Înviat curati si sã ne bucurãm de Învierea Sa.
Sergiu Covaci
Back
to Top
Cuvântul
Tatãlui cel necuprins, din tine, Nãscãtoare
de Dumnezeu, s-a cuprins întrupându-Se; si chipul cel
întinat, la chipul cel dintâi întorcându-l,
cu dumnezeiascã podoabã l-a amestecat. Deci, mãrturisind
mântuirea, Îl închipuim cu fapta si cu cuvântul. |
Bunavestire
Sinaxarul
Sãrbãtorii
În ziua de 25 martie Biserica prãznuieste zãmislirea
Domnului nostru Iisus Hristos si coborârea în aceastã
lume a Soarelui Dreptãtii, Care a schimbat cursul istoriei si al
timpului.
Dupã cãderea strãmosului nostru Adam, Dumnezeu, în
marea Sa dragoste de oameni, a pregãtit din generatie în
generatie realizarea Tainei celei din veci ascunse: Întruparea Cuvântului.
Pentru aceasta a fost nevoie de ivirea unei Mame care prin frumusetea
sufletului ei curat, împodobit cu toate virtutile, sã atragã
asupra ei bunãvointa celui Atotputernic si sã devinã
lãcas si templu al Cuvântului, palat al Împãratului
Ceresc. Aceastã mamã a fost Sfânta Fecioarã
Maria.
Apãrând sub înfãtisarea unui tânãr,
îngerul Gavriil o salutã pe aceea care trebuia sã
fie bucuria lacrimilor Evei (Imnul Acatist) zicându-i:
Bucurã-te, ceea ce esti plinã de har, Domnul este
cu tine. Binecuvântatã eºti tu între femei
(Lc. 1, 28). Înaintea acestei strãine arãtãri,
Fecioara se întreabã dacã aceastã vestire nu
era, ca si pentru Eva, o nouã înselãtorie a celui
ce se transformã în înger de luminã (II Cor.11,14).
Dar îngerul o asigurã: Nu te teme Marie, cãci
ai aflat har de la Dumnezeu (Lc. 1, 30). Oarecând diavolul
cel în chipul sarpelui i-a adus Evei întristare si durere;
acum îngerul vine sã aducã si sã-i vesteascã
Evei celei noi adevãrata bucurie care o elibereazã din blestemul
celei dintâi: Vei lua în pântece si vei naste
fiu si vei chema numele lui Iisus (adicã Mântuitor). Acesta
va fi mare si Fiul Celui Preaînalt Se va chema (Lc. 1, 31-32).
Fecioara nu întelege cum se poate împlini aceastã tainã
fãrã unirea conjugalã devenitã lege a reproducerii
naturii umane supusã stricãciunii. Îngerul intervine,
îi risipeste îndoielile si îi explicã modul cu
totul supranatural al acestei nasteri: Duhul Sfânt se va
pogorî peste tine si puterea Celui Preaînalt te va umbri;
pentru aceea si Sfântul care se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu
se va chema (Lc. 1, 35). Apoi amintindu-i cã
Elisabeta, rudenia sa cea numitã stearpã, tocmai a zãmislit
un fiu la bãtrânete, îi aratã cã acolo
unde vrea Dumnezeu se biruieste rânduiala firii. Îi
aratã cã prin venirea Sa asupra ei, Duhul Sfânt va
sãvârsi o minune mai mare si decât crearea lumii. Strãbãtând
cerurile, Împãratul universului care tine toate se
va deserta pe Sine, chip de rob luând, fãcându-Se asemenea
oamenilor, si la înfãtisare aflându-Se ca un om
(Filip. 2, 7).
Îndreptându-si atunci privirea spre pãmânt si
aderând la vointa divinã Fecioara a rãspuns: Iatã
roaba Domnului. Fie mie dupã cuvântul tãu!
(Lc. 1, 38). Prin aceste cuvinte Fecioara a rãspuns DA
venirii si întrupãrii în lume a Mântuitorului.
Fiul lui Dumnezeu devine Fiul Omului, o singurã Persoanã
în douã naturi; Dumnezeu se îmbracã cu trupul
nostru, iar Sfânta Fecioarã devine Maica lui Dumnezeu (Teotokos).
Iatã de ce prin împreunã-lucrarea lui Dumnezeu si
a omului s-a putut împlini marea Tainã a mântuirii
lumii: Dumnezeu a devenit om pentru ca omul sã devinã dumnezeu
prin har, iar Maica Domnului, Mireasa Pururea Fecioarã, a devenit
pentru natura noastrã izvor si cauzã a tuturor bunurilor.
Pr. Cosmin Bufnea
Back
to Top
|