Apostolul - I
Timotei 4
9.
Vrednic de credintã este acest cuvânt
si vrednic de toatã primirea,
10. Fiindcã pentru aceasta ne si ostenim si suntem ocãrâti
si ne luptãm, cãci ne-am pus nãdejdea în Dumnezeul
cel viu, Care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al credinciosilor.
11. Acestea sã le poruncesti si sã-i înveti.
12. Nimeni sã nu dispretuiascã tineretile tale, ci fã-te
pildã credinciosilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea,
cu duhul, cu credinta, cu curãtia.
13. Pânã voi veni eu, ia aminte la citit, la îndemnat,
la învãtãturã.
14. Nu fi nepãsãtor fatã de harul care este întru
tine, care ti s-a dat prin proorocie, cu punerea mâinilor mai-marilor
preotilor.
15. Cugetã la acestea, tine-te de acestea, ca propãsirea
ta sã fie vãditã tuturor.
Evanghelia - Luca 19
1.
Si intrând, trecea prin Ierihon.
2. Si iatã un bãrbat, cu numele Zaheu, si acesta era mai-marele
vamesilor si era bogat.
3. Si cãuta sã vadã cine este Iisus, dar nu putea
de multime, pentru cã era mic de staturã.
4. Si alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor,
ca sã-L vadã, cãci pe acolo avea sã treacã.
5. Si când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus,
a zis cãtre el: Zahee, coboarã-te degrabã, cãci
astãzi în casa ta trebuie sã rãmân.
6. Si a coborât degrabã si L-a primit, bucurându-se.
7. Si vãzând, toti murmurau, zicând cã a intrat
sã gãzduiascã la un om pãcãtos.
8. Iar Zaheu, stând, a zis cãtre Domnul: Iatã, jumãtate
din averea mea, Doamne, o dau sãracilor si, dacã am nãpãstuit
pe cineva cu ceva, întorc împãtrit.
9. Si a zis cãtre el Iisus: Astãzi s-a fãcut mântuire
casei acesteia, cãci si acesta este fiu al lui Avraam.
10. Cãci Fiul Omului a venit sã caute si sã mântuiascã
pe cel pierdut.
Back
to Top
Situatii
«penibile» dar mântuitoare
Andrei,
Arhiepiscopul Alba-Iuliei
Si
alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor, ca sã-L
vadã, cãci pe acolo avea sã treacã.
(Lc. 19, 4)
Mã voi opri la un aspect pe care ni-l sugereazã Evanghelia
de astãzi. Domnul Hristos trecea prin Ierihon si, printre multi
demnitari din Ierihon, printre multi oameni bine situati din punct de
vedere social, era si Zaheu. Era functionar al Imperiului, era vames;
aduna dãrile cãtre stat si, chiar dacã era dispretuit
de cãtre conationalii sãi, pozitia lui socialã era
deosebitã. Îsi putea permite sã trãiascã
pe picior mare, numai cã atâta vreme cât constiinta
nu adoarme, modul acesta de a judeca, de a trãi pe picior mare,
de a nu te gândi la Dumnezeu si la semeni, nu te poate lãsa
sã fii cu sufletul linistit. Si Zaheu nu era.
Probabil cã din multe relatãri referitoare la propovedania
si la minunile pe care le fãcea Domnul Hristos unele or fi ajuns
si pânã la Zaheu. Auzind cã trece Mântuitorul,
Zaheu, care era mic de staturã si, fiindcã multimile se
înghesuiau si nu i-ar fi dat posibilitatea sã-L vadã,
s-a suit într-un sicomor. Ce situatie penibilã! Gânditi-vã:
un om bine situat social, un om cunoscut de tot orasul, se suie într-un
copac, ca un copil. Era o situatie penibilã, dar mântuitoare.
O situatie care, privitã din punct de vedere omenesc, era înjositoare.
Crea ilaritate. S-a suit bãtrânul într-un copac si
nu orice bãtrân. Un bãtrân de vazã din
oras s-a suit într-un copac. Ei, iubiti credinciosi, acest adevãr
as vrea sã-l subliniez astãzi.
Sunt situatii care, privite omeneste, sunt penibile, sunt degradante.
Dar privite din punct de vedere spiritual, sunt ducãtoare la mântuire,
absolut ducãtoare la mântuire. Vedeti, admirãm multimile
de închinãtori care stau ceasuri întregi, si zile întregi,
cu prilejul Cuvioasei Paraschiva la Iasi, sau cu prilejul Sfântului
Dimitrie la Bucuresti, în ploaie, în frig, dar stau pentru
cã au în sufletul lor dorul sã se apropie de izvorul
sfinteniei. Cei ce sunt credinciosi îi admirã. Si poate îi
admirã si cei bine situati social ca Zaheu, cei care ocupã
pozitii deosebite în lumea noastrã. Numai cã rãmân
la admiratie. Putini din elita conducãtoare, sau din elita celor
care ocupã functii cheie din punct de vedre social, sunt cei ce
cu rãbdare, acolo printre oamenii simpli si credinciosi, stau cu
zilele ca sã ajungã sã se apropie de izvorul sfinteniei.
Pentru cã, de multe ori, o asemenea situatie li se pare penibilã,
degradantã. O socot potrivitã pentru oamenii simpli, dar
nu pentru ei însisi.
Evanghelia de astãzi ne aratã un caz, cazul unui om care
nu mai putea trãi asa cum trãia, fãrã Dumnezeu;
manevrând, poate, incorect banii pe care îi încasa în
numele statului. Si, când a auzit cã trece Hristos, chiar
dacã s-a expus unei situatii penibile, n-a mai tinut cont, pentru
cã avea un singur gând: sã-L afle pe Dumnezeu, sã
se apropie de Dumnezeu. Si s-a suit în copac. [...] A fost salutarã
aceastã situatie cãreia s-a expus el, pentru cã vãzându-l
Domnul Hristos i-a zis: Zahee, coboarã-te degrabã,
cãci astãzi în casa ta trebuie sã rãmân.
Si a mers Domnul Hristos la el. Iar Zaheu a fãcut o întoarcere
totalã, o pocãintã sincerã, si-a mântuit
sufletul: Iatã, jumãtate din averea mea, Doamne, o
dau sãracilor si, dacã am nãpãstuit pe cineva
cu ceva, întorc împãtrit. Si concluzia pe care
a tras-o Mântuitorul, a fost aceasta: Astãzi s-a fãcut
mântuire casei acesteia, cãci si acesta este fiu al lui Avraam.
Pentru cã Fiul Omului a venit sã caute si sã mântuiascã
pe cel pierdut (Lc. 19, 9-10). I-a zis lui Zaheu, si ne
zice si nouã, celor ce într-un fel sau în altul dorim
sã ne apropiem, sã-L vedem, sã ne rugãm: Astãzi
s-a fãcut mântuire casei acesteia. Amin.
Back
to Top
Întâmpinarea
Domnului
Ieromonahul
Macarie de la Mãnãstirea Simonos-Petras (Muntele Athos)
La
împlinirea celor 40 de zile prescrise de Legea lui Moise pentru
curãtirea mamei în urma unei nasteri (Lev. 12, 2-4), Preasfânta
Nãscãtoare de Dumnezeu si Dreptul Iosif L-au dus pe copilul
Iisus la Ierusalim sã-L închine lui Dumnezeu, pentru cã
Legea veche cerea ca fiecare bãiat întâi-nãscut
sã fie sfintit lui Dumnezeu (Ieº. 13, 2). Astfel,
copilul trebuia sã fie consacrat în Templu si sã fie
rãscumpãrat cu o ofrandã: un miel de un an sau, pentru
familiile sãrace, cu o pereche de turturele sau de porumbei (Lev.
12, 8).
Dumnezeul cerului si al pãmântului si Legiuitorul poporului
lui Israel, Care nu a venit sã desfiinteze legea ci sã o
împlineascã (Mt. 5, 17), luând asupra-I firea noastrã
muritoare din momentul neascultãrii, o restaureazã încã
de la venirea Sa în lume supunându-Se preceptelor Legii. Izvor
al tuturor bogãtiilor si darurilor, El se face cel mai umil si
cel mai sãrac dintre noi. Se supune Legii pe care Însusi
a dat-o si pe care noi oamenii nu am încetat sã o încãlcãm,
arãtându-ne astfel cã ascultarea este calea Împãrãtiei
lui Dumnezeu. Cu toate cã nici El, nici mama Sa nu aveau nevoie
de curãtire, dupã ce si-a supus trupul circumciziei în
a opta zi, asteaptã în pestera Betleemului scurgerea celor
33 de zile ca sã închine în Templul Slavei Sale trupul
pe care si l-a asumat ca sã devinã noul Templu desãvârsit.
El, Dumnezeul inaccesibil si incomprehensibil, acceptã sã
fie rãscumpãrat cu ofranda sãracilor: porumbei si
turturele, simbol al puritãtii, al pãcii si al nevinovãtiei
pe care Mântuitorul, prieten al omului, a venit sã o aducã.
Ajunsi în Templu, se spune cã au fost întâmpinati
de marele preot Zaharia, tatãl Sfântului Ioan Botezãtorul,
care în mod neasteptat a condus-o pe Maica Domnului la locul consacrat
fecioarelor. În acel moment a venit la templu dreptul Simeon, care
astepta de multi ani împlinirea profetiei pe care i-o revelase Sfântul
Duh: cã nu va muri pânã ce nu-L va vedea si atinge
pe domnul Iisus. Acest bãtrân care întruchipa întreaga
asteptare a lui Israel, întinse bratele pentru a-L primi pe Mântuitorul
ca pe un tron de heruvimi, îl binecuvântã pe Dumnezeu
si spuse: Acum slobozeste pe robul Tãu, Stãpâne,
dupã cuvântul Tãu în pace, cãci vãzurã
ochii mei mântuirea Ta. Bãtrânul, vãzându-L
si atingându-L pe Mântuitorul ce fusese anuntat de Profeti
pretde atâtea secole, putea sã-I cearã lui Dumnezeu
cu toatã încrederea sã fie eliberat de legãturile
cãrnii si ale pãcatului pentru a face loc tineretii eterne
a Bisericii. El anunta astfel sfârsitul prefigurãrilor si
pronunta ultima profetie cu privire la Mântuitorul, prezicându-i
Mamei Sale cã Pãtimirea si Învierea Sa vor fi un semn
ce va stârni împotriviri si vor aduce pedepsirea nelegiuitilor
si ridicarea celor ce vor crede în El.
Auzind asemenea revelatii si furiosi sã o vadã pe Maria
asezatã printre fecioare de cãtre marele preot, fariseii
prezenti în Templul alergarã sã-i prezinte lui Irod
faptele. Acesta a înteles cã acest copil trebuie sã
fie noul rege despre care îi vorbiserã magii care urmaserã
steaua de la rãsãrit, si trimise imediat soldatii sã-L
ucidã. Preveniti din timp, Iosif, Maria si Pruncul au pãrãsit
cetatea si s-au refugiat în Egipt, îndrumati de un înger
al lui Dumnezeu. Numai dupã doi ani ai s-au întors în
Nazaretul Galileii: dumnezeiescul Prunc crescuse vizibil asteptând
momentul potrivit pentru misiunea Sa publicã.
Traducere
de Alina Mitrofan,
dupã: Le Sinaxaire. Vies des Saints de lEglise Orthodoxe,
tome III
Back
to Top
Sfestania
Sfintirea casei
Sfestania
este denumirea popularã pentru slujba Aghiasmei mici sau Sfintirea
cea micã a apei. Ea se sãvârseste de cãtre
preot în biserici sau în casele credinciosilor cu diferite
prilejuri. Slujba sfestaniei cuprinde sfintirea apei, stropirea cu apã
sfintitã a celor prezenti si a tuturor camerelor, precum si rugãciuni
pentru ocrotirea si binele casei si pentru sãnãtatea trupeascã
si sufleteascã a celor ce locuiesc în ea.
Iatã ce scrie în cartea de slujbã a preotului despre
folosul sfestaniei: Aceastã apã sfintitã, pe
care Duhul Sfânt, prin rugãciunile preotilor, o sfinteste,
are multe feluri de lucrãri, precum însãsi ectenia
sfintirii si rugãciunea mãrturisesc: prin stropirea ei,
duhurile cele viclene din tot locul se alungã; se iartã
si pãcatele cele mici de peste toate zilele, adicã nãlucirile
diavolesti si gândurile cele rele; mintea se curãteste de
lucrurile cele spurcate si se îndreaptã spre rugãciune;
bolile le alungã si dã sãnãtate sufleteascã
si trupeascã
Toti cei ce o primesc cu credintã iau
sfintenie si binecuvântare.
Cine doreste a chema preotul pentru a sãvârsi sfestania în
casã, trebuie sã stie cum sã se pregãteascã
pentru aceasta.
Mai întâi, toti cei din casã este bine sã se
spovedeascã, pentru ca înainte de a curãti si sfinti
casa, sã se curãteascã si sã se sfinteascã
ei însãsi de pãcatele si relele care afecteazã
si casa în care ei locuiesc. Este folositor ca cei din casã
sã posteascã înainte si sã se fereascã
de ceartã, dusmãnii sau alte rele.
În al doilea rând, casa în care urmeazã a se
face sfestania trebuie curãtitã cât mai bine, de la
un capãt la altul si toate lucrurile din ea. Nu este de închipuit
sã stropim cu apã sfintitã si sã facem rugãciuni
pentru a curãti casa de rele iar casa sã fie murdarã
si neîngrijitã. Apoi, orice slujbã sãvârssitã
de preot este echivalentã cu aducerea lui Dumnezeu în casa
aceea si de aceea nu putem sã avem casã neîngrijitã.
Pentru slujba sfestaniei, credinciosul trebuie sã pregãteascã
o mãsutã frumos acoperitã, orientatã spre
rãsãrit, pe care se vor aseza urmãtoarele:
un vas larg la gurã cu apã;
un mãnunchi de busuioc;
sfesnice cu lumânãri de cearã;
un pomelnic cu cei ce locuiesc în casã si cu cei pe
care respectivii doresc sã-i pomeneascã la rugãciune;
dacã se face pentru prima datã sfestanie în
casã, se mai pune un vas mic cu ulei si un betisor cu vatã;
o icoanã (dacã mãsuta nu se aflã în
fata icoanei din casã);
Preotul va sta în fata mãsutei si credinciosii vor sta în
spatele preotului, asa cum stãm si la bisericã, toti cu
fata spre rãsãrit. Toate usile din interiorul casei vor
fi larg deschise pentru ca preotul sã poatã intra în
ele pentru a le binecuvânta si sfinti.
Ioan Florea
Back
to Top
Din
cuvintele Pãrintilor
Zis-a un bãtrân: Obisnuieste-ti
inima câte putin sã zicã oricãrui semen: «Acesta
mã întrece în râvna pentru Dumnezeu». Si
iarãsi: «Acesta este mai osârduitor decât mine».
Si asa ajungi sã fii dedesubtul tuturor si locuieste în tine
Duhul lui Dumnezeu. (Pateric)
Râvna spre Dumnezeu s-a întors prin Adam spre cele contrare
firii, dar Hristos prin venirea Sa în lume a înnoit fãptura
si ne-a fãcut râvnitori spre viata vesnicã.
(Sfântul Nil Ascetul)
Zis-a un pãrinte oarecare: Stejarul de nu va fi clãtinat
de vânturi, nici nu va creste, nici rãdãcinã
nu va slobozi. Asa si crestinul: de nu va pãtimi si nu va râvni
la dragostea lui Hristos nu poate fi ostas al lui. (Pateric)
Zis-a un bãtrân: De râvnesti Împãrãtia
Cerurilor, esti dator sã nu socotesti averile, cãci nu poti
sã vietuiesti dupã Dumnezeu, fiind iubitor de dulceti.
(Pateric)
Râvneste la ceea ce e dumnezeiesc, iar ceea ce e omenesc va urma
foarte usor. (Sfântul Marcu Ascetul)
Râvna evlaviei îsi aratã biruinta nu urând pe
cineva, ci mustrându-l. (Sfântul Diadoh al Foticeii)
Back
to Top
Sinaxar
- Sfintii
Trei Ierarhi 30 ianuarie
Sub
domnia împãratului Alexis Comnenul (1081-1118) a izbucnit
la Constantinopol o ceartã între credinciosii Bisericii pe
tema celor trei sfinti ierarhi: Vasile cel Mare, Grigore Teologul si Ioan
Gurã de Aur. Unii spuneau cã îl preferã pe
Sfântul Vasile cel Mare celorlalti doi, cãci el a stiut sã
explice tainele naturii ca nimeni altul si s-a asemãnat îngerilor
prin virtutile sale. Organizator al monahismului, conducãtor al
Bisericii întregi în lupta împotriva ereziilor, mare
ascet, iatã calitãti prin care, spuneau ei, este superior
sfântului Ioan Gurã de Aur, care prin naturã era mai
usor înclinat sã-i ierte pe pãcãtosi.
Altii, luând partea Sfântului Ioan Gurã de Aur, spuneau
cã nu era cu nimic mai prejos decât Sfântul Vasile
în combaterea ereticilor, în îndrumarea pãcãtosilor
sã se pocãiascã si în înãltarea
întregului popor la desãvârsirea Evangheliei. Neîntrecut
în elocinta sa, acest pãstor cu gurã de aur
a interpretat cuvântul lui Dumnezeu si a arãtat cum sã
se aplice în viata de zi cu zi, cu o mãiestrie superioarã
celorlalti sfinti.
Al treilea grup sustinea cã Sfântul Grigore Teologul le era
superior celorlalti doi prin profunzimea limbajului sãu. Stãpânind
toatã întelepciunea si elocinta elenisticã, a atins,
spuneau ei, o asemenea treaptã în contemplarea lui Dumnezeu
cã nimeni nu a stiut sã exprime asa de clar precum el dogma
Sfintei Treimi.
Fiecare apãrând pe unul din Pãrinti împotriva
celorlalti doi, cearta a cuprins în curând tot poporul crestin
din capitalã. Neîntelegeri si discutii fãrã
sfârsit au început sã aibã loc între cele
trei partide. Atunci cei trei ierarhi i-au apãrut în vis
mitropolitului Ioan Mavrapos si i-a zis: Noi suntem toti trei aproape
de Dumnezeu si nici o neîntelegere sau rivalitate nu ne separã,
ci fiecare dintre noi, dupã darul primit de la Duhul Sfânt,
a scris si a învãtat ceea ce folosea pentru mântuirea
oamenilor. Nu existã nici primul, nici al doilea, nici al treilea
între noi, si dacã tu invoci pe unul dintre noi, imediat
si ceilalti doi sunt împreunã cu el. Asa cã porunceste
la cei ce se ceartã sã nu mai creeze împãrtiri
în Bisericã din cauza noastrã, cãci atunci
când am fost în viatã toate eforturile noastre au fost
consacrate restabilirii unitãtii si armoniei în lume. Reuneste
apoi într-o sãrbãtoare cele trei pomeniri ale noastre,
poruncindu-le a o celebra în fiecare an. Dacã ei ne cinstesc
astfel ca fiind niste apãrãtori al lui Dumnezeu si în
Dumnezeu, noi le promitem cã vom stãrui în rugãciunea
noastrã comunã pentru mântuirea lor. Cearta
a luat astfel sfârsit si s-a ales ziua de 30 ianuarie ca sãrbãtoare
a lor comunã, ca sã pecetluiascã aceastã lunã
în timpul cãreia fiecare din cei trei ierarhi se sãrbãtoreste
separat : la 1 ianuarie Sfântul Vasile cel Mare, la 25 ianuarie
Sfântul Grigore Teologul, iar la 27 ianuarie Sfântul Ioan
Gurã de Aur.
Cosmin Bufnea
Back
to Top
Copyright
© 2002, Biserica
Memoriala "Mihai Viteazul "Alba Iulia
This
file may be copied on the condition to specify the copyright notice.
|