BACK

Iertarea

La noi la mănăstire a fost un părinte care a scris un fel de roman. Nu era cine știe ce, el credea că-i mare lucru. Și acolo era vorba de o fată care trebuia să-l ierte pe cineva care i-a făcut niște necazuri, și zice fata, cumva, așa, în doi peri, că: "Dumnezeu să te ierte". Nu i-a spus că-l iartă. Și atunci eu am zis: știi de ce a zis fata aceea că nu-l iartă, sau nu i-a spus direct că-l iartă? Pentru că seamănă cu tată-său. Adică cu autorul.

Iertarea din inimă este iertarea care nu mai pomenește răul. Sfântul Isisdor Pelusiotul zice: "Răul să îl scri pe apă". Cine poate scrie pe apă? Nimeni. Asta înseamnă să nu mai iei aminte la răul pe care ți l-a făcut cineva, să fi iertător și să ierți deplin.

Inima

Sfântul Grigorie Palama mărturisește că inima este singurul organ trupesc al ființei care face legătură între minte și trup. Explicați această afirmație.

Dragă, sfinții au gândit în contextul existenței lor, în limbajul în care vorbeau oamenii. Și Sfântul Isaac Sirul spune un cuvânt care e asemănător cu acesta, și anume că: "Lacrimile sunt puse între minte și trup ca semne în trup pentru așezarea minții".
Tot așa ceva cred că gândește și Sfântul Grigorie Palama, că mintea se manifestă în sentimentele inimii.

Back to Top

Îndumnezeirea

Ce este îndumnezeirea?

Părinții cei duhovnicești, vorbind despre apropierea omului de Dumnezeu, compară legătura omului cu Dumnezeu cu fierul încălzit în foc. Și spun că așa cum fierul încălzit în foc primește însușirile focului, are și el ceva din ceea ce este focul, tot așa și omul care are o legătură cu Dumnezeu intră în legătură cu Dumnezeu în așa fel încât Dumnezeu Se înfățișează pe Sine în om, îl îndumnezeiește. Dacă știm ce înseamnă un lucru încălzit, știm ce înseamnă și un om îndumnezeit. Adică ceva ce intră în legătură cu Dumnezeu, un om în care Dumnezeu Se manifestă. Se spune că Fiul lui Dumnezeu întrupat a îndumnezeit firea omenească. Așa, în continuare, Fiul lui Dumnezeu se întrupează în credincioși, credincioșii devenind mădulare ale trupului mistic al lui Hristos și devenind mlădițe din vița care este Hristos, primind ceva din prezența Domnului nostru Iisus Hristos. Bineînțeles că așa cum smerenia - zice Sfântul Ioan Scărarul - este un dar fără de nume pe care îl cunoaște numai cel care-l are, tot așa și îndumnezeirea este ceva mai presus de înțelegere, dar înțeles numai de acela care se îndumnezeiește, care devine participant la firea dumnezeiască, cum ar zice Sfântul Apostol Petru (II Petru 1, 4). E un lucru pe care îl urmărim dar pe care nu-l înțelegem. Îl avem în vedere, dar nu-l putem înțelege decât atunci când simțim adierea dumnezeiască în noi prin har.

Back to Top

Întâlnirea cu Hristos

Pentru fiecare dintre noi întâlnirea cu Domnul Hristos poate fi la orice rugăciune. Întâlnirea cu Domnul Hristos poate fi la orice citire din Sfânta Evanghelie. Întâlnirea cu Domnul Hristos poate fi de câte ori facem un bine fratelui nostru. Întâlnirea cu Domnul Hristos poate fi pentru fiecare dintre noi, sigur, când vom trece din această viață și când se va hotărî locul pe care nu l-am pregătit pentru viața veșnică.
În Pateric este scris că: "În ce te găsește moartea, în aceea te duci". Dacă ducem o viață frumoasă și bună și ne găsește moartea în bine, în bine ne ducem.

Domnul Hristos n-a dat întâi Pâinea, întâi a dat alte Taine. Domnul Hristos le-a dat oamenilor învățătură, n-a spus: "No, oameni buni, uite, dacă vreți să vă mântuiți, vă dau Eu cale de mântuire: vă împărtășiți cu Trupul și Sângele Meu și vă mântuiți". Nu așa! Ci i-a învățat să fie buni, să ierte, i-a învățat să creadă, i-a învățat să se smerească, i-a învățat să aibă îngăduință. Adic toată Evanghelia este un fel de împărtășire, toată Evanghelia este un fel de întâmpinare a Domnului nostru Iisus Hristos și o întâmpinare a noastră pentru Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Noi de multe ori credem că suntem vinovați înaintea lui Dumnezeu pentru că nu ajungem să avem în conștiința noastră bucuria, simțământul prezenței Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Nu știu dacă este așa, pentru câ învrednicirea nu ne-o dăm noi, ci Dumnezeu. Nu trebuie să cerem de la noi lucruri pe care, până la urmă, nu le cere nici Dumnezeu.

Back to Top

Învierea

Când eram copil îmi audc aminte - Dumnezeu să-i odihnească pe ai mei pe toți, că nu mai sunt în lumea asta - că mama mea m-a trimis la bunica mea să zic: "Hristos o înviat, mamă tână!" Și a zis că dacă zic așa, îmi dă mama tână un ou. Și așa a fost. M-am dus și am zis: "Hristos a inviat, mamă tână!" Si mama tână a zis: "Adevărat că a înviat! Hai să-ți dau un ou". Cu asta mi-am început eu credința în Înviere, dar târziu am ajuns să-mi dau seama ce înseamnă.

Eu când eram tânăr, și mai ales când eram student la Teologie, mi-am propus să cercetez ce e scris în Evanghelii despre Învierea Domnului Hristos și să citesc în Faptele Apostolilor ceea ce au scris Sfinții Apostoli despre Învierea Domnului Hristos. Și, până la urmă, mi-am dat seama că totuși nu e convingător. Adică noi avem informație, dar convingeri nu putem avea pe baza celor citite. Și de fapt cred că nimenea nu a avut încredințarea despre Învierea Domnului Hristos pe baza celor citite din Evanghelie. De ce? Pentru că Învierea fiind mai presus de ceea ce poate aștepta cineva, nu ajunge nimenea să se încredințeze prin ceea ce s-au încredințat cei care au ajuns să-și spună: "Hristos a înviat", nu ca formulă, ci ca realitate, ca mărturisire de credință, și aceia, de la început, au ajuns prin puterea lui Dumnezeu. Să știți că numai Dumnezeu ne poate încredința despre lucrurile dumnezeiești.

La Paști se spune: "Să ne curățim simțirile și să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiată lumina învierii și bucurați-vă zicând, luminați să-L auzim cântându-i cântare de biruință".
Când poate ajunge omul să se încredințeze despre Învierea Domnului Hristos? Când își curățește simțirile, când se face receptiv pentru Învierea cea mai presus de lume, când îl învrednicește Dumnezeu să fie încredințat, nu numai informat, despre Învierea Domnului Hristos.

Aș vrea să rețineți aceste lucruri și mai ales faptul că Învierea Domnului Hristos e mai presus de lume, că Învierea Domnului Hristos e o taină, că Învierea Domnului Hristos nu o putem înțelege și nu o putem primi ca adevăr decât în măsura în care Mântuitorul Însuși, Mântuitorul Cel înviat, ne încredințează cum L-a încredințat pe Sfântul Apostol Toma, cum l-a încredințat pe Sfântul Apostol Petru, cum i-a încredințat pe ucenicii de la Marea Tiberiadei, cum i-a încredințat pe ucenici cu care s-a întâlnit în ziua Învierii Sale, cum i-a încredințat pe cei cinci sute care pe muntele din Galileea L-au întâmpinat pe Domnul Hristos și s-au încredințat de Învierea Lui și cum i-a încredințat pe toți oamenii care au mărturisit cu adevărat Învierea Domnului Hristos. Pentru că să știți că până la urmă toți care credem în Înviere suntem martori ai Învierii Domnului Hristos. Și suntem martori ai Învierii Domnului Hristos în măsura în care primim cu adevărat tot ceea ce ne spune Sfânta Biserică ca realitate, deci și că a înviat străbătând prin piatră, prin piatra de pe mormânt , și că a intrat prin ușile încuiate la apostoli, și că a păzit întregi pecețile și a înviat din mormânt așa cum S-a născut din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos nu este ceva separat de noi, ci este ceva care trebuie să se întâmple și în noi. Viața unui creștin adevărat, a unui creștin botezat și trăitor al Evangheliei este de fapt o viață în Înviere. Noi am înviat împreună cu Domnul Hristos, trăim în Înviere, suntem fiii Învierii și avem în față înălțarea, suntem candidați ai Înălțării la cer împreună cu Domnul Hristos și așteptăm Înălțarea nostră la cer.
Ca să ajungem la înălțarea la cer trebuie mai întâi să ne înălțăm peste lumea aceasta, să ne înălțăm peste păcatele noastre, să nu mai admitem în viața noastră nici un fel de lucru rău și atunci înălțați fiind peste păcate, înălțându-ne prin virtuți, putem ajunge și la Înălțarea împreună cu Domnul nostru Iisus Hristos.

Ortodoxia nu este atât cu tragismul suferinței Mântuitorului, ci este cu bucuria Învierii. Când avem bucuria Învierii suntem în miezul Ortodoxiei.

Învierea lui Hristos este în centrul gândirii noastre.

Mântuitorul a vrut să punem accent mai mult pe Înviere. Și anume, în convorbirea cu cei doi (Luca și Cleopa, cf. Luca 24) care mergeau la Emaus, le-a spus: "O nepricepuților și zăbavnici cu inima a crede toate câte le-au spus proorocii, nu se cădea oare ca Hristos să pătimească și să intre întru mărirea Lui?"
Deci noi ne întâlnim cu Hristos intrat "întru mărirea Lui". Celor doi Mântuitorul le-a pus întrebarea: "Pentru ce sunteți triști?" Domnul Hristos nu vrea să stăm n întristare, ci vrea să fim în bucurie!

Copyright © 2002-2003, Biserica Memoriala "Mihai Viteazul "Alba Iulia

This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.