BACK

Iertarea

La noi la mănăstire a fost un părinte care a scris un fel de roman. Nu era cine ştie ce, el credea că-i mare lucru. Şi acolo era vorba de o fată care trebuia să-l ierte pe cineva care i-a făcut nişte necazuri, şi zice fata, cumva, aşa, în doi peri, că: "Dumnezeu să te ierte". Nu i-a spus că-l iartă. Şi atunci eu am zis: ştii de ce a zis fata aceea că nu-l iartă, sau nu i-a spus direct că-l iartă? Pentru că seamănă cu tată-său. Adică cu autorul.

Iertarea din inimă este iertarea care nu mai pomeneşte răul. Sfântul Isisdor Pelusiotul zice: "Răul să îl scri pe apă". Cine poate scrie pe apă? Nimeni. Asta înseamnă să nu mai iei aminte la răul pe care ţi l-a făcut cineva, să fi iertător şi să ierţi deplin.

Inima

Sfântul Grigorie Palama mărturiseşte că inima este singurul organ trupesc al fiinţei care face legătură între minte şi trup. Explicaţi această afirmaţie.

Dragă, sfinţii au gândit în contextul existenţei lor, în limbajul în care vorbeau oamenii. Şi Sfântul Isaac Sirul spune un cuvânt care e asemănător cu acesta, şi anume că: "Lacrimile sunt puse între minte şi trup ca semne în trup pentru aşezarea minţii".
Tot aşa ceva cred că gândeşte şi Sfântul Grigorie Palama, că mintea se manifestă în sentimentele inimii.

Back to Top

Îndumnezeirea

Ce este îndumnezeirea?

Părinţii cei duhovniceşti, vorbind despre apropierea omului de Dumnezeu, compară legătura omului cu Dumnezeu cu fierul încălzit în foc. Şi spun că aşa cum fierul încălzit în foc primeşte însuşirile focului, are şi el ceva din ceea ce este focul, tot aşa şi omul care are o legătură cu Dumnezeu intră în legătură cu Dumnezeu în aşa fel încât Dumnezeu Se înfăţişează pe Sine în om, îl îndumnezeieşte. Dacă ştim ce înseamnă un lucru încălzit, ştim ce înseamnă şi un om îndumnezeit. Adică ceva ce intră în legătură cu Dumnezeu, un om în care Dumnezeu Se manifestă. Se spune că Fiul lui Dumnezeu întrupat a îndumnezeit firea omenească. Aşa, în continuare, Fiul lui Dumnezeu se întrupează în credincioşi, credincioşii devenind mădulare ale trupului mistic al lui Hristos şi devenind mlădiţe din viţa care este Hristos, primind ceva din prezenţa Domnului nostru Iisus Hristos. Bineînţeles că aşa cum smerenia - zice Sfântul Ioan Scărarul - este un dar fără de nume pe care îl cunoaşte numai cel care-l are, tot aşa şi îndumnezeirea este ceva mai presus de înţelegere, dar înţeles numai de acela care se îndumnezeieşte, care devine participant la firea dumnezeiască, cum ar zice Sfântul Apostol Petru (II Petru 1, 4). E un lucru pe care îl urmărim dar pe care nu-l înţelegem. Îl avem în vedere, dar nu-l putem înţelege decât atunci când simţim adierea dumnezeiască în noi prin har.

Back to Top

Întâlnirea cu Hristos

Pentru fiecare dintre noi întâlnirea cu Domnul Hristos poate fi la orice rugăciune. Întâlnirea cu Domnul Hristos poate fi la orice citire din Sfânta Evanghelie. Întâlnirea cu Domnul Hristos poate fi de câte ori facem un bine fratelui nostru. Întâlnirea cu Domnul Hristos poate fi pentru fiecare dintre noi, sigur, când vom trece din această viaţă şi când se va hotărî locul pe care nu l-am pregătit pentru viaţa veşnică.
În Pateric este scris că: "În ce te găseşte moartea, în aceea te duci". Dacă ducem o viaţă frumoasă şi bună şi ne găseşte moartea în bine, în bine ne ducem.

Domnul Hristos n-a dat întâi Pâinea, întâi a dat alte Taine. Domnul Hristos le-a dat oamenilor învăţătură, n-a spus: "No, oameni buni, uite, dacă vreţi să vă mântuiţi, vă dau Eu cale de mântuire: vă împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele Meu şi vă mântuiţi". Nu aşa! Ci i-a învăţat să fie buni, să ierte, i-a învăţat să creadă, i-a învăţat să se smerească, i-a învăţat să aibă îngăduinţă. Adic toată Evanghelia este un fel de împărtăşire, toată Evanghelia este un fel de întâmpinare a Domnului nostru Iisus Hristos şi o întâmpinare a noastră pentru Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Noi de multe ori credem că suntem vinovaţi înaintea lui Dumnezeu pentru că nu ajungem să avem în conştiinţa noastră bucuria, simţământul prezenţei Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Nu ştiu dacă este aşa, pentru câ învrednicirea nu ne-o dăm noi, ci Dumnezeu. Nu trebuie să cerem de la noi lucruri pe care, până la urmă, nu le cere nici Dumnezeu.

Back to Top

Învierea

Când eram copil îmi audc aminte - Dumnezeu să-i odihnească pe ai mei pe toţi, că nu mai sunt în lumea asta - că mama mea m-a trimis la bunica mea să zic: "Hristos o înviat, mamă tână!" Şi a zis că dacă zic aşa, îmi dă mama tână un ou. Şi aşa a fost. M-am dus şi am zis: "Hristos a inviat, mamă tână!" Si mama tână a zis: "Adevărat că a înviat! Hai să-ţi dau un ou". Cu asta mi-am început eu credinţa în Înviere, dar târziu am ajuns să-mi dau seama ce înseamnă.

Eu când eram tânăr, şi mai ales când eram student la Teologie, mi-am propus să cercetez ce e scris în Evanghelii despre Învierea Domnului Hristos şi să citesc în Faptele Apostolilor ceea ce au scris Sfinţii Apostoli despre Învierea Domnului Hristos. Şi, până la urmă, mi-am dat seama că totuşi nu e convingător. Adică noi avem informaţie, dar convingeri nu putem avea pe baza celor citite. Şi de fapt cred că nimenea nu a avut încredinţarea despre Învierea Domnului Hristos pe baza celor citite din Evanghelie. De ce? Pentru că Învierea fiind mai presus de ceea ce poate aştepta cineva, nu ajunge nimenea să se încredinţeze prin ceea ce s-au încredinţat cei care au ajuns să-şi spună: "Hristos a înviat", nu ca formulă, ci ca realitate, ca mărturisire de credinţă, şi aceia, de la început, au ajuns prin puterea lui Dumnezeu. Să ştiţi că numai Dumnezeu ne poate încredinţa despre lucrurile dumnezeieşti.

La Paşti se spune: "Să ne curăţim simţirile şi să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiată lumina învierii şi bucuraţi-vă zicând, luminaţi să-L auzim cântându-i cântare de biruinţă".
Când poate ajunge omul să se încredinţeze despre Învierea Domnului Hristos? Când îşi curăţeşte simţirile, când se face receptiv pentru Învierea cea mai presus de lume, când îl învredniceşte Dumnezeu să fie încredinţat, nu numai informat, despre Învierea Domnului Hristos.

Aş vrea să reţineţi aceste lucruri şi mai ales faptul că Învierea Domnului Hristos e mai presus de lume, că Învierea Domnului Hristos e o taină, că Învierea Domnului Hristos nu o putem înţelege şi nu o putem primi ca adevăr decât în măsura în care Mântuitorul Însuşi, Mântuitorul Cel înviat, ne încredinţează cum L-a încredinţat pe Sfântul Apostol Toma, cum l-a încredinţat pe Sfântul Apostol Petru, cum i-a încredinţat pe ucenicii de la Marea Tiberiadei, cum i-a încredinţat pe ucenici cu care s-a întâlnit în ziua Învierii Sale, cum i-a încredinţat pe cei cinci sute care pe muntele din Galileea L-au întâmpinat pe Domnul Hristos şi s-au încredinţat de Învierea Lui şi cum i-a încredinţat pe toţi oamenii care au mărturisit cu adevărat Învierea Domnului Hristos. Pentru că să ştiţi că până la urmă toţi care credem în Înviere suntem martori ai Învierii Domnului Hristos. Şi suntem martori ai Învierii Domnului Hristos în măsura în care primim cu adevărat tot ceea ce ne spune Sfânta Biserică ca realitate, deci şi că a înviat străbătând prin piatră, prin piatra de pe mormânt , şi că a intrat prin uşile încuiate la apostoli, şi că a păzit întregi peceţile şi a înviat din mormânt aşa cum S-a născut din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos nu este ceva separat de noi, ci este ceva care trebuie să se întâmple şi în noi. Viaţa unui creştin adevărat, a unui creştin botezat şi trăitor al Evangheliei este de fapt o viaţă în Înviere. Noi am înviat împreună cu Domnul Hristos, trăim în Înviere, suntem fiii Învierii şi avem în faţă înălţarea, suntem candidaţi ai Înălţării la cer împreună cu Domnul Hristos şi aşteptăm Înălţarea nostră la cer.
Ca să ajungem la înălţarea la cer trebuie mai întâi să ne înălţăm peste lumea aceasta, să ne înălţăm peste păcatele noastre, să nu mai admitem în viaţa noastră nici un fel de lucru rău şi atunci înălţaţi fiind peste păcate, înălţându-ne prin virtuţi, putem ajunge şi la Înălţarea împreună cu Domnul nostru Iisus Hristos.

Ortodoxia nu este atât cu tragismul suferinţei Mântuitorului, ci este cu bucuria Învierii. Când avem bucuria Învierii suntem în miezul Ortodoxiei.

Învierea lui Hristos este în centrul gândirii noastre.

Mântuitorul a vrut să punem accent mai mult pe Înviere. Şi anume, în convorbirea cu cei doi (Luca şi Cleopa, cf. Luca 24) care mergeau la Emaus, le-a spus: "O nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima a crede toate câte le-au spus proorocii, nu se cădea oare ca Hristos să pătimească şi să intre întru mărirea Lui?"
Deci noi ne întâlnim cu Hristos intrat "întru mărirea Lui". Celor doi Mântuitorul le-a pus întrebarea: "Pentru ce sunteţi trişti?" Domnul Hristos nu vrea să stăm n întristare, ci vrea să fim în bucurie!