Duhovnicul

Este bine ca cel ce învatã sã învete si cu cuvântul si cu viata. Sfântul Isidor Pulusiotul spune cã: "Mai bunã este viata fãrã de cuvânt, decât cuvântul fãrã de viatã, dar dacã acestea douã se vor uni, se alcãtuieste o adevaratã icoanã a filosofiei". Eu cred cã un duhovnic adevãrat trebuie sa fie neapãrat si vãzãtor cu duhul. Dacã nu e si vãzãtor cu duhul, e improvizat si e întrebuintat ca un fel de functionar în chestiunea duhovniciei. Eu personal, de exemplu, nu sunt vãzãtor cu duhul. Adicã eu mã bazez pe ceea ce spune omul, nu pe ceea ce stiu eu despre el. Si-ar trebui sa stiu despre el înainte de a-mi spune el. Asa ar trebui sa fie orice duhovnic, dar nu stiu care-i duhovnicul acela care e la mãsura aceasta. Important este sã ceri de la Dumnezeu omul care sã te poatã ajuta si în acelasi timp sã ceri de la Dumnezeu si smerenia de a-l asculta. Cei mai multi dintre credinciosii nostri nu au duhovnic. Cei care se spovedesc o singurã datã pe an, în Postul Pastilor, poti sã zici ca n-au duhovnic. Unii se spovedesc în douã minute, poate nici douã minute, acela poti sã zici ca n-are duhovnic! Duhovnic are acela care se orienteazã, care întreabã, care stie sã urmareascã o chestiune, care vrea sã aibã o solutie, care tine legatura cu duhovnicul. Daca nu-i asa, n-are duhovnic, are un preot la care s-a spovedit si Doamne-ajutã!

Pãrinte Teofil, de ce avem nevoie de un duhovnic, de un îndrumãtor în viatã?

E bine sã avem duhovnic, pentru cã e bine sã ne verificãm cu o constiintã strainã de constiinta noastrã si cu o constiintã superioarã constiintei noastre. Avem nevoie de un om strãvãzãtor, un om care poate sã-si dea seama de niste situatii pe care noi însine, pãrtinitori fiind, nu le putem sesiza si nu le putem rezolva. Si atunci e nevoie de cineva între noi si Dumnezeu, un om care sã asculte mãrturisirile noastre, care pentru noi înseamnã si o usurare sufleteascã. Avem nevoie de un om care sã stie mai bine decât noi ce trebuie sã facem ca sã înlãturãm din viata noastrã cele rele si sã ne întãrim în cele bune.

Este suficient sã te spovedesti doar la un singur duhovnic? Ce pãrere aveti despre faptul de a avea mai multi duhovnici, de a cãuta un duhovnic care ti se pare cel mai bun?

E foarte greu de stiut! Eu, personal, cred cã nu trebuie neaparat sã te spovedesti la un singur duhovnic, dupã ce te-a pus un duhovnic pe cale bunã. Vin atâtia oameni la spovedit, care nu stiu ce sã spunã, în sensul ca nu-i intereseazã, nu iau aminte la sufletul lor. Dar sunt si oameni care trãiesc o viatã superioarã si n-au ce spune, la drept vorbind! Pentru cã lucrurile nu-s chiar asa, cum zic unii: "Pãrinte, la tot pasul pãcãtuim!". Pãcatul este cãlcarea legii lui Dumnezeu cu deplinã vointã si stiintã. Si-atunci, dacã totusi faci niste lucruri negative, sã zicem, nu toate-s pãcate! Pãcate sunt acelea când, de exemplu, stii cã nu trebuie sã furi si furi. Atunci e pãcat! Dar dacã faci o gresealã, e altceva; de exemplu dacã nu stii cã-n 29 august este zi de post si mãnânci dulce. Dacã îti atrage cineva atentia:"Mãi frate, fii atent cã astãzi este post", altã datã esti atent si postesti. asta-i gresealã, nu pãcat, pentru ca n-ai urmãrit tu sã faci un rãu. Mai sunt unele insuficeiente, unele neputinte, întrelãsãri, oamenii n-au ce spune la drept vorbind, dupã ce s-au pus o datã pe cale bunã. Si-atunci, dacã vrea sã primeascã dezlegare si sã se-mpãrtãseascã, se poate spovedi la orice duhovnic. Eu asa am procedat totdeauna cu oamenii care au fost îndrumati de mine si care s-au pus odatã pe rânduialã bunã, le-am spus:"Poti sã te spovedesti la orice duhovnic; de câte ori doresti, te spovedesti. Nu trebuie sã vii pânã la mine la Sâmbãta sã te spovedesc eu, dupã ce te-am pus pe cale bunã".

Un duhovnic, de exemplu, poate sã fie mare - pentru cei care îl ascultã, poate sã fie mic - pentru cei care nu-l ascultã, si de nimic - pentru cei care nu-l iau în considerare.

Sã stiti cã duhovnicii sunt ca doctorii. Fiecare are o altã opinie pânã la urmã.

Un duhovnic trebuie sã aibã inimã. Dacã n-are inimã, nu-i duhovnic. Si sã-l trateze pe cel care vine cum s-ar trata pe sine însusi, sau cum si-ar trata proprii lui copii , dacã are copii.

Un duhovnic trebuie sã aibã inimã de pãrinte, inimã de frate si inimã de prieten.

Ziceam cã dacã s-ar putea face un om din doi, mie mi-ar conveni foarte mult un om cu mintea Pãrintelui Arsenie si cu inima Pãrintelui Serafim.

Ati sustinut ideea cã ar mai trebui duhovnici buni în tara noastrã dar si credinciosi buni...

Credinciosul trebuie sã se lase modelat, sã fie si el maleabil, sã asculte! Pentru cã nu numai duhovnicul conteazã, ci si cel care-l cautã. Vin sã-ti cearã dezlegare de pãcate si pe urmã merg si fac altele. Când esti hotãrât pentru Dumnezeu, îi dã Dumnezeu duhovnicului cuvânt pe mãsura râvnei tale. Dar dacã tu nu esti cum trebuie poti sã te duci si la Sfântul Petru, cã tot nu ai nici un folos!

Dumnezeu

Sfântul Isaac Sirul zice cã: "Încã n-a cunoscut pe Dumnezeu cel ce nu se minuneazã de Dumnezeu". Asta înseamnã cã dacã cineva vorbeste despre Dumnezeu si Îl cinsteste pe Dumnezeu, dar nu se minuneazã de Dumnezeu, n-a ajuns însã sã se uimeascã de Dumnezeu, sã fie uimit de mãretiile lui Dumnezeu, încã n-a cunoscut pe Dumnezeu. Atunci e începutul cunostintei de Dumnezeu, a adevãratei cunostinte, când ne uimim de Dumnezeu, când Îl avem pe Dumnezeu în constiinta noastrã ca mai presus de noi.

Psalmistul zice: "Cât de minunate-s lucrurile Tale, Doamne, toate cu întelepciune Le-ai fãcut" (Psalmul 103). Dacã se minuneazã de lucrurile lui Dumnezeu, cu atât mai mult se minuneazã Psalmistul de Dumnezeu Însusi care le-a fãcut. Pentru noi Dumnezeu nu e o abstractie, nu e o probabilitate, nu e o idee, nu e un Dumnezeu al filosofiei, ci este un Dumnezeu al rugãciunii, un Dumnezeu al religiei, un Dumnezeu al credintei, un Dumnezeu în fata cãruia noi stim si ne minunãm de Dumnezeu în mãsura în care Îl cunoastem.

Dacã nu ne minunãm de Dumnezeu înseamnã cã încã nu ne-am întâlnit cu Dumnezeu.

Dumnezeu e ca un râu îmbelsugat care-si varsa apele, care vine cu imbelsugare, care ii cuprinde pe toti aceia care intra in râu, e ca lumina care n-are nici o împiedicare, se revarsã peste toatã fãptura, nu face deosebire între buni si rãi , intre ce-i frumos si ce nu-i frumos; Se revarsã si scoate la ivealã si ce-i frumos si ce nu-i frumos, dar n-are nici o retinerere. "Bucura-te cã te dãrui ca lumina prin ocheane" este o vorbã cuprinsã în Acatistul Sfântului Calinic. Nu numai cã se dãruie lumina, dar lumina care se dãruie prin ocheane, parcã-i si mai mare prin ocheane decât este ea. Asa face Dumnezeu: Se revarsã. Se revarsã ca lumina, Se revarsã ca aerul, fãrã nici o împiedicare, gata sã-i cuprindã pe toti. Si noi, care primim darul lui Dumnezeu, trebuie sã-l ducem mai departe si sã facem si noi, ca oameni, ceea ce face Dumnezeu si sa fim totdeauna nemultumiti când avem vreo retinere, când avem vreo ezitare, când avem vreo urã, când avem vreo nepãsare, atunci nu ne asemãnãm cu Dumnezeu. Dumnezeu e iubire si noi trebuie sã fim iubire.

Am mai spus si prin alte parti ca noi nu trebuie sã considerãm cã Dumnezeu este sponsor, cã Dumnezeu este terorist, în întelesul cã stai cu fricã înaintea Lui. Dumnezeu este tatãl nostru bun si iubitor de oameni, milostiv si iubitor de oameni, Dumnezeu care are milã si îndurãri si iubire de oameni. Asa-L prezintã Sfânta noastrã Bisericã pe Dumnezeu, care este Tatãl nostru, care ne asteaptã, care ne primeste, care aleargã spre noi. Asa-L intelegem noi pe Dumnezeu - Tatãl nostru.

Nu stiu, parcã pe mine m-a stingherit totdeauna când am auzit cã Dumnezeu Se si mânie. Parcã as vrea sã fie un Dumnezeu care nu Se mânie. Cã Dumnezeu pedepseste, cã Dumnezeu trãzneste... Totdeauna când am auzit asa ceva, mã gândeam cã Dumnezeul meu e altfel. Totdeauna am avut o aderentã la lucrurile acestea pozitive. Sfântul Apostol Pavel are un cuvânt care asa de mult imi place. Zice cã: "Dacã Dumnezeu L-a dat pe Fiul Sãu pentru noi, oare nu ne va da toate împreunã cu El?" (Romani 8, 32). E extraordinar!

Fiecare dintre noi, dacã ne judecãm pe noi însine, dacã ne cercetãm, dacã ne analizãm, ne dãm seama cã Îl întelegem pe Dumnezeu cumva si în legãturã cu ceea ce suntem noi.

În anul 1954, eram la Câmpulung Moldovenesc. Am stat acolo câtva timp cu rostul de a ajuta o familie încercatã prin pierderea vederii fiicei unor pãrinti evlaviosi. Si în timpul cât am stat la Câmpulung, am aflat un cuvânt spus de Goethe, si anume: "Asa cum este cineva asa este si Dumnezeul lui. De aceea Dumnezeu de-atâtea ori este de batjocurã în aceastã lume". Nemteste este asa: "Wie einer ist, so ist sein Gott. Drum ist der Gott so oft zum spot". Mi s-au împlântat în minte aceste cuvinte si le-am purtat, iatã, in sufletul meu timp de 40 de ani. Le-am spus când mi s-a dat ocazia, pentru cã mi s-au pãrut totdeauna foarte importante. Fiecare dintre noi pune în felul cum Îl vede pe Dumnezeu câte ceva din ceea ce este el însusi.

Dumnezeul meu, Mântuitorul meu Iisus Hristos, este Mântuitorul care spalã picioarele ucenicilor Sãi, n-am sã uit niciodatã de lucrul acesta, pentru cã în aceastã perspectivã putem cunoaste mãretia Mântuitorului nostru Iisus Hristos care a spus despre Sine cã: "Fiul omului n-a venit sã I se slujeascã, ci ca el sã slujeascã si sã-si dea sufletul pret de rãscumpãrare pentru noi" (Matei 20, 28).

Noi totdeauna stãm cumva la suprafata cunostintei de Dumnezeu, cã nu poate om mãrginit sã cuprindã nemãrginitul. Cred cã v-am mai spus eu cã Fericitul Augustin si-a propus sã scrie o carte despre Dumnezeu. Si gândindu-se el la lucrul acesta, a vãzut pe malul mãrii, când se plimba odatã, un copil care a fãcut o groapã în nisip si cu un vas ducea apã din mare in groapa din nisip. Si atunci Fericitul Augustin a avut un gand: uite, ce vrea copilul acesta sã facã vreau si eu cand vreau sa scriu o carte despre Dumnezeu. N-am cum sã scriu o carte despre Dumnezeu, pentru cã Dumnezeu nu poate fi cuprins într-o carte. Asa este si cand ne gândim la tainele mântuirii, la tainele Domnului Hrisos: nu putem cuprinde nemãrginitul în mãrginit, oricât am vrea noi sã cunoastem, trebuie sã fii nemãrginit ca sã cuprinzi nemãrginitul.

Poti sã te apropii de om fãrã sã te aproprii de Dumnezeu. Dar dacã te apropii de Dumnezeu sigur te apropii si de om, pentru cã stii cã omul este purtãtor al chipului lui Dumnezeu si din considerente de felul acesta, cã stii cã Dumnezeu l-a pus pe om în fata ta ca sã-i slujesti prin om lui Dumnezeu.

Pãrintele Arsenie Boca zicea cã: "Iubirea lui Dumnezeu fatã de cel mai mare pãcãtos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt fatã de Dumnezeu".

Pãrintele Serafim de la noi de la mãnãstire zicea: "Mãi frate, sã stii cã Dumnezeu n-are pe nimenea de pierdut!". E o realitate. Adica Dumnezeu vrea sã ne ajute, vrea sã ne mântuiascã. Nu poate fãrã noi, dar e totdeauna gata de a ne ajuta.

Dumnezeu nu are nevoie de ceea ce Îi oferim noi. Noi avem nevoie de ceea ce Îi oferim.

Fiecare dintre noi suntem, la mãsurile noastre, însã trebuie sã ne raportãm la Dumnezeu ca Dumnezeul nostru sã devinã pentru fiecare si "Dumnezeul meu".

Pãrintele Serafim Popescu, Dumnezeu sã-l odihneascã, zicea cã dacã noi facem un pas cãtre Dumnezeu, Dumnezeu face nenumãrati pasi cãtre noi. Trebuie sã ne-întâlnim undeva cu Dumnezeu, sã zicem si noi ca Sfintii Apostoli: "Am vãzut pe Domnul!" (Ioan 20, 25).

Dumnezeu ne-a creat ca sã fim vesnic ceea ce suntem, adicã sã nu ne depersonalizãm.