BACK

Bucuria

Am și eu un cuvînt care zic că e bine să-l țină minte și alții: întâi e datoria și apoi vine și bucuria. Deci înti ne facem datoria și după datorie vine bucuria!

Nu putem noi cuprinde în sufletele noastre cîtă bucurie vrea Dumnezeu să ne dea.

La Cununie se spune pentru cei ce se căsătoresc, când îi binecuvintează preotul: "Dă-le lor, Doamne, bucuria pe care a avut-o Sfânta Elena când a găsit Cinstita Cruce." Nu cunoaștem această bucurie, dar Biserica o ia ca termen de comparație pentru o bucurie adevărată, pentru o bucurie prin cruce, pentru o bucurie de familie care se realizează tot prin cruce, tot cu osteneală, tot cu durere, tot cu disciplinare.

Bucuria creștină este mai presus de bucuria firească.

Așa zice Apostolul Pavel: "Noi suntem lucrători de bucurie" (II Corinteni 1, 24). Ca să fim lucrători de bucurie trebuie să facem ceva pentru binele altora; și când facem ceva pentru binele altora facem și pentru binele nostru, pentru că nu se poate să faci ceva bun pentru altul și să nu-ți rămână și ție. Sfântul Atanasie cel Mare spune că: "Cel care unge pe altul cu aromate, el mai întâi miroase frumos", adică el este cel dintâi beneficiar al miresmelor pe care le îndreaptă către altul. Așa este și cu bucuria creștină, dacă ne putem face lucrători de bucurie, vom putea avea și noi bucurie din bucuria altora.

Nu se poate să fii un creștin bun și să nu ai parte de bucurie.

Rugăciunea nu trebuie făcută neapărat pentru bucurie, bucuria vine de la sine.

Sunt unii care cred că acesta-i rostul creștinului: să plângă. Dumnezeu să le ajute la cei care vor să plângă, să plângă, dar să știți că nu asta e atitudinea cea adevărată. Atitudinea cea adevărată este atitudinea bucuriei: "Ca bucuria Mea s-o aibă deplină întru ei", "Acestea vi le spun ca bucuria Mea să fie deplină întru voi". Spune Domnul Hristos -tot în Sfânta Evanghelie de la Ioan găsim cuvântul acesta, în capitolul al 16-lea: "Voi sunteți triști iar lumea se bucură. Femeia, când e să nască, se întristează că a venit ceasul ei-deci a venit ceas de durere- dar după ce a născut copilul se bucură că s-a născut om pe lume. Și voi acum sunteți triști-erau triști ucenicii pentru suferințele Domnului Hristos- dar iarăși Mă veți vedea și se va bucura inima voastră și bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi" (Ioan 16, 20-22). Iată atâtea și atâtea gânduri care dau bucurie, care sunt temeiuri pentru bucurie, care trebuie să ne facă să ne reproșăm întristările și împuținările și întunecările câte le putem avea.

Orice bucurie care pornește din Dumnezeu e o bucurie pe care ți-o dă Dumnezeu.

Mi-aduc aminte că în casa noastră, cândva, a fost vorba de o cântare în care erau cuprinse cuvintele: "Bucurie, bucurie, vorbă frumoasă în pustie". Parcă ar fi vrut cineva să spună, prin aceste versuri, că bucuria e ceva absent din viața omului, că e vorbă frumoasă, dar o vorbă frumoasă degeaba, pentru că nu se realizează sau nu se prea realizează. Cine a alcătuit textul cântării respective și a spus cuvântul acela, se vede că a privit în jur și a văzut multe necazuri în lumea aceasta și s-a gândit că oare în acest context existențial, în lumea aceasta, ar putea cineva să se bucure cu adevărat? Adevărul este că noi, cei care avem credința creștină și care avem o experiență duhovnicească, știm că bucuria e o realitate pentru cel ce crede.

Bucuria succesului poate să fie o împlinire, dar o împlinire adevărată trebuie să vină din ceva mai presus de noi.

 

Copyright © 2002, Biserica Memoriala "Mihai Viteazul "Alba Iulia

This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.