Aproapele

Sã nu uitãm niciodatã de om, de omul de lângã noi, mai ales de omul de lângã noi, pentru cã omul de lângã noi este pus anume ca prin el sã ne înmultim iubirea. Se spune în Pateric - Sfântul Antonie cel Mare are cuvântul acesta - cã "de la aproapele vine si viata si moartea. Cã dacã folosim pe aproapele, pe fratele, pe Dumnezeu dobândim si dacã gresim fratelui, lui Hristos gresim", iar Cuviosul Ioan Colov spunea cã: "Nimeni nu clãdeste o casã de la acoperis în jos, ci de la temelie în sus". Si întrebat fiind ce înseamnã acest cuvânt a zis: "Temelia este aproapele, ca pe el mai întâi sã-l folosesc, pentru de el atârnã toate poruncile lui Hristos". Deci îndreptarea noastrã, înaintarea noastrã, depãsirea e noi însine este în mãsura în care relatiile noastre cu cei din jurul nostru, cu cei apropiati ai nostri, sunt bune. E ceva extraordinar de important si de frumos! Adicã sã ne raportãm la omul de lângã noi. De altfel, cel mai important om din lumea aceasta pentru fiecare din noi este omul de lângã noi, aproapele nostru, vecinul nostru. Se zice cã mai mult te folosesti de un vecin de aproape decât de fratele de departe.

Putem sã ne silim sã iubim pe Dumnezeu si pe oameni cât putem noi mai mult si atunci suntem pe calea cea bunã, suntem în cuprinsul fericirii, stim sã ne coborâm la cel care trebuie sã ne coborâm si stim sã-l ridicãm pe cel pe care trebuie sã-l ridicãm. Cum se poate face aceasta o stie numai cel ce iubeste.

Sã stiti cã noi cu iubirea fatã de aproapele suntem foarte deficitari. Nu stiu cine ar putea zice cã iubeste pe aproapele ca pe sine însusi, cã urmãreste binele aproapelui cum urmãreste binele propriu. Chiar si în familie, nu totdeauna pãrintii sau copii sunt dispusi sã renunte la ceva din partea lor ca sã se simtã bine cei din jurul lor.

Binenteles cã aproapele nostru poate fi cineva si foarte departe de noi spatial, dar pe care-l purtãm în noi prin iubire.

Si cãlugãrul si mireanul pot sã foloseascã pe aproapele prin fapta bunã care i se cere. Degeaba vrei sã câstigi pe cinevaprin ceva ce nu-ti cere el. Omul are nevoie de noi într-o anumitã directie, pentru o anumitã chestiune. Dacã nu-l folosim cum îsi doreste, nu-l folosim deloc. Mai putem folosi pe aproapele indirect, când acela nu are trebuintã de ceea ce am putea face noi pentru el, prin exemplul nostru bun si prin dragoste.

Se spune cã la un om care cersea cineva i-a dat o floare. Niciodatã nu s-a asteptat omul acela ca cineva sa-i dea o floare. N-a asteptat floarea, dar floarea l-a bucurat, pentru cã o floare spune ceva despre cel care o dãruieste.

Sfântul Evanghelist Marcu si Sfântul Evanghrlist Luca, în legãturã cu slãbãnogul de la Capernaum, spun cã cei patru care l-au adus pe acesta în fata Domnului Iisus Hristos, l-au adus prin acoperisul casei si l-au coborât în fata Domnului Hristos. Asta este ceea ce facem când ajutãm pe un om, îl ducem în fata Domnului Hristos prin ceea ce facem noi pentru el.

Sã ne gândim cã si noi avem o scãldãtoare în care s-ar putea face minuni, si anume virtutea capabilã de cunostintã, fapta cea bunã care se întãreste în suflet si care dupã aceea aduce cunostinta de Dumnezeu - si cunostinta de Dumnezeu este o bucurie. Sã ne gândim cã asa cum noi nu avem de multe ori gând întelept, asa altii nu ne au pe noi în ajutor când am putea sã le fim omul de ajutor. Sã ne gândim la el. Sã ne gândim la binele pe care-l putem face si atunci darul lui Dumnezeu va fi cu noi, Maica Domnului ne va fi ocrotitoare, sfintii ne vor ajuta cu rugãciunile lor, iar Domnul nostru Iisus Hristos ne va da gândul cel bun care sã ne arunce în virtutea capabilã de cunostintã, iar cunostinta cea de la Dumnezeu va fi pentru noi bucurie în toate zilele vietii noastre.

Sunt multe suferinte în aceastã lume care au ca pricinã pãcatele. Noi însã nu suntem judecãtorii oamenilor, ci suntem ajutãtorii oamenilor. Noi trebuie sã facem ce a fãcut Domnul Hristos. Domnul Hristos nu l-a întrebat despre pãcatele lui pe slãbãnogul de la Capernaum, nici pe cel de la Vitezda. N-a discutat viata lui de mai înainte, ci a fost gata sã-l ajute si l-a ajutat si pe unul si pe celãlalt. Si cu aceasta ne dã un exemplu, sã fim si noi binevoitori, sã fim ajutãtori. Nu vom fi vindecãtori. Nu suntem în stare sã ne vindecãm nici pe noi însine. Dar avem putere de a mângâia. Avem putere de a lumina, avem putere de a mângâia pe oamenii din jurul nostru în credintã, avem putere de a iubi, avem putere de a ne revãrsa iubirea fatã de aceia care au trebuintã de ajutor si pe care îi pãrãsesc cei multi.

Nu ezitati unde stiti cã puteti ajuta cu ceva, unde stiti cã puteti interveni cu ceva, nu numai dând ceva din mânã, ci dând ceva din inimã. Sfântul Isaac Sirul spune cã atunci când îi dai cuiva ceva, veselia fetei tale sã fie mai mare decât darul pe care i-l dai. Sã simtã omul cã vrei sã-l ajuti, cã esti alãturi de el, cã nu-l pãrãsesti, ci stai cu bunãvointã fatã de el.

Despre Maica Tereza din Calcuta se spune cã era odatã lângã un bolnav si curãta niste rãni care miroseau urât. Ea voia sã-l ajute pe omul acela care era în necaz si cineva care a trecut pe acolo i-a zis: "Eu n-as face asta nici pentru un milion de dolari". Si Maica Tereza a rãspuns: "Nici eu, pentru un milion de dolari n-as face, dar pentru Dumnezeu fac!"

Asta înseamnã sã ai credintã, sã faci ceva ce n-ai face pentru lumea asta întreagã, dar pentru Dumnezeu faci. Si dacã nu faci, sã stii cã esti în lipsã cu credinta. Dar dacã ai credintã biruiesti si-l ajuti si pe altul sã biruiascã.

Când te lauzi si te trufesti, împingi pe celãlalt în jos. Tu esti ceva si el nu e nimic, sau e neînsemnat fatã de tine. Te scoti pe tine în sus si pe el îl apesi în jos.

Nu se poate sã fim cinstitori de Dumnezeu câtã vreme nu suntem si cinstitori de oameni, mai ales cinstitori ai oamenilor lui Dumnezeu. Nu se poate sã-I slujesti lui Dumnezeu câtã vreme îi ocolesti pe oamenii lui Dumnezeu, pe oamenii pe care Dumnezeu I-a pus sã fie martorii Lui în aceastã viatã.

Având în vedere niste principii si tinând seama de niste repere, te poti modela dupã principiile respective si dupã reperele pe care le ai în vedere. Mi-aduc aminte, când eram copil am auzit la bisericã citindu-se la Apostol, din Epistola Sfântului Apostol Pavel cãtre Romani. Aveam vreo 12-13 ani atunci si am auzit cuvântul: "Datori suntem noi cei tari sã purtãm slãbiciunile celor slabi si nu nouã sã plãcem. Ci fiecare sã facã spre plãcerea aproapelui întru ce-i bine spre zidirea lui" (Romani 15, 1-2). Si când am auzit cuvintele acestea, le-am luat în seamã si am ajuns într-o împrejurare în care n-as fi vrut sã fac un bine pe care-l impunea situatia. Mama mea pleca la câmp, tata era absent din gospodãrie, parcã era-n armatã, nu mai stiu ce s-a-ntâmplat si trebuia sã meargã mama cu cineva la lucru. Si atunci mama m-a rugat sã am grijã de copiii femeii aceleia, sã stau cu ei acasã si sã le port de grijã si pe mine mã cam incomoda lucrul acesta. dar mi-am adus aminte de cuvântul Sfântului Apostol Pavel: Nu nouã sã plãcem, ci fiecare sã facã spre plãcerea aproapelui". În felul acesta te ajutã un principiu.

Cât priveste raportarea la Dumnezeu, la oameni si la noi însine, în Mântuirea pãcãtosilor se spune: "Fatã de Dumnezeu sã avem inimã de fiu, fatã de aproapele sã avem inimã de mamã si fatã de noi însine inimã de judecãtor". As zice eu mai bine: minte de judecãtor.

Fiecare om care ne vine în fatã este un candidat la iubirea noastrã. Pentru clipa în care ne întâlnim cu el, pentru totdeauna, omul de lângã noi este omul cel mai însemnat, este aproapele nostru si fiind aproapele nostru trebuie sã fim preocupati pentru binele lui.

Un pãrinte de la noi de la mãnãstire zicea: "Dragã, pe om dacã-l iei de bun, bun îl gãsesti, si dacã-l iei de rãu, tot pe acela, si rãu îl gãsesti".

În Pateric se spune cã un boier i-a dat unui sãrac o hainã, si sãracul a luat haina si a vândut-o si a bãut-o. Si atunci omul era îngrijorat: "Uite, eu i-am dat-o sã se îmbrace si el a vândut-o si a bãut-o", si era nemultumit si noaptea a avut un vis în care se fãcea cã i se aratã Domnul Hristos îmbrãcat cu haina pe care el a dat-o sãracului si L-a întrebat pe binefãcãtor: "Cunosti haina aceasta?" Si el a zis: "Da, Doamne, o cunosc, a mea este!" Si Domnul Hristos a zis: "Nu te întrista, Eu o port".

Ei, constiinta aceasta vrea Domnul Hristos sã o formeze în viata oamenilor, sã avem în consideratie faptul cã ceea ce facem pentru omul de lângã noi, pentru omul care are trebuintã de ajutorul nostru, facem de fapt pentru Mântuitorul si ne va fi de folos la Judecata de Apoi.

Copyright © 2002-2003, Biserica Memoriala "Mihai Viteazul "Alba Iulia

This file may be copied on the condition to specify the copyright notice.